Dmitri Rogozin: Republica Moldova își poate PIERDE integritatea teritorială din cauza apropierii de România
Republica Moldova riscă să piardă regiunea separatistă Transnistria și integritatea teritorială din cauza apropierii de România, a afirmat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, într-un interviu publicat vineri de cotidianul Kommersant, după vizita oficialului rus în Moldova.
„Este evident până și pentru cei mai înverșunați susținători ai unificării cu România că, dacă (Republica) Moldova face un pas către România, regiunea Transnistria va cădea odată cu acest pas”, declară vicepremierul rus, potrivit Mediafax.
Dacă Republica Moldova vrea să se unească cu România, „atunci mai bine lasă regiunea Transnistria să plece pe cale amiabilă, iar dacă nu vrea în România, dacă vor să rămână un stat suveran, un stat deștept care să-și protejeze toți cetățenii, atunci va dura ani, însă acești ani nu vor fi trecut zadarnic, până la restaurarea integrității teritoriale”, afirmă el.
Rogozin apreciază că este imposibil acum să se reia negocierile cu privire la statutul Transnistriei, iar în opinia sa niciuna dintre părți nu este pregătită în acest sens.
„Am fost foarte aproape să soluționăm această problemă, însă cineva s-a speriat de altcineva. Iar situația s-a inversat. Eu propun acum o continuare a politicii micilor acțiuni bune”, a spus vicepremierul rus.
„Trebuie să facem abstracție de perspective vagi și să începem să abordăm probleme importante pentru oameni. (...) Aceste relații naturale este necesar să fie permise pentru ca oamenii să poată simți beneficiile apropiereii”, a apreciat reprezentantul Guvernului rus.
„Atunci când nu e nimic, iar noi începem să vorbim despre viitorul statut al regiunii Transnistria în cadrul statului moldovean, e ca și cum ar vorbi un neputincios despre Kama Sutra”, a continuat Rogozin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)