Propunere de la Chișinău: Patriarhul României să primească cetățenia Republicii Moldova. Acest fapt va avea implicații benefice profunde

Recenta acordare a cetățeniei moldovenești fostului președinte Traian Băsescu l-a determinat pe fostul deputat Vlad Cubreacov să afirme că Patriarhul Daniel ar fi și el îndreptățit să primească același lucru.
Într-o postare de pe blogul său, Vlad Cubreacov arată care ar fi argumentele în favoarea soluționării pozitive a unei eventualele cereri de acordare a cetățeniei către PF Danie.
"Întrunește Patriarhul României condițiile pentru solicitarea și obținerea cetățeniei Republicii Moldova? Da, cu supra de măsură. Spre deosebire de omologul său de la Moscova, Patriarhul României răspunde exigenței legale de cunoaștere a limbii române și a istoriei statului, este păstorul celor peste 1 milion de ortodocși basarabeni repuși în cetățenia română și are merite incontestabile față de Republica Moldova, ca dovadă servind, între altele, și faptul gratificării sale cu distincția supremă, Ordinul Republicii. Pentru preopinenți am mai putea adăuga: implicarea determinantă a Preafericirii Sale în selectarea modelului de stemă de stat a Republicii Moldova, redeschiderea la Iași a Facultății de Teologie din Chișinău refugiată în 1941, formarea a sute de preoți din Republica Moldova, cărora le-a fost profesor și purtător de grijă pe perioada studiilor în România, acordarea de multiple ajutoare materiale populației Republicii Moldova în situații de criză sau de calamitate, acordarea de manuale școlare și cărți în limba română pentru elevi și studenți din Republica Moldova, acordarea de nenumărate ajutoare comunităților ortodoxe locale din Republica Moldova etc., etc.
Umila mea părere este că, după președintele Traian Băsescu, cetățenia Republicii Moldova trebuie să-i fie acordată Preafericitului Părinte Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Acest fapt va avea implicații benefice profunde", scrie el pe blog.
Acesta consideră că moldovenii cetățeni români de peste Prut pot alege să fie parte a Patriarhiei României, nu a Moscovei, ceea ce i-ar conferi PF Daniel autoritatea de a cere să fie și el cetățean al Moldovei.
"Așa cum se știe, numărul cetățenilor români din Republica Moldova a depășit recent limita psihologică de 1 milion, cu tendința de dublare numerică în următorii doi ani, ținând cont de solicitările deocamdată nerezolvate prezentate de basarabeni la București. Acești cetățeni români, în marea lor majoritate ortodocși, au nevoie de păstorire spirituală și, într-un stat democratic cum se dorește a fi Republica Moldova, sunt singurii care pot decide asupra apartenenței lor canonice, peste slaba argumentație a Patriarhului-grănicer sovietic de la Moscova. Într-o asemenea abordare, asumarea devine reciprocă, nu doar basarabenii fiind îndreptățiți la restabilirea cetățeniei române și a apartenenței lor canonice de Biserica Mamă Română, ci și Patriarhul României fiind îndreptățit, în deplină demnitate, să solicite și să obțină cetățenia Republicii Moldova. Vorbim, evident, despre un deziderat, nu despre un fapt deja împlinit. Un asemenea gest ar fi un răspuns practic, realist și firesc, cu valențe multiple, care ar pune în dificultate Patriarhia-grănicereasă de la Moscova și ar anula orice pretenție nefondată a acesteia de jurisdicție abuzivă asupra celor peste 1 milion de cetățeni români actuali din Republica Moldova, care vor deveni 2 milioane în următorii doi ani", a scris el.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Patriarhul Daniel Traian Băsescu Vlad Cubreacov
Locații: Chișinău
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Biserica Ortodoxă Rusă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)