O comisie parlamentară de anchetă pentru „puci costituțional” și „uzurparea puterii în stat” va cerceta acțiunile Curții Constituționale a Republicii Moldova din perioada 7-9 iunie
Parlamentul Republicii Moldova a constituit o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor așa-numitei tentative de puci constituțional. Comisia compusă din 9 membri și condusă de Vladimir Țurcan (PSRM) va examina modul în care au fost emise deciziile Curții Constituționale din perioada 7-9 iunie, informează Radio Chișinău.
Comisia de anchetă, controlată de majoritatea parlamentară PSRM+ACUM (alianța socialiștilor și pro-europenilor -n.red.), va examina modul în care fosta guvernare (PDM) și unele instituții ale statului, în special Curtea Constituțională și Procuratura Generală, au acționat în perioada dualității de putere la Chișinău.
Pe de altă parte, deputații Partidului Democrat, aflat la guvernare în acea perioadă, au declarat că nu au nicio implicare în deciziile pe care le-a luat Curtea Constituțională a R. Moldova (dizolvarea Parlamentului și invalidarea acțiunilor acestuia, inclusiv a învestirii noului Guvern; suspendarea președintelui - n.red.).
La rândul său, liderul Platformei DA (membră a blocului proeuropean ACUM), Andrei Năstase, a declarat că, în calitate de ministru de Interne, a redactat un demers către Procurorul General, prin care a denunțat ceea ce el numește „tentativa de uzurpare a puterii în stat” prin deciziile Curții Constituționale din perioada 7-9 iunie. Procuratura Generală a confirmat pentru Radio Chișinău că a recepționat demersul lui Andrei Năstase și că îl va examina în termenul prevăzut de lege.
Fracțiunea parlamentară a PDM a solicitat în plenul Parlamentului crearea unei comisii de anchetă pentru clarificarea circumstanțelor unor posibile atentate la securitatea națională și a subminării suveranității statului prin intermediul finanțării străine a unor partide politice din R. Moldova (aluzie la înregistrările recente în care președintele Igor Dodon recunoștea că PSRM este finanțat din Federația Rusă). Inițiativa parlamentarilor PDM nu a fost acceptată de majoritatea PSRM+ACUM (alianța socialiștilor și pro-europenilor -n.red.).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Hubert Knirsch, ambasadorul Germaniei la Chișinău, un IDIOT ANALFABET FILORUS, adept al teoriei sovietice a ”moldovenismului”: ”Eu aș pune sub semnul întrebării că aveți aceeași limbă și aceeași religie ca și în România”. TUTA DE LA MAE E MUTĂ
Maria Toacă: LA MULȚI ANI, FĂT-FRUMOSUL SUFLETULUI MEU, CHIȘINĂU, LA 590 DE ANI!
Mitropolia Basarabiei, singura biserică cu adevărat și pe deplin canonică de peste Prut, are un nou întâistătător: ÎPS Antonie a fost întronizat Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. DISCURSUL SĂU PROFUND ROMÂNESC
Cristina Dumitrescu (senator AUR): ”România și R. Moldova sunt unite prin aceeași limbă, aceeași credință și aceeași identitate. Faptul că domnul ambasador a lucrat în diplomație la Moscova nu îl scuză să vină la Chișinău cu retorica rusească
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Recomandările noastre

Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Andrei Năstase Igor Dodon Vladimir Țurcan
Locații: Chișinău
Subiecte: blocaj parlamentar Republica Moldova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)