Victorie a Simonei Halep în prima rundă a turneului de la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (27 ani, 3 WTA), deținătoarea titlului, a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic (26 ani, 47 WTA), cu 6-2, 3-6, 6-1, marți, după o oră și 35 de minute, într-un meci din prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, informează Agerpres.
Românca a început meciul în forță și a condus cu 3-0, după care și-a conservat avantajul, luând primul set cu 6-3.
În actul secund, deși a câștigat primul ghem, Simona Halep a fost dominată de Ajla Tomljanovic, care a lovit mai puternic și mai precis, desprinzându-se mai întâi la 3-1, iar apoi la 5-2, după care s-a impus cu 6-3.
În decisiv, Halep a dominat jocul în stilul ei consacrat, timp în care jucătoarea australiancă nu a mai fost la același nivel, astfel încât scorul a ajuns repede la 5-0, setul încheindu-se cu 6-1.
Simona Halep a obținut 87.000 euro și 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va întâlni pe poloneza Magda Linette (27 ani, 87 WTA), aceasta fiind prima confruntare dintre Halep și Linette.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Artista LGBT care l-a parodiat pe Iisus în ”Cina cea de Taină” la deschiderea JO 2024, decorată de ministrul culturii francez ca ”Cavaler al Artelor și Literelor”

Viorica Bălteanu: D-ALE NEOBOLȘEVISMULUI! Haide, Noleee!

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

A decedat de la vaccin? Sportiva Ecaterina Mihaela Drăghici de la Rapid a murit subit la 34 de ani: stop cardiac în miez de noapte. Vaccinată complet pe 25 mai, fosta handbalistă a fost înmormântată joi la București

Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”

Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Sport
Persoane: Ajla Tomljanovic Magda Linette Simona Halep
Locații: Roland Garros
Subiecte: Roland Garros
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)