Ștefan Secăreanu: Ar fi bine ca Ana Blandiana să lase în pace Basarabia măcar pe perioada campaniei electorale

Zilele acestea, presa de sistem de la Chișinău ne-o readuce în prim-plan pe poeta Ana Blandiana, citând din luările ei de cuvânt, cu fel de fel de ocazii, din cadrul a fel de fel de acțiuni culturale sau întâlniri pe care aceasta le are în instituțiile de învățământ din stânga Prutului și prezentându-ne-o, nouă, basarabenilor, drept călăuzitoare pe „drumul Republicii Moldova spre UE”.
Ar fi bine ca Ana Blandiana, poeta de curte a regimului comunist, cea care s-a opus retrocedării către Mitropolia Basarabiei a proprietăților ei furate de regimul sovietic de ocupație, să lase în pace Basarabia măcar pe perioada campaniei electorale care a demarat.
De ce zic asta?
Pentru că, pur și simplu, îndemnurile și gesturile ei de mentor al basarabenilor nu că nu sunt sincere și credibile, ci sunt de-a dreptul ipocrite și chiar ofensatoare pentru basarabeni!
Cine și-ar fi putut închipui că Ana Blandiana, fiică de preot arestat și chinuit în închisorile comuniste ani la rând, alături de mii și mii de preoți și intelectuali români care s-au opus regimului comunist apărând credința în Hristos Mântuitorul și onoarea Neamului românesc, ar fi în stare a se împotrivi azi, așa cum o fac ocupanții ruși de la 1944 încoace, retrocedării către Mitropolia Basarabiei a proprietăților ei, luate, prin forța armelor, de acest regim?
Pentru cei care nu cunosc încă, precizăm că, acum mai bine de un an și jumătate, anume poeta Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist de ieri, împreună cu o șleahtă întreagă de „intelectuali subțirei” de peste Prut reprezentând așa-zisa „societate civilă” din România, au ticluit o „scrisoare deschisă” mincinoasă către Președinta Maia Sandu (https://www.penromania.ro/scrisoare-deschisa-a-societatii-civile-catre-maia-sandu/), îndemnând-o pe aceasta să nu dea curs inițiativei legislative a unui grup de deputați moldoveni privind retrocedarea către Mitropolia Basarabiei a clădirii fostului Seminar Teologic din Chișinău, în care se află actualmente o aripă a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, inițiativă care s-ar înscrie în șirul de acțiuni care urmează a fi întreprinse de către Republica Moldova în vederea îndeplinirii Hotărârii CEDO privind recunoașterea Mitropoliei Basarabiei.
„Ni se par inadmisibile intervențiile unor actori politici din România ale căror gesturi, în acest context atât de tensionat, pot cataliza reacții pro-ruse și anti-europene”, citim în „scrisoarea deschisă către Maia Sandu”, semnată de o droaie de „intelectuali cu ștaif”, printre ei, neîndoios, și Ana Blandiana.
„Primul dintre ele – continuă „intelectualii cu ștaif” - e reprezentat de forțarea retrocedării clădirii Bibliotecii Naționale a Moldovei către Mitropolia Basarabiei, parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române, în urma unui lobby politic intens susținut de actori politici din România. Este inadmisibil ca patrimoniul arhitectural al Republicii Moldova să constituie obiectul unor tranzacții politice. Statul român are obligația morală să susțină fără rezerve Republica Moldova, fără a condiționa sprijinul de tranzacții de acest gen”.
În culmea revoltei, cu spume la gură, autorii „scrisorii deschise” scriu în încheiere:
„Doamnă Președintă, și pentru noi sunt la fel de revoltătoare ca și pentru Dumneavoastră toate aceste gesturi – care încep să facă sistem. În pofida cinismului acestor actori politici români, vă asigurăm că aveți în societatea civilă din România un partener în eforturile dumneavoastră de a orienta definitiv Republica Moldova pe drumul destinului ei European”.
Bineînțeles, Maia Sandu și toată guvernarea PAS de la Chișinău au auzit și reacționat imediat și fără rezerve la „revolta” Anei Blandiana și întregului ei Pen-Club România: Bisericii Române din Basarabia nu i s-a mai făcut dreptate! În afară de uneltele de propagandă ale Rusiei, i s-au aruncat în capul ei și toate aneleblandianele din stânga Prutului!
Astfel, după mintea „societății civile” a Anei Blandiana, astăzi Mitropolia Basarabiei a rămas să fie cea mai mare amenințare a „Republicii Moldova pe drumul destinului ei European”!
În context, la rându-mi, o întreb și eu pe poeta de curte a fostului regim comunist de la București, dar și pe toate pen-cluburile care au pus stăpânire pe România:
Cât de „revoltător” este, „în acest context atât de tensionat”, și ce fel de „reacții” „poate cataliza” în rândurile segmentului pro-românesc, conștient, conștiincios și sănătos, din stânga Prutului „gestul” Președintei Maia Sandu de a susține financiar, chiar în aceste zile, biserica rusă, necanonică, din Republica Moldova (Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a donat 25 000 de euro, valoarea unui premiu oferit ei, unei parohii din cadrul așa-zisei „Mitropolii a întregii Moldove”, supusă Patriarhiei de la Moscova! Este vorba de biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din satul Nișcani, raionul Călărași -- https://secareanu.wordpress.com/2024/09/15/maia-sandu-a-oferit-25-000-de-euro-unei-biserici-din-patriarhia-rusa-cea-care-promoveaza-razboiul-si-omuciderea-pe-teritoriul-ucrainei/, al cărei paroh promovează „ruskii mir”, iar una dintre persoanele apropiate ale acestuia, pe post de proscurăreasă, este chiar mătușa Maiei Sandu, sora mamei ei, Nina Elisei)?!
De asemenea, ce „reacții” ne „poate cataliza” și cât de „revoltător” poate fi pentru noi, românii basarabeni, „gestul” președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, de a încuraja și susține biserica rusă necanonică din Republica Moldova (Acesta mărturisea la postul de radio „Vocea Basarabiei” cât de dragă îi este biserica rusă, a lui Putin, reprezentată de așa-zisa „Mitropolie a Moldovei”, biserică ce a susținut, deschis și fără ezitare și a „binecuvântat” agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei și omuciderile zilnice de acolo (https://ziua.md/presedintele-parlamentului-igor-grosu-merge-la-o-biserica-din-cadrul-mitropoliei-moldovei-acolo-ma-simt-bine-ma-simt-confortabil/)! „Eu merg la Mitropolia Moldovei, la o biserică la care mă simt bine, mă simt confortabil”, se lăuda Igor Grosu, după ce, cu puțin timp înainte, își făcea poze cu ierarhii Mitropoliei Basarabiei asigurând Bucureștiul oficial că va face dreptate până la capăt Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova. Ne-am convins mai târziu că liderul PAS i-a dus de nas pe oficialii români, inclusiv pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, asigurările lui fiind făcute doar cu scopul de a câștiga încrederea și bunăvoința autorităților române în vederea acordării sprijinului financiar ori de altă natură de care guvernarea Maiei Sandu are nevoie stringentă: https://secareanu.wordpress.com/2024/09/14/fapta-fara-discernamant-a-preotului-pavel-borsevschi-sau-cum-continua-sa-cocheteze-regimul-maia-sandu-cu-biserica-rusa-din-republica-moldova/)?
În definitiv, o întreb pe poeta Ana Blandiana, această kuklă, cu voce mieroasă, a sistemului, și pe toată „societatea civilă” neomarxistă de pe ambele maluri ale Prutului:
Cine „catalizează reacții pro-ruse și anti-europene” în Republica Moldova „în acest context atât de tensionat” – Mitropolia Basarabiei și enoriașii ei sau „societatea civilă” neomarxistă la braț cu agentura rusească din cabinetele guvernante de la Chișinău?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Basarabia Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ana Blandiana Igor Grosu Maia Sandu Ștefan Secăreanu
Locații: Basarabia Chișinău Republica Moldova Rusia Ucraina
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)