Klaus Iohannis, despre unirea cu Basarabia: Este posibilă, dar nu în viitorul apropiat. Cele trei condiții care trebuie îndeplinite

Președintele României, Klaus Iohannis a declarat că unirea cu Republica Moldova este "posibilă", însă nu în viitorul apropiat, fiind nevoie ca anumite condiții să se îndeplinească.
"Este evident că alegerea aparține poporului din Moldova și, cel puțin când vine vorba de alegeri, poporul întotdeauna are dreptate. Putem comenta dacă rezultatul ne convine nouă sau nu ne convine, dar cu certitudine nu se poate spune că rezultatul în sine este bun sau rău. Este rezultatul, atât", a spus Iohannis conform News.ro.
Iohannis a reiterat că trebuie ajutate instituțiile din Republica Moldova, nu anumite persoane sau grupuri de persoane, comportament care până acum a provocat și probleme în relația dintre cele două țări.
"Au fost nenumărate mișcări, eu le-am numit cvasi-unioniste, care au clamat că vor să ajute unificarea, dar în realitate vedem acum, la alegeri, că multe din ele și multe acțiuni nu au făcut decât să îndepărteze moldovenii de România, nu au făcut decât să-i enerveze pe moldoveni", a adăugat Iohannis.
Întrebat dacă vede posibilă unirea dintre România și Basarabia, Iohannis a răspuns afirmativ. "O unire cu Basarabia este posibilă, dar în același timp nu cred că este posibilă în viitorul apropiat", a explicat el.
Potrivit șefului statului, trebuie îndeplinite trei condiții: ca românii să își dorească Unirea, ca moldovenii să vrea acest lucru și să fie stinse "disputele pe propriul teritoriu care sunt sub jurisdicție internațională".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: România
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Organizații: Administratia Prezidentiala
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)