Nicolae Timofti și Klaus Iohannis au purtat o convorbire telefonică privind situația politică din Republica Moldova

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut joi seara o convorbire telefonică cu președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul căreia a fost discutată actuala situație social-politică de la Chișinău, precum și relațiile dintre cele două state, a anunțat președinția moldoveană într-un comunicat, citat de Agerpres.
Președintele Iohannis a subliniat cu această ocazie faptul că, prin învestirea noului guvern în Republica Moldova, s-a făcut un pas important pentru depășirea crizei politice și implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precizează comunicatul menționat.
De asemenea, a fost reafirmată disponibilitatea celor două state de a coopera intens în plan politic, economic și social. Președintele Timofti i-a mulțumit omologului său de la București pentru susținerea constantă pe care România o acordă Republicii Moldova.
Potrivit aceluiași comunicat, Klaus Iohannis l-a invitat pe Nicolae Timofti să efectueze o vizită oficială în România, invitație care a fost acceptată, deplasarea șefului statului moldovean la București urmând să aibă loc în viitorul apropiat.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Klaus Iohannis Nicolae Timofti
Locații: România
Organizații: Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)