La fel ca în fiecare an, în data de 15 ianuarie ne aducem aminte de poetul bucuriilor și al suferințelor noastre. Astăzi, la 170 de ani de la nașterea sa îl elogiem, scriem texte și rostim discursuri laudative, uitând parcă de „surâsul de indulgență miloasă ce-l avea pentru nimicurile lumești” (1) precum sunt: distincțiile, decorațiile, convenționalul etc. Este un adevăr că nu pot fi scrise cu ușurință despre Mihai Eminescu rânduri lipsite de stereotipii, texte care nu sună a limbă de lemn. Dimensiunea reală a personalității sale doar Eminescu poate să ne-o descopere, în măsura în care ne asumăm efortul de a o înțelege.

Pentru că de cele mai multe ori Mihai Eminescu este amintit și studiat doar ca poet, prozator sau dramaturg, am considerat că focalizarea atenției, de această dată, asupra scrierilor rămase în caietele sale – destul de puțin cunoscute, de altfel – ni-l va descoperi pe gânditorul Eminescu. Aceasta ne va aduce un plus de inspirație tuturor. 
Există unele voci care afirmă că Mihai Eminescu este și poet, apreciind mai mult însemnările sale rămase în manuscris: filosofice, politice, economice etc. Noi considerăm că tocmai darul poetic cu care era înzestrat și care l-a făcut să se identifice cu Poezia a contribuit la exprimarea în fraze scurte a unor adevăruri mai profunde decât au știut să o facă, în tomuri întregi, unii contemporani de-ai săi sau de-ai noștri.

Așa-zisele „modele” propuse nouă astăzi de către diversele mișcări precum postmodernismul, New Age-ul sau „cultura” divertismentului perpetuu în mass-media vedem că ne prăbușesc în tot felul de crize. Criza economico-financiară despre care vorbim atât astăzi este efectul crizei morale. Cineva spunea: Crize vechi în haine noi. Valorile s-au relativizat și principiile au devenit „slabe”.

O sursă vie de unde să ne adăpăm pentru a ne regăsi pe noi înșine este tot Mihai Eminescu. El observă, la vremea sa, cauze care ne-au făcut să fim înfrânți și soluții care să ne facă să fim învingători ca neam. Trei dintre reflecțiile lui le vom discuta mai jos.  

1. „...misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni” (2)
 
Tinerii sunt cei ce pot face schimbări în bine. Din nefericire, astăzi vedem că ei sunt cei mai loviți din toate părțile deoarece sunt cei mai vulnerabili. Unde sunt acei oameni de bine care să îi ajute ? Dacă nu sunt de găsit înseamnă că nici interes pentru mai binele țării nu este. Cu toate acestea, tinerii sunt cei care deși par slabi în fața provocărilor au disponibilitatea sufletească cea mai mare să îmbrățișeze principii tari care să îi facă și pe ei puternici. Mai trebuie acea scânteie care să le aprindă focul interior generator de noi energii creatoare.
 
Tinerețea e cea care caută autenticul, nu se mulțumește cu ruginituri spoite care arată frumos. Tinerii caută adevărul pentru că ce este fals îi plictisește. Profesorul și criticul literar Mircea Braga scria: „Adevărul nu rezidă în neadevărul adevărurilor izolate, fiindcă fiecare om își trăiește – când și-o trăiește – propria certitudine.” (3) Un sfânt părinte, Ilarie de Pictavium, adaugă în comentariul Psalmului 118 că „Adevărul este în învățătura lui Dumnezeu.” (4) Vom spicui câteva versete din Psalmul 118, deosebit de frumoase și parcă dedicate tinerior: Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa ? Prin păzirea cuvintelor Tale(9), Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, căci cuvântul Tău m-a viat(50), Arătarea cuvintelor Tale luminează și înțelepțește pe prunci(130), Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte și robul Tău l-a iubit pe el(140), Bucura-mă-voi de cuvintele Tale ca cel ce a aflat comoară mare(162). Episcopii și preoții sunt cei care în Biserică oferă neîncetat învățătura Adevărului. Nu întâmplător Mihai Eminescu afirma: „Dumnezeu și adevărul sunt identici” (5), „Biserica Ortodoxă este maica spirituală a neamului românesc.” (6) Petre Țutea opinează despre biserică următoarele: „În biserică afli că exiști.” (7)    

2. „Și-ntr-adevăr: fără interes individual nu esistă: furt, omor, gelozie, ură, vorbire de rău (care-i numai o dejosire a altuia, spre propria sa înălțare)...” (8)

Răceala care s-a instaurat în relațiile interumane este efectul cultivării unui individualism feroce ca ingredient indispensabil pentru rețeta succesului (sic!) în viață. Lipsa de comuniune face ca nimic să nu poată avansa. Pe cât avansezi în viață în mod individualist în dauna celorlalți, pe atât regresează societatea per ansamblu. La urma urmelor e părelnic câștigul personal. Radu Mărculescu spunea și el cu înțelepciunea caracteristică oamenilor trecuți prin multe greutăți în viață că: „Trăiam alături unul de altul, ca niște cartofi într-un sac. Nu mai constituiam un corp, ci o masă amorfă de indivizi izolați, element ideal de manevrat...” (9) 

3. „Ceea ce trebuie încurajat într-o societate omenească, sunt oamenii de caracter” (10)
 
Cineva spunea că minți luminate avem destule, caracterele ne lipsesc. Avea dreptate. Constantin Rădulescu-Motru insista mereu pe o anumită schimbare astfel încât să putem deveni și noi o societate în care toate lucrurile să meargă bine și cu rost. Principiul susținut cu ardoare era cel al meritocrației, în promovarea pe scara socio-profesională a acelor oameni care pot cu adevărat să ajute bunul mers al diferitelor activități și nu să-l încurce prin incompetență. Și chiar dacă cei competenți s-ar regăsi în locurile care li se cuvin, nu ar fi suficient. Fără caracter lucrurile tot vor stagna sau vor intra în criză

În încheiere, considerăm că doar un poet poate să se exprime cel mai frumos în legătură cu un alt confrate poet. Versurile dedicate lui Mihai Eminescu de către Mitropolitul Bartolomeu Anania au profunzimi mistice, fapt pentru care le vom cita în continuare spre încălzirea inimilor noastre. 
„...................................................................
bucură-te’nflăcărare adunată’ntr’o scânteie
bucură-te strop de rouă revărsat în curcubeie
bucură-te ram pe care stelele’n ciorchin roiră
bucură-te alăut’n zbor cu strunele spre liră
bucură-te văz lăuntric ce’n auzul alb se’nscrie
bucură-te Poezie !
bucură-te’ntregul nostru ce prin secoli s’a tot frânt
bucură-te darul pâinii de-a se’ntoarce în cuvânt
bucură-te ne’mpărțirea inimii ce ni se’mparte
bucură-te bucurie din adânc și de departe
bucură-te cel ce’n moarte
printr’o carte
ni te dai
bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai !” (11)
 
_____________________________________________________
 
Antonio Boloț
 
 
(1) Titu Maiorescu, Din „Critice”, București, Editura Tineretului, 1967, p. 272.

(2) Mihai Eminescu, Scrieri pedagogice, Iași, Editura Junimea, 1977, pp. 89-90.

(3) Mircea Braga, Dincolo de binele și răul culturii. Vol 1, Sibiu, Editura Imago, 2006, p. 7.

(4) Sfinți Părinți despre pace, Iași, Editura Sf. Mina, 2004, p. 31.

(5) Mihai Eminescu. Poezii și articole religioase. Antologie și prefață de Ioan Buzași, Blaj, Galaxia Gutenberg, 2006, p. 86.

(6) Ibidem, p. 58.

(7) 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, București, Editura Humanitas, 2005, p. 25.

(8) Ms. 2257, în Mihai Eminescu, Fragmentarium..., București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, p. 66.

(9) Radu Mărculescu, Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică, București, Editura Humanitas, 2010, p. 11.

(10) Ms. 2264, în Mihai Eminescu, Fragmentarium..., București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, p. 136.

(11) Treapta a noua din ciclul de poezii Imn Eminescului, în Valeriu Anania, Poeme alese, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1998, p. 119.