Premierul Republicii Moldova: România este un model pentru noi
Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat că este deschis să colaboreze cu noul președinte dacă acesta va fi de partea reformelor, asigurând electoratul că guvernul de la Chișinău va continua să își ducă la îndeplinire angajamentele.
Într-un interviu pentru Agerpres, Filip a declarat că relațiile statului moldovean cu România sunt într-un punct benefic, iar cooperarea trebuie să continue în această direcție.
Relația cu România este la un nivel fără precedent și vrem să continuăm cooperarea pragmatică și axată pe rezultate care a adus atât de mult bine în ultimii ani. M-a bucurat vizita premierului Cioloș și faptul că am putut vedea efectele concrete ale sprijinului venit de la București. Vreau să mulțumesc României pentru tranșa de 60 milioane de euro, dar mai ales pentru că este cel mai puternic și consecvent susținător al parcursului nostru european. Viitorul Republicii Moldova este gândit în aceiași termeni la București și la Chișinău, un viitor european.
Vom continua să lucrăm împreună la proiecte energetice, la interconectări, în domeniul infrastructurii educaționale și sanitare, la intensificarea schimburilor culturale, la reforma administrației în contextul integrării europene. Ne bazăm ca și până acum pe prietenia României și apreciem că Moldova contează pentru toate forțele politice și instituțiile românești. România poate facilita dezvoltarea și modernizarea țării noastre, este un model pentru noi din multe puncte de vedere, inclusiv din punct de vedere al luptei anticorupție, care se va accelera in Moldova, pe măsura așteptărilor cetățenilor și a partenerilor externi.
Întrebat dacă există o relație personală între Filip și statul român, premierul moldovean a explicat faptul că România este țara de care îl leagă o puternică legătură sufletească și mulți prieteni.
Legat de triumful lui Dodon, șeful Executivului a declarat că vor colabora, împreună, la proiecte energetice, la interconectări, în domeniul infrastructurii educaționale și sanitare, la intensificarea schimburilor culturale, la reforma administrației în contextul integrării europene.
„Ne bazăm ca și până acum pe prietenia României și apreciem că Moldova contează pentru toate forțele politice și instituțiile românești. România poate facilita dezvoltarea și modernizarea țării noastre, este un model pentru noi din multe puncte de vedere, inclusiv din punct de vedere al luptei anticorupție, care se va accelera in Moldova, pe măsura așteptărilor cetățenilor și a partenerilor externi", a concluzionat Pavel Filip.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
APA, DINCOLO DE H2O: Sistem fizic și spiritual. Miracolele Agheasmei Mari - interviu cu un om de știință
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro. Academia Română și NeamUnit oferă și aplicația gratuită Mihai Eminescu - Întreaga Operă
ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNUL ABSOLUT: MIHAI EMINESCU - MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Mărturisesc: Vladimir Beliș, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, PF Patriarh Teoctist
7 ianuarie: Nașterea Domnului, în lumea ortodoxă pe stil vechi. Un mesaj Mitropolitului Basarabiei
Mihai Eminescu la 1 ianuarie 1883: Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muche de despărțire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. Ca un sfinx mut încă și cu ochii închiși stă anul viitor înaintea noastră
Recomandările noastre
De ce îl urăsc pe Georgescu gemenii ideologici Tismăneanu și Bănescu: sunt chinuiți de același tată - tatăl minciunii
Mai dorește Trump pace în Ucraina?
Sindromul Technate & Noua Resetare: Trump, Musk și America (mai) Mare
VIDEO din DRONĂ. ActiveNews mulțumește și felicită participanții și organizatorii celor două mari manifestații românești din 10 și 12 ianuarie 2025 - OMAGIUL NOSTRU. Călin Georgescu la Anca Alexandrescu ACUM: Eu sunt pro-român și punctum!
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Pavel Filip
Organizații: Guvernul Republicii Moldova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)