Scrisoare deschisă către Iohannis și Ponta pentru salvarea românilor din Ucraina


Semnatarii scrisorii menționează că țări precum Polonia, Cehia și Ungaria au făcut deja acest demers. Iată textul scrisorii primite la redacție:
SCRISOARE DESCHISĂ
Domnului preşedinte al României Klaus Werner Iohannis,
Domnului prim ministru al României Victor Viorel Ponta,
Înalţilor ierarhi ai tuturor cultelor ce funcţionează legal în România,
O parte din scriitorii, muzicienii, artiştii plastici, iubitorii de literatură întruniţi, azi, 21 martie 2015, la sărbătorirea, la Timişoara, a ZILEI INTERNAŢIONALE A POEZIEI (Ediţa a X-a) solicită, cu toată fermitatea, organizarea grabnică — în regim de urgenţă, prin solicitatea votului Parlamentului României — a primirii în ţară a românilor din Ucraina, care doresc a găsi azil în patria noastră.
De neacceptat este ca România să nu facă nimic pentru a salva viaţa acestor conaţionali ai noştri din afara graniţelor, în timp ce Polonia, Ungaria, Cehia le-au oferit azil în propria ţară respectivelor minorităţi etnice din Ucraina.
Disperarea este uriaşă: trataţi cu dispreţ de peste 70 de ani, lipsiţi de drepturi elementare, batjocoriţi (chiar recent, le-au fost adresate cetăţenilor ucraineni de etnie română injurii imposibil de scuzat), românii din Nordul Maramureşului, din Nordul Bucovinei, din ţinuturile Hotin şi Herţa, din Sudul Basarabiei cer — iar, noi, la unison cu ei — ca Patria Mamă, România, să nu-i uite, să nu-i lase de izbelişte, acum, când 80% din populaţia Ucrainei, conform unui recent sondaj, nu mai are încredere în preşedintele Petro Poroşenco, în guvern.
Din nefericire, deja în numeroase familii de români din Ucraina există doliu recent, în urma luptelor din estul acestui stat, majoritatea cetăţenilor ucraineni recuzând războiul civil.
De asemenea, există semne că încorporările vizează prioritar populaţia activă din rândul minorităţilor, fapt ce contravine grav respectării drepturilor omului, deoarece vizează epurarea pe criterii etnice.
Există în ţara noastră circa 150 de aşezări rurale depopulate pe jumătate ori aproape total, inclusiv grădini, ogoare, păşuni fiind părăsite, nu doar case locuibile; de asemenea, în mediul citadin sunt localităţi care pot primi sute, chiar mii de familii de oameni vrednici, omenoşi, care au de crescut copii, nepoţi, în legea strămoşească, mulţi din ei având rubedenii, prieteni la noi în ţară, care-i pot sprijini, imediat.
În spiritul iubirii pentru semeni, pentru fraţii noştri de aceeaşi origine şi limbă, noi, fii şi fiice ale unui popor paşnic, dotat cu vocaţie creatoare şi suflet cald cerem ca patria noastră să-şi respecte propriile tradiţii. În secolul trecut, Regatul României a dat azil pentru peste 250.000 de aromâni, meglenoromâni, ruşi, bulgari, polonezi, persecutaţi politic, respectiv, pribegiţi din calea celui de-al doilea conflict mondial. Acum, Republica România este, oare, incapabilă a avea un comportament la fel de demn, de vrednic de laudă? Noi nu putem crede în varianta aceasta.
Cu respect şi încredinţare că acest demers va fi, cu celeritate, analizat şi echitabil soluţionat:
Liliana Ardelean, scriitoare;
Costel Balint, cadru didactic, scriitor;
Viorica Bălteanu, scriitoare, cadru didactic, publicist, doctor în Filologie;
Ionel Bota, istoric, scriitor, editor, doctor în Istorie;
Petru Bungărzan, inginer;
Gheorghe Busuioc, publicist;
Nina Ceranu, scriitoare, editor, publicist, doctor în Filologie;
Ilie Chelaru, scriitor, editor, publicist;
Gheorghe Costea, publicist;
Ovidiu Grivu, medic, scriitor;
Victor Georoceanu, muzician, economist;
Adam Grecu, cadru didactic ;
Ion Grecu, scriitor;
Ela Iakab, cadru didactic, scriitor;
Stejărel Ionescu, publicist, scriitor;
Igor Isac, artist plastic;
Silvia Negru, scriitoare, cadru didactic;
Nicolae Florin Nicolov, inginer, interpret de folclor;
Mihai Teodor Olteanu, artist plastic;
Maria Niţu, bibliotecar, scriitor;
Ion Oprişor, scriitor;
Mariana Pop, scriitoare, cadru didactic;
Nicolae Sârbu, scriitor, publicist;
Ion Scorobete, avocat, scriitor, publicist;
Costel Simedrea, scriitor;
Horia Ţâru, preot, scriitor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Klaus Iohannis Victor Ponta
Locații: Ucraina
Subiecte: Conflictul din Ucraina
Organizații: Parlamentul Romaniei Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)