Deși suntem vecini cu Ucraina și acolo trăiesc o jumătate de milion de români, schisma bisericească din țara de la nordul României pare ceva depărtat și neimportant. În mass-media românească, laică și bisericească, doar câteva știri și-au găsit loc despre conflictul început între Kiev și Moscova în anii 1991–1992, în care s-a implicat în 2018 Patriarhia de Constantinopol.

Pe lângă faptul că lucrurile se întâmplă în altă țară, greutatea de a înțelege cât de gravă este schisma din Ucraina vine și din aceea că problemele generate de secularism în România sunt foarte acute: presiunea pentru introducerea educației sexuale comprehensive (pro-avort și pro-homosexualitate) și eliminarea religiei din școli, eșecul Referendumului pentru căsătorie și inițiativele de legalizare a parteneriatului civil, presiunea pentru retragerea finanțării cultelor de către stat etc.

Dar potențialul acestei schisme este mult mai mare decât cel al secularismului, pentru că acesta atacă Biserica din exterior, dar schisma o atacă din interior. Astăzi nu mai au importanță multele probleme care au existat în perioada Marii Schisme din 1054, dar Marea Schismă a transformat lumea creștină pentru 1000 de ani și continuă să o facă.

Schisma din Ucraina a apărut din dorința unei părți a episcopilor din Ucraina de a fi independenți de Biserica Rusă, din care făceau parte, și care au creat în 1992 Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană. Din aceasta s-a rupt o parte, care s-a intitulat Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului. Liderii lor au fost caterisiți și apoi anatemizați de BO Rusă, iar aceste pedepse au fost aprobate de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Situația s-a schimbat în 2018, când Patriarhia de Constantinopol a emis un set de hotărâri prin care a anulat actul din 1686 prin care episcopii din Ucraina erau puși sub jurisdicția Patriarhiei Ruse, a anulat caterisirile pronunțate față de conducătorii schismei (fără a le recunoaște titlurile de patriarhi pe care ei și le luaseră), a validat hirotoniile făcute de ei, a unificat cele două biserici schismatice într-una, invitând și episcopii din Ucraina aflați în jurisdicția Patriarhiei Moscovei să li se alăture, a dat noii biserici un Tomos de autocefalie limitată și a recunoscut-o ca singura canonică pe teritoriul Ucrainei. BO Rusă a întrerupt comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și a anunțat că va întrerupe comuniunea cu oricine va recunoaște noua structură. În 2019, la întronizarea primatului noii biserici, Mitropolitul Epifanie, nu a participat niciun reprezentant al unei Biserici autocefale, în afară de cei de la Constantinopol.

La o primă vedere, sensibilitatea de creștini atenți la binele semenilor ne face să gândim rapid: orice țară, orice popor are dreptul să aibă o biserică autocefală, cum avem și noi, românii, și atunci de ce să nu aibă și ucrainenii o biserică autocefală a lor? De altfel, tradiția canonică spune că organizarea bisericească trebuie să urmeze organizarea statului (canoanele 17 Sinodul IV Ecumenic și 38 Trulan).

Dacă lucrurile ar fi așa de clare, ar fi fost clare și pentru cei 95 de episcopi ucraineni care țin de BO Rusă și ei s-ar fi alăturat noii Biserici – dar numai doi dintre ei au făcut-o!
În plus, dintre Bisericile Ortodoxe autocefale, câteva s-au pronunțat clar pentru nerecunoașterea noii biserici: Patriarhia Antiohiei, Biserica Sârbă, Biserica Poloneză și Biserica Cehiei și Slovaciei. Unele Biserici au chemat la organizarea unui Sinod Pan-Ortodox sau la o adunare a conducătorilor bisericilor autocefale care să rezolve problemele.

Sinodul BOR a luat în discuție problema la ședința din 21 februarie. În Comunicatul emis, cere dialog între Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și, dacă acesta va eșua, cere întrunirea unei adunări a tuturor conducătorilor de biserici ortodoxe locale autocefale pentru a soluționa problema din Ucraina.
Iată câteva motive pentru care schisma din Ucraina are potențialul de a împărți întreaga lume ortodoxă în două, așa cum s-a întâmplat în 1054.

1. Presiunea politică foarte mare

Schimbarea poziției Patriarhiei Constantinopolului s-a datorat în mare măsură faptului că ea depinde de sprijinul politic al Statelor Unite, care o folosesc în conflictul cu Rusia. Această realitate nu se schimbă, este o constantă de la începutul secolului XX. 
În același timp, sprijinul pe care statul rus îl acordă BO Ruse și suprapunerea parțială a intereselor BO Ruse cu interesele Rusiei (conceptul de „lumea slavă”) nu se vor schimba. Continuarea conflictului politic Occident – Rusia duce la alimentarea conflictului bisericesc Constantinopol – Moscova.

2. Justificarea autocefaliei prin ideologia marxistă a drepturilor și filetism în cazul Bisericii Ucrainene autocefale se poate extinde 

Trăim într-o societate în care libertatea și fericirea proprie sunt văzute ca un scop în sine, pentru a căror împlinire se pot folosi mijloacele necesare (avortul este justificat cu binele mamei, „căsătoria” homosexuală este justificată de fericirea partenerilor, eutanasia la cerere este justificată de dorința persoanei care are dreptul la moarte demnă etc.). Ideologia drepturilor permite trecerea rapidă de la „avem drepturi care ni se cuvin” la „pentru că nu ni se dau, le vom lua cu forța, distrugându-i pe cei care nu ni le dau”.

În Ucraina, obținerea autocefaliei BO Ucraineană este justificată după modelul luptei de clasă a marxismului cultural, în care cei oprimați, Biserica Ucraineană autocefală, se revoltă împotriva oprimatorilor, BO Rusă, și își cuceresc drepturile. Dar acest model de gândire este în afara Evangheliei. Hristos Domnul nu a îndemnat la o astfel de revoltă. 

Trebuie spus că e firesc ca biserica din Ucraina să fie autocefală. Dar drumul spre autocefalie trebuie să fiu unul cu Dumnezeu, nu fără Dumnezeu.

BO Rusă nu a respins apriori dorința credincioșilor ucraineni. În 1990, Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei i-a dat Mitropolitului Filaret al Kievului un Tomos care garanta „independența în autoguvernare” (nu au fost folosiți termenii de autonomie și autocefalie) și l-a intronizat ca „Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine”, nu doar al Kievului, cum era până atunci. Procesul a fost continuat în anul 2014, când Patriarhia Rusă a acordat Bisericii Ucrainene din jurisdicția ei „autonomie extinsă”, cu doar câteva elemente mai puțin decât autocefalia deplină. 

De altfel, este foarte important de știut că Mitropolitul Onufrie, actualul conducător al Bisericii Ucrainene care ține de Moscova, declarat că BOU-PM vrea autocefalia, dar numai după ce se va face pace între Ucraina și Rusia. Această poziție este aceeași cu poziția pe care a avut-o în 22 ianuarie 1992, când a fost între episcopii ucraineni care au semnat cererea de acordare a autocefaliei. Atunci a fost pedepsit cu mutarea din scaun de către… Mitropolitul Filaret al Kievului, cel care va declanșa peste câteva luni schisma!

În ceea ce privește filetismul (punerea identității etnice deasupra identității religioase), acesta este evident la Biserica Ucraineană autocefală, care urăște Biserica Ucraineană care ține de Patriarhia Moscovei, deși are aceeași credință cu ea, dar se manifestă foarte cald față de Biserica Greco-Catolică din Ucraina, pe criteriul etnic. În Ucraina, pe lângă presiunea statului, noua biserică duce ea însăși, prin preoții și credincioșii ei, o campanie violentă de preluare a parohiilor de la Biserica ce ține de Moscova: bătăi în curtea bisericilor, incendieri, profanări etc.

Pe lângă adevărul de credință, smerenia și dragostea sunt esența credinței ortodoxe. Ori comportamentul noii biserici nu artă nici smerenie, nici dragoste.

Canoanele care prevăd ca organizarea bisericească să urmeze organizării de stat nu au legătură cu filetismul și cu ideologia drepturilor, ci ele vizează buna organizare a vieții bisericești. Părintele Liviu Stan a explicat aceasta: „Baza națională pentru organizarea unei Biserici autocefale nu constituie o bază obligatorie și nici singura bază care reclamă sau justifică organizarea unei unități autocefale… Nu trebuie să se excludă posibilitatea de a se lua drept bază pentru organizarea unor unități autocefale și cadrul geografic, și cadrul politic statal, și cadrul statal polinațional, precum și orice alte forme în care se va organiza în dezvoltarea sa istorică viața omenească”.

Dacă această schismă nu se încheie prin pocăință și pace, ci Biserica autocefală va fi absolvită de vină doar prin gestul Patriarhiei Ecumenice, modelul va fi invocat în scurt timp de două alte biserici schismatice pe criterii naționale, din Muntenegru (recunoscută prin conslujire de Biserica Ucraineană autocefală) și din Macedonia (din mai 2018 Patriarhia de Constantinopol îi examinează statutul în vederea recunoașterii), rupte din Patriarhia Sârbă, și de Biserica din Liban, care vrea să se rupă din Patriarhia Antiohiei.

3. Atitudini de tip papal ale Patriarhiei Constantinopolului și ale Patriarhiei Moscovei

Asumarea unui primat de tip papal de către Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a fost evidențiată în caterisirea Patriarhului Diodor al Ierusalimului din 1993 (pronunțată de un Sinod la care au participat doar intâistătători de neam grec), în amenințarea din 2016 că va caterisi episcopi și clerici din Biserica autocefală a Greciei care critică Sinodul din Creta dacă Arhiepiscopul Atenei nu îi va pune la punct. În 1925, Patriarhia Constantinopolului a recunoscut, în dauna Patriarhiei Moscovei, o schismă din Rusia, Biserica renovaționistă (existentă între 1922 și 1946), creată de comuniștii sovietici pentru a submina Patriarhia Moscovei.

Iar deciziile legate de schisma din Ucraina au fost luate fără consultarea vreunei biserici autocefale.
În Tomosul acordat noii Biserici ucrainene, Patriarhia Constantinopolului afirmă cu tărie dreptul său exclusiv asupra diasporei ucrainene și, implicit, asupra tuturor teritoriilor în care nu există o biserică autocefală canonică. Adică toată lumea în afară de Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Serbia, Georgia, Albania, Polonia, Cehia, Slovacia, Cipru, Israel (Patriarhia Ierusalimului), Siria, Liban și câteva state arabe (Patriarhia Antiohiei) și Africa (Patriarhia Alexandriei).

Dar aproape toate bisericile autocefale au episcopi în statele care nu sunt un teritoriu canonic al unei biserici anume. De exemplu, în Europa Occidentala și în SUA, toate bisericile autocefale au ierarhi care păstoresc credincioși care eu emigrat acolo sau convertiți. BOR are 12 episcopi în Franța, Germania, Italia, Spania, Portugalia, țările nordice, America de Nord și Australia. Nicio biserică autocefală nu va recunoaște această pretenție a Constantinopolului.

La rândul ei, Patriarhia Moscovei nu a consultat nicio biserică autocefală în 1970, când a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe din America (OCA), care s-a dezvoltat dintr-o misiune rusă începută în 1794 în Alaska.
Așadar, practica arată că și Constantinopolul, și Moscova ar dori să acorde singure autocefalia, în cazul în care li se solicită și hotărăsc să o facă, fără nicio consultare cu alte Biserici locale.

4. Atitudini de tip protestant ale Patriarhiei Constantinopolului și ale Patriarhiei Moscovei

Una dintre hotărârile Patriarhiei Constantinopolului a fost șocantă și a pus sub semnul derizoriului implicarea în schisma ucraineană: anularea propriului act prin care, în 1686, a pus ierarhia din Ucraina sub jurisdicția de facto a Moscovei. Să anulezi un act vechi de 328 de ani înseamnă să deschizi calea spre anularea oricărui act din trecut, spre anularea principiului istoric prin care actele Bisericii care sunt recunoscute de pleroma credincioșilor se incorporează în tradiția Bisericii. O astfel de atitudine, prin care se deschide posibilitatea haosului în locul ordinii în Biserică, este asemenea modului protestant de gândire.

O altă hotărâre, de același tip, este decizia recunoașterii necondiționate a tuturor hirotoniilor făcute în Biserica Ucraineană autocefală în perioada în care întâistătătorii ei erau caterisiți și anatemizați, caterisire și anatemă recunoscute de toate Bisericile Ortodoxe locale, inclusiv, în mod repetat, de Patriarhia de Constantinopol. Iar odată cu acordarea Tomosului, propria poziție de câteva decenii este aruncată la coș, ca și cum nu ar fi existat.

La rândul ei, Patriarhia Rusă ignoră faptul că există un primat al Constantinopolul, pe care ar trebui să îl respecte. Urmând acestei linii de gândire, Patriarhia Bulgară a anunțat în 2017 că se consideră Biserică-mamă a Bisericii schismatice din Macedonia (desprinsă din Patriarhia Sârbă) și va cere Bisericilor locale să recunoască Biserica Macedoniei.

5. Bisericile locale sunt dezbinate în privința acordării autocefaliei, dar principiul de soluționare există: armonia dintre primat și sinodalitate

Prin migrație și prin convertire, numărul ortodocșilor din Europa Occidentală și din America de Nord crește constant. Ca urmare, în mod firesc, în câteva decenii, se va pune problema acordării autocefaliei bisericilor locale din diferite state.

Deja există mecanisme de cooperare în unele state în care nu există o jurisdicție canonică unică, cum este Adunarea Episcopilor Ortodocși din Franța, Adunarea Episcopilor Canonici din Germania.
Patriarhia Rusă are în componența ei mai multe biserici autonome în afară de cea din Ucraina: Japonia, China, Moldova. Mai are și biserici care nu sunt autonome, dar au autoguvernare în Kazahstan (9 episcopi), Bielorusia (11 episcopi). Mai devreme sau mai târziu, în toate aceste state se va pune problema autocefaliei.
Aceeași problemă va fi cu țările din Africa, ce sunt incluse toate în Patriarhia Alexandriei.

Problema este cum se va acorda autocefalia atunci când comunitatea ortodoxă va deveni matură în aceste state: prin răpire și schismă, sau cu pace și cu păstrarea unității?

Se va acorda bisericii oricărui stat nou care va apărea și cât mai repede după declararea independenței acelui stat? În prezent, Biserica din Abhazia este în schismă față de Patriarhia Georgiei și își cere independența, considerându-se continuatoarea unei structuri independente care a existat din secolul XV până în secolul XIX în Abhazia. Sau se va aștepta o maturizare, o încredințare că acea comunitate a credincioșilor poate fi responsabilă față de darul autocefaliei? Că ea poate lua hotărâri după voia lui Dumnezeu și nu exclusiv după interesele de stat sau etnice sau, mai rău, ale unor politicieni.

Acum, Biserica Ucraineană autocefală îi face campanie electorală lui Petro Poroșenko (cu rol decisiv în recunoașterea ei de către Constantinopol), dar, în viitor, ea poate deveni anexă la ultra-naționalismul ucrainean care, față de ruși, a luat forma șovinismului. În aceeași perspectivă a maturității, cum poate fi catalogată explicația Mitropolitului Epifanie, capul noii biserici autocefale, că îl pomenește pe Patriarhul Chiril, dar nu se roagă pentru el?

Realitatea este că, până în prezent, nu s-a ajuns la un consens privind modalitatea de acordare a autocefaliei. De exemplu, problema autocefaliei a generat o schismă între Patriarhia Ecumenică și Biserica Bulgară care a ținut 75 de ani, între 1870 și 1945.

Constantinopolul dorește ca el singur să acorde autocefalia, fără nicio consultare cu alte biserici, așa cum a făcut în Ucraina. Dar atunci când se va pune problema autocefaliei bisericii din Kazahstan ori a bisericii din Zair, va putea să se pronunțe exclusiv, în numele primatului canonic pe care îl are în Ortodoxie? Cât cunoaște Constantinopolul realitățile bisericii din Kazahstan, care este un vlăstar al Patriarhiei Ruse, sau ale bisericii din Zair, care este un vlăstar al Patriarhiei Alexandriei? Iar dacă acestea s-ar adresa Constantinopolului împotriva bisericilor din care au apărut, nu ar fi un semn de revoltă față de acestea?

Și Moscova consideră că poate acorda singură autocefalia. În 1970, a acordat autocefalia Bisericii Ortodoxe din America (OCA), pe motivul că ea a înființat OCA (prin misiunea rusă din 1794 în Alaska). După acest model, Patriarhia Alexandriei ar putea acorda singură autocefalie Bisericii din Zair. Dar autocefalia OCA a fost recunoscută doar de bisericile slave. Ce va fi dacă și Constantinopolul sau altă patriarhie va acorda unei alte adunări de episcopi din America de Nord autocefalie și jurisdicție valabilă pe tot teritoriul Americii de Nord?
Nici modelul propus de Constantinopol, nici modelul propus de BO Rusă nu poate fi acceptat.

Ambele modele ignoră că principiul primatului și principul sinodalității coexistă în Ortodoxie. „Primus inter pares”, primul între egali este socotit Constantinopolul între Bisericile locale autocefale, așa cum primul între egali este socotit conducătorul unei biserici autocefale față de ceilalți episcopi ai acelei biserici. Acest principiu caracterizează ortodoxia și o ferește de monarhia absolută din catolicism și de lipsa de unitate din protestantism.
De aceea, armonia dintre primat și sinodalitate este temelia firească pentru hotărârile Bisericii Ortodoxe Universale atunci când va decide modalitatea sau modalitățile de acordare a autocefaliei. Aceasta va trebui să țină cont și de mama naturală a unei biserici noi, și de primatul Constantinopolului, și de sinodalitatea bisericilor locale. 

Un parcurs care să respecte ambele principii ar fi: 1. o biserică sau un grup de biserici din care a izvorât noua biserică propune Patriarhiei Ecumenice acordarea autocefaliei, 2. Constantinopolul decide dacă este oportun și, dacă da, 3. convoacă un sinod pan-ortodox și, 4. dacă sinodul pan-ortodox este de acord, acordă Tomosul.
Oricare model de acordare a autocefaliei care nu este împărtășit de toată Ortodoxia va duce la schisme. Ortodoxia a amânat soluționarea problema calendarului de mai bine de 90 de ani, pentru a evita schisma. Și în problema autocefaliei ar putea face la fel, până se va ajunge la un consens.

6. Similitudini 1054 – 2018

Ceea ce s-a întâmplat în 1054 a fost doar actul care a pecetluit oficial o depărtare care se adâncea de sute de ani între Apus și Răsărit. Din păcate, acum, ca și atunci, condițiile pentru schismă erau coapte.

Depărtarea se regăsește și astăzi, nu la nivel dogmatic, ci la nivel jurisdicțional. De sute de ani există discrepanța dintre primatul canonic, bazat pe istorie, al Patriarhiei de Constantinopol, numită oficial „a doua Romă”, și realitatea Rusiei ca cea mai puternică patriarhie, pentru care s-a dorit uneori statutul, titlul și primatul de „a treia Romă”. Ruptura Constantinopol – Moscova nu este provocată doar de implicarea Constantinopolului în schisma Kiev – Moscova, ci rivalitatea menționată a găsit aici un nou prilej de exprimare și accentuare.

Așa cum ambiția Bisericii Romei de a avea un episcop, Papa, deasupra tuturor episcopilor a fost unul dintre elementele fundamentale în declanșarea Marii Schisme, ambiția Patriarhului Constantinopolului de a fi Papă al Răsăritului poate transforma schisma actuală într-o schismă de anvergura celei din 1054. Cum în perioada premergătoare Marii Schisme Constantinopolul s-a opus puternic acestei pretenții a Romei, acum Moscova se opune puternic pretenției Constantinopolului.

Moscova a rupt comuniunea cu Constantinopolul și a anunțat că va rupe comuniunea cu orice biserică locală care va recunoaște Biserica Ucraineană autocefală. La poziția Moscovei s-au aliniat deja câteva biserici autocefale. Până acum, două patriarhii au declarat că nu vor recunoaște hotărârea Patriarhiei Ecumenice și Biserica Ucraineană autocefală. Este vorba despre Patriarhia Sârbă, care se confruntă cu o schismă în Muntenegru și una în Macedonia, și de Patriarhia Antiohiei, care se confruntă cu tendința episcopilor din Liban de a ieși din jurisdicția ei. Este posibil ca Patriarhia de Constantinopol să recunoască autocefalia și în cazul acestor schisme.

Patriarhia de Constantinopol nu a reușit să determine până în prezent nicio biserică autocefală să recunoască Biserica Ucraineană autocefală. A obținut o victorie simbolică prin faptul că o parte dintre mănăstirile din Muntele Athos au slujit cu clerici ai Bisericii Ucrainene autocefale. Această victorie este importantă și pentru că reprezintă o contrapondere la faptul că cele mai mari trei mănăstiri ale Ucrainei (Lavra Pecerska din Kiev, Mănăstirea Pociaev din regiunea Ternopol și Lavra Sveatogorsk din regiunea Donețk) sunt în BOU-PM și refuză orice legătură cu Biserica autocefală.

Practic, dacă Patriarhia de Constantinopol va întrerupe comuniunea cu Moscova, va apărea o nouă schismă Est–Vest. Iar apoi, pe măsură ce aceste două părți se vor depărta din ce în ce mai mult una de alta, riscul căderii în erezii este foarte mare. O anume strictețe, uneori doar formală, din est și atitudinea mai laxă din vest conturează direcțiile centrifuge pe care se pot îndrepta cele două părți. De exemplu, Patriarhia Constantinopolului a aprobat recăsătorirea preoților divorțați, inacceptabilă în Bisericile slave.

Rolul Patriarhului Daniel și al BOR

BO Română se află pe linia de fractură și este posibil ca mișcările pro și contra să fie mai ample decât mișcările care au urmat după Sinodul din Creta și să ducă la rupturi mai mari în BO Română. Dar această așezare poate constitui și oportunitatea de a fi un liant între cele două părți.

Patriarhia Română are și experiența obținerii autocefaliei ca o consecință a obținerii independenței de stat, și experiența păstoririi credincioșilor în afara teritoriului statului român (inclusiv a unui episcop francez în Sinod).
Ca număr de credincioși, număr de clerici, mănăstiri, BOR este a treia ca mărime în lumea ortodoxă. Întrucât primele două state care au cei mai mulți credincioși ortodocși, Rusia și Ucraina, sunt chiar cele prinse în conflict, poziția BOR va fi foarte importantă pentru celelalte biserici locale.

Aceste două elemente poziționează BOR într-o poziție cheie în criza de față.

În plus, mai există un element care dă o mare responsabilitate BOR în această criză. Ierarhii lumii ortodoxe cunosc anvergura teologică a Patriarhului Daniel. Cuvântul său este și cuvântul unui dintre cei mai competenți teologi contemporani. De aceea, Patriarhul Daniel are responsabilitatea să intervină cu argumente teologice pertinente în criza curentă Constantinopol–Kiev–Moscova, în problema principiilor acordării autocefaliei și, în general, în problemele ortodoxiei. Faptul că a propus organizarea mai deasă a unor sinoade pan-ortodoxe este un pas înainte uriaș care, dacă va fi urmat de celelalte biserici locale, va fi foarte benefic ortodoxiei.

Problema autocefaliei este în primul rând o problemă teologică, o problemă de căutarea a unei forme prin care Biserica Universală ascultă de voia lui Dumnezeu. Așa cum la diferite sinoade ecumenice sau locale, părinții participanți au căutat adevărul și voia lui Dumnezeu în probleme dogmatice sau în probleme de practică concretă, acordarea autocefaliei este acum una dintre marile provocări ale Bisericii Ortodoxe Universale.
Dacă BOR va rezista presiunii Constantinopolului și a factorilor politici superiori României și va gândi teologic, și alte Biserici autocefale vor putea invoca precedentul BOR.

Între pan-elenismul grec și pan-slavismul rus, între Imperiul NATO și Imperiul Rusiei, BOR poate avea vocea rațiunii, vocea adevărului, vocea lui Dumnezeu.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews