„Îmi aduc aminte, copil fiind, că în după masa zilei de 28 iunie 1940 mă găseam cu tata și cu mama la săpat porumbul pe o tarla din apropierea casei noastre, iar pe la orele 16.00 (când unitățile militare sovietice trecuseră deja frontiera României), s-a întunecat cerul, datorită unui nor negru, ce se rostogolea cu repeziciune, la mică înălțime, de la miază-noapte spre miază-zi, producând un zgomot surd de furtună…

Nu existau nici trăsnete, nici tunete și nici ploaie, căzând doar câteva picături răzlețe. Priveliștea era înspăimântătoare, aveai impresia datorită întunericului ce s-a instalat cu o repeziciune de nedescris și a zgomotului provocat de deplasarea norului la foarte mică înălțime, că ai de-a face cu o scenă de apocalips…

A  durat cca. 50-60 minute, ca să urmeze câteva picături de ploaie și cerul să se însenineze din nou. Unii spuneau că sovieticii ar fi provocat în mod artificial acest nor, ca să mascheze intrarea trupelor motorizate pe teritoriul României, dar amploarea acestui fenomen nu putea fi provocată de mână omenească pentru că nici până atunci și nici de atunci, deși am luat parte la război și la tot felul de exerciții militare, asemenea fenomene și de asemenea proporții nu am mai văzut. Mă asociez  acelora care au văzut în acest semn o prevestire sumbră pentru holocaustul ce avea să se așeze în aceste provincii rupte prin silnicie din trupul țării”.

Este mărturia lui Vasile Ilica, veteran de război, bucovinean din Broscăuții Noi, fostul județ Storojineț.

Istoria fără ură și părtinire, însă cu răstigniri, sânge, lacrimi, documente, mărturii, litanii și învieri, poate constitui o „liturgică” științifică, academică, pentru întregirea și restabilirea Adevărului.

În Sinaxarul României Răstignite, pe paginile veacului al XX-lea A.D, stă scris în luna lui februarie, anul 1941, în zilele de 6 și 7, cu grafie latină și ocru împărătesc, consumarea episodului martiric bucovinean din satul Lunca sub rafalele represive și „eliberatoare” sovietice. S-au împlinit 83 de ani de la tragicul eveniment, când un grup de peste 600 de români, majoritatea tineri țărani, bărbați și femei, din mai multe sate ale fostului județ Cernăuți, au încercat să treacă frontiera sovieto-română peste Prutul înghețat, dar au fost trădați și omorâți de gloanțele mitralierelor grănicerilor sovietici ori au fost înghițiți de apele Prutului. Numai 57 de persoane au scăpat și s-au refugiat în România, relatând ulterior acest eveniment ca martori oculari. Alți 44 de fugari au fost prinși, anchetați, judecați, apoi trimiși în Siberia, dintre care 12 condamnați la moarte.  

Nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Basarabia fuseseră ocupate de Uniunea Sovietică în 26-28 iunie 1940, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. Instaurarea regimului sovietic în aceste provincii românești a introdus un odios aparat de represiune bolșevic împotriva populației românești băștinașe. Deși principalele victime ale regimului stalinist de ocupație au devenit bărbații, ce erau bănuiți că au fost membri ai partidelor politice românești interbelice ori au ocupat posturi în administrația românească, erau vizați toți cei care opuneau rezistență implementării regimului bolșevic ateu, atât femei cât și tineri, cu deosebire preoții și familiile înstărite țărănești și orășenești, de tradiție românească și civilizație europeană. Întreaga societate românească bucovineană a fost etichetată cu „enorma vină de chiabur și încadrată ca dușman al patriei socialiste și a paradisului bolșevic. Tratamentul sovietic s-a revărsat cu o duritate sălbatică, asiatică, asupra satelor și orașelor. Era un terorism de stat, iar majoritatea țăranilor a ajuns foarte rapid la concluzia că nu vor putea supraviețui cumplitelor presiuni si represiuni exercitate diabolic împotriva lor, hotărând să părăsească locuințele și pământurile pentru a pleca peste frontieră în România. 

Au fost alte două evenimente care au condus mentalitatea românilor bucovineni să se oprească asupra acestei hotărâri. Primul eveniment s-a petrecut în toamna anului 1940 când o comisie mixtă sovieto-germană a stabilit și îndeplinit transferul populației germane și polone din Nordul Bucovinei și Basarabia în Germania. Al doilea eveniment a fost răspândirea masivă de către agenții NKVD a zvonurilor despre posibilitatea plecării legale în România (cu călăuze racolate de ruși) și declanșarea campaniei pentru primele alegeri sovietice locale și centrale, în decembrie 1940.

Alegerile s-au desfășurat pe 12 ianuarie 1941, nefiind altceva decât o hidoasă mascaradă a minciunii și a diversiunii repressive (99,8% de electori pentru candidații sovietici și 0,2% voturi anulate !!).

Acesta este contextul episodului martiric bucovinean din satul Lunca, petrecut în noaptea de 6/7 februarie 1941.

Poate nu este eronat să lărgim acest episod martiric bucovinean, alăturând un episod precedent, cel din noaptea de 27/28 ianuarie 1941, când, conform istoricului Petru Grior (director-adjunt al Arhivelor Statului din Cernăuți și director al Centrului de Cercetări Istorice și Culturale-Cernăuți), „peste 150 de locuitori ai satelor Mahala, Buda și Ostrița( Coteni) din fostul județ Cernăuți au hotarât să treacă clandestin în România. Trădați de unul Mărieș, originar din Jucica și însurat în Ostrița, granița a reușit să o treacă doar Ion Lizei. Unii s-au salvat prin fugă, întorcându-se acasă, însă cei mai mulți au fost prinși și împușcați. 

Despre episodul martiric din februarie s-a scris destul de mult, la Cernăuți și în Romania. Octavian Voronca, directorul Școlii Medii Generale din Mahala – Cernăuți, cercetând faptele, concluzionează astfel: „ Se mai formează un grup de cam 400 de persoane, la care au aderat tineri din alte localități din fostul județ Cernăuți. Din acel lot, vreo 15 erau din Horecea, 15 - din Ostrița cea din dreapta Prutului, 20-25-din Coteni, 10-din Buda, iar 300 - din Mahala. Au încercat să treacă frontiera în direcția Dorohoiului, însă foarte mulți au fost măcelăriți în preajma satului Lunca de grănicerii sovietici, … mulți s-au înecat în apa Prutului, nimerind sub gheața care se spărsese. Au mai rămas în viață doar 57 etc..

Printre cei care și-au găsit moartea au fost Nicolae Bodnari, Ion Boiciuc, Constantin Burcovschi, Nicolae Crăiuț, Ștefan Grigorașcu, Ilie Ilinciuc, Ilie Iuri, Ion Leagu, Florea Maslovschi, Florea Mândrescu, Petru Nandriș, Vasile Nandriș, Petru Popovici, Ion Răuțchi, Ion Vasiliniuc etc. ” După povestirile de mai târziu ale unor oameni din Lunca,cadavrele au fost aruncate în trei gropi comune, săpate nu departe de albia Prutului. Cei care mai aveau suflare, au fost uciși cu lovituri de hârlețe și cu paturile armelor. Primăvara, din cauza ploilor abundente, Prutul s-a revărsat și a înnămolit terenul unde se aflau gropile, peste care au crescut apoi bălării. La întoarcerea armatei române, în iulie 1941, doar o groapă comună a putut fi identificată. Au fost dezhumați 107 tineri împușcați în Lunca. Ei au fost aduși și depuși în curtea bisericii din Mahala, iar rudele i-au recunoscut după cojoace, bundițe, încălțăminte, cosițe, după anumite semne particulare. A fost o jale de nedescris. Întru pomenirea lor a fost oficiată o slujbă religioasă, apoi martirii au fost așezați creștinește în cimitirul comunei Mahala. Șirul de cruci albe poate fi văzut și azi, iar victimele masacrului de la 7 februarie1941 sunt considerate în partea locului eroi ai neamului românesc. 

Despre ceilalți, ale căror sfinte rămășițe au ramas negăsite în lunca Prutului, același Petru Grior poetizează inspirat și vindecător că  au rămas sa-și doarmă somnul de veci în Valea Prutului, acolo unde plâng izvoarele și se zămislesc legende și se întâlnesc anotimpurile, unde se adună dorurile și se eternizează clipele.  Între 28-31 martie 1941, Curtea marțială a Armatei a 12-a sovietice a Districtului militar special Kiev, aflată în ședință de judecată la închisoarea Cernăuți, pronunța condamnarea la moarte a 12 persoane și a altor 38 la câte 10 ani de pușcărie în lagărele Gulagului sovietic.

Pentru neîntrerupta lor pomenire veșnică, cât și pentru înmulțirea prieteniilor noastre duhovnicești cu ei dar și cu toți cei din Țara de Dincolo, redăm heruvimicul lor pomelnic: condamnații la moarte - Ion Boiciuc, Florea Bujeniță, Ion Cudla, Toader Eremie, Ștefan Guraliuc, Petru Guzma, Grigore Medvidi, Vasile Moraru, Vasile Morărean, Vasile Tihon, Ion Toderean, Ilie Voronca; condamnații la închisoare- Dumitru Antonovici, Gheorghe Bezerdean, Nicolae Chelbea, Nicolae Chificeac, Gheorghe Crăiuță, Iacob Doroș, Ion Găină, Ștefan Gnatiuc, Radu Goghincean, Vasile Gorda, Ilie Gorenciuc, Nestor Gorenciuc, Constantin Gostiuc,Toader Gudima, Gheorghe Horoșinschi, Mihai Goroșinschi, Domnica Ioneț, Elena Ioneț, Zaharia Ioneț, Dumitru Mamolea, Ion Mamolea, Ilie Morărean, Nicolae Paulovici, Florea Petriuc, Dumitru Petriuc, Ieremia Petriuc, Ilie Petriuc, Toader Petriuc, Nicolae Polișciuc, Constantin Podeț, Vasile PĂopovici, Iacob Rață, Maria Salahor, Ion Sanduleac, Ștefan Serefincean, Gheorghe Strateiciuc, Ilie Tcaciuc, Dumitru Zaharciuc.

Pentru pomenirea lor veșnică de către îngeri și generațiile de azi si următoare, s-au ridicat sfinte Troițe și cruci memoriale în localitățile Lunca și Mahala, unde periodic sunt organizate slujbe de pomenire și manifestări comemorative, la care an de an delegații ale sfintei mănăstiri Putna au ostenit misionar și apologetic pentru o inconfundabilă mărturie și pedagogie jertfelnică românească.

Puțin despre idolatria globalismului comunist. Doctrina lui Karl Marx nu a avut nimic original la momentul nășirii ei, deoarece s-a înscris în curentul nihilist dominant al secolului al XIX-lea, când omul descoperise mijloacele de a-și cuceri libertatea, în special datorită științei ridicate la rang de zeu profan al revoluției industriale, al cărei denigrator s-a dorit a fi arogantul și egolatrul filosof materialist. T

ocmai din această perspectivă, Dumnezeul scolastic pe care-l propovăduia creștinismul occidental a devenit un obstacol, trebuia să I se proclame moartea pentru ca eliberarea promisă să sosească, datorită emancipării cugetelor și a forțelor de producție. Istoria ne-a demonstrat cum idolatria marxismului ateu a bulversat viața a trei părți din omenire și a subjugat legiuni de spirite alese în ultimul secol.

De asemenea, utopia marxistă s-a folosit de terorismul dictaturilor și a grăbit procesul istoric de secularizare și desacralizare al umanității, proces de îndepărtare încetul cu încetul de credințele ancestrale pentru credințe și ideologii reunite în Mișcarea New Age.

Marx profețea despre refluxul religios al lumii reale, iar Fr. Engels, primul marxist, declama că religia creștină a devenit din ce în ce mai mult apanajul claselor conducătoare, folosit de ele ca un frâu pentru clasele inferioare. S-a confecționat confuzia dintre credința religioasă și oprimarea celor slabi de către cei puternici, a celor nevoiași de către cei bogați, pentru a justifica originea violenței revoluționare comuniste împotriva religiilor (conform lui Stephane Curtois, Dictionaire du communisme, Larousse, 2007, p. 483 și Jean Meyendorff, Biserica ortodoxă ieri și azi, Editura Anastasia, 1996, p.104).

Iar Lenin în 1913, cuprins de demența terorii, decreta că orice idee religioasă, orice idee despre orice dumnezeu este cea mai crasă abjecție…, cea mai primejdioasă și cea mai respingătoare molimă; milioane de păcate, josnicii, silnicii și molime de natură fizică sunt mai puțin primejdioase decât rafinata, spiritual ideee de dumnezeu, care apare în cele mai elegante veșminte ideologice (apud Opere Complete, Editura Politică, vol.48, 1968, p.253).

Aceste scripturi malefice și demonice au întreținut existențial și ”ontologic” regimurile de dictatură atee, antiumane și anticreștine, care cotropeau și distrugeau metodic țările cucerite de URSS, și tot ele sunt la originea deportărilor masive și a măcelurilor antiromânești dela Lunca, de la Fântâna Albă, din Nordul Bucovinei, din Ținutul Herța și din Basarabia, pâmânturi latine, pline de glorie românească.

Tot ele sunt responsabile de comunizarea României după 23 august 1944. Bucovina a fost și rămâne râvnită de străini hulpavi și răpitori, pentru că Bucovina a devenit încă de la 1774-1775 un pământ al făgăduinței, un Canaan al latinității moldave, latinitate programată neîntrerupt la suprimare și extincție totală, atât de austrieci, cât și de regimurile de ocupație sovietică și postsovietică.

Așa se face că la 1875 romanitatea statistică (nu și cea reală) a Bucovinei era de nerecunoscut : 221.726 români, 202.700 ruteni și 43.474 germani. Sunt cifre de anecdotă adevărată, care relevă că românii - recunoscut ca cel mai prolific popor din Europa sec. XIX- s-au înmulțit de 3 ori, ucrainienii de 40 de ori și germanii de 20 de ori.!!!? Aceste proporții nu cunoaște nici o statistică din lume! Jertfe ziditoare de renaștere a credinței românești sunt martirii de la Lunca din 6 și 7 februarie 1941. Astăzi, prin sângele curat vărsat de ei, Bucovina obosită, zdruncinată și risipită prin pustiile Siberiei, vitregită, îi evocă și îi mărturisește la un loc cu toată Țara, dar își reafirmă una din scripturile ei fondatoare: pe aici au trecut legiunile romane!

Dacă la începutul acestor rânduri, norul negru din văzduhul Bucovinei ocupate samavolnic - huruitul sinistru și lugubru al îngerilor morții care însoțeau armata sovietică, descris de martorul Vasile Ilica din Broscăuții Noi, a putut reda profunzimea realității spirituale a războiului Imperiului sovietic al Răului cu Adevărul Răstignit din pământul Bucovinei, în finalul acestei mici cronici de sinaxar alăturăm unul din puternicele elementele de taină spirituală de care dispuneau și încă dispun românii bucovineni , în Calvarul lor prin Istorie, pentru a învinge Răul în timp și în spațiu, dar în carnea și în trupul lor pecetluite hristic.

Este vorba de arma rugăciunii, rugăciune rostită în genunchi de țăranul Vasile Timeș din Cupca și repetată de toți cei aflați în coloanele de refugiați: „Doamne Dumnezeul nostru, ființă prea înaltă, nefăcută, neînchipuită, fără de început și fără de sfârșit, Tu ce ai zis și ai făcut toată făptura și dai viață zidirilor Tale, iar prin a cărei puteri se mișcă libere toate vietățile de pe pământești le hrănești până în crăpăturile pietrelor; nu întoarce fața Ta de la noi și ne mântuiește, că Tu ne-ai zidit și numai Tu ne poți mântui.

Ascultă Atotputernice, lacrimile noastre și ne ajută să scăpăm de stăpânirea păgână care ne chinuiește și ne distruge biserica Ta. Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Sfântul Duh, Treime Sfântă Mărire Ție- Amin.”Dacă dintr-o neștiută rânduială dumnezeiască, înțelegem oarecari asemănări cu vremurile pe care le străbatem și noi, cei de astăzi, în plină agresiune antiidentară și neomarxistă, să alergăm la puternicele și tainicele arme spirituale pe care le Biserica lui Iisus Hristos, strămoșească și românească, Biserică Română care este reprezentată astăzi în Bucovina de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Preot profesor Mircea Bejenar  

Repere bibliografice: Țara Fagilor, Almanah cultural literar, 1998 și 2006; Golgota Românească, editura Vestalia, București, 2015; Vasile Ilica, Fântâna Albă, o mărturie de sânge, Oradea, 1999.