Dan Dungaciu scrie despre un fake-news mare cât Federația Rusă: „guvern tehnocrat” la Chișinău

Profesorul Dan Dungaciu scrie pe Larics.ro despre mare minciună care se construiește zilele acestea la Chișinău: așa-zisul „guvern tehnocrat”, care de fapt este „un guvern Dodon (ne-am întors la regimului Voronin din acest punct de vedere), respectiv un guvern pro-rus, orientat spre Est și controlat de Moscova”.
Dan Dungaciu afirmă că președintele Dodon a preluat modelul unui predecesor al său, Vladimir Voronin, care și el instituia guverne aparent tehnocrate, ca vitrină pentru vest și est.
„Dar aparențele pe care a încercat să le păstreze Voronin în cei opt ani de guvernare, inclusiv prin cele trei guverne „tehnocrate”, au fost înșelătoare, ori acesta a sfârșit prin a omorî oameni la 7 aprilie 2009 și a institui regim de vize cu România”, a notat Dungaciu.
Profesorul scrie că noul premier nu este credibil când spune că nu este „al președintelui țării”.
„Faptul că primele precizări ale noului premier sunt despre ce NU este guvernul său, spune multe. Precauțiile dlui Ion Chicu sunt suspecte, necredibile și ridicole. După debarcarea, la solicitarea lui Igor Dodon, a unui guvern din rațiuni de luptă pentru reformarea justiției, pretenția unui cabinet cu șase consilier prezidențiali că „nici usturoi nu a mâncat nici gura nu-i miroase” este o jignire publică.
Eticheta „tehnocrată” e de aceea nocivă și deloc inocentă. Funcțiile ei strategice și manipulatorii sunt evidente:
Ocultarea dimensiunii politice și strategice a acestui guvern despre a cărui orientare estică, după chipul și asemănarea fondatorului său Igor Dodon, nu mai vorbește nimeni;
Acoperirea faptului că, în realitate, corupția s-a așezat cu guvernul la masă, căci acest cabinet a fost votat de către soldații disciplinați (parlamentarii PSRM și PDM) puși până mai ieri în slujba fostului „Binom Plahotniuc-Dodon”, acum reeșapat sub forma parteneriatului Dodon-Filip, în care rolul lui Plahotniuc (masculul alfa) din Binomul de ieri este luat azi, păstrând proporțiile, de către Igor Dodon;
Inocentarea cabinetului și decuplarea lui artificială de Igor Dodon, respectiv de tot bagajul politic și geopolitic pe care acesta îl reprezintă, inclusiv proiectul rusesc de federalizare (Balșoi paket) al cărui promotor este și va fi președintele republicii;
Conferirea unui profil „neutru” și tehnic acestui guvern care, la limită, să fie finanțabile de către Vest, în condițiile în care finanțarea din partea Federației Ruse nu a venit, de fapt, niciodată în R. Moldova;
Escamotarea responsabilității Moscovei în sprijinirea și finanțarea acestui guvern pro-estic (precum Ucraina lui Ianukovici!), nu doar până la trecerea iernii, dar și pe mai departe”, a scris el.
În concluzie, afirmă Dungaciu, Rusia, care nu se aștepta neapărat la căderea Guvernului Sandu, „s-a mai ales cu încă un cuib de viespi în brațe”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)