ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


16 mai 1812 este sosit ziua tristă a pomenirii ruperii Basarabiei de la Moldova. Act de răutate și lăcomie gratuită. Act tipic imperiului de cultură germană și națiune rusă cunoscut și ca Imperiul Țarist. 

Și nu pot, gândindu-mă la șirul nesfârșit de dureri pe care această satanică lăcomie le-a stârnit, să nu mă gândesc și la ziua de 7 iulie 1997. Zi în care 65 de senatori, la îndemnul a doi trădători de țară, Emil Constantinescu, cu origini tighinene, și Adrian Severin, de origini ucrainene și legături de familie cu Ana Pauker, au votat pentru așa-zisul "Tratat cu Ucraina". Act ilegal, anti-constituțional, mârșav și odios, ratificat de trădătorul de țară care era președinte în acea vreme. 

Dacă în actul mizerabil din 16 mai 1812 românii au fost în chip limpede excluși, fiind o înțelegere între două forțe rapace, Rusia și Turcia, în actul din 7 iulie 1997 lucrurile s-au prezentat foarte diferit: cel puțin teoretic, "Tratatul cu Ucraina" a fost opera autorităților statului român ocupat în 1989 de agentura sovietică din rândul doi și trei.

Pentru a nu lungi discuția fără rost, trebuie să observăm că:

1) Președintele în funcție în acel moment, Emil Constantinescu, a săvârșit o serie de acțiuni nu doar ilegale - de la exprimări de poziție în domenii ce nu erau de competența sa până la presiuni asupra puterilor și autorităților statului care țin strict de dictatură - ci pur și simplu de trădare națională.

2) Primul ministru Victor Ciorbea, ministrul de externe Adrian Severin, președintele Senatului Petre Roman, fiu de agent NKVD, și alți politicieni ziși români l-au acompaniat pe aceeași linie, săvârșind și ei nenumărat abuzuri și ilegalități în scopul aceleiași trădări naționale.

3) Românilor adevărați, cetățenilor pe care, cică, statul îi slujește și îi ocrotește, li s-a pus pumnul în gură. De către autoritățile de stat. Care, în acest caz, de la serviciile secrete până la Guvern și Președinție, s-au dovedit a fi conduse de trădători.

Din punct de vedere strict juridic Ucraina nu avea absolut nici un drept asupra teritoriilor românești luate cu forța de URSS. Nu trebuie uitat că Ucraina negase oficial dreptul URSS de a ocupa teritorii străine - precum cel ucrainean - și pactele prin care se împart asemenea teritorii în mod samavolnic. Această negație, care stă la baza apariției Ucrainei după 1990, era totodată un act de eliberare a teritoriilor românești - și nu numai! - luate în același fel de URSS. Dacă pentru teritoriile pierdute de Polonia aceasta primise uriașe compensații în vest – din Silezia în Prusia – în schimb nici România și nici Cehoslovacia nu aveau vreo compensație pentru raptul sovietic. De asemenea, Ucraina primise de la Stalin și urmașii lui o serie de teritorii răsăritene și sudice - Crimeea - care erau etnic majoritar rusești și care nu aparținuseră Chievului niciodată, dar chiar niciodată în istorie. Desigur, "liniile de demarcație” – cum le numeau chiar autoritățile române înainte de 1997! – erau acceptate pe moment și nu se gândea nimeni să le schimbe prin forță. Dar nici nu erau recunoscute ca frontiere definitive de către nimeni.

Acest fapt a fost, de altfel, stipulat oficial de către autoritățile române cu diferite ocazii, din 1990 până în 1997. Când, călcând în picioare Constituția, datoria față de țară și neam, drepturile istorice și drepturile juridic recunoscute de Ucraina (și România!) anterior, o mână de trădători de țară impun un tratat mizerabil, cel mai abject din istoria României.

Atunci când s-au cedat Basarabia, nordul Bucovinei, Herța, Cadrilaterul sau nordul Ardealului exista o situație de război. România era în fața unor puteri copleșitoare. În cel mai clar mod actele erau impuse prin forță în mod abuziv, absurd și unilateral. Și tot nu ar fi trebuit acceptate! Dar, dincolo de acest aspect, exista o justificare solidă pentru o cedare de moment.

Pentru 7 iulie 1997 nu există absolut nici o justificare. Minciunile de tipul "ne cere NATO asta" nu doar că nu au nici o bază reală, dar nici nu pot constitui o justificare. NATO nu ne amenința cu bombe atomice sau invazie militară, nici Ucraina, nici Rusia, nimeni. Nu exista absolut nici o urgență, nici un ultimatum. Dar existau niște trădători de țară. Și un sistem bine pus la punct spre a pune pumnul în gură poporului român.

Culmea este că la sesiunea NATO de la Madrid România nu a fost primită pentru că semnase Tratatul cu Ucraina! Și asta în ciuda recomandărilor de a nu-l semna venite inclusiv de la Washington! NATO voia control deplin asupra gurilor Dunării... și nu-l putea avea decât dacă România obținea de la Ucraina măcar sudul Basarabiei. Adică exact pe dos decât afirmau trădătorii în țară, acuzându-i de trădare pe cei care se opuneau mizerabilei cedări.

De fapt acest lucru este cel mai important.

Faptul că s-a pus pumnul în gură poporului, cu o pricepere diabolică. Nici o forță nu a reprezentat atunci interesul național. Sau, cel puțin, nici o forță din cele ale statului.

7 iulie 1997 a dovedit ABSOLUT CLAR faptul că românii sunt sub ocupație totală. O ocupație mai rea, într-un fel, decât altele din trecut. Pentru că acest regim de ocupație se pretinde a fi românesc și acționează în numele unei țări pe care o distruge sistematic, în numele unui popor pe care îl distruge sistematic.

Faptul că trădătorii din 1997 se bucură de pensii uriașe sau de alte beneficii, faptul că trădătorii de țară care au parafat, au votat și au semnat "Tratatul cu Ucraina" nu doar că încă încasează arginții lui Iuda, însă mai și apar în mass-media pe post de moraliști, analiști etc. arată și starea de degradare a sentimentului național, și puterea regimului de ocupație.

Dar, dincolo de beneficiile lumești câștigate, îi așteaptă pe toți blestemul lui Iuda. Pentru că sunt trădători de țară și trădători de neam. Iar soarta unora ca aceștia este aceeași ca a lui Iuda: Iadul veșnic și rușinea veșnică.

Oricât s-ar crede ei de puternici sau bine așezați acum, oricât și-ar pregăti ei o "memorialistică" laudativă, istoria îi va cunoaște așa cum sunt: trădători de neam și țară.

Și, pe de altă parte, acțiunile lor sunt lovite de nulitate.

Pentru că se poate dovedi ușor că au fost ne-constituționale și ilegale, deci sunt nule. Pentru că Legea Românească spune limpede că pământul nu se poate da străinilor niciodată, sub nici o formă, de către nimeni. Și așa cum vânzările de pământ către străini sunt nule - și va veni vremea anulării lor și de facto - la fel și "Tratatul cu Ucraina" este nul. Așa cum nule sunt multe din actele samavolnice ale regimului de ocupație care își zice "stat român".

Totul este să ținem minte.

Români de aici, români de dincolo de hotare, români de pretutindeni, ținem minte.

Da, ne puteți omorî pe unii dintre noi. Da, ne puteți pune unora pumnul în gură. Da, ne puteți denigra, puteți să mințiți despre noi, să puneți în spatele nostru mizerii ca să vă acoperiți vouă împuțiciunea. Pentru o vreme vi se poate părea că ați câștigat. Așa li s-a părut și altora în istorie. Care au uitat că roata se învârte. Și, mai devreme sau mai târziu, adevărul tot iese la iveală. Oricum însă, nu ne puteți omorî pe toți, nu ne puteți pune pumnul în gură tuturor. Și dacă tot ne denigrați pe toți - și, vai!, cât denigrează statul "român" pe români, nu-i denigrează nimeni! - vom ajunge toți să ne dăm seama cine minte și cine spune adevărul.

Noi ținem minte. Și așteptăm. Lucrând binele. Și învățând să ne ferim de orice înfățișare a răului, oricât de binevoitoare.

Și plângând.

Plângându-i pe nenumărații români călcați în picioare de mizerabilele afaceri ale unor oameni de nimic, ale unor vânzători de suflete, de neam și țară, ale unor ucigași spurcați. Pentru că, de exemplu, românii care au fost asasinați în Ucraina fiind trimiși la măcel în răsărit, în luptele dintre Ucraina și Rusia, românii care au fost băgați în bătaia mitralierelor și artileriei de către regimul de la Kiev apasă nu doar pe conștiința Ucrainei, ci în primul rând pe conștiința trădătorilor din România lui 1997.

Și, apropo, sângele are o valoare pe care puțini o înțeleg.

Prin crimele împotriva românilor - și nu numai - și-au produs căderea și URSS, și regimul comunist din România. Iar acum și Ucraina.

Noi ne uităm. Învățăm. Ținem minte. Învățăm să lucrăm binele. Și așteptăm.