Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Principele Radu și Principesa Margareta au participat la un eveniment festiv organizat la Academia de Științe a Moldovei din Chișinău, acolo unde fiica Regelui Mihai a fost decorată cu medalia "Dimitrie Cantemir".
Cu această ocazie, Principele Radu a precizat care ar fi, în opinia sa, cele două modalități prin care s-ar putea realiza, imediat, unirea Basarabiei cu Țara.
"Poate că pare o glumă, dar nu e. Vreau să vă propun două modalități de unire imediată — una ar fi să facem repede o autostradă de la București la Chișinău și a doua este să facem ca șinele de cale ferată să aibă aceeași distanță între ele”, a spus reprezentantul Casei Regale a României.
De asemenea, Principele Radu a spus că la Chișinău este "acasă" și în consecință, va reveni mai des."Vom încerca de aici încolo, atât generația noastră, cât și a șasea generație regală, să nu mai venim aici în vizită, să venim aici în mod regulat, acasă, din când în când, pentru a dura proiecte fie de natură instituțională, cum ar fi cele din domeniul sănătății, social, al culturii, cât și cele care privesc sectorul privat, de natură economică, după puterile noastre”, a precizat acesta.
De altfel, "Unire" a fost principala temă a mesajului transmis de Principele Radu și Principesa Margareta: "Familia regală vine să unească, nu să dezbine. Casa Regală, care împlineşte peste trei ani un secol şi jumătate de existenţă, nu a fost niciodată o instituţie politică, ci una istorică, o instituţie a identităţii naţionale, care s-a ocupat de limbă, de oameni şi de pământ”, informează Infoprut.
Principesa Moştenitoare Margareta a României şi Principele Radu se află într-o vizită de trei zile în Republica Moldova.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Tricolorul, Basarabia și Bucovina, interzise în școlile din România. Turnătoria, încurajată ca pe vremea Securității. Războiul Institutului ”Elie Wiesel” cu lumea. Unde au dispărut românii?
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
EDITORIAL ZIUA.MD | Am fost scris etnic „moldovean” la recensământ, fără ca măcar să fiu întrebat! Așa că totu-i clar…
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Un interviu de excepție cu PS Veniamin Goreanu: Mitropolia Basarabiei nu a fost desființată, ci doar înlocuită teritorial, în mod silit, sub presiunile politico-militare ale Rusiei - VIDEO
EMISIUNE ACUM: Vlad Țăranu, elevul de 16 ani pus la zid pentru ”Basarabia e România”: ”M-au întrebat pentru ce plâng și le-am spus: Pentru Dumnezeu, Neam și Țară!” LIBER la ActiveNews și Starea de Libertate - REDIFUZARE/VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)