ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pentru prima oară în istorie, Viitorul Constanța a câștigat Cupa României, după 2-1 în finală cu Astra Giurgiu, după o partidă disputată sâmbătă seară, la Ploiești pe stadionul „Ilie Oană”.

Partida nu a început prea bine pentru echipa lui Gică Hagi, care s-a văzut condusă din minutul 41. Reușita i-a aparținut lui Denis Alibec, care a șutat imparabil de la marginea careului, dintr-o lovitură liberă. Egalarea s-a produs în partea secundă, după golul lui Virgil Ghiță din minutul 76. Scorul după 90 de minute a fost 1-1, astfel că meciul a mers în prelungiri.

În reprizele adiționale, Viitorul a fost echipa mai proaspătă și a marcat golul victoriei în minutul 105, prin Eric. Atacurile au continuat, dar tabela a rămas neschimbată. Prin acest succes, Viitorul își trece în palmares al doilea trofeu din istoria clubului, după titlul obținut în 2016.

Pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi acesta este al doilea trofeu din palmares, după titlul de campioană câștigat în 2017.

Astra Giurgiu - FC Viitorul Constanța 1-2 (1-0, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Denis Alibec (41), respectiv Virgil Ghiță (76), Eric De Oliveira (105+1).
Ploiești, Stadion ''Ilie Oană'': 11.000 spectatori
Cupa României - finala

Au evoluat echipele:
Astra: 1. David Lazar - 19. Mihai Butean, 25. Mike Cestor, 6. Florin Bejan (90. Vahid Hambo, 105+3), 3. Risto Radunovic - 24. Filip Mrzljak (căpitan), 52. Romario Pires - 95. Romario Moise, 10. Azdren Llullaku (21. Erico Da Silva, 86), 11. Valentin Gheorghe (88. Julien Begue, 68) - 7. Denis Alibec (96. Silviu Balaure, 72). Antrenor: Costel Enache.

Rezerve neutilizate: 18. Miguel Santos - 8. Ciprian Biceanu, 13. Neluț Roșu.

Viitorul: 12. Valentin Cojocaru (1. Arpad Tordai, 46) - 5. Sebastian Mladen, 15. Bogdan Țîru, 2. Viorel Ghiță, 6. Bradley De Nooijer - 96. Lyes Houri (16. Vlad Achim, 93), 99. Tudor Băluță, 11. Ionuț Vînă - 10. Ianis Hagi (căpitan), 9. Rivaldinho (30. Andreaș Calcan, 63), 13. Denis Drăguș (24. Eric De Oliveira, 70). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 17. Andrei Ciobanu, 18. George Ganea, 93. Andrei Artean.

Arbitru: Radu Petrescu (București); arbitri asistenți: Mircea Orbuleț (București), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (București)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Octavian Goga (Brașov) - FRF
Cartonașe galbene: Mrzljak (31), Romario Pires (45, 81), Llullaku (67), Eric (90+1), Mladen (98), Erico (108).
Cartonaș roșu: Romario Pires (81).