Românii pot călători în Republica Moldova numai cu buletinul de identitate
Cetăţenii români şi cei cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, pot intra, de la sfârşitul acestei săptămâni, în Republica Moldova doar cu cartea de identitate. Asta după ce autorităţile din ţara vecină au adoptat un act normativ în acest sens, relatează Antena 3.
„Poliţia de Frontieră Vaslui a primit o informare telefonică de la autorităţile de frontieră din Republica Moldova prin care a fost înştiinţată că cetăţenii români au posibilitatea trecerii frontierei doar pe baza unui act de identitate.
Măsura a fost luată în baza unei hotărâri a autorităţile din ţara vecină”, a declarat, sâmbătă purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.
Pe același subiect

România Liberă: Patriarhul Daniel a transmis mesajul că Biserica nu se teme nici de NATO, nici de Rusia, când este vorba despre ființa națională a românilor

Până în 2100, ne vom întoarce în timp cu 100 de ani: Populația României va scădea cu circa 40%, ajungând la 13,7 milioane

R. Moldova: La șase ani de la decizia Curții Constituționale, „limba moldovenească” nu a fost înlocuită cu româna în Constituție

Ambasadorul Rusiei la București, convocat de MAE pentru a explica pozițiile inacceptabile exprimate în social media la adresa Custodelui Coroanei României și a istoriei Marii Uniri

Ambasada Rusiei o atacă pe Principesa Margareta: „Custodele Coroanei a decis să probeze „mantaua de strateg geopolitic”. Replica deputatului Daniel Gheorghe: „Cred că ambasadorul Federației Ruse are obligația de a-și cere public scuze”
Monument închinat unui erou român, vandalizat în Basarabia
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)