ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 21.05/10:00 Comisia Electorală de la Chișinău a anunțat rezultatele finale ale turului I al alegerilor pentru Primăria Capitalei de peste Prut:

 

Potrivit datelor finale, după procesarea a 100% din procesele verbale, Ion Ceban a obținut 40,98% din voturi, fiind votat de 91.212 cetățeni, iar Andrei Năstase – 32,12%, reprezentând 71.493 de voturi, relatează Cotidianul.md.

Pe locul trei s-a clasat Silvia Radu, votată de 17,65% din locuitorii Chișinăului. Potrivit legii, în cazul în care niciun candidat nu a obținut majoritatea voturilor în primul tur, se va organiza un al doilea tur peste 14 zile, la care vor participa primii doi candidați în ordinea numărului de voturi obținute.

În afară de Chișinău, au avut loc alegeri locale anticipate în alte șase localități, printre care și în municipiul Bălți, al doilea oraș ca mărime din Republica Moldova.

În Bălți, Nicolai Grigorișin, candidatul Partidului Nostru, a reușit să câștige din primul tur, cu 61% din voturi, arată cifrele publicate după procesarea a 62% din procesele verbale.

Știrea inițială

 

Ion Ceban și Andrei Năstase sunt cei doi candidați care au intrat în turul II al Alegerilor pentru Chișinău.          Prezența la vot a fost una scăzută, doar 35,53% din numărul total de alegători exprimându-și opțiunea electorală, adică 225.587 de cetățeni.


La ora 23:10, odată cu numărarea a 92% din procesele verbale, se înregistrau următoarele rezultate: Ion Ceban (Partidul Socialiștilor)- 41,28%, Andrei Năstase (Platforma Partid Demnitate și Adevăr) - 31,84%, Silvia Radu (independent) - 17,6%, Constantin Codreanu (Partidul Unității Naționale) - 4,5%.

„Vreau să mulțumesc întregii mele echipe care a fost în această perioadă și din câte vedem totuși vom avea turul doi. 
Vreau să-l felicit pe contracandidatul pentru un rezultat foarte bun care l-a înregistrat și vreau să spun că aș vrea foarte mult, exact ca în această perioadă, să ne axăm în exclusivitate pe problemele municipiului Chișinău, lăsând la o parte factorul politic, geopolitic, care nu se referă la administrarea municipalității.

Am semnat acest angajament public cu multe organizații ale societății civile și ar foarte bine dacă am putea să ne axăm în exclusivitate la problemele orașului.

Ceea ce am vrut să mai zic: sunt convins că rezultatul pe care l-am înregistrat este un vot de încredere și le mulțumesc alegătorilor mei în particular. Este unul foarte mare, foarte semnificativ. Acest lucru denotă că oamenii își doresc o schimbare fundamentală în Capitală, spre bine.

Sunt sigur că acest lucru îl putem face. Îi invit absolut pe toți să fie la fel de activi și în turul II, să vină pe data de 3 iunie la alegeri.

Iar contracandidatului meu îi propun o foaie de parcurs până pe data de 3 iunie, începând cu ziua de marți, să avem în fiecare zi dezbateri publice pe fiecare subiect de importanță majoră pe fiecare subiect de actualitate. Așa ca să nu ne limităm la 5-10 minute.

Dacă este nevoie să discutăm o oră, două ore. Să ne demonstrăm programele, să demonstrăm că avem soluții pentru fiecare componentă. Ca oamenii să cunoască cât mai bine programele. Să lăsăm la o parte geopolitica, politica", a spus Ion Ceban imediat după afișarea rezultatelor.