Un Sinod (sau o sinaxă pan-ortodoxă) este cerut de Bisericile Ortodoxe care au inclus problema ucraineană pe ordinea de zi.

La nici două săptămâni după comunicatul BOR din 21 februarie, privind schisma din Ucraina și situația bisericească a românilor din Ucraina, conducătorul Bisericii autocefale ucrainene a răspuns într-un mod atât de binevoitor și de clar încât parcă îți vine să mai citești o dată de bucurie.

În 4 martie Mitropolitul Epifanie (FOTO) a declarat pentru ziarul „Ukrainska Pravda” că este de acord cu înființarea unui vicariat al parohiilor românești din Ucraina, cerut de Sinodul BOR, adăugând: „Va fi un pas în oglindă, pentru că pe teritoriul Bisericii Române a fost creat deja un vicariat pentru parohiile ucrainene, unde slujbele se țin în limba ucraineană”. Apoi a declarat pentru BBC Ucraina că se pregătește trimiterea unei delegații care să discute cu Sinodul BOR.

Așadar, nu numai că este de acord cu propunerea BOR, ci o consideră și firească și echitabilă! Unde sunt ierarhii autocefali de altădată – a se citi din ’90 până acum câteva luni –, care nu voiau să audă nici de limba română în cult, darămite de o structură autonomă românească, vicariat ortodox?! Mai lipsea să propună o episcopie românească și tortul oferit de autocefalii ucraineni sinodului BOR ar fi fost de nerefuzat…

Dar în subtextul acestei declarații unse cu toate mirodeniile bunăvoinței stau două lucruri: realitatea de la fața locului și intenția cu care a fost făcută.

Aflați în impas pe plan extern și pe plan intern, creatorii noii Biserici caută să îi câștige pe românii din Ucraina nu doar pentru a spori cantitativ, ci și pentru a aduce un exemplu că actul lor constituie și pentru români o eliberare din robia bisericească a Moscovei.

În decembrie 2018-ianuarie 2019, Biserica autocefală din Ucraina părea că se îndreaptă spre un succes rapid pe plan extern, adică recunoașterea de către Bisericile Ortodoxe locale, și pe plan intern, unde preconizau o rapidă creștere a numărului de parohii.

Pe plan extern, speranțele erau alimentate de protecția Patriarhiei Ecumenice.

În primul rând, Patriarhia Ecumenică, cea care a acordat autocefalia, beneficiază de sprijinul declarat al SUA, superputerea de care depind multe state, inclusiv unele în care sunt biserici ortodoxe autocefale, precum România, Polonia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Georgia, Cehia și Slovacia. Ar fi fost de așteptat ca bisericile din aceste state, la persuasiunea Departamentului de Stat, să recunoască rapid noua structură bisericească.

În al doilea rând, pe lângă autoritatea sa istorică, Patriarhia Ecumenică are o puternică legătură cu bisericile autocefale conduse de ierarhi greci: Grecia, Cipru, Albania, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Alexandriei.

În al treilea rând, România și Georgia au disensiuni cu Biserica Rusă, BOR pe problema Mitropoliei Basarabiei.

Cu toate acestea, până în prezent nicio biserică autocefală nu a recunoscut noua biserică din Ucraina. Este o realitate care ustură și Patriarhia Ecumenică, și Biserica Ucraineană autocefală. Mai mult, o Biserică grecofonă, Ciprul, nu numai că nu a recunoscut, dar a punctat în mod special problema validității hirotoniilor făcute de ucraineni în perioada de schismă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Albaniei nu a recunoscut noua structură ecleziastică din Ucraina, considerând hirotoniile drept lipsite de har, făcând apel la organizarea unei Sinaxe a primaților ortodocși. În plus, Patriarhia Ecumenică se confruntă cu o problemă în Europa Occidentală, generată de același tip de măsuri unilaterale și de forță. Este vorba despre desființarea unilaterală a Exarhatului Patriarhal pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiție Rusă din Europa Vestică, adică a unei structuri autonome care ținea de Constantinopol. Ierarhia și clerul acestei structuri au decis că nu vor pune în practică decizia de la Constantinopol.

Tot în Europa Occidentală, Patriarhia Ecumenică și Biserica Ucraineană autocefală se confruntă cu ignorarea de către clericii ucraineni a deciziei conform căreia, odată cu recunoașterea autocefaliei, ei ar trebui să se rupă din legătura cu Biserica Ucraineană autocefală și să intre automat în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Concluzionând, în afară de cei care au dat și de cei care au primit autocefalia, nimeni nu este de acord cu ce s-a întâmplat și mai ales cu modul în care s-a întâmplat.

Pe plan intern, Biserica autocefală nu și-a atins scopul de a deveni Biserica tuturor ortodocșilor din Ucraina, care a fost principala motivație oferită de Patriarhia Ecumenică pentru recunoașterea structurilor schismatice și unificarea lor.

Înainte de recunoașterea structurilor schismatice, unificarea lor și acordarea autocefaliei către noua structură, statistica arăta că schismaticii aveau împreună 6.000 de parohii, iar Biserica ortodoxă canonică avea 12.000 de parohii. Speranța autocefalilor era că, după recunoașterea lor de către Patriarhia Ecumenică, se va produce o trecere în masă a ierarhilor și a parohiilor de la jurisdicția canonică, subordonată Moscovei, la ei. După două luni, rezultatele sunt practic insignifiante. Au trecut doi episcopi din cei peste 90 ai jurisdicției canonice și în jur de 350 de parohii. Procentul de 3% al parohiilor care și-au schimbat jurisdicția este nesemnificativ față de totalul de 12.000 de parohii canonice. În plus, el este puternic contestat: Biserica subordonată Patriarhiei Ruse spune că doar 35 au trecut de bunăvoie, restul au fost răpite. În același timp, în cazul unor parohii considerate trecute, sunt pe rol procese între enoriașii care au dorit trecerea și cei care nu au dorit-o. Într-un reportaj al BBC Ucraina, oficialii Bisericii autocefale au recunoscut că nu dețin date sigure despre câte parohii au trecut în structura lor. 

În această perioadă s-a mai petrecut un fenomen care contează mult pentru ce se va întâmpla în viitor. Implicarea statului, prin administrație și structurile de forță, și implicarea ultranaționaliștilor ucraineni (de exemplu, membri ai celebrului Sector de Dreapta) au acutizat separația. Zilnic se raportează cazuri în care autocefalii forțează preluarea unor biserici, ajungându-se la bătăi și incendieri. Culmea ridicolului este când aceste preluări sunt organizate de către membri ai administrației de stat care nu sunt ortodocși, ci aparțin altor culte. Evident, credibilitatea lor în materie de credință ortodoxă este nulă și este clar că ei nu fac altceva decât politica statului. În epoca smartphone-urilor și a internetului, majoritatea preluărilor cu forța sunt filmate și apoi înregistrările sunt încărcate pe net, astfel încât ele devin imediat accesibile și oricine poate vedea ce se întâmplă. Așa încât este greu să mai crezi retorica Bisericii autocefale despre translația pașnică și la cererea credincioșilor.

În aceste condiții, Biserica autocefală caută cu înfrigurare puncte de sprijin, care să o ajute să avanseze. Altfel, 

va rămâne cu un statut în care este greu de spus cât a câștigat și cât a pierdut prin implicarea Patriarhiei Constantinopolului, care nu îi poate asigura recunoașterea și creșterea. Pentru că, dacă înainte întâistătătorul ei se autointitula patriarh, acum Constantinopolul i-a acordat doar titlul de mitropolit. În plus, a cedat Constantinopolului diaspora și câteva biserici și mănăstiri în Kiev.

Mai întâi Mitropolitul Daniil de Cernăuți al Bisericii autocefale și apoi Mitropolitul Epifanie, conducătorul Bisericii autocefale, au declarat că sunt de acord cu condițiile puse de BOR. Dar ambii au omis să spună că nu se referă la toate condițiile!

Comunicatul BOR din 21 februarie a arătat în primul rând amplitudinea pan-ortodoxă a problemei generate de conflictul bisericesc din Ucraina. Soluția propusă a fost dialogul dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și, dacă acesta eșuează, convocarea unei sinaxe a tuturor întâistătătorilor Bisericilor ortodoxe autocefale. Același lucru l-au cerut Sinodul cipriot și cel albanez, având în vedere că Fanarul nu a reușit să obțină unitatea în Ucraina.

Pe lângă păstrarea unității ortodoxiei, al doilea scop declarat în decizia Sinodului BOR a fost salvarea identității românilor din Ucraina. Au fost menționate cele 127 de parohii românești și s-a înaintat propunerea constituirii lor într-un Vicariat Ortodox Român care să aibă legătură spirituală cu Patriarhia Română.

Dar acest al doilea scop se poate realiza doar după ce se realizează primul! Aceasta este logica din comunicatul BOR, în care mai întâi se vorbește despre rezolvarea problemei unității ortodoxiei în Ucraina și apoi despre problema românilor din Ucraina. Tocmai de aceea în comunicatul BOR nu este indicată structura cu care va negocia înființarea Vicariatului, pentru că așteaptă întâi ca problema unității și canonicității să fie rezolvată.

Pe plan ortodox internațional, orice rezolvare a problemei românilor fără rezolvarea problemei unității ortodoxiei va decredibiliza BOR în fața celorlalte Biserici Ortodoxe și BOR va pierde statutul de posibil mediator pe care îl are acum în problema ucraineană. 

După cum pe Mitropolitul Epifanie nu îl preocupă unitatea ortodoxiei în Ucraina, nu îl preocupă nici identitatea românilor din Ucraina. Dacă l-ar fi preocupat, ar fi consultat Bisericile Ortodoxe locale, respectiv Sinodul BOR, anterior înființării noii Biserici.

Și atunci, de ce a răspuns cu atâta larghețe Mitropolitul Epifanie la comunicatul BOR? Dacă ne amintim bine, o singură dată în istoria recentă un stat vecin a părut că dă pe tavă un drept românilor. În 9 noiembrie 2017, ambasadorul Rusiei la București a declarat că Rusia este de acord să aibă loc un Referendum în Basarabia pe tema unirii Basarabiei cu România. 

În spatele ambelor declarații stă o foarte bună cunoaștere a realității de la fața locului, iar intenția lor este să atragă autoritățile de la București, de stat sau bisericești, în capcana calului troian.

Rusia ar fi bucuroasă ca în Basarabia să aibă loc un referendum pentru că știe rezultatul: românii din Basarabia ar refuza, legal, unirea cu România. Rusia a lucrat temeinic la aceasta, nu doar în perioadele 1812–1918, 1940-1941, 1944-1991, când a stăpânit direct Basarabia, ci și din 1991 până în prezent. Desigur, pe un fond de slabă acțiune a României în teritoriul moldovenesc preluat cu forța, datorat și directei influențe germane, care se opune foarte clar unei uniri între Basarabia și România. Nici globaliștii din Departamentul de Stat american nu sunt favorabili unirii, după cum a transmis ambasadorul SUA din Chișinău. De aceea Rusia propune un referendum, pentru că știe că România ar pierde.

Revenind, cei care fac strategia Bisericii autocefale ar fi bucuroși ca Sinodul BOR să negocieze cu Mitropolitul Epifanie crearea unui vicariat românesc, pentru că aceasta ar însemna antagonizarea românilor din Ucraina față de Patriarhia Română. Autocefalii știu că parohiile românești nu au rămas în jurisdicția care ține de Moscova de dragul Moscovei, ci de teama filetismului ucrainean. Cele trei decenii de la căderea comunismului au însemnat o creștere progresivă a ostilității împotriva românilor, care a culminat cu legea învățământului din toamna anului trecut, prin care numărul de școli românești a fost înjumătățit. Ei știu că în 26 februarie 2019 încă un membru al administrației din Regiunea Cernăuți a fost demis pe motiv că avea și cetățenie română – aceasta în timp ce ministrul de Externe de la Kiev promite o dată pe lună că se va rezolva problema dublei cetățenii.

Este de remarcat că până acum nici o parohie românească nu a trecut la autocefali și că românii din Ucraina sunt conștienți că unitatea bisericească a rămas ultima redută a identității lingvistice și culturale și a unității lor.

Dacă Patriarhia Română ar negocia peste capul și împotriva voinței preoților români din Ucraina, aceștia și-ar pierde încrederea că Patriarhia Română cunoaște și apără interesele comunității românești din Ucraina. Iar unitatea lor ar fi în mare pericol, pentru că Biserica autocefală ar presa parohiile nu doar cu instrumentele statului, ci și cu cele bisericești: „Iată, Patriarhul român a negociat cu noi, voi de ce vă mai împotriviți să treceți la noi?”.

Scopul darului pe care Mitropolitul Epifanie îl face este: vă oferim ceea ce nu avem dreptul să vă dăm și veți pierde ceea ce aveți dreptul să cereți!

Morala e clară: să te ferești de greci și când îți fac daruri, de ruși când îți propun referendum pentru unirea cu Basarabia și de ucraineni când acceptă ușor vicariat românesc în Ucraina.