Poliția a obligat o tânără din R.Moldova să dea jos tricolorul din curtea sa. În semn de protest, tatăl ei a vopsit poarta în tricolor

O tânără din Durlești, o suburbie a Chișinăului, a fost nevoită să dea jos drapelul României pe care îl arborase în curtea sa, informează TVR Moldova.
Diana Crudu spune că a înălțat tricolorul în semn de recunoștință față de poporul român, pentru ajutorul constant oferit Republicii Moldova, dar gestul său a fost reclamat de fostul vice-ministru de Externe si Integrare Europeană, Valeriu Ostalep, care susține că tânăra a încălcat legea și a depus o sesizare în acest sens la poliție. În semn de solidaritate, tatăl fetei și-a vopsit poarta de la casă în culorile tricolorului.
Valeriu Ostalep menționează că nu este prima dată când sesizează poliția referitor la arborarea drapelului României de către cetățeni ai Republicii Moldova.
Contactat telefonic, șeful sectorului de poliție Durlești, Iurie Feodorov, a declarat că a fost înaintat un demers la Comisia Națională de Heraldică, pentru a se pronunța pe marginea acestui caz.
Disputa dintre Diana Crudu și Valeriu Ostalep nu se oprește aici. Tânără a postat pe o rețea socială un mesaj prin care și-a exprimat nemulțumirea și a anexat copia sesizării depuse la Poliție de fostul viceminstru. Valeriu Ostalep i-a trimis o cerere prealabilă prin care să-i achite un prejudiciu moral în valoare de 10 mii de lei pentru că i-au fost publicate date cu caracter personal și consideră că a fost denigrat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)