În urmă cu 33 de ani, pe 14 iunie 1990, la primele ore ale dimineții, asistam din clădirea Institutului de Arhitectură cum Piața Universității era invadată de licurici - lămpașele minerilor - pe fondul unui sunet bizar, subliminal, un uruit sinistru menit să declanșeze cine știe ce reacții la nivelul subconștientului.

ActiveNews prezintă azi, în exclusivitate, o expoziție online cu 52 de lucrări fotografice din timpul manifestației anticomuniste din Piața Universității 1990 și a evenimentelor din iunie 1990 cât și extrase din documentele Armatei despre „rebeliunea legionară” care a precedat Mineriada plus cele 1979 de file din Doasrul MIneriade, acum întors la Parchetul Militar după trei ani de circotecă prin justiție și alți 32 de ani de când se tot caută vinovații... chiar de către urmașii lor. De asemenea, adăugăm câteva filmări ale Ligii Studenților, furate din posesia noastră și regăsite apoi, după ani, fraudulos și dubios, la GDS și IICCMER. Vom reveni pe parcursul zilei și cu alte mărturii de primă mână. Nu-i vom uita nici pe colegii din presa de partid și de stat, atunci ca și acum.

Cum am mai scris destul legat de acele zile negre nu vreau să mă repet prea mult. M-am trezit recent cu primul material despre ce am pătimit atunci - „Infernul se numește Măgurele”, scris de Sorin Roșca Stănescu în „România liberă” - reprodus online în Muzeul Universității București. Na, că am ajuns și la Muzeu, mi-am zis cam îngândurat, deși încercasem să „scap” evitând răspunsul, când cercetătorul Valentin Maier mi-a solicitat un interviu pentru acest proiect. Inițiativa are, totuși, un merit. Anul trecut, când, după București și Brașov, am organizat la Muzeul Unirii din Iași împreună cu fotografii Nic Hanu și Pascal Ilie Virgil expoziția „Fenomenul Piața Universității” două puștoaice cam de primii ani de facultate m-au întrebat dacă fotografiile sunt din România și dacă da când s-au petrecut toate acestea că ele nu știu nimic despre asta.

Și Marian Munteanu a fost întrebat o dată de o tânără reporteriță de la Digi TV dacă a fost și el prin Piața Universității... Să zicem că e explicabil în cazul lui: în 30 de ani dacă a fost invitat de vreo câteva ori la TV la astfel de aniversări/comemorări. Indezirabilii din 1990, legionarii lui Iliescu-KGB, au rămas până azi la fel.

Televiziunile sunt invadate de tot felul de fețe atotștiitoare care se lăbărțează pe ecran explicându-ne nouă, celor care am fost acolo, ce am trăit.

Așadar, înainte de a prezenta documentele, filmările și fotografiile, poate că e de folos să reproduc pe scurt ce am trăit atunci, de exemplu, din Evenimentul Zilei:

Minerii au vrut să-i taie capul lui Marian Munteanu dar și fratelui meu, George Roncea, pe care l-au confundat cu el

„14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele dimineții în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima intervenție a lor în Bucuresti, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineata: spargerea cu toporul a ușilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pieței Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi și de un vuiet care creștea și se tot apropia. Bieții nostri colegi de la Liga aveau să fie primele victime din Romania ale operațiunii securistice-militaro-polițiste.

Bogdan Munteanu a ajuns la spital și a supraviețuit printr-o minune, cu pleura găurită, iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul. A fost apoi arestat și dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgenta. Sorin Dragan , redactorul șef al ziarului Ligii Studentilor, „Glasul”, a primit un cui de cale ferata bagat în vârful unei scanduri direct în cap, daca nu ma insel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperiș și i-au infipt o șurubelniță de mina în picior, ca să nu mai alerge, probabil. Nouă, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectură în ultimul an, care îți făceau lucrarea de diplomă. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul - după ce l-au scutit de tăierea lui - și apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securității de la Măgurele, pe viu.

Pe mine, că eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist împreuna cu fetele și ne-a bagat în mașina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat în dube de deținuti la Magurele, trecând prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme și paturi de armă. Pe scările de la Arhitectura nu am scapat de celebrele furtunuri cu cap metalic și bâte. La intrarea în Arhitectură era să alunecam pe sângele de pe jos. Era al lui Nea Ilie, portarul, care fusese deja ucis când am ajuns noi, în șuturi și răngi, la parter.” Și ar mai fi dar mă opresc aici. Mai mult la sursă.

13 iunie, o lovitură ai agenților trădători ai Rusiei din Armată și Miliție contra Securității, în care noi am fost transformați în carne de tun

„Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”, era refrenul preferat al zecilor de mii de participanți din „Zona Liberă de Neocomunism a României”. Într-adevăr, ultimii plecați nu au făcut-o de bună voie ci numai ridicați pe sus în cătușele milițienilor transformați peste noapte în polițiști, loviți sub paturile de armă ale jandarmilor proaspăt redenumiți din trupeți ai Securității și, apoi, mai ales, însângerați de bâtele și chiar topoarele minerilor manipulați de conducătorii vizibili sau din umbră ai FSN. Cei arestați și maltratați – elevi, studenți, intelectuali sau simpli bucureșteni revoltați – au fost încarcerați ilegal în condiții de lagăr și torturați, uneori bestial.

Finalul dramatic al manifestației nu mai are nimic de a face cu energia demonstrației pașnice de 52 de zile. Este o evidență pentru orice om informat că operațiunea din 13 iunie 1990 a fost jocul mai multor servicii speciale, din România și de aiurea, fiecare cu interesul lui. Pentru cei mai tineri amintim doar fraza interceptată dintr-o transmisiune a Ministerului de Interne: „Va rog să-l informați pe domnul președinte: dăm foc la toate autobuzele. Aceasta a fost înțelegerea”. Pe de altă parte, astăzi cunoaștem că la subsolul și primele nivele ale sediului Poliției Capitalei se afla o parte din arhiva Securității Municipiului București în care se stocaseră monitorizările evenimentelor din decembrie 1989 – audio, video și scrise – care puteau afecta serios interesele Armatei conduse acum de capi din agentura sovietică din România. Fotograful Nic Hanu a înregistrat în imaginile sale mai multe evidențe care demonstrează indubitabil pentru un specialist că modul uniform și puternic în care au ars autobuzele nu poate fi datorat doar unor sticle incendiare (și ele venite de unde?). La fel, mai ales, explozia a cărei ciupercă se ridică până la etajul 4 al clădirii Poliției (foto dreapta).

Mai jos:

Extrase din documente ale Armatei în care apar declarațiile lui Iliescu și ale subordonaților lui despre „rebeliunea legionară” și „contrarevoluționarii legionari” (noi).

Mărturii ale crimelor din 13 - 15 iunie oferite de martori oculari și filmările Ligii Studenților ajunse la GDS și IICCMER.

Expoziția Fenomenul Piața Universității și Mineriada din Iunie 1990 în 52 de imagini de Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea. 

Imaginile realizate de Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea au fost îmbunătățite de Florin Roștariu de la ColoRoștariu

Documentele și Rechizitoriul:

Dosarul Mineriada, rechizit... by Emilian Isaila

Martorii și imaginile de Arhivă vorbesc:

Crimele de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 au fost dezvăluite și rememorate dureros la vernisajul de la București al expoziției „Fenomenul Piața Universității”, de către arh. Tomnița Florescu, profesor la Arhitectură, fost viceprimar al Capitalei, prof. dr. Nicolae Constantinescu (foto), medicul care a primit la Spitalul Colțea morții și răniții evenimentelor și fost consilier prezidențial, Corneliu Vlad, pe atunci jurnalist la România liberă, George Roncea, organizator al Pieței Universității, arestat în Arhitectură și încarcerat de mineri și organe la Măgurele, Miron Manega, maltratat brutal alături de poetul Cezar Ivanescu, Eugen Negrea, fotograf și autorii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea, prin cuvinte și fotografii. VIDEO AICI:

EXPOZIȚIA ONLINE: