Interviu din 2011 cu Ambasadorul Aurel Preda, președintele Asociației Române de Politică Externă și Documentul Declarației scrise de el

– Ce vă leagă de Basarabia? Când ați fost prima dată la Chișinău?

– Am pentru Basarabia aceleași sentimente ca și pentru oricare altă parte a tării mele. Poate ceva în plus, datorită soartei triste pe care a avut-o această parte a țării care – vorba lui Arbore, deputat în Parlamentul României Mari – a trebuit să înfrunte ca o adevărată santinelă a țării, urgiile venite din imensitatea stepelor estice.

Cu sufletul am fost dintotdeauna la Chișinău. Ofițer de tancuri, tatăl meu, pe atunci maiorul Ion Preda, aflat în garnizoana Chișinău, a trimis-o pe mama, soția lui, să nască la București, în acea vară, apocaliptică pentru România, a anului 1940.

M-am reîntors la Chișinău ca diplomat, în anii ’80, apoi la Conferința din 1991 cu tema Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui asupra Basarabiei si, desigur, cu ocazia pregătirii în bune condiții a proclamării Republicii Moldova… De fiecare dată, venind în Basarabia, m-am simțit ca acasă…

-Cum s-a întâmplat că la 27 august 1991 vă aflați la Chișinău? Cu cine din oamenii de stat ați avut atunci discuții?

– De fapt, am venit la Chișinău pe 25 august 1991, la cererea prietenului meu, Vasile Nedelciuc, cu care colaborasem așa de bine în timpul Conferinței din 26-28 iunie 1991 privind Pactul Molotov-Ribbentrop, reuniune care a marcat 51 ani de la raptul comis asupra României de cele două imperii, roșu și nazist.

Cu acea ocazie, i-am cunoscut pe președintele M. Snegur, pe deputații Vasile Nedelciuc, Valeriu Matei, Alexandru Moșanu, mulți alții, cu care am colaborat la redactarea documentului intitulat Declarația de la Chișinău cu privire la Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui asupra Basarabiei (de fapt, asupra României).

Așa cum se vede și din titlu, Declarația este primul document postbelic, adoptat în cadrul unei Conferințe internaționale prin care se condamnă, fără echivoc, Pactul cu diavolul și se cere lichidarea consecințelor lui asupra Basarabiei. Probabil, am făcut impresie bună, dacă am fost invitat, câteva săptămâni mai târziu, să ajut la redactarea celui de-al doilea act, firesc aș spune, Declarația de independență a R. Moldova.

-Credeți în independența reală a Republicii Moldova?

– Formal, juridic, categoric DA. În realitate, glumind, desigur, am să vă răspund ca olteanul (deși nu sunt): „Ai bilet de tren? Nu prea am…”

-Putea fi – sau dacă mai poate fi – folosit Protocolul adițional secret la Pactul Molotov-Ribbentrop ca argument pentru reîntregirea noastră?

– În cadrul analizei evenimentelor din 1940, categoric DA, pentru că această înțelegere, încheiată la 23 august 1939, în biroul lui Stalin din Kremlin, a fost nulă ab initio, fiind contrară principiilor și normelor Dreptului internațional, inclusiv a Definiției agresiunii… Anexa secretă la Pact o demonstrează cu prisosință și nu e nevoie de comentarii. Totul e clar!

De altfel, documentul a fost declarat nul – e adevărat după patru decenii de la aplicarea lui în fapt – și de unul din semnatari, guvernul URSS, dar consecințele lui s-au păstrat numai asupra unei singure victime – România!…

Cât despre reîntregire, nu e nevoie de argumente din documente străine și blamabile, ci trebuie căutat în sufletul nostru, al celor din stânga și din dreapta acelui râu blestemat… Prutul.

-Care ar fi fost reacția Occidentului, dacă acum 20 de ani la Chișinău s-ar fi votat nu Declarația de independență, ci un document al reîntregirii neamului?

– Ar fi fost probabil, inițial, o reacție de expectativă, pentru că nu trebuie uitat că URSS încă dăinuia… După aceea… no problem!

-Șefii de la București au știut despre acea deplasare a dv. la Chișinău? V-a oferit cineva vreun mandat? Dacă da, nu poate însemna aceasta și că Moscova, prin spionii săi la București, a vrut să se declare cât mai repede independența R. Moldova, pentru a se evita Reunirea?

– Un diplomat este un soldat aflat permanent în slujba țării sale. Aș adăuga, un ostaș disciplinat. În ceea ce privește mandatul, nu prea am avut unul… scris. Și nici nu era nevoie pentru că interesele supreme ale statului sunt și trebuie să fie în sufletul și inima oricărui diplomat român, și nu numai. E un datum.

Cât despre faptul că Moscova era informată despre ce se întâmplă la Chișinău, răspunsul meu este pozitiv, cunoscând din proprie experiența eficacitatea celui mai sofisticat serviciu de spionaj din lume, KGB. Este posibil să se fi gândit, acolo, la Lubianka, că independența va întârzia unirea Basarabiei cu Țara. Nu am decât să contemplu această ipoteză a dv., dar știu cu siguranța că „Bucureștii domnului Iliescu” nu a dorit așa ceva, echipa sa, bolnavă de sindromul obedienței față de imensitatea Estului, a considerat că e de ajuns că am fost primul stat care a recunoscut R. Moldova.

-Cum v-a mulțumit Chișinăul pentru contribuția dv. la elaborarea Documentului Independenței Republicii Moldova?

– Nu era nevoie de așa ceva. Mi-am făcut datoria de român, având și profesia de diplomat. Pentru a evita așa ceva nu m-am dus nici la recepția oferită în acest sens la 27 august, de președintele  M. Snegur.

-Și-a amintit cineva să vă invite la festivitățile prilejuite de a 20-a aniversare la Chișinău? Ați accepta să fiți invitatul meu, în calitate de fost deputat în Parlamentul Independentei?

– Nu și-a amintit nimeni, dar invitația o accept cu plăcere.

-Cine credeți că mai poate fi considerat coautor al acestui document, căci la Chișinău sunt mai mulți pretendenți la calitatea de coautor, dacă nu chiar ca autori ai Declarației…

– Dacă sunt atâția pretendenți la coautorat, acesta este un compliment pe care îl primesc cu plăcere. Aceasta înseamnă că documentul a fost conceput corespunzător și, iată, după două decenii, înfruntând vicisitudinea istoriei, este în continuare atractiv și viabil…

Privitor la coautoratul Declarației de Independență subliniez: domnul Nedelciuc m-a convocat la 25 august 1991 la Chișinău, dându-mi un telefon acasă. În cadrul discuției cu domnul Președinte Snegur, din seara zilei de 25 august 1991, am înțeles importanța acțiunii politice și a documentului care urma să fie elaborat și supus spre aprobare Parlamentului de la Chișinău. Am cerut un răgaz de două zile și m-am ținut de cuvânt. La elaborarea acestui document istoric a contribuit un număr de cinci-șase personalități politice, între care și domnii Nedelciuc și Matei. Modus operandi era că, în mod democratic, participanții să intervină la discutarea punct cu punct a conținutului documentului, de la titlu până la ultimul paragraf.

Cuvântul final mi-a aparținut întotdeauna mie, în calitate de jurist și diplomat cu experiență, dar și colegului meu, cu care am venit de la București, domnul Valentin Stan, in acel timp șef de cabinet în MAE al domnului Marcel Dinu.

Este bine de reținut că am „măsurat” personal, cum se spune, cu „șublerul”, diferitele propuneri de text, care veneau de la participanții la acest efort istoric.

Am evitat astfel, să folosesc cuvântul „popor”, pe care l-am înlocuit pe tot parcursul Declarației cu cuvântul „populație”, pentru ca spre deosebire de ideologii Moscovei și prozeliții ei de la Chișinău, cred că este vorba despre unul și același popor, poporul român. În final, am folosit o singură dată cuvântul „popor” în contextul Declarației Independenței, de fapt de Moscova, dar am adăugat exigent, în strânsă și corectă legătură, cu realitatea, că acest act – actul independenței – are loc „în spațiul devenirii sale istorice și etnice”. Nu e prea greu, cu atât mai puțin pentru Moscova, să deducă care este acest SPAȚIU, adică România și poporul român de la Nistru până la Tisa, cum ne-a lăsat ca Testament, marele nostru poet Mihai Eminescu. Documentul, astfel elaborat, a fost gata la data de 26 august 1991, la ora 18:15, și a fost prezentat de mine, personal, după dactilografiere, președintelui Parlamentului, domnul prof. univ. dr. Alexandru Mosanu, care l-a aprobat fără comentarii (păstrez și eu o xerocopie a acestui document -V.Ș.).

Am propus, și domnul Președinte M. Snegur a fost de acord, ca documentul să fie supus aprobării unei Mari Adunări Populare. În fața clădirii guvernului și în împrejurimi, străjuiți de statuia lui Ștefan cel Mare si Sfânt, mai bine de o jumătate de milion de oameni au salutat cu entuziasm, în ziua de 27 august 1991…

-Ce ați răspunde la eventuala reacție a moldoveniștilor de la Chișinău că Declarația de Independență a fost scrisă, iată, „de un român”, …„de unul de la București”? E de menționat că acești pseudopatrioți ai RM nu se arată deranjați de faptul că la elaborarea Constituției Republicii Moldova, în 1994, cu art. 13 și alte minciuni în ea, au trudit în sudoarea frunții  unii gravi specialiști din Est...

–„Moldoveniștilor” de la Chișinău, care dau dovadă de un păgubos „patriotism local”, le-aș răspunde invocând învățămintele istoriei, că această înclinație nu duce nicăieri și, mai ales, produce necazuri propriilor susținători. Istoria a demonstrat acest lucru…

Declarația de Independență din 27 august 1991 nu a fost opera unor străini, ci tot a unor români. Nu importă dacă aceștia au fost de la Chișinăul de pe Bâc, sau de la Chișinăul de pe Criș. Ceea ce contează este dacă documentul reflectă interesul și instinctul național, dacă orice român citindu-l se regăsește și e de acord cu el.

În ceea ce privește Constituția din 1994 și, în special, art. 13, care vă deranjează, ce să vă spun? Mai e ceva de spus?! Și dacă mai e ceva de spus, dv., factorii decidenți, consultându-vă cu poporul, hotărâți: o mențineți, o schimbați. De fapt, aceasta este soarta tuturor Constituțiilor, să fie modificate, abrogate etc.

-În acei ani ați fost contactat de către doi deputați de la Chișinău cu sugestii privind o posibilă Reunire. Informația a părut contradictorie unor cititori. Cum o comentați astăzi?

– Confirm aceste contacte. Cei doi deputați și-au făcut corect datoria. Conducerea din acea vreme a României nu a reacționat pozitiv. A fost însă dispusă, chiar în anul 1991, să semneze un Tratat cu URSS de prietenie și colaborare prin care să se recunoască vechile granițe. Halal români! Noroc că URSS s-a demantelat și, în consecință, Tratatul nu a mai putut fi ratificat. Probabil, domnul Iliescu mai regretă și acum această neîmplinire, care însă nu-i este – recunosc – imputabilă „tovărășiei  sale”.

-Ce implicare ați avut în pregătirea Tratatului de bază al României cu Ucraina? Cum de s-au făcut atâtea concesii grave, în detrimentul României, al românilor din actualele regiuni Cernăuți, Transcarpatia și Odesa?

– Am refuzat, ținând seama de cursul negocierilor, să particip la încheierea acestui rușinos Tratat, prin care România a capitulat necondiționat în timp de pace în fața Ucrainei.

S-au adus prejudicii și R. Moldova, prin recunoașterea vechii granițe dintre URSS și România (pe porțiunea Ucrainei), pentru că i-a răpit acesteia, fără a o consulta, calitatea de riveran la Marea Neagră, ca urmare a înglobării unei părți a Basarabiei de Sud în RSS Ucraineană în 1940 (linia Kalinin) și recunoașterea acestei granițe de România independentă, prin semnarea la stațiunea Neptun, în anul 1997, a Tratatului mai sus menționat. De cine? De un semibasarabean, fostul președinte Emil Constantinescu.

-Ați avut vreo implicare în disputele privind Insula Șerpilor, apoi la modesta victorie diplomatică legată de acest litigiu?

– În faza discuțiilor pe această temă, în calitate de director al Direcției juridice și a Tratatelor din MAE de la București, am contribuit decisiv la elaborarea mandatului delegației române în anii 1994-1995. Din păcate, ca de obicei, în ultimii ani, lovitura a fost primită de la cine nu te așteptai, și anume, de la fostul ministru de externe Adrian Severin (un evreu originar prin familie de la Chișinău), care în cadrul negocierilor cu ucrainenii pentru încheierea tratatului politic de bază a recunoscut, pe neașteptate, că Insula Șerpilor aparține Ucrainei, cerând ca această precizare să fie inclusă în textul Acordului conex. Vă imaginați, cred, uimirea delegației ucrainenilor, care, după aceea, au chefuit toată noaptea la Ambasada Ucrainei de la București. Și aveau dreptate! Era un dar neașteptat…

Astfel ca pe parcursul celor 24 runde de negocieri cu ucrainenii, care au urmat și care au premers procesului de la Haga (și chiar la proces) nu s-a mai pus problema posesiei acestei insule, din moment ce Severin o dăruise Kievului, ci numai împărțirea echitabilă a platoului continental din jurul ei.

În opinia mea, rezultatul procesului de la Haga nu a fost modest, ci este mulțumitor, iar membrii delegației române, care mi-au fost „învățăcei”, s-au achitat bine de misiunea încredințată. Cele de mai sus, sunt prezentate pe larg într-un amplu articol apărut în ziarul România liberă, intitulat Cum a devenit Insula Șerpilor Zmeinâi Ostrov. Autorul, cel care semnează articolul, își spune Andrei Nistreanu. Ghiciți cine este?…

-Am înțeles!… Vă mulțumesc din suflet pentru efortul Dv la elaborarea acelui frumos Proiect pentru care am votat cu ambele mâini și pe care l-am semnat de două ori… Vă aștept întotdeauna cu plăcere la Chișinău, inclusiv la elaborarea unui alt proiect epocal, cel de Reîntregire a Națiunii Române!!!

A intervievat Vasile ȘOIMARU

Arhiva Timpul, 26 august 2011

Republica Moldova

PARLAMENTUL

LEGE Nr. 691
din  27.08.1991

privind Declarația de independență a Republicii Moldova

Publicat : 27.08.1991 în Monitorul Oficial Nr. 011     art Nr : 103;118     Promulgat : 27.08.1991

Parlamentul Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:

1. Se aprobă Declarația de independență a Republicii Moldova (se anexează).
2. Prezenta Lege intră în vigoare în momentul adoptării ei.

PREȘEDINTELE
REPUBLICII MOLDOVA                       Mircea SNEGUR

Chișinău, 27 august 1991.
Nr.691-XII.

Istoria.md:

D E C L A R A Ț I A

DE INDEPENDENȚĂ A REPUBLICII MOLDOVA.

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere și democratice,

AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale;

CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 si 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei;

SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru;

LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declarațiile lor consideră înțelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991;

SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcînd chiar prerogativele sale constituționale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldovenești unionale", iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniței între R.S.S. Ucraineană și R.S.S. Moldovenească", acte normative prin care s-a încercat, în absența oricarui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la U.R.S.S.;

REAMINTIND că în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotarîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

PORNIND de la Declarația suveranitatii Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, și de la faptul că populația Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale U.R.S.S., la referendumul asupra menținerii U.R.S.S.;

TINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa și în lume de democratizare, de afirmare a libertății, independenței și unității naționale, de edificare a statelor de drept și de trecere la economia de piață;

REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei O.N.U., Actului final de la Helsinki și normelor de drept internațional;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,

PROCLAMĂ

solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.

În calitatea sa de STAT SUVERAN și INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:

SOLICITĂ tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, și își exprimă dorința de a stabili relații politice, economice, culturale și în alte domenii de interes comun cu țările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relații diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept international și practicii existente în lume în această materie;

ADRESEAZĂ Organizației Națiunilor Unite cererea de a fi admisa ca membru cu drepturi depline în organizația mondială și în agențiile sale specializate;

DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki și la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa și la mecanismele sale;

CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova;

HOTARĂȘTE că pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituția, legile și celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale și a libertăților politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparținînd grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.

Așa să ne ajute Dumnezeu!