Deputatul de la Chișinău care a rupt harta României, membru al grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – România

Deputatul moldovean, Vladimir Bătrâncea, cel care la sfârșitul anului trecut a rupt demonstrativ o hartă a României Mari în plenul Legislativului de la Chișinău, a fost inclus în componența grupului parlamentar de prietenie cu România.
Mai mult decât atât, conform unui proiect de hotărâre propus spre examinare Parlamentului Republicii Moldova, o bună parte a membrilor acestui grup ar urma să devină și colegii de fracțiune ai lui Bătrâncea din Partidul Socialiștilor, formațiune cunoscută ca radical antiromânească și promotoare a intereselor Moscovei la Chișinău.
Culmea ironiei, președinția grupului de prietenie moldo-română ar urma să fie asigurată de liberalul Mihai Ghimpu, singurul partid parlamentar cu o opțiune unionistă declarată.
Acesta a declarat presei de la Chișinău că este contrariat de includerea lui Bătrâncea în componența grupului care trebuie să asigure relația cu Bucureștii, afirmând că nu are de gând să-i tolereze prezența.
”Este doar un proiect de decizie. Acesta urmează a fi discutat la una din ședințele viitoare, săptămâna aceasta sau săptămâna ce urmează. Când îl vom vota atunci vom putea vorbi mai exact. Fracțiunea Partidului liberal este categoric împotrivă ca Vlad Bătrîncea să fie membru al acestui grup. Noi vom vota împotrivă”, a declarat Ghimpu, pentru Radio Chișinău.
La rândul său, Bătrâncea o face pe niznaiul. El spune că a fost propus de colegi, lucru despre care ar fi aflat acum câteva zile, și încă nu știe dacă ar vrea să-și păstreze calitatea de membru al grupului de prietenie cu România.
„Nu știu încă dacă voi alege să rămân membru al grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova-România, nu Mihai Ghimpu este cel care decide acest lucru, dar sunt sigur să voi face față provocărilor”, declară cu aplomb socialistul care a rupt harta României.
Relevant ar putea fi însă și că, pe lângă socialiști, printre așa-zișii „prieteni” ai României figurează fostul fruntaș comunist Artur Reșernikov, fost director al Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău în 2009, atunci de peste Prut a fost expulzat Ambasadorul României, iar cetățenilor români le-au fost impuse vize pentru a putea intra pe teritoriul Republicii Moldova.
Incidentul cu deputatul care a rupt harta României Mari în Parlamentul de la Chișinău s-a produs în decembrie 2015. Bătrâncea a insistat atunci asupra audierii în plen a ministrului Educației, care înștiințase cu puțin timp mai devreme directorii instituțiilor de învățământ cu privire la o donație sub forma unei hărți tematice „Organizarea administrativă a Regatului României. 1930” ce urma să fie folosită la orele de „Istorie a românilor și universală”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)