Unii îi spun și azi „conflictul armat” de pe Nistru, deși a fost război în toată regula. 26 de ani s-au scurs de la războiul din Transnistria, iar problema transnistreană rămâne și acum un „conflict înghețat”. Iar Rusia nu are de gând să-și scoată armata din Transnistria.

S-au împlinit, pe 2 martie, 28  de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Un conflict armat care a durat câteva luni, s-a sodat cu pierderi de vieți omenești, iar  separatiștii au fost susținuți deschis de armata Rusiei. În urma lui, unități militare rusești și muniții continuă să se afle și azi pe teritoriul din stânga Nistrului. În amintirea celor care au pierit în acel război, pentru apărarea limbii române și a tradițiilor strămoșești, ziua de 2 martie a fost decretată de Chișinău drept Ziua Memoriei.

ImunoMedica


Fitilul care a declanșat conflictul de pe Nistru a fost aprins în 1990 de perspectiva unirii Moldovei cu România, trecerea la alfabetul latin, tricolorul și refuzul Chișinăului de a oficializa limba rusă.  În septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat independența regiunii, iar doi ani mai târziu, la 2 martie 1992, a început războiul. Efective ale gărzii transnistrene și unități de cazaci au atacat postul de poliție din Dubăsari. O mână de oameni din Dubăsari, sprijiniți de grupuri de polițiști și de voluntari de dincoace de Nistru. s-au opus cazacilor și rusofonilor.

Desprinsă recent de curând de fosta URSS,  Republica Moldova nu avea armată, așa că autoritățile de la Chișinău au fost nevoite să riposteze cu trupe de polițiști. De cealaltă parte, au luptat cazaci, voluntari ruși și ucraineni. Cel mai important rol în război l-a jucat Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de peste șase mii de militari, iar ofițerii ruși au fost implicați nemijlocit în lupte. Mai mult, combatanții transnistreni au folosit armament de la depozitele rusești. 

Pe parcursul lunii martie au urmat mai multe apeluri către comunitatea internațională ale președintelui de la acea vreme, Mircea Snegur, și ale parlamentului de la Chișinău, care denunțau agresiunea comisă de fosta Armată a 14-a a Rusiei pe teritoriului Republicii Moldova. Deși Moscova nega acuzațiile, dar continua să sprijine pe față regimul separatist.
 
Pe 2 iunie, 33 de patrioți români au fost arestați la Tiraspol, 5 dintre ei fiind judecați de o instanță neconstituțională și condamnați: Ilie Ilașcu – condamnat la moarte prin împușcare, Andrei Ivanțoc – 15 ani de detenție, Tudor Petrov-Popa – 15 ani de detenție, Alexandru Leșco – 12 ani de detenție, Petru Godiac – 2 ani de detenție. Au fost eliberați unul câte unul din detenția ilegală din Transnistria – Ilie Ilașcu – după 9 ani de închisoare, Alexandru Leșco – după 12 ani, Andrei Ivanțoc – după 15 ani și Tudor Petrov-Popa – tot după 15 ani.

La 21 iulie 1992, președintele Federației Ruse, Boris Elțin, și președintele Moldovei, Mircea Snegur, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului. Documentul prevedea crearea a trei zone de securitate și prezența unor forte mixte de menținere a păcii. Redenumită ”Grupul Operativ al Trupelor Ruse”, rămășițe ale Armatei a 14-a rămân pe teritoriul Transnistriei până în prezent. 

Pentru reglementarea conflictului transnistrean în anul 2005 a fost creat formatul de negocieri „5+2” care include părțile: Republica Moldova și administrația de la Tiraspol, mediatorii: Rusia, Ucraina și OSCE, și observatorii: SUA și UE. Activitatea acestui format s-a întrerupt în 2006 și a fost reluată oficial în noiembrie 2011.

După ani buni de la încheierea ostilităților, zeci de întâlniri, negocieri, discuții, au avut loc, sute de tratate și angajamente, toate structurile trans-naționale importante (ONU, NATO, OSCE, Crucea Roșie, CSI etc)  implicându-se fără succes, în soluționarea problemelor acestui spațiu, o zonă gri, în care foarte multă lume are interese din cele mai diverse. 

Ai fost făcute declarații contradictorii, sute de manevre militare, provocări, schimbări ale raporturilor de forță și influențe au balansat firav, într-o parte, sau în cealaltă situația din regiune. Și, în ciuda tuturor reuniunilor în diverse formate sau a meselor rotunde găzduite de OSCE sau de tot felul de organizații internaționale, este cât se poate de clar pentru totă lumea că Rusia nu intenționează să-și retragă patrimoniul militar din Transnistria. La reuniunea de la Viena, din iulie 2000, reprezentantul Federației Ruse afirma  ă pentru retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt necesare 3000 vagoane grupate în 177 transporturi militare și că operațiunea ar dura mult.
 
Mulți dintre foștii combatanți cred însă că eforturile lor de atunci au fost zadarnice iar autoritățile de la Chișinău au făcut până acum prea multe concesii în fața forțelor separatiste. Valeriu Chirică, veteran al războiului de pe Nistru, consideră că este important acum ca faptele celor care au apărat cu arma în mâini independența Republicii Moldova să nu fie date uitării.