Părintelui meu
Nu am putut să-i dau un nume
Căci tu le-ai denumit pe toate.
N-am îndrăznit de tine-a spune
Nimic, doar șoapte.

Și dacă versul meu anemic
Ar reuși să te cuprindă
Emin iubit, cuvânt puternic
Să-mi dai merindă.

Să mă hrănești cum o făceai
Când mic deosebeam cuvinte,
Să ne iubești precum iubeai
Cu lacrimile-ți sfinte.

Cu foame flămânzit-am azi,
Cu gemete-am cântat
De glie, ape, ram și brazi,
De sfinți ce-am apucat.
Și neamul ce-ai cântat, Emin,
Doar din bătăi de inimi
Se stinge-n ultimul Amin,
Cuprins de patimi.

Mai dă-ne tu acum un semn,
Un vers venit de sus,
O sabie-cuvânt s-aștern
Pentru ce e de spus.

Murind în veacul nostru greu
De tine ne-om desparte.
Te vom găsi la Dumnezeu
Căci tu ești viu în moarte!

 George Săhoțeanu