Doctorița care a dezvăluit ororile de la Pantelimon a primit amenințări directe cu moartea la adresa sa și a familiei sale: “Mi s-a spus că voi fi otrăvită.” A depus plângere penală către mai multe instituții. Noi detalii cutremurătoare
Fosta doctoriță de la spitalul Pantelimon, Antoaneta Elena Voicu, care a dezvăluit public ororile de la ATI, susține că a fost amenințată cu moartea după dezvăluirile făcute. Ea a depus plângere penală către mai multe instituții de aplicare a legii.
„Conducerea spitalului, împreună cu Florina Pompilian, au dus o campanie de denigrare și hărțuire, de marginalizare a mea, punându-mi în cârcă tot acest eveniment. Că eu sunt cea care a pus infirmierele și asistentele să înregistreze, că eu sunt cea care a declanșat acest scandal.
Bănuiesc că era o presiune foarte mare din partea conducerii să elibereze locurile. La acea vreme erau foarte mulți pacienți și îmi aduc aminte momentul în care era secția de Terapie Intensivă supraîncărcată, și jos în UPU. Gândiți-vă că noi nu mai aveam locuri libere pentru cei care se degradau de pe secția de pe medicală și eram nevoiți să-i aducem pe masa de operație.
De pe niște conturi false de Facebook am primit [mesaje] că voi fi otrăvită, să plec din țară, să plec în țările nordice. Am auzit că s-au ținut tot felul de ședințe de mușamalizare în spital și au fost chemați medici de acasă. Asistentele și infirmierele lucrează într-o situație de stres, de amenințare, sunt amenințate în continuare, și s-ar auzi că s-ar strânge semnături împotriva lor, să fie date afară, exact cum am fost dată afară și eu”, a spus medicul, potrivit Antena 3.
Doctorița, care a fost concediată în mod abuziv după ce a sesizat morțile suspecte, a depus plângere la mai multe instituții, precum Ministerul Public, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), plângere în care sesizează că în noaptea dintre 10 și 11 august a primit mai multe mesaje de amenințare directă la adresa sa și a familiei sale.
„Necunoscutul autor/făptuitor îmi «recomanda» să plec din țară, «nu Spania, nu Italia, nu Portugalia, preferabil țările nordice”, să cer azil politic, să-mi pun copiii la adăpost și să am grijă la anumite interese, nominalizând și două servicii de informații ale României … și că «kilerii sunt încă liberi» și că «așa ți-ai pus benzina în cap» și că «ghiolbanii nu te iartă»”, menționează ea în plângere.
Doctorița susține că aceste amenințări au legătură cu calitatea sa de avertizor în interes public.
„Întrucât mă aflu în conflict deschis cu conducerea spitalului Pantelimon încă din luna aprilie a.c. pentru o serie de abuzuri si hărțuiri pe care directorul medical si managerul le-au făcut si asupra mea consider ca si aceste amenințări si «recomandări» sunt în legătură cu calitatea mea de avertizor în interes public după ce am sesizat Ministerul Sănătății cu privire la presiunile si conduita incorecta din data de 10.04.2024 a dlui dr. Bogdan Socea managerul Spitalului, si a directorului medical dl. dr. Dimitriu Mihai, care au venit in sectia ATI si au avut un discurs denigrator la adresa mea in prezenta tuturor medicilor ATI si a asistentelor prezente în tură.
Aceștia au spus ca scopul acestui discurs (denigrator) este sa dezminta zvonul legat de Spital despre revocarea lor din functia de conducere.
Menționez că am fost concediată in mod abuziv prin decizia nr. din data 27.06.2024 printr-un simulacru de ancheta disciplinara instrumentata de dr. Vlad Constantin si alți 2 membri incompatibili, si de directorul medical Dimitriu Mihai si managerul Bogdan Socea, decizie netemeinica si ilegală contestata la Tribunalul București,
În plus, de o maniera incorecta, m-au acuzat ori au lăsat sa se înțeleagă că subsemnata as fi responsabilă de acele filmări si declaratii aparute in presa in ultimul timp legate de zilele de 4-7 aprilie a.c..
Abuzurile au luat amploare după ce directoarea de îngrijiri medicale a Spitalului, Dna Stamatoiu Camelia, în exerciul funcției sale, a sesizat Parchetul, cu privire la situația care s-a creat la inceputul lunii aprilie a.c. prin suspiciunea de omor în saloane ale Secției ATI a Spitalului, reclamata de o asistenta medicala, desi potrivit art.37 alin.2 din Codul de deontologie medicală al CMR, medicul si directorul medical Dimitriu aveau aceeași obligație profesionala de a sesiza autoritățile inclusiv prin prisma prevederilor art.267 Cod Penal, de a încunoștința organele judiciare cu privire la o suspiciune de încălcare a legii,
În precedent numitul Dimitriu mă acuza pe mine de fapte penale si ca as face parte dintr-un grup organizat, împreună cu un jurnalist si cu directoarea de ingrijiri, din poziția funcției sale directoriale si a influentei de medic inclusiv asupra unor confrati si a făcut multiple denunțuri către autorități.
Consider ca între aceste amenințări din noaptea de 10/11 august si scandalul public de la Spitalul Pantelimon si exprimarea publica a unor opinii si reacții personale exista o directa legătură si de aceea sesizez toate instituțiile de aplicare a legii si organismele internaționale care oferă protecție în astfel de situații” - arată doctorița în plângere.
Între timp apar detalii cutremurătoare din ancheta morților suspecte
Procurorii susțin că cele două doctorițe aflate acum în arest preventiv ar fi avut saloane dedicate unde grăbeau moartea pacienților, potrivit stiripesurse.ro.
Mai mult decât atât, pe biroul de acasă al doctoriței cunoscute drept ”doamna cu coasa”, anchetatorii ar fi găsit lista completă a pacienților care au murit. Nu mai puțin de 17 la număr. Lângă listă s-ar fi aflat și un tratat privind administrarea noradrenalinei.
Procurorii mai spun că doctorița Maria Miron ar fi încercat să scape de mai multe probe. Totodată, „doamna cu coasa” și-ar fi șters toate datele din telefon. În felul acesta medicul spera să scape basma curată.
Doctorița este suspectată de procurori că ar fi redus în mod voit dozele de noradrenalină în cazul a 17 pacienți. Deși probele procurorilor se bazează în special pe mărturiile colegilor doctoriței, ea a negat acuzațiile.
În aceeași manieră, spun anchetatorii, ar fi acționat și o altă doctoriță. Conform referatului întocmit de procurori, ele administrau pacienților fiole de ser fiziologic în loc de fiolele de noradrenalină, provocând astfel oprirea bruscă a funcțiilor cardio-respiratorii.
Pacienții pe care cei doi medici îi considerau „de lăsat” să moară primeau doze de noradrenalină de 15 ori mai mici decât cele necesare, dar această discrepanță nu era consemnată în fișa de observație.
În plus, procurorii afirmă că cele două doctorițe aveau „saloane dedicate” unde accelerau moartea pacienților. Cele două doctorițe anesteziste sunt arestate 30 de zile, dar, potrivit unor surse Antena 3 CNN, cele două au contestat decizia instanței.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
SECTA BANCARĂ TIBETANĂ ȘI PERICOLUL RĂZBOIULUI NUCLEAR. SCHEMA SISTEMULUI SECRET DE PUTERE MONDIALĂ (I)
IMPOSTORII. Bogdan Tiberiu Iacob: LUPTĂTORII INVIZIBILI CARE CONDUC ROMÂNIA. ”Mitul eroului Ciucă de la Nassiriya este o minciună!”
Nanotehnologia din vaccinurile Pfizer - DOVEZI VIDEO prezentate de dr. David Nixon, un cercetător colaborator al dr. Ana-Maria Mihalcea
Memoriu pentru anularea Proiectului de lege referitor la aderarea României la Consorțiul interguvernamental ELIXIR
Prof. Tudorel Butoi, psiholog criminalist, despre pedofilii din Educație, noul bau-bau al “variolei maimuței”, afacerile Big Pharma, OMS - Organizația Mondială de Șarlatani și despre cum a fost distrus Institutul Cantacuzino - VIDEO
Vladimir Putin o susține pe Kamala Harris la alegerile prezidențiale din SUA pentru că are ”un râs expresiv și contagios”
Recomandările noastre
ATENȚIE LA CONTRACTUL EDUCAȚIONAL! Vă poate expune copiii ideologiei de gen și bazelor de date biometrice planetare. Părinții și profesorii, speriați prin abuz psihologic cu amenzi de mii de lei. Nu vă lăsați intimidați!
Paștele la Comun. Patriarhul aruncă bomba: Catolicii trec la Calendarul Vechi – BOR și Ispita Ereziei
Persoane: Antoaneta Voicu Voicu Elena Antoaneta
Locații: București
Organizații: Spitalul Sfântul Pantelimon
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)