Traian Băsescu, președintele de onoare al partidului unionist din Republica Moldova: Românii nu pot trăi despărțiți de Prut la nesfârșit

Traian Băsescu scrie pe Facebook că românii nu pot trăi despărțiți de Prut, după voința lui Stalin și Hitler, „care, prin pactul Ribbentrop-Molotov, au sfâșiat țara", acesta fiind și mesajul transmis la Chișinău, la ședința Partidului Unității Naționale, al cărei președinte de onoare este.
„Azi, am fost la Chișinău pentru a participa la constitutirea organizației de tineret a Partidului Unității Naționale (PUN), al cărui președinte de onoare sunt. Este în politica noului partid unionist atragerea masivă a tinerilor din Republica Moldova, cu sprijinul cărora se poate realiza unirea Republicii Moldova cu România", scrie fostul președinte Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.
Băsescu declară că unul dintre mesajele de la Chișinău a fost la unitate.
„Unul din mesajele mele a fost că românii nu pot trăi despărțiți de Prut la nesfârșit, după voința lui Stalin și Hitler, care, prin pactul Ribbentrop-Molotov, au sfâșiat țara", precizează Băsescu.
Partidul Unității Naționale (PUN) a fost constituit în februarie 2016 sub denumirea de Partidul "Dreapta” (PD). PUN este un partid politic care promovează idealul unității naționale românești prin reunificarea Republicii Moldova cu România.
La congresul din iunie 2017, fostul șef de stat al României Traian Băsescu a fost ales cu unanimitate de voturi președinte de onoare a formațiunii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

Martirul Gheorghe I. Brătianu, ucis de bolșevici la Sighet pentru Basarabia și Bucovina (+23 / 27 Aprilie 1953)

2 martie 1992: 33 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

Incursiune in Transnistria, bastion al secerii sovietice și ciocanului rusesc. FOTO-REPORTAJ din TIRASPOL și TIGHINA

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Traian Băsescu
Locații: Basarabia
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)