Premierul Moldovei respinge reunificarea cu România în ciuda apelurilor tot mai numeroase pentru unificare

Guvernul Republicii Moldova respinge reunificarea cu România, în ciuda cererilor de reunificare a celor două țări. Premierul Pavel Filip afirmă că locul Moldovei este de stat suveran, independent de România, scrie The Guardian în ediția electronică. „S-au spus prea multe despre reunificare, identitate, limbă și aș dori să privesc în primul rând la dezvoltarea concretă a țării”, a spus Filip citat de The Guardian.
„Toate aceste probleme legate de sentimente trebuie lăsate pentru vremuri mai bine”, a mai spus acesta. The Guardian amintește că un miting pro-unificare organizat la Chișinău luna trecută a adunat în jur de 10 mii de oameni, printre participanți fiind și fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Parlamentul României a votat în mod simbolic pentru reunificare, iar premierul a declarat că ar saluta orice gest similar din partea Moldovei. Evenimentul a fost programat pentru a marca 100 de ani de la formarea României Mari. Fost director al unei companii de tutun, Filip dorește să ducă Moldova în UE, notează The Guardian. Fostul teritoriu sovietic, cea mai săracă țară din Europa, a rămas mult în urma vecinilor – inclusiv în urma României, care a aderat la UE în 2007. Filip a mai spus că „vom fi împreună cu România în interiorul Uniunii Europene”.
Guardian mai scrie că opoziția premierului moldovean la reunificare este împărtășită de majoritatea cetățenilor moldoveni, cu toate că 32% susțin unirea cu România. Publicația britanică mai amintește că Moldova, cunoscută odată drept Basarabia, a devenit parte a României Mari în 1918, dar a intrat sub dominație sovietică în 1940. A devenit stat independent în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, a fost dominată de sărăcie, corupție și de conflictul înghețat din Transnistria.
Premierul moldovean a mai spus că relațiile cu România sunt un „maxim istoric”, dar a avertizat că țări ca România și Rusia investesc în discursul naționalist. „Nu vrem să fim prinși în acest joc”, ar mai fi spus Filip. Guardian mai notează că Moldova este încă divizată între cei care doresc relații mai apropiate cu Rusia, ca președintele Igor Dodon, și Filip, care crede că partidele pro-europene vor câștiga la alegerile din toamnă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Pavel Filip
Locații: Basarabia
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)