ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Moldovei, Igor Dodon, a ajuns la spital după ce coloana sa oficială a fost implicată într-un accident rutier, informează presa de peste Prut. Mașina în care se deplasa liderul la Chișinău s-a răsturnat în apropierea localității Strășeni.

Se pare că accidentul s-a petrecut din cauza unui camion care a tăiat calea coloanei oficiale. Golea susține că în mașină, alături de președintele țării, se afla un singur membru al familiei - unul dintre fiii lui Igor Dodon.
Directorul Spitalului de Urgență Chișinău, Mihai Ciocanu, a declarat, pentru Digi24, că la unitatea spitalicească au ajuns, în urma accidentului, două persoane: Igor Dodon și soția acestuia, Galina. „Președintele a prezentat leziuni ușoare și amândoi au fost externați", a precizat Mihai Ciocanu.

Acest lucru a fost confirmat și de consilierul lui Dodon, Maxim Lebedinschi: „Președintele se simte bine. Nu a avut nevoie de tratament medical”.

Doi dintre agenții care-l păzeau pe Dodon au avut nevoie de îngrijiri medicale. „Coloana oficială a Președintelui a respectat regulile de circulație. Atunci, un camion care venea din partea opusă a lovit două mașini ale Serviciului de Protecție și Pază”, a spus Anatol Gorea pentur Publika.md.