Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că Parlamentul de la Chișinău nu mai are dreptul să desfășoare activitate legislativă, urmând dizolvarea lui și alegerile anticipate

ACTUALIZARE 8.06, 20:00
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis sâmbătă, în urma unei sesizări depuse de deputații Partidului Democrat (PDM) Sergiu Sârbu și Vladimir Cebotari, că actualul Parlament nu mai are dreptul să desfășoare activitate legislativă, întrucât mandatul său se consideră expirat, a relatat Radio Chișinău, citat de Agerpres.
„În cazul apariției circumstanțelor de dizolvare obligatorie a Parlamentului ca urmare a blocajului legislativ și/sau a imposibilității de formare a Guvernului timp de 3 luni (90 de zile), Parlamentul nu este în drept să desfășoare activitate legislativă și să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 66 din Constituție, precum și să constituie organe de conducere ale Parlamentului”, se arată în hotărârea Curții Constituționale.
Aceasta atrage atenția că „Președintele țării este obligat, neîntârziat, să sesizeze Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor de dizolvare, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate”.
Hotărârea Curții Constituționale precizează că orice act pe care ar urma să-l adopte actualul Parlament reprezintă o încălcare a prevederilor Constituției Republicii Moldova.
„Orice acțiune și/sau act legislativ care are drept scop desfășurarea activității Parlamentului după apariția circumstanțelor de dizolvare obligatorie, constituie o încălcare gravă a prevederilor constituționale și sunt nule ab initio”.
Deputații Partidul Socialiștilor (PSRM) și ai Blocului ACUM au convocat pentru sâmbătă, ora 12.30, o ședință a Parlamentului în care intenționează să aleagă conducerea Legislativului și să numească Guvernul, în ciuda hotărârii Curții Constituționale că Parlamentul trebuie dizolvat, nemaiavând dreptul să desfășoare activitate legislativă.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Vicepreședintele Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), Andrian Candu, fost președinte al Parlamentului, a anunțat, vineri, după o ședință a Consiliului Politic Național al Partidului Democrat, că în Republica Moldova se vor organiza alegeri parlamentare anticipate, informează Radio Chișinău și Agora.md, citate de Agerpres.
„Chiar de aici, din această sală, imediat după alegeri, PDM și-a arătat disponibilitatea de a discuta cu partidele parlamentare, în special cu cele din blocul ACUM, pentru a discuta despre guvernare, formarea unei majorități parlamentare. Niciodată nu am pus în discuție funcții, poziții. Cu regret, blocul ACUM nici măcar nu a venit la discuții. Discuțiile dintre ACUM și PSRM s-au axat în mare parte doar pe funcții, poziții. Niciodată nu am auzit în aceste trei luni să se discute despre nevoile și necesitățile oamenilor”, a declarat Andrian Candu la sediul Partidului Democrat din Republica Moldova.
Acesta a spus că bugetul republican nu avea alocați bani pentru organizarea de alegeri parlamentare anticipate, la doar trei luni după alegerea noului Parlament, drept pentru care se vor căuta soluții legale pentru achitarea cheltuielilor unui nou scrutin parlamentar din fondurile partidelor politice responsabile de eșecul actualului Legislativ.
Totodată, premierul în exercițiu, Pavel Filip, prim-vicepreședinte al PDM, a promis că Guvernul de la Chișinău își va continua activitatea și va administra problemele statului, astfel încât cetățenii să nu resimtă efectele economice provocate de actuala criză politică.
„Bani în bugetul statului sunt suficienți pentru a plăti salariile la timp, în conformitate cu noua lege, administrațiile publice locale își vor primi banii exact așa cum au fost programați, pensiile vor fi plătite la timp și în valorile indexate, programele naționale vor continua, astfel încât oamenii să nu simtă nicio sincopă în activitatea Executivului. Nimeni nu va simți efecte economice, fiind provocate de această criză politică care, cu părere de rău, a fost provocată de iresponsabilitatea politicienilor – în special PSRM și blocul ACUM”, a atras atenția Pavel Filip, prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Adrian Candu Pavel Filip
Locații: Chișinău
Subiecte: Alegeri parlamentare Chișinău 2019
Organizații: Guvernul Republicii Moldova Parlamentul de la Chișinău
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)