ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Având în vedere extinderea Dosarului Pantelimon cu alte cinci decese suspecte cât și uriașa mașinărie care s-a pus în mișcare în apărarea unor prezumtive criminale în masă, ActiveNews a decis să publice integral Referatul procurorilor în cazul deceselor de la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Deși ne-am propus să publicăm și opinii profesionale în favoarea doctorițelor ATI acuzate de omor premeditat, nu le-am găsit până acum decât avocați publici extrem de vocali din rândurile celor care au susținut în timpul „pandemiei” injectarea românilor cu seruri experimentale fals „anti-Covid”, cu efecte adverse grave care includ și moartea. După părerea noastră, prin încălcarea jurământului lui Hipocrat și a întâiului principiu profesional SĂ NU FACI RĂU cât și a poruncilor dumnezeiești SĂ NU UCIZI și Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău, aceste persoane au decăzut din calitatea lor de medici și chiar și din cea umană și ar trebui să se afle în banca acuzării la un Tribunal al Genocidului Vaccinării alături de toți complicii la aceste crime în masă. Dacă vom afla argumente pur profesionale în apărarea celor două suspecte de crimă, venite din partea unor cadre medicale care nu au luat parte la falsurile, abuzurile și crimele „pandemiei”, le vom publica deîndată și pe acestea, la fel cum publicăm Referatul Parchetului, în interesul public. Într-o țară în care ne-am luptat pentru o Justiție liberă și independentă este cazul să o lăsam acum să-și facă mult solicitata datorie, fără ingerențe ale unor factori externi sau interni, de orice ordin ar fi aceștia. Cititorii au dreptul să cunoască datele de mai jos și să judece ei înșiși, conform faptelor investigate și expuse de procurorii criminaliști Bogdan-Emil Naș și Bogdan-Octavian Muntianu, cu maxim profesionalism și responsabilitate.

Reamintim că această anchetă a fost lansată în urma dezvăluirilor făcute de colegii și partenerii noștri de la Cetățeanul.net, publicație independentă condusă de jurnalistul de investigații Cătălin Antohe, și că avertizoarele publice din acest caz, directoarea de îngrijiri Camelia Stămătoiu și medicul Antoaneta Elena Voicu, au fost ulterior date afară abuziv din Spital de doctorul Bogdan Socea, managerul Spitalului, și directorului medical Dimitriu Mihai, care și-au unit eforturile alături de șefa Secției ATI, Florina Pompilian, în prezent audiată la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, toți trei responsabili direct sau indirect de decesele suspecte din Spitalul „Sf. Pantelimon”.

Dosar nr. 1497/159/P/2024

 

R E F E R A T

 

 

cu propunere de arestare preventivă

08 august 2024



Procurori criminaliști Bogdan - Emil Naș și Bogdan - Octavian Muntianu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București - Secția de urmărire penală,

Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus, în care se efectuează cercetări cu privire la:

-inculpata Miron Maria Alexandra, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. 1 din C.pen., rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. a și i din C.pen. (faptă din data de 26.03.2024),

-omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. a, e și i din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024),

-ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen.

-inculpata Păiuș Mirela, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. a și i din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024).

-suspecta PM, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 și alin. 2 lit. d din C.pen.,

-suspecta CM, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată prev. de art. 273 alin. 1 și alin. 2 lit. d) din C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen.(3 acte materiale),


C O N S T A T


I. Date privind urmărirea penală

La data de 11.04.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost sesizat prin denunț de către Stămătoiu Camelia, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, cu privire la faptul că, în perioada 04.04.2024 - 06.04.2024, în Secția de ATI a Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon au decedat circa 20 de pacienți, motivul fiind scăderea cu intenție a substanței noradrenalină de pe injectomat de către mediciși în unele cazuri înlocuirea acesteia cu ser fiziologic.

Stămătoiu Camelia a arătat că a fost sunată de o asistentă medicală, numita Grătianu Ancuța, care i-a mărturisit faptul că pe Secția ATI a spitalului, de joi, 04.04.2024, până sâmbătă, 06.04.2024, au murit în jur de 20 de pacienți, întrucât medicii de gardă pe Secția ATI, respectiv inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienți internați, de la 15 sau 20 ml/h la 1 ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Prin ordonanța nr. 1497/159/P/2024 din data de 11.04.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C.pen.

Prin ordonanța nr. 1497/159/P/2024 din data de 05.06.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) și alin. (2) lit. d din C.pen.

Prin ordonanța nr. 1497/159/P/2024 din data de 29.05.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta PMC, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) și alin. (2) lit. d din C.pen., constând în aceea că: În data de 15.04.2024, în intervalul orar 12:00 - 14:30 și în data de 29.05.2024, în intervalul orar 10:50 - 11:40, fiind audiată în calitate de martor în dosarul penal 1497/159/P/2024 în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C.pen., martora a făcut afirmații mincinoase în cauză, respectiv a declarat în mod nereal că nu cunoaște ca cineva să fi modificat rata noradrenalinei cu scopul de a grăbi decesul vreunui pacient, deși din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că ea a perceput în mod direct faptele pentru care se efectuează cercetări.

Prin ordonanța nr. 1497/159/P/2024 din data de 05.08.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-au dispus următoarele:

1. Extindere urmăririi penale in remcu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. 1 din C.pen., rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a și i din C.pen. (faptă din data de 26.03.2024).

2. Schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor prev. de art. 188 alin. (1) C.pen., în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a, e și i din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024).

3. Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectele:

-Miron Maria Alexandra, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. 1 din C.pen., rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a și i din C.pen. (faptă din data de 26.03.2024),

-omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a, e și i din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024),

-ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen.

-Păiuș Mirela, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a și i din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024).

Prin ordonanța nr. 1497/159/P/2024 din data de 07.08.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela pentru săvârșirea acelorași infracțiuni pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale.

Prin ordonanța nr. 1497/159/P/2024 din data de 07.08.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus extinderea urmăririi in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată prev. de art. 273 alin. 1 și alin. 2 lit. d) din C.pen.

Prin ordonanța nr. 1497/159/P/2024 din data de 07.08.2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspecta CM pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată prev. de art. 273 alin. 1 și alin. 2 lit. d) din C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen.(3 acte materiale).

 

În fapt


La data de 26.03.2024, ora 16:45, inculpata Miron Maria Alexandra, în calitate de medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon București”, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei Militaru Marian (pacient în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), a încercat să suprime viața acestuia prin reducerea dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menținută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenției salvatoare a martorei Grigore Elena Nicoleta care a suplinit insuficiența dozei de noradrenalină administrată prin intermediul dispozitivului medical cu injectarea, fără știrea medicului, a acestei substanțe direct în perfuzia pacientului.

La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela, ambele în calitate de medici specialiști Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon București”, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei Militaru Marian (pacient în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acționând cu intenția de a suprima viața acestuia,i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus 58 de minute mai târziu la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00.

Inculpatele au săvârșit faptele cu premeditare, întrucât prin prisma profesiei lor – medici specialiști ATI, cunoșteau efectele noradrenalinei (faptul că această substanță este esențială menținerii unei tensiuni arteriale optime), precum și consecințele lipsei ei, iar prin reducerea dozei de noradrenalină au declanșat lanțul cauzal care a dus la deces, iar pe tot parcursul procesului (pentru că decesul nu survine imediat) inculpatele puteau oricând să intervină și să salveze viața victimei, ceea ce însă nu au făcut.


Precizări prealabile privind utilizarea noradrenalinei în terapia intensivă


Noradrenalina este atât neurotransmițător, cât și hormon produs natural, cu rol esențial la nivelul organismului.

Ca medicament este foarte utilizată în terapia intensivă, aceasta fiind o substanță ce are efect pe vasele de sânge și activitatea cardiacă, crescând tensiunea arterială și îmbunătățind activitatea cardiacă. Noradrenalina accelerează ritmul cardiac și îngustează vasele de sânge, ceea ce face ca tensiunea arterială să fie tot mai mare. Substanța se administrează în momentul în care pacientului îi scade tensiunea arterială medie la 60 – 65 mm/Hg, după ce au fost corectate alte cauze posibile de hipotensiune.

În esență, noradrenalina este un instrument vital în terapia intensivă, salvând vieți prin restabilirea și menținerea tensiunii arteriale în situații critice. Totuși, utilizarea sa necesită o monitorizare riguroasă și o ajustare atentă a dozelor pentru a minimiza riscurile asociate.

Noradrenalina se administrează intravenos pe vasele mari de sânge, prin intermediul unui dispozitiv numit injectomat, această substanță având o acțiune extrem de scurtă și rapidă, efectele apărând într-un timp de sub 2 minute de la administrare și dispărând la fel de repede.

Injectomatul prin care se administrează noradrenalina este un dispozitiv medical care acționează ca o pompă electronică care are atașată o seringă de 50 de ml de ser în care se diluează 16 mg de noradrenalină. Injectomatului i se setează o rată de administrare exprimată în ml/h. Pistonul injectomatului acționează seringa iar aceasta va introduce în corp cantitatea de substanță setată de operator.

Prima doza administrată pacientului depinde de greutatea și de statusul acestuia.

Noradrenalina are 3 grupe de valoare a dozelor de administrare – doze mici cuprinse între 1 ml/h – 3 m/h, doze medii între 3 ml/h și 10ml/h și doze maride peste 10 ml/h.

Injectomatul este pornit cu rata de administrare stabilită, rata de start fiind menționată în foaia de observație a pacientului de către asistent în rubrica destinată completării de către acesta. Medicul menționează în foaia de observație, pe prima pagină, recomandare administrare noradrenalină pentru a menține tensiunea arterială mai mare sau egală cu 65.

Personalul medical urmărește evoluția tensiunii, iar dacă aceasta nu crește în urma administrării noradrenalinei, se crește doza la indicația medicului. În momentul în care medicul nu este în salon, asistenta contactează telefonic medicul sau verbal și îl informează despre evoluția tensiunii, acesta dând indicații de creștere a dozei. Rata de administrare de regulă este crescută progresiv cu o valoare de 0,5 – 1 ml/oră. În cazul în care nu apar îmbunătățiri, după primele creșteri progresive, medicul poate decide creșterea ratei direct la o rată de administrată din grupa superioară de valoare administrare, inclusiv către o rată din partea superioară a grupei respective.

Ca exemplu de la o rată de 3 ml/h se poate crește direct la o rată de 10 ml/h. Creșterea trebuie făcută în așa fel încât să se evite efectele secundare. O creștere de la un nivel mic la o rată de 25 de ml/ h putând produce efecte secundare chiar letale.

În momentul în care, după creșteri succesive a ratei de administrare a noradrenalinei, tensiunea pacientului se stabilizează se consideră că aceea este doza optimă de administrare. Pacientul se menține pe această doză optimă, iar dacă evoluția totală acestuia devine favorabilă iar tensiunea începe să crească, atunci se începe scăderea ratei de administrare a noradrenalinei.

Scăderea se face progresiv începând cu o rata de 0,5 ml/oră sau 1 ml/oră, iar daca tensiunea este în continuare bună, se poate scădea doza cu mai mulți ml/h, chiar și cu 10 ml/hm, însă înainte de această scădere mare se practică scăderea progresivă1.

O scădere bruscă a ratei de administrare cu valori mai mari de 5ml/h este de natură să afecteze în mod negativ starea de sănătate a pacientului, putând duce la stop cardio-respirator, apoi la decesul acestuia2.


II. Expunerea sintetică a situației de fapt


În urma probatoriului administrat în cauză, respectiv procese-verbale de cercetare la fața locului, declarații martori, acte medicale și medico-legale, procese-verbale de analiză a datelor extrase din injectomate și procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, au rezultat următoarele aspecte esențiale cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpatele Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela:

La data de 17.03.2024 pacientul Militaru Marian, în vârstă de 54 de ani, cu multiple comorbidități cardio-vasculare asociate și respiratorii, s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” pentru alterarea toleranței la efort, dispnee la eforturi mici agravată progresiv în ultima lună, mărire de volum a membrelor inferioare, epigastralgii, fără angină sau palpitații.

În urma investigațiilor pluridisciplinare a fost decisă internarea acestuia pe Secția Medicală cu diagnosticul de pneumonie bazală bilaterală, fără leucocitoză, Covid-19 negativ.

La data de 25.03.2024, pe fondul agravării stării de sănătate, pacientul a fost transferat în Secția ATI a aceleiași unități medicale. La admiterea în secție, pacientul era în stare gravă, GCS3= 4p, comatos, polipneic, dispneic, hipoxemic, încărcat traheo-bronșic.

În data de 26.03.2024, starea pacientului se menține gravă, instabil hemodinamic sub suport vasopresor (noradrenalină - 15 ml/h), iar în jurul orei 14 acesta a instalat stop cardiac, care a răspuns la manevrele de resuscitare.

Începând cu data de 29.03.2024, starea pacientului se îmbunătățește, pacientul se vigilizează, iar în data de 30.03.2024 se decide extubarea acestuia, cu administrare de oxigen pe mască facială, fiind vizitat de soție cu care a și interacționat.

După data de 01.04.2024 starea pacientului se agravează din nou timp de mai multe zile, iar la data de 04.04.2024, ora 14:15, a instalat un nou stop cardiac. Au fost inițiate manevrele de resuscitare – asistolă aresponsivă, fiind declarat exitus la ora 15:00.

Diagnosticul la externare (deces) a fost următorul: stop cardiac prin asistolă sub suport ventilator, aresponsiv la manevrele de resuscitare, Insuficiență multiplă de organ, Bronhopneumonie asociată ventilației mecanice, Infecție SARS COV2, Pericardită constrictivă post – TBC, insuficiență cardiacă clasa IV NYHA, Ciroză cardiacă, FIA permanentă, Bloc major de ram stâng, Sechele TBC pulmonar.

De la transferul în Secția ATI și până la deces (într-o perioadă de 10 zile) asistența medicală a pacientului a fost acordată de către medicii: inculpata Miron Maria în data de 25.03.2024, Gavriliță Irina, inculpata Miron Maria și Matache Alexandra în data de 26.03.2024, Gavriliță Irina în data de 27.03.2024, Dumitrescu Andreea-Georgiana în data de 28.03.2024, inculpata Păiuș Mirela în data de 29.03.2024 și 30.03.2024, Stupcanu Diana în data de 31.03.2024, Corneliu Iulian Munteanu în data de 01.04.2024 și 02.04.2024, Corneliu Iulian Munteanu și Cornelia Tîrîș în data de 03.04.2024, Stupcanu Diana și inculpatele Păiuș Mirela și Miron Maria în data de 04.04.2024. Aceste aspecte rezultă din foaia de observație a pacientului Militaru Marian unde în zilele enumerate mai sus apar parafele medicilor care l-au îngrijit, precum și din planificarea gărzilor pe lunile martie și aprilie 2024.

În toată perioada în care pacientul a fost internat în Secția ATI, acestuia i-a fost administrată noradrenalină (16 mg/seringă cu capacitatea de 50ml) prin injectomatul marca HawkMed HK400 III seria 03056942. Injectomatul respectiv era prevăzut cu memorie de stocare, astfel că au fost extrase datele (log-urile)înregistrate de acesta. Din analiza log-urilor extrase a rezultat că injectomatul a stocat date referitoare la data și ora administrării substanței, rata de administrare (ml/h), volumul total infuzat(„volume”) până la un anumit moment când dispozitivul este oprit și se resetează la 0, diferite alarme acustice și luminoase (Occlusion, AC Fail, SyringeOff, Handle Off, LowBattery, UseBattery etc.).

Injectomatul a fost identificat pe baza fotografiei efectuate la data de 04.04.2024 de martora Alexandru Georgeta în rezerva 8 din cadrul Secției ATI. Inițial, pacientul se afla în salonul 5, patul 2, însă în data de 04.04.2024, anterior decesului, acesta a fost transferat în rezerva 8 deoarece prezenta infecție cu Sars Cov2 (aspect care rezultă din raportul de tură întocmit de asistenta Pisică Maria Cristina). Totodată, datele stocate de injectomat în perioada 25.03.2024 – 04.04.2024 (log-urile de la nr. 926 la nr. 1124), respectiv ratele de administrare a noradrenalinei și momentul administrării corespund cu cele din foaia de observație ale pacientului Militaru Marian (în acest sens a fost întocmit un proces-verbal în care au fost comparate valorile respective și s-a constatat că există corespondență între ele).

În plus, volumul total infuzat de 1841.62 ml și rata de 1.00ml/h, ambele existente în fotografia efectuată la data de 04.04.2024, ora 18:36:40 (n.n.: ora reală fiind 14:08:40 deoarece dispozitivul avea un decalaj), de martora Alexandru Georgeta în rezerva 8 (care prezintă un injectomat marca HawkMed în funcțiune deoarece afișa runningși avea display-ul pornit, având atașată o seringă inscripționată „NA 16 mg”care avea rata setată la 1 ml/h), sunt regăsite și în log-ul cu nr. 1123 al injectomatului marca HawkMed HK400 III seria 03056942:


1123

04.04.2024 13:17

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 1.00 ml/h Volume: 1841.62 ml

Din compararea datelor stocate de injectomat cu cele înscrise în foaia de observație ale pacientului Militaru Marian rezultă că la două momente diferite, respectiv 26.03.2024, ora 16:45, și 04.04.2024, ora 13:17, RATA NORADRENALINEI ESTE SCĂZUTĂ BRUSC, de la 15 ml/h (în primul caz) și de la 20 ml/h (în al doilea caz),la valoarea de 1ml/h, fără ca aceste scăderi bruște să se regăsească în foaia de observație a pacientului.

A. Prima scădere bruscă a ratei de noradrenalină din data de 26.03.2024, ora 16:45, în timp ce asistența medicală a pacientului era acordată de inculpata Miron Maria (medic specialist ATI) și de asistenta Grigore Elena.

La data de 25.03.2024, pe fondul agravării stării de sănătate, pacientul a fost transferat în Secția ATI a aceleiași unități medicale. La admiterea în secție, pacientul era în stare gravă, GCS = 4p, comatos, polipneic, dispneic, hipoxemic, încărcat traheo-bronșic. Inculpata Miron Maria a instituit terapie vasopresoare (noradrenalină 16mg/50 ml în funcție de valorile tensionale ale pacientului) încă de la admisia pe Secția de terapie intensivă cu necesitatea de creștere progresivă de la 5 ml/h pana la 20 ml/ora.

La aceeași dată, începând cu ora 09:42, pacientului îi este administrată noradrenalină cu o rată inițială de 5 ml/h, care apoi este crescută progresiv având următoarea evoluție: 7 ml/h la ora 13:15, 10 ml/hla ora 15:12, 12 ml/h la ora 17:52, 15 ml/h la ora 18:27, 20 ml/h la ora 20:10. La ora 23:19 rata de administrare este scăzută la 15 ml/h, iar la ora 23:34 este crescută la 17 ml/h.

La data de 25.03.2024, ora 23:43, rata de noradrenalină administrată se mărește la 20 ml/h, aceasta rămânând setată la această valoare până la data de 26.03.2024, la ora 08:15, când a fost redusă la 15 ml/h.

În data de 26.03.2024, starea pacientului a rămas foarte gravă, instabil hemodinamic sub suport vasopresor (15 ml/h), iar în jurul orei 14:00 acesta a instalat stop cardiac, care a răspuns la manevrele de resuscitare efectuate de asistenta Grigore Elena. La acest moment asistența medicală a pacientului era acordată de inculpata Miron Maria (medic specialist ATI) și de asistenta Grigore Elena.

La aceeași dată, la ora 16:45 (log-ul cu nr. 969), inculpata Miron Maria a scăzut brusc rata noradrenalinei de la valoare de 15 ml/h la valoarea de 1ml/h, cu toate că în fișa de terapie intensivă nu se observă modificări cardiovasculare (tensiune arterială, puls), la momentul scăderii tensiunea arterială fiind foarte scăzută având o valoare de 49/29 mm/Hg. Rata noradrenalinei a rămas setată la 1ml/h, timp de 5 ore și 11 minute, de la data de 26.03.2024, ora 16:45, până la data de 26.03.2024, ora 21:56, când dispozitivul a fost oprit, în tot acest interval pacientul având valori tensionale scăzute sub 60 mmHg, fapt ce impunea administrarea de noradrenalina conform bunei practici medicale (a se vedea în acest sens declarația medicului șef ATI).

În acel moment, asistenta Grigore Elena Nicoleta pentru a suplini insuficiența dozei de noradrenalină administrată prin intermediul injectomatului, a injectat fără știrea inculpatei Miron Maria această substanță direct în perfuzia pacientului.

În toată această perioadă în care rata de administrare a fost setată la 1 ml/h în corpul pacientului a fost infuzată o cantitate infimă de 4,18 ml de amestec de substanță (ser și noradrenalină astfel cum a fost detaliat la începutul expunerii).

Injectomatul a fost din nou pornit a doua zi, 27.03.2024, la ora 08:35 (log-ul cu nr. 971), cu o rată de administrare de 7 ml/h, după o pauză de 10 ore și 39 de minute. În toată această perioadă în care injectomatul nu a funcționat, în foaia de observație a pacientului nu există mențiuni cu privire la valorile de noradrenalină administrată.

Așa cum se observă din tabelul de mai jos, log-urile au continuitate în timp, adică o înregistrare pornește exact de acolo unde se oprește cea anterioară (comanda stop este urmată în același timp sau la câteva secunde de o altă comandă prin care este ajustată rata de administrare), iar concluzia că injectomatul a fost oprit rezultă din lipsa continuității între log-urile 970 și 971, deoarece după oprirea de la ora 21:56 (stop)următoarea activitate a injectomatului (setarea ratei de 7 ml/h) este reluată a doua zi, 27.03.2024, ora 08:35. În plus, la setarea ratei de 7 ml/h efectuată a doua zi, volumul (Volume) este 0.00 ml fapt care semnifică o oprire îndelungată și resetarea la 0 a volumului total infuzat.

Din foaia de observație a pacientului rezultă că la 27.03.2024, în jurul orelor 07:00 - 08:00, tura a fost preluată de asistentul medical Grigore Petrică, care a setat rata injectomatului la 7 ml/h. Setarea ratei la valoarea de 7 ml/h rezultă și log-urile injectomatului.


955

25.03.2024 23:43

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 160.99 ml Syringe:BOON 50ml Start

956

26.03.2024 02:01

Rate Mode Volume: 207.18 ml Occlusion

957

26.03.2024 02:02

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 207.18 ml Syringe:BOON 50ml Start

958

26.03.2024 04:32

Rate Mode Volume: 257.43 ml Stop

959

26.03.2024 04:32

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 257.43 ml Syringe:BOON 50ml Start

960

26.03.2024 07:07

Rate Mode Volume: 308.56 ml Occlusion

961

26.03.2024 07:07

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 308.56 ml Syringe:BOON 50ml Start

962

26.03.2024 08:15

Rate Mode Volume: 331.16 ml Stop

963

26.03.2024 08:15

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 15.00 ml/h Volume: 331.16 ml Syringe:BOON 50ml Start

964

26.03.2024 10:06

Rate Mode Volume: 359.37 ml Stop

965

26.03.2024 10:06

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 15.00 ml/h Volume: 359.37 ml Syringe:BOON 50ml Start

966

26.03.2024 13:28

Rate Mode Volume: 410.87 ml Stop

967

26.03.2024 13:29

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 15.00 ml/h Volume: 410.87 ml Syringe:BOON 50ml Start

968

26.03.2024 16:45

Rate Mode Volume: 460.80 ml Stop

969

26.03.2024 16:45

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 1.00 ml/h Volume: 460.80 ml Syringe:BOON 50ml Start

970

26.03.2024 21:56

Rate Mode Volume: 464.98 ml Stop

971

27.03.2024 08:35

Rate Mode VTBI: 999.00 ml Rate: 7.00 ml/h Volume: 0.00 ml Syringe:BOON 50ml Start

Cu privire la scăderea ratei de noradrenalină din data de 26.03.2024, ora 16:45, martora Grigore Elena Nicoleta (asistent medical care a îngrijit pacientul) a declarat că în perioada martie – aprilie 2024, a avut în salonul 5, patul 2, un pacient bărbat despre își amintește că suferea de ciroză cardiacă. În data de 26.03.2024, a fost de serviciu în tura de zi. În aceeași zi, de serviciu a fost și inculpata Miron Maria. Pacientului îi era administrată o rată de noradrenalină de 15ml/h, iar la ora 14:00 acesta a intrat în stop cardiac. I-a administrat acestuia adrenalină și câteva compresii toracice, iar pacientul și-a reluat activitatea cardiacă imediat. A informat-o pe inculpata Miron Maria despre stop și că și-a reluat activitatea cardiacă, aceasta trebuind să vină să facă mențiunile în foaia de observație. La un moment dat, nu-și poate aminti exact momentul zilei, inculpata Miron Maria a venit pe salonul martorei, a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h și i-a spus că e "DE LĂSAT”, totodată făcând mențiunea ca martora să treacă în foaia de observație valoarea de 15ml/h.

Practica medicilor de a îndemna asistenții să treacă în foaia de observație altă valoare decât cea setată pe injectomat rezultă și din redarea convorbirilor telefonice dintre denunțătoarea Stămătoiu Camelia și asistenta Grătianu Ancuța (puse la dispoziția organelor judiciare de către denunțătoare):

Grătianu Ancuța: Da și ne spune (n.n. referindu-se la medic): În foaie treceți cu 20 sau cu 15 și să îi meargă cu 1.

Stămătoiu Camelia: Doamne ferește! Iar asistentele ce zic, mă?

Grătianu Ancuța: Ce, noi? Păi cum să facem așa, ei pleacă, noi iar le dăm la 20.

Grigore Elena Nicoleta a mai arătat că în momentul în care dr. Matache a preluat salonul de la inculpata Miron Maria, cea din urmă i-a spus dr. Matache că pacientul din patul 2 este „DE LĂSAT” și să aducă din UPU un alt pacient. De la preluare, până la ora 19:00, când martora a ieșit din tură, rata pacientului a mers în continuare cu 1ml/h. Tot până la ieșirea sa din tură, pacientul a mai instalat un stop cardiac (nemenționat în foaia de observație) pe care l-a resuscitat, iar când a informat-o pe dr. Matache despre stop și că l-a resuscitat, aceasta a întrebat-o de ce a făcut-o, în contextul în care pacientul era "de lăsat”.

La tura de noapte a venit colega martorei, asistenta Călin Mariana, căreia personal nu i-a spus că pacientul merge cu noradrenalina din perfuzie pentru a compensa doza minimă de pe injectomat, dar având în vedere experiența acesteia și faptul că pacientul a supraviețuit zile întregi după scăderea noradrenalinei, în opinia martorei și asistenta care a preluat tura de la ea a continuat cu noradrenalina din perfuzie.

Martora Călin Mariana a arătat că la preluarea turei din ziua de 26.03.2024, colega sa Grigore Elena i-a spus că rata injectomatului cu noradrenalină a fost modificată de inculpata Miron Maria de la valoarea de 15 ml/h la 1 ml/h.

Martora Grigore Elena Nicoleta și-a mai amintit că ulterior, la tura de zi (aceasta fiind în tură de zi în data de 30.03.2024, orele: 07:00 – 19:00), starea pacientului s-a îmbunătățit astfel că a fost detubat înainte de ora vizitei și a stat pe mască de oxigen, acesta fiind vizitat de soție cu care a și interacționat, fapt care a bucurat-o pe martoră. Grigore Elena Nicoleta a mai menționat că ulterior nu știe cum a evoluat starea pacientului.

Aspectele relatate de Grigore Elena Nicoleta cu privire la îmbunătățirea stării de sănătate sunt confirmate și de actele medicale din care rezultă că din data de 29.03.2024, starea pacientului are un discret trend favorabil, pacientul se vigilizează, iar în data de 30.03.2024 se decide extubarea acestuia, cu administrare de O2pe mască facială cu flux de 61/min, sat O2 fiind de 96%. Totuși, pacientul devine dispneic, cu travaliu respirator și se decide în aceeași zi reintubarea acestuia.

Îmbunătățirea stării de sănătate rezultă și din ratele mai mici de noradrenalină administrate în perioada 29.03.2024 – 01.04.2024 (evoluția ratelor fiind descrescătoare pe fondul îmbunătățirii situației pacientului: 10 ml/h - 9 ml/h – 8 ml/h – 6 ml/h).

Ca urmare a acestei prime scăderi bruște a ratei de noradrenalină, pacientul nu a decedat, explicația fiind aceea că există o practică a asistenților medicali Grigore Elena Nicoleta, Grigore Petrica și Pisică Maria Cristina (dar și alți asistenți, potrivit declarațiilor lor) prin care aceștia obișnuiesc să suplinească insuficienta administrare a noradrenalinei prin injectomat, prin introducerea acesteia în mod direct în perfuzie fără știința medicului.

Potrivit declarației asistentei Grigore Elena Nicoleta, mulți dintre asistenți, pentru a combate măsurile inculpatei Miron Maria care erau vădit împotriva îmbunătățirii stării pacientului, compensau reducerea noradrenalinei pe injectomat cu introducerea unei alte fiole în perfuzie. La schimbarea de tură, în funcție de persoana care prelua tura, dacă asistentul medical avea sau nu încredere în acea persoană, transmitea faptul că deși pe injectomat rata de noradrenalină era 1, iar tensiunea pacientului stabilă, acesta avea noradrenalină și în perfuzie. Cei care preluau tura, aveau opțiunea de a modifica rata pe injectomat la valoarea înscrisă în foaie, oprind totodată noradrenalina din perfuzie, sau să lase injectomatul pe acea valoare stabilită de medic, dar să continue cu noradrenalina din perfuzie. Evident aveau la latitudinea lor și varianta să lase injectomatul cum l-a setat inculpata și să oprească noradrenalina din perfuzie, dar martora nu crede că vreun asistent ar fi avut acest interes cu atât mai mult cu cât un deces și o admisie (n.n. aducerea unui nou pacient pe secție) însemnau mult mai mult de muncă în timp ce mai erau și alți pacienți de îngrijit.

În același sens este și declarația martorului Grigore Petrica care a relatat că în cazul modificărilor aduse de inculpata Miron Maria injectomatelor, el dar și alți asistenți care se confruntau cu situații similare, scoteau pentru pacient o nouă fiolă de noradrenalină pe care o introduceau în flaconul de ser fiziologic, apoi setau perfuzorul să administreze serul cu noradrenalina introdusă de ei pentru a compensa rata mică de pe injectomat. La schimbul de ture existau uneori discuții între asistenții care ieșeau și cei care intrau în care își transmiteau că deși un pacient este pe o rată de noradrenalină mică pe injectomat, respectiv 1ml/h, tensiunea este ținută de fapt de noradrenalina din flaconul de ser fiziologic. Și martorul la rândul său s-a aflat în situația să intre în tură și un coleg care ieșea să-i transmită aceleași informații. Asistentul de serviciu, în această situație avea două variante: prima era aceea de a nu modifica rata de noradrenalină de pe injectomat și de a o lăsa așa cum a setat-o inculpata Miron Maria, dar continua cu administrarea noradrenalinei suplimentare în flaconul de ser fiziologic, ori cea de-a doua variantă era aceea de a opri flaconul și de a modifica rata de administrare a noradrenalinei pe injectomat la valorile înscrise în foaie.

Asistentul Grigore Petrica a detaliat și alt mod de operare al inculpatei Miron Maria, precizând că în perioada noiembrie 2023 – sfârșitul lui februarie 2024, a avut un pacient, bărbat, peste 60 de ani, căruia îi era deja administrată noradrenalină prin injectomat cu o rată mare (peste 15ml/h). Inculpata Miron Maria a intrat pe salonul asistentului, a inspectat toți pacienții, iar martorul a văzut-o când a încărcat o seringă de 50ml numai cu ser fiziologic, apoi a venit lângă patul pacientului unde se afla martorul și l-a dat pe martor la o parte, a scos seringa în care mai era noradrenalină și a înlocuit-o cu cea care conținea numai ser fiziologic. După ce a montat seringa cu ser, inculpata a pornit injectomatul cu aceeași rată cu care i se administra anterior noradrenalina și a așteptat preț de câteva minute lângă patul pacientului. Pacientului i s-a prăbușit imediat tensiunea iar pulsul i-a ajuns la 0 intrând în stop cardio-respirator.


Grigore Elena Nicoleta a mai arătat că inculpata Miron Maria a început să modifice brusc rata de administrare a noradrenalinei pacienților, de la o rată foarte mare (15-20 ml/h), la una minimă (1 ml/h), începând cu lunile octombrie - noiembrie 2023. În general proceda în acest sens în cazul pacienților care aveau multe zile pe secția ATI sau despre care aceasta aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire.Martora a arătat că a avut situații când inculpata a venit pe unul din saloanele sale, a modificat rata de noradrenalină pe injectomat la 1ml/h apoi a plecat fără să o informeze despre modificare. Când martora a sesizat modificarea, nefiind informată despre ea, a trecut valoarea înapoi cum era în foaia de observație.Inculpata a revenit pe aceeași tură și a întrebat-o de ce a rectificat valoarea injectomatului, iar apoi a setat din nou rata pe 1ml/h spunându-i să nu o mai modifice, iar în foaie să continue să treacă rata maximă de administrare (20ml/h).

Martora a menționat că nu-și amintește exact câte situații de acest gen a avut, în care inculpata Miron Maria să fi scăzut brusc rata de noradrenalină pacienților săi, pentru a le induce stopul cardiac, dar au fost destul de mulți. Inculpata Miron Maria când venea la vizită, evalua pacienții apoi după ce le modifica noradrenalina le spunea că sunt "DE LĂSAT”, afirmație prin care îi făcea pe asistenți să înțeleagă că pacienții trebuie să moară și să nu aducă modificări față de cele stabilite de doctor. Totodată aceasta transmitea și medicului de gardă acest lucru, care alegea dacă să lase pacientul să moară sau nu. Potrivit declarației martorei, în general, pacienții în stare gravă care urmau sau trebuiau să moară erau mutați în saloanele 3, 6 sau 7.

În situațiile în care, în ciuda modificărilor aduse de inculpată, pacientul nu deceda până la ora vizitelor, inculpata revenea și seta injectomatul la valoarea reală din foaie, deoarece se temea că vreunul dintre aparținători poate avea suficiente cunoștințe medicale și să ridice problema nivelului scăzut de noradrenalină. După finalizarea vizitelor, aceasta revenea și modica valoarea din nou pe minim. Pentru a nu exista o supradozare de noradrenalină, pe perioada vizitelor, când inculpata Miron Maria aducea valorile la cele normale de administrare, martora oprea perfuzia sau o trecea la un dozaj minim.

Aspectele relatate de martoră cu privire la setarea ratei la valoarea inițială când urmau să vină aparținătorii la vizită se coroborează cu conținutul convorbirilor telefonice dintre denunțătoarea Stămătoiu Camelia și asistenta Grătianu Ancuța (puse la dispoziția organelor judiciare de către denunțătoare):


Grătianu Ancuța: Ba da, toată lumea comentează, toată lumea comentează. Și pleacă medicul de lângă tine și tu iar îi dai la 20. Dar dacă se învârte pe acolo și iar vine. La mine s-a mai întâmplat și: ”Că ce faci, Ancuțo?” Păi cum să îi schimb, dacă scrieți în foaie eu las atâta, dacă nu scrieți, nu scrie în foaie eu ce să fac, păi mă duc la pușcărie degeaba. Dacă vine cineva... Sau se întâmplă de multe ori să dăm înapoi, să modificăm rata... de exemplu ei au dat pe 1, când a venit tura de vizitatori de la 12 la 1, am dat-o înapoi la 15, la 10 cu cât i-a mers la pacient.Că familia poate sunt unii care se uită. Că ei nu știu despre ce e vorba dar să știți că se uită acolo să vadă și ei ceva

Stămătoiu Camelia: Am înțeles

Grătianu Ancuța: Și nu ai de unde să știi cine vine și ce vede.


Grigore Elena-Nicoleta a mai menționat că nu știe dacă medicii cunosc despre practica aceasta a asistenților de a pune noradrenalină în perfuzii pentru a compensa reducerea ratei de pe injectomat.

Inculpata Miron Maria, după ce făcea aceste modificări, venea periodic să controleze starea pacientului, respectiv să vadă dacă acesta a decedat. Martora a menționat că între ea inculpată nu existau întotdeauna dialoguri, însă îi adresa din priviri întrebarea "De ce nu a murit?”sau "Nu e încă mort?”,martora răspunzând prin același limbaj non-verbal "Nimic încă.”

Martora a arătat că o altă modalitate care duce la grăbirea decesului pacienților este aceea de a modifica parametri ventilatorului. Chiar dacă a văzut-o pe inculpată modificând acești parametri ai ventilatorului, Grigore Elena-Nicoleta a arătat că nu are cunoștințele necesare pentru a spune cu certitudine că aceste modificări au condus la decesul vreunui pacient.


B. A doua scădere bruscă a ratei de noradrenalină din data de 04.04.2024, ora 13:17, în timp ce asistența medicală a pacientului era acordată de inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela (medici specialiști ATI) și de asistenta Pisică Maria Cristina.


Ulterior îmbunătățirii stării de sănătate din perioada 29.03.2024 – 01.04.2024, starea pacientului Militaru Marian începe să se deterioreze din nou, valorile tensionale încep să scadă, iar rata de noradrenalină administrată să crească.

La data de 01.04.2024, ora 05:48, pacientului îi este administrată noradrenalină cu o rată de 8 ml/h, care apoi este crescută la 10 ml/h la ora 15:15, scăzută din nou la 8 ml/h la ora 16:16, crescută la 9 ml/h la ora 16:40, crescută la 10 ml/h la ora 18:12, iar apoi crescută la 11 ml/h la ora 23:52.

A doua zi, la data de 02.04.2024, la ora 01:58, rata este crescută la valoarea de 13 ml/h, și rămâne setată așa până a doua zi, 03.04.2024, când la ora 01:01 este scăzută la 10 ml/h. În continuare, în cursul aceleiași zile, valorile ratei au evoluat în sensul următor: la ora 07:47 rata este scăzută la valoarea de5 ml/h, la ora 08:21 este crescută la 7 ml/h, la ora 09:16 este crescută la 9 ml/h, la 13:42 este scăzută la 5 ml/h, la ora 15:30 este crescută la 7 ml/h, la ora 18:53 este crescută la 10 ml/h, iar la ora 19:00 este scăzută la 7 ml/h.

În ziua următoare, 04.04.2024, rata de noradrenalină este crescută progresiv având următoarea evoluție: 9 ml/h la ora 01:29, 10 ml/h la ora 05:50, 12 ml/h la ora 06:50, 14 ml/h la ora 07:02, 16 ml/h la ora 07:41 și 18 ml/h la ora 08:09.

La ora 08:26 valoarea este scăzută la 10 ml/h, iar apoi este crescută la 15 ml/h la ora 09:14 și la 20 ml/h la ora 09:30.

Această rată mare de noradrenalină de 20 ml/h a rămas setată la această valoare până la data de 04.04.2024, ora 13:17, când inculpatele Păiuș Mirela și Miron Maria au redus-o brusc la valoarea de 1 ml/h, deși tensiunea arterială a pacientului avea o valoare de 60/36 mm/Hg.

La aproximativ o oră de la scăderea bruscă a ratei, la ora 14:15, pacientului Militaru Marian i s-a instalat stop cardiac, fiind inițiate manevrele de resuscitare, exitus-ul fiind declarat la ora 15:00.Pacientul decedat a rămas conectat la injectomat până la ora 16:25, când injectomatul a afișat eroarea SyringeOff - eroare care semnalează îndepărtarea seringii cu noradrenalină din dispozitivul medical. Ulterior deconectării de la pacientul Militaru Marian, o altă sesiune a injectomatului este reluată a doua zi, 05.04.2024, ora 06:36, la alt pacient.


1114

04.04.2024 09:30

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 1770.04 ml Syringe:BOON 50ml Start

1115

04.04.2024 09:31

Rate Mode Volume: 1770.48 ml AC Fail

1116

04.04.2024 09:41

Rate Mode Volume: 1773.56 ml Stop

1117

04.04.2024 09:41

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 1773.56 ml Syringe:BOON 50ml Start

1118

04.04.2024 09:45

Rate Mode Volume: 1774.97 ml SyringeOff

1119

04.04.2024 09:46

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 1774.97 ml Syringe:BOON 50ml Start

1120

04.04.2024 11:16

Rate Mode Volume: 1803.83 ml Stop

1121

04.04.2024 11:18

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 1803.83 ml Syringe:BOON 50ml Start

1122

04.04.2024 13:17

Rate Mode Volume: 1841.62 ml Stop

1123

04.04.2024 13:17

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 1.00 ml/h Volume: 1841.62 ml Syringe:BOON 50ml Start

1124

04.04.2024 16:25

Rate Mode Volume: 1841.62 ml SyringeOff

1125

05.04.2024 06:36

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 10.00 ml/h Volume: 0.00 ml Syringe:BOON 50ml Start

Cu privire la scăderea ratei de noradrenalină din data de 04.04.2024, ora 13:17, Pisică Maria Cristina (asistentul medical care a îngrijit pacientul) a declarat că infirmiera Alexandru Georgeta i-a atras atenția că, după ce prin rezerva 8 au trecut inculpatele Păiuș Mirela și Miron Maria (ultima poreclită la nivelul secției ATI "doamna cu coasa”), infirmiera a observat că rata noradrenalinei pe injectomat fusese redusă de la 20 ml/h la 1 ml/h. Totodată, aceasta a mai arătat că a observat că este modificată și valoarea oxigenului de la ventilator. Deși valoarea trebuia să fie setată la 100, aceasta era scăzută la o rată destul de mică, sub 50. Văzând acest lucru, Pisică Maria Cristina a ieșit pe hol și a întrebat cine a modificat rata la ventilator și la noradrenalină, iar în acel moment i-a răspuns inculpata Păiuș Mirela, spunându-i că ea a modificat și că urmează să vină, însă nu a mai venit.

În acel moment martora a administrat o fiolă de adrenalină în serul perfuzabil și a lăsat-o la picătură mică. A făcut asta pentru a menține pacientul în viață și nu a mărit rata pe injectomat pentru ca inculpatele să nu observe. Martora a precizat că a procedat în acest mod deoarece în trecut a modificat rata pe injectomat, însă a venit inculpata Miron Maria și i-a reproșat acest lucru, certând-o că a modificat valoarea.

Ulterior modificării, pacientul a intrat în stop cardiorespirator, iar martora a anunțat-o pe inculpata Păiuș Mirela cu privire la stop și, înainte de a începe manevrele de resuscitare, aceasta i-a spus martorei să treacă în continuare în fișa de observație că rata de administrare a noradrenalinei a fost de 20 ml/h.

Aspectele declarate de asistenta Pisică Maria Cristina sunt confirmate de martora Grătianu Ionela-Ancuța care a precizat în declarația din data de 29.05.2024 că știe că într-un salon în care era repartizată Pisică Maria a fost modificată nejustificat noradrenalina de către inculpata Miron Maria sau inculpata Păiuș Mirela, în aceeași dată de 04.04.2024, nu știe exact care dintre ele, aspect pe care îl cunoaște de la Alexandru Georgeta.

Martora a arătat că Alexandru Georgeta i-a spus că deține o fotografie cu un injectomat ce are setată rata pe 1ml/oră, fotografie pe care i-a și trimis-o martorei (fotografia fiind aceeași cu cea apărută ulterior și în spațiul public).

Referitor la această fotografie Alexandru Georgeta i-a spus că a făcut-o în data de 04.04.2024, într-una dintre rezervele secției și i-a trimis-o și lui Pisică Maria. De asemenea, martora indică faptul că după ce a studiat fotografia pusă la dispoziție de organele de urmărire penală, și-a dat seama că aceasta este făcută în rezervă, fiind surprinsă o bară în spatele injectomatului iar bara este poziționată în felul respectiv doar în rezervă.

Din declarația martorei mai rezultă faptul că Alexandru Georgeta a făcut fotografia la solicitarea lui Pisică Maria și de față cu aceasta, întrucât Pisică Maria avea mâinile ocupate și dorea să aibă o dovadă cu rata noradrenalinei scăzută.


Și martora Alexandru Georgeta confirmă aspectele declarate de Pisică Maria Cristina și Grătianu Ionela-Ancuța, menționând că în data de 04.04.2024, în timp ce se afla cu asistenta Pisică Maria Cristina în rezerva 9, cea din urmă ocupându-se de admisia unui pacient nou, le-a văzut pe inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela intrând în rezerva 8 unde au stat aproximativ un minut, apoi au ieșit. După aproximativ 5 minute, Pisică Maria Cristina a ieșit din rezerva 9 și a intrat în rezerva 8, fiind urmată de către martoră. Pisică Maria Cristina a întrebat-o pe martoră dacă a văzut pe cineva intrând în rezerva 8, iar martora i-a răspuns că le-a văzut pe cele două inculpate intrând. În acel moment Pisică Maria Cristina a spus „Cred că mi-au modificat nora” și, întrucât avea mănușile murdare, a rugat-o pe Alexandru Georgeta să fotografieze injectomatul din rezerva 8 "ca să aibă o dovadă”. Martora a făcut fotografia injectomatului, așa cum i-a cerut Pisică și i-a trimis-o acesteia imediat prin intermediul aplicației WhatsApp. Alexandru Georgeta a menționat că după ce inculpatele au părăsit rezerva nr. 8 și până când ea și asistenta Pisică Maria Cristina au intrat în aceeași rezervă, nimeni altcineva nu a mai intrat acolo.

După aproximativ o săptămână a fost sunată de Grătianu Ancuța care i-a cerut să-i trimită o fotografie cu un injectomat, aceasta știind că la cererea ei și nu numai martora le-a mai trimis fotografii cu injectomatele sau alte aparate medicale. Martora a verificat dacă are fotografii cu injectomate așa cum îi ceruse Grătianu Ancuța și i-a trimis acesteia fotografia respectivă.

Aspectele relatate de Alexandru Georgeta se coroborează și cu conținutul mesajelor primite de Grătianu Ionela-Ancuța de la martora Alexandru Georgeta și redirecționate către Stămătoiu Camelia:


"În rez 8 la Pisică” (redirecționat)

"A dat-o de la 20 la 1”(redirecționat)


Martora Grigore Elena-Nicoletaa arătat că în ceea ce o privește pe inculpata Păiuș Mirela, a avut o singură situație cu aceasta, în care i-a cerut ca unui pacient căruia îi era administrată noradrenalină, să i-o înlocuiască cu ser fiziologic. Inculpata i-a dat pur și simplu o indicație verbală, apoi a plecat din salon, martora alegând să nu ducă la îndeplinire comanda acesteia care, mai mult ca sigur i-ar fi indus pacientului un stop cardiac, iar apoi pe cale de consecință decesul.

Grigore Elena-Nicoleta a precizat că spre deosebire de inculpata Miron Maria, care verifică repetat ca actele sale să fie duse la îndeplinire, inculpata Păiuș Mirela, și chiar doctorul Matache Alexandra, nu urmăresc până la final ce fac asistenții sau dacă intervine într-un timp scurt decesul pacientului respectiv. Din acest motiv pentru asistenți este mai ușor să țină pacienții în viață pe turele ultimelor două decât pe tura inculpatei Miron Maria. Dr. Matache Alexandra nu lucra la Spitalul Pantelimon, ci doar făcea ocazional gărzi pe secția ATI. Aceasta lucra la spitalul Lahovari.

Martora a arătat că în mod cert toți colegii săi care au lucrat cu inculpatele Miron Maria sau Păiuș Mirela au trecut prin cazuri asemănătoare, precizând totodată că bănuiește că motivul pentru care inculpatele procedau în acest mod de a "elibera paturi”de pe secția ATI și a aduce alți pacienți de pe secțiile spitalului este acela de a se pune bine cu conducerea (secției, spitalului) prin detensionarea situației existente între ATI și UPU. Capacitatea maximă de paturi pe secția ATI este de 25, însă numărul pacienților ATI depășesc de cele mai multe ori capacitatea secției. Din acest motiv pacienții ATI rămân și pe celelalte secțiile ale spitalului sau blocul operator, medicii ATI având obligația de a face consulturile acestora. Din cauza gradului de ocupație ridicat de pe celelalte secții cât și faptul că pacienții ATI de acolo sunt îngrijiți de asistenții secțiilor respective, există discuții și presiuni între secții ca ATI-ul să-și ia pacienții cât mai repede.

Opinia inculpatei Miron Maria despre efectele noradrenalinei reiese și din convorbirea telefonică din data de 12.04.2024 (a doua zi după sesizarea faptei), ora 21:31:55, dintre aceasta și Pleșa Cristian Laurențiu (medic cu care inculpata are o relație).

Cei doi vorbesc despre sinuciderea unui medic în vârstă de 59 de ani (Luchian Mihail de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare CC Iliescu), care ar fi scris un text (cel mai probabil referitor la noradrenalină), din care inculpata ar trebui să se inspire, în final cei doi concluzionând că această substanță prelungește o suferință, nu tratează absolut nimic și „Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă”.


Pleșa Cristian Laurențiu: Uite, poți să te inspiri din ce a scris că e chiar foarte drăguț și exact asta spun și eu că... ea nu tratează nimic.

MIRON MARIA: Îhî.

Pleșa Cristian Laurențiu: Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.

MIRON MARIA: Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu...[neinteligibil]…suferință?

Pleșa Cristian Laurențiu: Păi nu, nu, nu.

MIRON MARIA: Hî, hî, hî.

Pleșa Cristian Laurențiu: Păi nu, da’ ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferință?

MIRON MARIA: Da.

Pleșa Cristian Laurențiu: Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.

MIRON MARIA: Da, Cel de Sus. Frumos.

Pleșa Cristian Laurențiu: Da.


În vederea stabilirii existenței legăturii de cauzalitate dintre reducerea ratei noradrenalinei și decesul pacientului, prin ordonanța din data de 17.06.2024 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către specialiștii din cadrul INML „Mina Minovici”București, urmând ca aceștia să răspundă la următoarele întrebări:

1. Se impuneau terapeutic reducerile ratei de noradrenalină din data de 26.03.2024, ora 16:45 și din data de 04.04.2024, ora 13:17, prin raportare la afecțiunile de care suferea pacientul Militaru Marian și la starea sa de sănătate din acel moment?

2. Scăderea ratei de noradrenalină din data de 26.03.2024, ora 16:45, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea 1 ml/h era de natură să producă decesul pacientului Militaru Marian?

3. Există legătură de cauzalitate între scăderea ratei de noradrenalină din data de 04.04.2024, ora 13:17, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea 1 ml/h, și decesul pacientului Militaru Marian, instalat la ora 15:00?


Concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/8230/2024 au fost următoarele:


La întrebarea nr. 1: „Din declarația medicului șef ATI, reținem că noradrenalina se administrează pentru a menține o tensiune arterială medie de 60-65 mmHg.

Având în vedere faptul că pacientul era instabil hemodinamic chiar și sub suport vasopresor, apreciem că nu se impunea scăderea bruscă a dozei de noradrenalină, de la valori de 15ml/h la 1 ml/h în data de 26.03 și, respectiv de la 20 ml/h la 1 ml/h în data de 04.04.2024, fapt ce constituie deficiențe în acordarea asistentei medicale”.


La întrebarea nr. 2: „Ținând cont de starea pacientului, așa cum este menționat și în evoluție - hemodinamc instabil sub suport vasopresor, apreciem că în cazul de față scăderea bruscă a Noradrenalinei nu era indicată, punând în pericol viața pacientului,reprezentând o deficiență în acordarea asistenței medicale.

Din declarațiile asistentelor avute la dispoziție, reiese faptul că atunci când sesizau că sunt modificate ratele de administrare ale noradrenalinei, acestea suplimentau medicamentul administrându-l în perfuzie.

Nu pot fi făcute alte mențiuni din punct de vedere medico-legal”.


La întrebarea nr. 3:„Având în vedere faptul că s-a practicat o scădere bruscă a noradrenalinei (de la rată de 20ml/h la rată de 1ml/h) demonstrată prin înregistrările injectomatului, la un pacient ce ar fi necesitat creșterea valorii de noradrenalina, ținând cont de valoarea tensională de la ora 13 (TA 40/36 mmHg), apreciem că scăderea bruscă a dozei de noradrenalinei din data de 04.04.2024 reprezintă o deficiență în acordarea asistenței medicale.

Coroborat cu faptul că există concordanță temporală între scăderea bruscă a valorii de noradrenalina (ora 13:17) și survenirea stopului cardio-respirator (ora 14:15) neresponsiv la manevrele de resuscitare cu declararea decesului la ora 15:00, apreciem că intre aceste deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale (scădere bruscă a dozei de noradrenalinei) și deces există legătură de cauzalitate”.


Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatei Miron Maria Alexandra a fost descoperit un prospect al substanței noradrenalină (intitulat „Noradrenalină tartrat Hypericum 2mg/ml concentrat pentru soluție perfuzabilă”), precum și două înscrisuri olografe în care sunt menționați o mare parte din pacienții decedați în perioada de început a lunii aprilie (perioadă care a stat la baza formulării sesizării în cauză), asistenții care au fost repartizați pe saloanele ATI din aceeași perioadă, precum și mențiunea „curățenie în telefon”, documente care conduc la concluzia că inculpata își pregătea apărarea și își propunea să șteargă probe din telefon, dorind să îngreuneze desfășurarea urmăririi penale. Cu privire la aceste înscrisuri inculpata a precizat că îi aparțin și că au fost întocmite de ea (aspect consemnat în procesul-verbal de percheziție domiciliară).

În aceste înscrisuri olografe mai apare mențiunea: „?Ce facem cu resuscitările?!Nu am fost anunțate? Nu ne-am scandalizat/nu am investigat fiind pac. terminali, cu cauză irev. a SC (n.n. stopului cardiac)”.


Fiind audiată, inculpata Miron Maria Alexandra s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dorit să dea declarații în cauză.

Fiind audiată, inculpata Păiuș Mirela a negat comiterea faptei precizând că nu a scăzut rata de administrare a substanței noradrenalină în cazul pacientului Militaru Marian și nici nu cunoaște ca altcineva să fi scăzut rata de la 20 ml/h la 1 ml/h.


III. Expunerea detaliată a situației de fapt


A. Modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală


La data de 11.04.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în urma denunțului formulat de Stămătoiu Camelia, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C.pen., constând în aceea că, în perioada 04.04.2024 - 06.04.2024, în secția de ATI a Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon au decedat circa 20 de pacienți, motivul fiind scăderea cu intenție a substanței noradrenalină de pe injectomat de către medici și în unele cazuri înlocuirea acesteia cu ser fiziologic.

Din procesul-verbal întocmit în urma denunțului formulat de numita Stămătoiu Camelia, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, rezultă că la data de 10.04.2024 Stamatoiu Camelia a fost sunată de o asistentă medicală, martora Grătianu Ancuța, care i-a mărturisit faptul că pe secția ATI a spitalului, de joi, 04.04.2024, până sâmbătă, 06.04.2024, au murit în jur de 20 de pacienți, întrucât medicii de gardă pe secția ATI, respectiv inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienți internați, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Totodată, Stamatoiu Camelia a arătat că în data de 10.04.2024 a fost sunată de doamna doctor Voicu Elena, fostă șef ATI, și i-a relatat că inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela opresc suportul de noradrenalină, prezentându-i aceleași aspecte care au fost menționate mai sus.

Cu ocazia audierii în calitate de martor a numitei Stămătoiu Camelia, aceasta a reluat aspectele denunțate, arătând că din luna octombrie a anului 2017 până în prezent, și-a desfășurat activitatea în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon având funcția de Director de Îngrijiri.

Martora a declarat că în data de 10.04.2024 a avut o zi de concediu și dis-de-dimineață, la ora 08:45, a discutat telefonic cu o asistentă din cadrul secției ATI, Grătianu Ancuța, care, a informat-o că în secția ATI, din data de 04.04 până în data de 06.04, sâmbătă dimineața, ar fi murit circa 20 de pacienți. Motivul invocat de aceasta ar fi scăderea voită a substanței noradrenalină sau înlocuirea acesteia cu ser fiziologic de către inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela care erau de gardă pe secția ATI.

Martora a mai aratat că a rămas profund uimită de cele spuse de asistentă și mai ales de numărul ridicat al pacienților decedați într-o perioadă atât de scurtă. Din experiența sa, în contextul în care toată secția de ATI are 25 de paturi, decesul unui număr de 17 pacienți este ceva nemaiîntâlnit. Mai departe, martora i-a cerut mai multe detalii despre pacienți și de ce crede că aceștia nu primesc îngrijirile corespunzătoare, iar când a început să-i povestească, a considerat oportun să înregistreze audio convorbirea dintre ele. Cele două convorbiri au 1 min și 37 de sec (prima convorbire) și 5 minute și 13 secunde (a doua convorbire), pe ambele martora punându-le la dispoziția organelor de urmărire penală în format digital.

Cu ocazia acestor convorbiri telefonice, Grătianu Ancuța i-a povestit cum medicii de gardă de pe secția ATI modifică dozajele de noradrenalină ale pacienților sau le înlocuiesc cu ser fiziologic, iar când asistentele încearcă să remedieze dozajul la valorile din foile de observație, sunt apostrofate de către medic care revine și aduce dozajul la valorile minime.

Pentru a-i dovedi că cele relatate sunt într-adevăr cum i le prezentase, această asistentă i-a redirecționat martorei mai multe fotografii și mesaje text primite prin intermediul aplicației WhatsApp cel mai probabil de la o altă colegă de pe secție. Fotografiile reprezentau injectomate cu seringi pe care scria „NA 16mg”și valori scăzute ale acesteia (1ml/h), iar mesajele text reprezentau saloanele și paturile pacienților unde s-au modificat dozele de noradrenalină. Martora a mai menționat că a întrebat-o mirată dacă la toți cei 20 de pacienți care au murit le-au modificat dozele de noradrenalină, răspunsul acesteia fiind „Da, din cei ce au fost pe secție”,repetând ulterior mesajele cu saloanele și paturile în cauză. Martora a pus la dispoziția organelor de cercetare penală șiprint-screen-uriale acestor mesaje dintre ea și asistenta Grătianu Ancuța.

La un minut după ce a încheiat conversația cu Grătianu Ancuța a fost sunată de doamna doctor Voicu Elena și considerând că este o bună oportunitate de a afla mai multe despre pacienții decedați pe secția ATI, i-a cerut și acesteia detalii, despre ce se întâmplă acolo și de ce ar muri pacienții, aceasta afirmând că Mirela (Păiuș Mirela) și Maria (Miron Maria) le opresc noradrenalinele”.Martora a înregistrat și această convorbire care durează 4 min și 13 secunde și a pus-o la dispoziție organelor de cercetare penală.


Aspectele declarate de Stamatoiu Camelia sunt confirmate și de convorbirile telefonice interceptate în cauză.

Astfel, la data de 13.04.2024, ora 17:41:06, în intervalul 01:09 - 03:30, postul telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, utilizat de STAMATOIU CAMELIA este apelat de o persoană de sex feminin, denumită DOAMNĂ, de la postul telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx. În conținutul acestei convorbiri, Stamatoiu Camelia îi spune interlocutoarei sale că era de datoria sa să sesizeze organele judiciare în legătură cu infracțiunile de care a luat cunoștință (proces-verbal din data de 16.04.2024):


STAMATOIU CAMELIA: Alo?

DOAMNĂ: Ce faci frumusețea mea?

STAMATOIU CAMELIA: Bună, uite puneam prin curte, pe acolo, mai făceam de treabă la florile alea. Tu ce faci?

DOAMNĂ: Foarte bine, uite la muncă și zic hai să te sun să văd cum ești, ești bine?

STAMATOIU CAMELIA: Sunt, ce naiba să fac, trec eu și prin asta, nu?

DOAMNĂ: Na!

STAMATOIU CAMELIA: Asta e. Eu n-am făcut nimic, asta e, ce naiba să fac, eu n-am făcut decât să-mi fac datoria, să anunț, ce să fac.

DOAMNĂ: Așa e, numai că, oricum, știi mai bine ca mine că acolo nu prea e de tine.

STAMATOIU CAMELIA: Da, știu.

DOAMNĂ: Și mai..

STAMATOIU CAMELIA: Ce să faci?

DOAMNĂ: Să fii calmă.

STAMATOIU CAMELIA: Da. O să fiu, eu n-am, n-am făcut nimic, nu....

DOAMNĂ: Păi da.

STAMATOIU CAMELIA: Ce am făcut eu? N-am făcut nimic frate, doar trebuia să anunț, că asta era datoria, că boul ăla nu voia să anunțe, n-a vrut, nici acum nu voia să anunțe, de SOCEA.


Aceleași aspecte rezultă și din procesul-verbal din data de 17.04.2024, potrivit căruia la data de 14.04.2024, ora 09:36:32, STĂMĂTOIU CAMELIA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx este apelată de o persoană de sex feminin, denumită DOAMNĂ (cu numele Marinela), utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx:


DOAMNĂ: Da, sunt... io sunt încă speriată și mâhnită. Mi-e teamă să nu pice asistentele, frate.

STAMATOIU CAMELIA: Nu, n-au de ce să pice.

DOAMNĂ: Nu?

STAMATOIU CAMELIA: Nu.

DOAMNĂ: Mă gândesc...

STAMATOIU CAMELIA: Marinela....

DOAMNĂ: ...Întotdeanua, știi ce le găsește ...[neinteligibil]…

STAMATOIU CAMELIA: Marinela, ai încredere în mine că eu nu mă duceam să fac hârtii dacă nu eram sigură pe ceva.

DOAMNĂ: Am înțeles! Nu știu, mi-e... mi-e teamă pentru ele.

STAMATOIU CAMELIA: Ei asta vor. Să dea în ele. N-ai văzut ce... și pe mine...

DOAMNĂ: Păi da.

STAMATOIU CAMELIA: ... Ce m-au denigrat... că am diplomă de 2 bani...

DOAMNĂ: Da, da, da.

STAMATOIU CAMELIA: N-ai văzut, Toni ăla...[neinteligibil]...că asistentele nu s-au născut deștepte.

DOAMNĂ: Exact.

STAMATOIU CAMELIA: Ce cretin! Că spitalul ăla e un spital de asistați sociali, de amărâți... Păi, el așa ...[neinteligibil]… la spital?

DOAMNĂ: Da.

STAMATOIU CAMELIA: Să vadă și lumea cine sunt ăștia. E un grup acolo dă...


În cauză s-a procedat la redarea convorbirilor puse la dispoziția organelor judiciare de martora Stămătoiu Camelia, după cum urmează:


Primul fișier audio are o mărime de 155Kb și o durată de 1 min și 37 de secunde, fiind denumit după transfer AUD-20240417-WA0060. Acesta conține un fragment dintr-o discuție telefonică purtată între Stamatoiu Camelia și Grătianu Ancuța:


GRĂTIANU ANCUȚA : Păi și (neinteligibil) era la 20 nora.

STAMATOIU CAMELIA : Și la rată la 1 nu are șansă să trăiască?

GRĂTIANU ANCUȚA : Dacă el are rata acum 20, în niciun caz, în câteva ore intră în stop pacientul

STAMATOIU CAMELIA : Și ce tensiune avea?

GRĂTIANU ANCUȚA : Păi cu nora avea 110 la 20, așa a scăzut la 45

STAMATOIU CAMELIA : Tensiunea! Și nu ai o poză cu tensiunea?

GRĂTIANU ANCUȚA : Nu am, nu am, că era vizavi de mine. Dar de acum încolo o să fac poze și la foaie, să avem direct dovadă unde scrie medicul cât vrea rata și ce scriem noi ca să avem dovadă.

STAMATOIU CAMELIA : Auzi, dar pacienta cum se numea care a murit, știi?

GRĂTIANU ANCUȚA : Aaa, nu mai știu, nu mai știu. Dar oricum a murit tot salonul. Tot salonul 6 a murit

STAMATOIU CAMELIA : In salonul 6, joi?

GRĂTIANU ANCUȚA : Joi .

STAMATOIU CAMELIA : Joi pe salonul 6

GRĂTIANU ANCUȚA : Dar puteți să intrați să vedeți de joi până sâmbătă dimineață câți pacienți au murit pe terapie, la ieșiri.

STAMATOIU CAMELIA : La ieșiri da.

GRĂTIANU ANCUȚA : Mh

STAMATOIU CAMELIA : Dar tu poți să intri de acolo să vezi?

GRĂTIANU ANCUȚA : Eu pot să intru dar nu sunt la muncă, sâmbătă seară

STAMATOIU CAMELIA : Când ești de servici, sâmbătă?

GRĂTIANU ANCUȚA : Sâmbătă sunt de noapte, da

STAMATOIU CAMELIA : Aaa, păi sâmbătă noapte intră și dă-mi și mie.

GRĂTIANU ANCUȚA : Aha, vă dau, sigur!

STAMATOIU CAMELIA : Îmi dai și mie poze, da?

GRĂTIANU ANCUȚA : Da, da!

STAMATOIU CAMELIA : Bine, te pup, pa pa!

GRĂTIANU ANCUȚA : Și eu, pa pa!


Convorbirea dintre cele două persoane se încheie, dar înregistrarea continuă, iar pe fundal se aude o voce de bărbat: «Băi Cami, dar nu știi ce să întrebi mă, trebuia să o întrebi ”Dar câți au murit?”»,iar Stamatoiu Camelia îi răspunde acestuia: ”(neinteligibil) îmi dă ea poză!”


Al doilea fișier audio are o mărime de 500 Kb și o durată de 5 min și 11 secunde, fiind denumit după transfer AUD-20240417-WA0061. Acesta conține un fragment dintr-o discuție telefonică purtată între Stămătoiu Camelia și Grătianu Ancuța:


GRĂTIANU ANCUȚA : (neinteligibil) să fie atât de mulți oameni, atât de mulți pacienți ca să eliberăm, să aducem UPU. Pe UPU (neinteligibil) 7, erau 8, unul dintre ei a decedat jos în UPU și am adus 7.

STAMATOIU CAMELIA : Și 20 de joi până duminică.

GRĂTIANU ANCUȚA : De joi până sâmbătă dimineață!

STAMATOIU CAMELIA : Până sâmbătă dimineață au murit 20.

GRĂTIANU ANCUȚA : Da, când am ieșit eu (vocile se suprapun).

STAMATOIU CAMELIA : Dar la fel la toți le-a făcut același lucru cu noradrenalina, le-a scăzut-o?

GRĂTIANU ANCUȚA : Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecționat 7 patul ăla, 7 patul nu știu care, ăia la toți le-a modificat nora.

STAMATOIU CAMELIA : Le-a modificat... Și la alții le-a pus ser în loc de noradrenalină.

GRĂTIANU ANCUȚA : Și la alții ser în loc de nora. Da, exact.

STAMATOIU CAMELIA : Dar cine le făcea asta, medicul sau asistenta?

GRĂTIANU ANCUȚA : Medicul.

STAMATOIU CAMELIA : Medicul.

GRĂTIANU ANCUȚA: Da și ne spune: În foaie treceți cu 20 sau cu 15 și să îi meargă cu 1.

STAMATOIU CAMELIA : Doamne ferește! Iar asistentele ce zic mă?

GRĂTIANU ANCUȚA : Ce, noi? Păi cum să facem așa, ei pleacă, noi iar le dăm la 20.

STAMATOIU CAMELIA : Nu, dar ele nu comentează și ele?

GRĂTIANU ANCUȚA : Ba da, toată lumea comentează, toată lumea comentează. Și pleacă medicul de lângă tine și tu iar îi dai la 20. Dar dacă se învârte pe acolo și iar vine. La mine s-a mai întâmplat și: ”Că ce faci Ancuțo?” Păi cum să îi schimb, dacă scrieți în foaie eu las atâta, dacă nu scrieți, nu scrie în foaie eu ce să fac, păi mă duc la pușcărie degeaba. Dacă vine cineva... Sau se întâmplă de multe ori să dăm înapoi, să modificăm rata...de exemplu ei au dat pe 1, când a venit tura de vizitatori de la 12 la 1, am dat-o înapoi la 15, la 10 cu cât i-a mers la pacient. Că familia poate sunt unii care se uită. Că ei nu știu despre ce e vorba, dar să știți că se uită acolo să vadă și ei ceva.

STAMATOIU CAMELIA : Am înțeles.

GRĂTIANU ANCUȚA : Și nu ai de unde să știi cine vine și ce vede.

STAMATOIU CAMELIA : Doamne Ferește! Așa ceva!!! Dar asta, doctorița Pompilian știe de chestia asta?

GRĂTIANU ANCUȚA : Nu știu dacă știe, dar nu cred. Ce ea nu s-a întrebat câți morți au fost, nu cred. Eu nu cred că ele discută între medici ca să elibereze în terapie ca să vină alții, mi-e imposibil să cred. Nu cred.

STAMATOIU CAMELIA : Doamne ferește! Ancuța să faceți poze la monitoare și la tot, să vă acoperiți!

GRĂTIANU ANCUȚA : Păi așa o să facem de azi înainte. Păi a fost o perioadă în care am făcut.

STAMATOIU CAMELIA : Ați făcut da? (vocile se suprapun și nu se înțelege ce afirmă Grătianu Ancuța) Să vorbești cu colegele tale să facă așa ceva, să vă acoperiți, că astea sunt în stare să dea vina pe voi.

GRĂTIANU ANCUȚA : Păi ce nu știu. Păi tocmai că acuma când a modificat și pe spațiu la Pisică, care abia a intrat asistentă, nu știu cât are, câteva luni, făcea: ”Anca eu am doi copii acasă!” ”Știu, și eu la fel unu!” ”Ce vor ăștia să facă?” Păi zic: vor să elibereze secția, nu vezi!?! Asta vor să facă!

STAMATOIU CAMELIA : Doamne ferește! Oricum cum e scandalul ăsta cu Voicu cu astea, în cazul în care se aude sau vine cineva peste voi, voi să spuneți adevărul, să nu le acoperiți!

GRĂTIANU ANCUȚA : Nu le acoperim cu nimic. Că s-au mai întâmplat chestii când s-au filmat cu Tik Tok-uri cu astea, Pompilian i-a spus lui Gina, a prins-o pe aparținătoare, care oricum nu avea dreptul să intre în Terapie că este concubină, nu este rudă de gradul I. Și a prins-o Gina, infirmiera, filmând. A doua zi a pus pe Tik Tok și nu i-a mai dat voie să intre. Ia uite o sună Pompilian pe Gina, doamna doctor: Că domne, de ce, cine în calitate de ce, i-a interzis să intre în Terapie persoana respectivă. Păi cum în calitate de ce dacă a pus pe Tik Tok. Au venit familia și ne-a spus. Am văzut-o filmând, a zis că nu a filmat și au făcut tik tok-uri cu pacient intubat (neinteligibl). Aia e o terminată, ființa aia, ea ca persoană, ăla e în spital și (neinteligibil) e o amestecătură în fine. Și s-au dus, au luat avocat și până la urmă i-a zis doamna doctor Pompilian: Că în calitate de ce și dacă te cheamă la comisie să zici că nu e adevărat, să nu recunoști, să spui că ți s-a părut, că nu ai văzut nimic. Și asta zice: cum să zic că nu am văzut nimic? Eu îmi iau avocat, în cazul în care mă cheamă la vreun proces îmi iau avocat. Nepotul Ginei este avocat. Și a zis îmi iau avocat, deja se informase când a sunat-o și a știut ce să-i spună.

STAMATOIU CAMELIA : Bravo!

GRĂTIANU ANCUȚA : Și Pompilian îi spusese că, domne, dacă te cheamă să spui că nu știi nimic. Păi cum să spun că nu știu nimic, din moment ce te cheamă undeva.

STAMATOIU CAMELIA : Ancuța, vezi că ți-am dat un... (vocile se suprapun). Nu să nu mințiți, să spuneți adevărul... vezi că ți-am dat un mesaj, să-mi răspunzi și mie la mesajele alea. Aoleu, mă doare și capul, nu mai pot.

GRĂTIANU ANCUȚA : Ok.

STAMATOIU CAMELIA : Bine, hai te pup și vorbim.

GRĂTIANU ANCUȚA : Bine.

STAMATOIU CAMELIA : Te pup, pa pa.


Al treilea fișier audio are o mărime de 404 Kb și o durată de 4 min și 12 secunde, fiind denumit după transfer AUD-20240417-WA0062. Acesta conține un fragment dintr-o discuție telefonică purtată între Stamatoiu Camelia și Voicu Elena:


[...]

STAMATOIU CAMELIA: Vineri am făcut ședință și a venit Carmen aia și mi-a zis că gata, a început să facă curat în saloane, că s-a eliberat un salon. Și zic: Cum s-a eliberat un salon?

VOICU ELENA: Adică au murit toți, au murit toți pacienții. (neinteligibil) UPU, au venit alții.

STAMATOIU CAMELIA: Păi cum naiba au murit ăia așa?

VOICU ELENA: Păi nu știm, că cică Mirela și Maria opresc (neinteligibil).

STAMATOIU CAMELIA: Ce-au făcut?

VOICU ELENA: Mi-au zis asistentele că opresc suportul vasopresor.

STAMATOIU CAMELIA: Noradrenalina.

VOICU ELENA: Da, o opresc, da!

STAMATOIU CAMELIA: Doamne Ferește!

VOICU ELENA: Cică Mirela și cu Maria.

STAMATOIU CAMELIA: Astea doctorițe!

VOICU ELENA: Da, da da.

STAMATOIU CAMELIA: Doamne ferește! Nu sunt sănătoase la cap!

VOICU ELENA: Mda și asistentele au zis că ele nu mai suportă chestia asta chiar deloc.

STAMATOIU CAMELIA: Doamne Ferește, așa ceva

[...]


Stămătoiu Camelia a pus la dispoziția organelor de urmărire penală mai multe fotografii și mesaje text redirecționate de către asistenta Grătianu Ionela-Ancuța prin intermediul aplicației WhatsApp.

Primul mesaj – ora 09:20 l-a constituit redirecționarea unei fotografii a unui injectomat marca HawkMedical care avea atașată o seringă de 50 de ml inscripționată cu o etichetă pe care scria "NA 16 mg”. Injectomatul respectiv este în funcțiune (afisează running),are display-ul pornit și este atașat pe un suport constituit dintr-o bară metalică argintie. În fotografie se mai observă și niște cabluri de culoare negru conectate la injectomat.

Pe display-ul injectomatului mai sunt afișate următoarele date: 50 BOON, Rate Mode, Rate: (ml/h): 1.00, Volume(ml) 1841.62, VTBI 0.00 ml, simbolul grafic al unei seringi, încă două simboluri grafice reprezentând un ștecher și un difuzor, data: 2024-04-04 și ora 18:36:40.


Ulterior au fost trimise următoarele mesaje:


Grătianu Ionela-Ancuța:

"Avea Noradrenalina cu 20 ml/h” (ora 09:20)

"I-a modificat la 1”(09:20)

"Dovada” (09:20)


Stămătoiu Camelia: "OK” (09:20)


Grătianu Ionela-Ancuța:

"În salonul 6” (ora 09:20)

"Vă pup” (09:20)


Stămătoiu Camelia: "Dacă mai ai să-mi dai” (09:21)


Ulterior la ora 10:01, Grătianu Ionela-Ancuța îi trimite lui Stămătoiu Camelia trei numere de telefon: "Dr. Miron Maria, Dr. Paius Mirela și Ana Cretu As Ati”, apoi, la 10:02 afirmă: "La Ana Cretu in salonul 6 s-a modificat nora si au pus ser”.


Stămătoiu Camelia: "OK” (10:02)


La ora 10:21, Grătianu Ionela-Ancuța îi redirecționează lui Stămătoiu Camelia mai multe mesaje cu următorul conținut:

"Rez 8 și 9” (redirecționat)

"Salonul 1 pat 1” (redirecționat)

"Salonul 3 pat 2” (redirecționat)

"Salonul 7 pat 1” (redirecționat)

"Salonul 6 pat 4” (redirecționat)

"Asta pe tura de zi” (redirecționat)

"Adica pe 4 (joi)” (redirecționat)

"La fel și la tura de noapte” (redirecționat)

"Aici a golit seringa” (redirecționat)


Stămătoiu Camelia: "OK” (10:22)


La ora 10:23, Grătianu Ionela-Ancuța continuă să îi redirecționeze lui Stămătoiu Camelia și alte mesaje:


"Ana a fost în 6” (redirecționat)

"În rez 8 la Pisică” (redirecționat)

"A dat-o de la 20 la 1” (redirecționat)

"Si aseara a dat-o de la 15 la 5” (redirecționat)


Grătianu Ionela-Ancuța:

"La pacienta Ghevrec a pus ser în loc de nora. Asta e numele.” (ora 09:20)


Stămătoiu Camelia: "Doamne ferește” (10:25)


Grătianu Ionela-Ancuța:

"Da” (ora 10:25)


La ora 16:53, Grătianu Ionela-Ancuța îi trimite lui Stămătoiu Camelia o fotografie reprezentând un monitor marca Hamilton Medical care este în funcțiune, având display-ul pornit.


La ora 17:12, Grătianu Ionela-Ancuța îi răspunde la un mesaj anterior trimis de Stămătoiu Camelia (mesajul anterior fiind: "Nu-mi vine să cred!!! La toți 20 de pacienți care au murit le-au modificat dozele de noradrenalină?”):


"Da din cei ce au fost pe secție!”


În continuare Grătianu Ionela-Ancuța îi redirecționează din nou lui Stămătoiu Camelia aceleași mesaje pe care le-a redirecționat și la ora 10:21:


"Rez 8 și 9” (redirecționat)

"Salonul 1 pat 1” (redirecționat)

"Salonul 3 pat 2” (redirecționat)

"Salonul 7 pat 1” (redirecționat)

"Salonul 6 pat 4” (redirecționat)

"Asta pe tura de zi” (redirecționat)

"Adica pe 4 (joi)” (redirecționat)


Ulterior, din declarațiile martorelor Grătianu Ionela-Ancuța și Alexandru Georgeta a rezultat că aceasta din urmă a fost persoana care i-a trimis mesajele respective lui Grătianu Ionela-Ancuța, iar ea la rândul său le-a redirecționat lui Stămătoiu Camelia.


B. Modul de operare al inculpatelor și situația pacientului Militaru Marian


În cauză s-a procedat la audierea martorei Grătianu Ionela-Ancuța (declarație - 12.04.2024), ocazie cu care a reieșit faptul că este asistentă în cadrul Secției ATI din Spitalul Sf. Pantelimon de 2 ani și jumătate. În cadrul secției ATI programul de lucru este de 12/24, 12/48, în intervalul orar 07:00-19:00, 19:00-07:00. Pe tură lucrează în medie 6-7-8 asistenți, 6-8 infirmieri toți în ture de 12 ore, precum și 2 medici de gardă în ture de 24 ore, aceștia fiind supliniți de alți medici ce lucrează în tura de 8 ore. Secția ATI are un disponibil de 25 de paturi, fiind împărțită în 7 salone și 2 rezerve, iar pacienții provin de pe alte secții sau din UPU. În salonul 1 sunt disponibile 3 paturi, salonul 2 are 3 paturi, salonul 3 are 4 paturi, saloanele 4 și 5 au 3 paturi, salonul 6 are 4 paturi, salonul 7 are 3 paturi și rezervele 8 și 9, câte un pat fiecare. În momentul în care pe secția ATI nu sunt disponibile paturi, persoanele ce trebuie transferate rămân pe secțiile în care sunt internate unde li se asigură condiții de ATI până la eliberarea locurilor din secția ATI.

În data de 04.04.2024 a intrat în tura de zi, la acel moment secția fiind plină, toate paturile fiind ocupate. În luna aprilie, martora a fost repartizată pe salonul 3, având în acel moment 4 pacienți, toți fiind încă de la începutul lunii în acest salon. În ziua respectivă, medicii de gardă au fost inculpatele Păiuș Mirela și Miron Maria.

La momentul respectiv erau în UPU 7 sau 9 pacienți în așteptare pentru a fi transferați pe secția ATI.

Martora a arătat că în aceeași zi la ora 9, din câte își amintește, un pacient de la ea din salon a intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevrele de resuscitare urmându-se protocolul, pacientul ieșind din stop.

La ora 11:15 minute, pacientul a intrat în al doilea stop, de aceasta dată pacientul fiind declarat decedat. După declararea decesului pacientului, acesta a rămas conform protocolului timp de 2 ore staționar pe secție timp în care a fost conectat la toate aparatele, fiind efectuat chiar și EKG.

După aceste 2 ore pacientul a fost transportat la morga spitalului, eliberându-se astfel un pat.

Martora a luat o pauză, timp în care a ieșit cu colega ei Crețu Ana Maria la țigară. În ziua respectivă aceasta din urmă era repartizată pe salonul 6.

În momentul în care a ieșit la țigară pe secție au rămas celelalte asistente ce se aflau la muncă, precum și infirmierele.

În momentul în care a revenit de la țigară a aflat de la infirmiere, dar nu reține care, că pacientei Ghevrec care se afla în salonul 6 (repartizat asistentei Crețu Ana Maria) i-a fost redusă cantitatea de noradrenalina la valoare de 1ml/h. De asemenea, a auzit de la infirmiere faptul că reducerea cantității a fost efectuată de către medici, dar nu știe care dintre medici. Totodată, a auzit faptul că acest lucru s-a petrecut și la saloanele din spate, posibil salonul rezervă sau salonul 7, însă nu s-a dus personal pentru a vedea sau verifica dacă s-a făcut acest lucru, întrucât avea multe activități de făcut.

Ulterior, în ziua respectivă au mai fost aproximativ 5 sau 6 decese, fără a cunoaște dacă aceste decese au legătură cu scăderea cantității de noradrenalină.

În ziua următoare, 05.04.2024, martora a intrat în tura de noapte. În momentul în care a intrat în tură, a găsit în salon două persoane decedate ce urmau să fie mutate la morga spitalului. Referitor la aceste persoane decedate, acestea erau conectate la toate aparatele conform procedurii, inclusiv la injectomat care era setat pe administrare 20 de ml/h noradrenalină.

De asemenea, martora a arătat că a aflat faptul că de când a ieșit din tura în data de 04.04.2024, până când a revenit în data de 05.04.2024, au murit aproximativ 5 sau 6 pacienți, însă nu știe dacă inclusiv cu cei doi din salonul ei.

În noaptea respectivă au continuat să moară pacienți, fără a-și aminti numărul lor, însă nu a auzit dacă cantitatea de noradrenalină a fost micșorată sau nu.

În rândul infirmierilor, brancardierilor și a asistenților din cadrul secției s-a discutat faptul că au fost reduse cantitățile de noradrenalină, dar infirmierii și brancardierii nu au competența necesară pentru a cunoștea cantitatea ce trebuie administrată sau cantitatea stabilită.

Referitor la aceste discuții privind reducerea cantității de noradrenalină, acestea au fost purtate la nivel de bârfe între brancardieri și infirmiere, bârfe care s-au auzit și la nivelul asistentelor, în sensul că au fost multe persoane decedate.

Martora a revenit și a arătat că de când lucrează ca asistentă în cadrul secției ATI, a observat că inculpata Miron Maria obișnuiește să reducă cantitatea de noradrenalină administrată pacienților care sunt în vârstă (peste 80-90 de ani) și staționari de o perioadă în medie de peste 60 de zile în secția ATI, ținuți în viață doar de aparate.

Inculpata Miron Maria obișnuiește să facă acest lucru în momentele în care secția este plină, și având în vedere că noradrenalină ajută la menținerea vieții pacientului, reducând cantitatea, se provoacă decesul, eliberând astfel paturi pentru pacienți ce așteaptă transferul pe secția ATI.

Martora a arătat că acest lucru îl face doar inculpata Miron Maria, această practică fiind cunoscută de aproximativ tot personalul medical (asistente, infirmiere, brancardieri), însă nu crede că este un aspect cunoscut de către ceilalți doctori.

În urma multiplelor decese survenite în perioada 04 - 06.04.2024 (10-11 decese doar pe tura din care martora face parte) și a discuțiilor purtate pe secție privind faptul că inculpata Miron Maria obișnuiește să reducă cantitatea de noradrenalină, i-a spus martorei Stamatoiu Camelia – director de îngrijiri medicale că au survenit multe decese, existând suspiciunea că acestea au survenit în urma reducerii cantității de noradrenalină.


Aspectele declarate de Grătianu Ionela-Ancuța sunt confirmate și de convorbirile telefonice interceptate în cauză.

Astfel, la data de 11.04.2024ora 18:19:40, GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, este apelată de către o persoană de sex feminin, denumită în continuare DOAMNĂ, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 12.04.2024).

Această convorbire are loc înainte ca martora Grătianu Anca să fie audiată în calitate de martor.


[…]

DOAMNĂ: Da’ nu-ți mai face griji sora mea. Că tu n-ai nicio vină. Ce vină ai tu?

GRĂTIANU ANCA: Ce? Am asistat la ce s-a-ntâmplat. Cum să n-am vină?

DOAMNĂ: Da?

GRĂTIANU ANCA: Păi, toți care-am fost la muncă am luat parte.

DOAMNĂ: Mmm.

GRĂTIANU ANCA: Aia e problema.

DOAMNĂ: Ee, da’ nu voi modificați medicația.

GRĂTIANU ANCA: Nuu, am...[neinteligibil]...medicația, NORA a modificat-o medic... din Terapie.

DOAMNĂ: Să răspundă ăla.

GRĂTIANU ANCA: A, aia e problema. Și problema e că nu o să, îî, zică adevăru’ lumea. Aia e problema. Că le e frică.

DOAMNĂ: Hm? Și adică o luați pe voi?

GRĂTIANU ANCA: Ce?

DOAMNĂ: O luați pe voi?

GRĂTIANU ANCA: Ce? O să...o luăm noi. Eu știu ce să mai zic.

DOAMNĂ: Hm. Mda. Ce să zic? Extraordinar!

GRĂTIANU ANCA: Că lumea deja a început: „Că ce, am făcut ceva? N-am făcut nimic.” Păi, nu am făcut nimic, da’ ai văzut.

DOAMNĂ:Mda. E logic. Păi și erai și tu?

GRĂTIANU ANCA: Păi, s-a-ntâmplat pe tura noastră, mă, joi de zi...

DOAMNĂ: Aaa și vineri de noapte.

GRĂTIANU ANCA:...de noapte, de vineri de noapte până sâmbătă.

DOAMNĂ: Ai zis tu. Ai zis tu că trei’șpe, o grămadă.

GRĂTIANU ANCA: Erau mai mulți. Douăzeci au fost per total.

[…]


La data de 11.04.2024, ora 19:50:35,ANA CREȚU – asistentă în secția ATI a spitalului, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, apelează pe GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, discuția având loc înainte de prima audiere a celor două asistente în calitate de martor:


[…]

GRĂTIANU ANCA: Ce spunem mâine, ce spunem mâine? Că nu știu nimic?

ANA CREȚU: Da, asta clar, da! ...[neinteligibil]…,vorbit cu cineva din spital, care știe ce s-a declarat, ai înțeles? Că eu tot am văzut pe site-urile astea, c-am căutat și eu un pic pe net, și-am văzut că vezi Doamne, ăă, managerul ar fi ieșit, nu știu cum, de vineri să vorbească sau ce dracu scrie ăia acolo.

[...]

ANA CREȚU: Da’ eu nu înțeleg, așa repede, nu am, nu înțeleg de ce așa repede pentru că sunt niște lucruri care se anchetează, se alea, și dup-aia te cheamă, adică nu..., ceva nu se pupă, de ce așa repede.

GRĂTIANU ANCA: Ce să ancheteze mă, că ăștia la noi deja, toți sunt la muncă, șefii, să mușamalizeze foile, ce să ancheteze? Și terapia, sunt șefii acolo, erau la ora șase încă șefii, ce să...

[...]


Totodată,la data de 12.04.2024 ora 13:32:58, GRĂTIANU ANCA, utilizator al postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, este apelată de o persoană de sex masculin, denumită DOMN, utilizator al postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx. În conținutul acestei convorbiri, Grătianu Ionela-Ancuța îi povestește interlocutorului său ceea ce a declarat în fața organelor judiciare la data de 12.04.2024 (proces-verbal din data de 15.04.2024):


GRĂTIANU ANCA: Da!

DOMN: Lu’ Petruț ce-a, Petruț la ce-i zici?

GRĂTIANU ANCA: Și...adevăru’ i-am zis! Ce-am făcut, i-am zis că l-am sucit p-ăla. I-am zis exact, băi! O să ...[neinteligibil]…

DOMN: Vezi că n-ai voie să vorbești dă anchetă... cu nimeni!

GRĂTIANU ANCA: Știu! I-am zis oricum... aproximativ ce am vorbit aseară, Alex! Doar că la un moment dat ei aveau dovezi și a trebuit să spun... unele lucruri. Și am sucit-o un pic. Ai înțeles? Am spus adevăru’! Ai..

DOMN: Ce-a zis de avocat?

GRĂTIANU ANCA: Nu am nevoie. Când a, când a sunat c-am ajuns a întrebat direct dacă îs singură sau cu avocat. Nu e nevoie deocamdată. A zis că mă mai cheamă o dată, de 2 ori...[neinteligibil]…ăăă... speră că nu mă mai cheamă deloc. Da? Că și dacă mă cheamă... mă cheamă doar să-i ajut la anchetă, să le descifrez din ăla. Atât!

DOMN: Mhm.

GRĂTIANU ANCA: Ai înțeles? Orice modificare încearcă ei să facă acuma, o fac degeaba, că ei au...din ăștia...experți...[neinteligibil]…de verificare. Și să vede când au fost adăugate. Au zis că stai liniștit! Adică nu mai vreau să fiu...[neinteligibil]…nimic.

DOMN: Mhm....[neinteligibil]…

GRĂTIANU ANCA: Da? C-a zis că este decât procuroru’, ei care erau acolo și atâta. Nimeni nu e penal, nu au...[neinteligibil]…

DOMN: Știu, mă!...[neinteligibil]…e vorba că...

GRĂTIANU ANCA: A zis că nu apare nici...[neinteligibil]…și i-am zis: și dacă-i obligat să...să spună...asta? Și a zis că nu. Că oricum o să le verifice.

DOMN: Să verifice ce?

GRĂTIANU ANCA: O să verifice astea...la pacienți. Alex, dacă verifică o să se vadă!

DOMN: Ok. Bine.

GRĂTIANU ANCA: Ai înțeles? Se văd din start greșelile.

DOMN: Hm..

GRĂTIANU ANCA: Da’ bine... Hai că-s la metrou!

DOMN: Bine. Pa!


Fiind reaudiată în calitate de martor la data de 29.05.2024, Grătianu Ionela-Ancuța a declarat ca în data de 04.04.2024, în intervalul orar 14:00-15:00, a fost plecată la farmacia spitalului pentru a ridica condica însoțită de Crețu Ana, iar la întoarcerea lor, pe hol, în dreptul saloanelor 3 și 6, Staicu Lenuța, asistentă în ziua respectivă, a afirmat că inculpata Păiuș Mirela a pus în seringa de injectomat ser fiziologic și a modificat rata noradrenalinei la valoarea 1 la pacienta Ghevrec care se afla în salonul 6, pat 4.

Martora a precizat că în trecut a văzut-o personal pe inculpata Miron Maria scăzând rata noradrenalinei nejustificat, scădere de natură a provoca decesul pacientului. A confruntat-o pe inculpată și a întrebat-o de ce a scăzut rata, aceasta spunând că așa trebuie să meargă.În continuare martora a dat măsurare tensiunii pe monitor, iar dacă tensiunea a fost mică, ea a mărit rata noradrenalinei la valoare inițială. Aceste modificări ori i le-a comunicat inculpatei sau le-a făcut de față cu ea, aceasta acceptând modificările asistentei.

Grătianu Ionela-Ancuța a mai arătat că are cunoștință despre faptul că tot inculpata Miron Maria a modificat nejustificat noradrenalina în salonul unde era repartizat Grigore Petrică în aceeași zi de 04.04.2024, aspect pe care îl cunoaște de la el.

Martora a mai declarat că știe și de faptul că într-un salon în care era repartizată Pisică Maria a fost modificată nejustificat noradrenalina de către inculpata Miron Maria sau inculpata Păiuș Mirela, în aceeași dată de 04.04.2024, nu știe exact care dintre ele, aspect pe care îl cunoaște de la Alexandru Georgeta.

Martora arată că Alexandru Georgeta i-a spus că deține o fotografie cu un injectomat ce are setată rata pe 1ml/oră, fotografie pe care i-a și trimis-o martorei, aceasta fiind aceeași cu fotografia apărută și în spațiul public ulterior.

Referitor la această fotografie, Alexandru Georgeta i-a spus că a făcut-o în data de 04.04.2024, într-una dintre rezervele secției și i-a trimis-o și lui Pisică Maria, aceasta fiind asistenta responsabilă de rezerva respectivă în acea dată. De asemenea, martora a indicat faptul că după ce a studiat fotografia pusă la dispoziție de organele de cercetare penală, și-a dat seama că aceasta este făcută în rezervă, fiind surprinsă o bară în spatele injectomatului, iar bara este poziționată în felul respectiv doar în rezervă.

Din declarației martorei mai rezultă faptul că Alexandru Georgeta a făcut fotografia la solicitarea lui Pisică Maria și de față cu aceasta, întrucât Pisică Maria avea mâinile ocupate și dorea să aibă o dovadă cu rata noradrenalinei scăzută.

În aceeași discuție în care Alexandru Georgeta i-a trimis fotografia, martora a întrebat-o dacă știe pacienții decedați în perioada care face obiectul dosarului, moment în care ea i-a trimis o listă cu paturile în care au decedat pacienții.

Atât fotografia, cât și lista respectivă, martora le-a trimis lui Stămătoiu Camelia, iar ulterior a șters atât discuția cu aceasta, cât și conversația cu Alexandru Georgeta, precizând că a acționat în acest fel deoarece obișnuiește să șteargă toate conversațiile din telefon.

Aspectele declarate de Grătianu Ionela-Ancuța în a doua sa declarație sunt confirmate și de convorbirile telefonice interceptate în cauză.

Astfel,la data de 29.04.2024ora 20:53:02,GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează pe ANGHEL ELENA ECATERINA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, (proces-verbal din data de 15.05.2024):

(...)

GRĂTIANU ANCA: Că cine a dat informația, a dat cu nume cu predicat, doamna doctor atunci că s-a dus la blocul operator doamna doctor Florina, am spus și asta da nu am dat nume în declarație. Ai înțeles? Asta care a ajuns la Parchet care domnul manager a dat declarația mea mai departe, deci este la dosar. Tot ce am scris, da? O să se vadă până la urmă că am înțeles că un injectomat este din UPU, ăla care a apărut nu știu unde, care este la Parchet, unde se vede linoleul de la UPU deci nici în caz de la noi și o să fac solicitare, da? La domnu’ manager să se verifice pe camere unde eram între ora două și trei, când eu eram la farmacie cu Ana Crețu, da? Și n-am ieșit eu pe hol să spun că... cum am auzit de la doamna doctor Pompilian acum când am fost sâmbătă de noapte, mi-a zis. Și atunci au venit Gina și cu Ștefania și au zis: „păi tu nici măcar nu erai”. A ieșit Staicu Lenuța că Staicu Lenuța în ziua aia era cu mine pe salon. Am lăsat-o pe ea, am plecat la farmacie și ea a ieșit pe hol și a zis că „a s-a oprit nora că eu am văzut de vizavi cum a aruncat seringa antiser. Ăăăă..a aruncat seringa și a pus ser.Și lumea a zis că eu, dar de fapt era Staicu Lenuța. Și o să-i spun lu’ domnu’ manager să ia camerele frumos să verifice unde eram eu plecată pentru că ăla pe internet a apărut cu 18:36, da? Injectomatele noastre, eu nu am știut că au data că au oră, ăăă ne-a arătat Flori. Cică sunt înainte cu 4 ore, deci s-a întâmplat la ora 14:36 toată faza asta.

ANGHEL ELENA ECATERINA: Anca, noi nu am umblat la injectomate. Nu a umblat nimeni la injectomate, injectomatele alea dacă sunt puse în funcțiune ele și-au luat automat ora. N-a modificat, nici măcar nu știm dracu, eu una nu știu să modific ora pe injectomate.

GRĂTIANU ANCA: Da cine știe Cati? Știe cineva? Noi nu am știut, eu nu am știut de exemplu că are dată și oră. Niciodată nu am văzut în doi ani jumate. Le șterg în fiecare zi, și nu m-a interesat.

ANGHEL ELENA ECATERINA: Pentru că nu am stat... de asta, pe noi ne-a interesat rata cu care trebuie să dăm și atât.

GRĂTIANU ANCA: Exact! Nu am văzut nici nu am știut că are oră și dată.

ANGHEL ELENA ECATERINA: Eu îți spun așa: nu te... nu te mai complica, nu mai vorbi, nu... în sensul că nu tre să-ți....îți cauți explicații. Lasă, frate, ancheta să-și facă cursu’. Și o să se vadă. Nu mai... deci încercați să nu vă mai certați între voi, să nu vă mai acuzați una pe alta. De ce, doar pe vorbe? Pentru că aia are pică pe ailaltă și tot așa? Nu!

Aceleași aspecte rezultă și din procesul-verbal din data de 15.05.2024, potrivit căruia la data de 08.05.2024 ora 20:00:18, GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează pe ALEXANDRU GEORGETA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx:

(...)

GRĂTIANU ANCA: Că pe Staicu de ce n-o cheamă și de ce mușamalizează asta, Cati, de Staicu și...ăă...Pompilian. Zic: ”Păi nu știu, doamna doctor că faza e că eu am aflat după câteva ture după ce m-au terorizat, traumatizat, â, că aia a ieșit pe... și a zis că a văzut-o pe Păiuș, cu seringa, că le-a văzut p-astea modificând...”,zic: "Eu, ce credeți, nici măcar nu eram prezentă. Eram la farmacie.Dar cu prima ocazie când îl văd pe Socea o să-i spun să ia camerele. Cu toate că camerele se șterge memoria, mi-a zis și Alex, dar io îi zic la mișto.”

ALEXANDRU GEORGETA: ...[neinteligibil]...

GRĂTIANU ANCA: "Luați...luați camerele la vedere să vedeți că io-n intervalul ăla când s-a făcut poza de NORA, eram plecată la farmacie. Da?!Și n-am ieșit io pe hol să-ți spun, atât timp cât, îi zic, eu în foaie, în ziua aia, pe 4, Staicu Lenuța era asistentă. Eu m-am trecut, asistent Grătianu A., asistent Staicu L. ... Lenuța.”


Organele de urmărire penală au dispus efectuarea unei investigații poligraf cu privire la detecția reactivității psihofiziologice a martorei Grătianu Ionela-Ancuța.

Din raportul de constatare criminalistică nr. 377768 din data de 29.05.2024 a rezultat că răspunsurile acesteia la întrebările relevante ale cauzei, cu indicativele R4, R5, R7, R8 nu au provocat modificări psihofiziologice specific comportamentului simulat.

Întrebările relevante formulate au fost următoarele:


R4. La locul de muncă, ai văzut vreun cadru medical scăzând doza de noradrenalină deși, terapeutic, nu se impunea această manevră? Răspuns: DA

R5. La locul de muncă, ai văzut vreun cadru medical substituind noradrenalina din seringă cu ser fiziologic? Răspuns: NU

R7. Ai spus adevărul când ai afirmat că anumiți medici de garda scădeau dozajul de noradrenalină, deși nu se impunea terapeutic? Răspuns: DA

R8. Ești sinceră când susții că, în data de 04.04.2024, Staicu Lenuța a afirmat că dr. Păiuș a pus ser fiziologic în loc de nora, la un pacient din salonul 6 ? Răspuns: DA


Fiind audiată în calitate de martor la data de 06.06.2024, Cretu Ana Maria (asistentă) a precizat că în data de 04.04.2024 își desfășura serviciul pe salonul 6, iar colega sa Grătianu Ancuța era pe salonul 3, cele două saloane fiind dispuse vis a vis. În ziua respectivă lucra cu infirmiera Dinu Ștefania, iar la salonul colegei sale a fost infirmiera Staicu Lenuța care lucra la program de 8 ore pentru a învăța meseria de asistentă.

În jurul prânzului ea împreună cu Grătianu Ancuța au fost la farmacie, iar în momentul în care a plecat și-a anunțat colegii pentru ca aceștia să se uite și la pacienții ei. Martora a arătat că nu știe ce coleg s-a uitat la pacienții ei cât timp a lipsit, însă în momentul în care a anunțat că pleacă la farmacie de față au fost și Dinu Ștefania și Staicu Lenuța, acestea fiind repartizate pe saloanele 3 și 6.

În momentul în care martora a spus că plecă la farmacie, Gratianu Ancuța a spus că o va însoți, însă nu știe dacă aceasta din urmă a vorbit cu cineva pentru a avea grijă de pacienții ei cât timp vor lipsi. Cretu Ana Maria a mai arătat că nu știe dacă au fost auzite de vreun medic când și-au anunțat plecarea, dar e posibil ca unii medici să fi fost într-unul din saloane și să le audă.

Cele două au revenit pe secție după aproximativ 20-30 de minute, fiecare intrând în salonul său. Cretu Ana Maria nu a găsit pe nimeni în salonul său, însă după câteva minute au venit Dinu Ștefania și Grătianu Ancuța. În acel moment Grătianu Ancuța i-a spus martorei că au venit medicii în salonul ei (salonul 6) și au umblat la injectomatul de la patul 2 spunând că s-a modificat noradrenalina. Martora a întrebat-o de unde știe, iar Grătianu i-a răspuns că știe de la Staicu Lenuța. Martora a verificat injectomatul respectiv și a constatat că acesta avea aceeași rată de administrare care era setată în momentul plecării sale.

Martora a mai precizat că Grătianu i-a spus că Lenuța a văzut doctorul cu o seringă de injectomat umblând la acesta, însă apoi a spus că nu știe ce făcea doctorul exact acolo. Totodată, martora în acel moment a observat faptul că seringa din injectomat era plină.

Cretu Ana Maria a menționat că nu își amintește ce cantitate se afla în seringă în momentul în care a plecat la farmacie, însă știe că în ziua respectivă a schimbat seringa de mai multe ori deoarece rata de administrare era mare.

Martora a declarat că a presupus că Grătianu făcea referire la inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela, deoarece ele preluau garda în ziua respectivă. Tot de la Grătianu Ancuța martora a auzit că inculpata Miron Maria i-a scăzut la un pacient de-ai ei rata noradrenalinei. Martora a arătat că a verificat doar injectomatul indicat, nu și celelalte injectomate de la ceilalți pacienți.

Din câte își amintește martora, în salon doar persoana din patul 4 mai avea administrată noradrenalină, iar ambele persoane din cele care aveau noradrenalină aveau setată o rată mare de administrare.

Cretu Ana Maria a mai adăugat că la aproximativ o oră sau două, persoana din patul 4 (n.n. în patul 4 se afla pacienta Ghevrec) a intrat în stop cardio-respirator. Din momentul revenirii sale în salon și până la instalarea stopului la pacienta din patul 4, martora nu își amintește dacă a mai verificat rata de administrare a noradrenalinei la această pacientă.


Aspectele relatate de Cretu Ana Maria sunt confirmate și de martora Băluță Ruxandra-Mirelacare a declarat că în jurul orei 14:00, colega sa, Crețu Ana, după ce a venit de la farmacie, i-a spus că i-a fost transmis de către Anca Grătianu că medicul de gardă, inculpata Miron Maria, ar fi schimbat seringile din injectomate, însă Crețu Ana i-a spus martorei că nu a observat modificări la injectomate.


Fiind audiată la data de 06.06.2024, Staicu Lenuța (infirmieră) a precizat că în data de 04.04.2024, a lucrat pe tură cu Grătianu Ancuța în salonul 3, fiind repartizată pe lângă aceasta ca să învețe (în acel moment fiind asistent temporar – debutantă). În salonul 3 a fost repartizată ca infirmieră Lăcrămioara Rarău.

După prânz, la un moment dat Grătianu Ancuța i-a spus martorei că pleacă împreună cu asistenta Crețu Ana Maria la farmacia spitalului. Grătianu Ancuță i-a cerut martorei să se uite la pacienții din salonul 3. Martora a arătat că Ana Maria Crețu era repartizată pe salonul 6, salon dispus vizavi de salonul 3. Nu își amintește cine era infirmieră în salonul 6 la acel moment. La un moment dat, în salonul 6 a intrat inculpata Păiuș Mirela și posibil și inculpata Miron Maria, dar nu își amintește exact.

Staicu Lenuța a precizat că a observat cum inculpata Păiuș Mirela umblă la injectomatul unui pacient dispus în patul 1 sau 2. Martora a observat acest lucru aflându-se în salonul 3, iar paturile 1 și 2 din salonul 6 sunt în apropierea ușii de acces în salon, respectiv primele pe partea dreaptă cum se intră în salon. Patul 3 este tot pe partea dreaptă, iar patul 4 este vizavi de patul 3, pe partea dreaptă la fereastră.

Martora a fost întrebată de inculpata Păiuș Mirela cine este asistent în respectivul salon, iar Staicu Lenuța i-a spus că este Crețu Ana Maria. În acel moment, martora a sunat-o pe Grătianu Ancuța pentru că nu avea numărul lui Crețu Ana Maria și i-a spus acesteia să-i transmită Anei să vină în salon că sunt medicii acolo.

Ancuța i-a spus că sunt la farmacie și că vor veni imediat. La scurt timp cele două au venit pe secție, iar martora i-a transmis lui Crețu Ana Maria faptul că inculpata Păiuș Mirela i-a umblat la injectomat. Potrivit declarației martorei, când a auzit, Crețu Ana Maria a afirmat: ”Doamne, iar mi-a umblat asta la injectomat?!?”.Staicu Lenuța a arătat că nu a observat ce a modificat inculpata Păiuș Mirela la injectomat, ci doar că a umblat la acesta.

Staicu Lenuța a mai menționat că după apariția în presă a înregistrărilor audio cu vocea lui Grătianu Ancuța, a aflat de la doamna doctor Pompilian că Ancuța neagă în continuare că a făcut afirmațiile din înregistrare și că aceasta ar fi cumva editată. În legătură cu acea înregistrare martora a arătat că a recunoscut vocea de pe aceasta și este sigură că este vocea lui Grătianu Ancuța.


Fiind întrebată dacă la data de 04.04.2024 sau cu altă ocazie, i-a spus asistentei Crețu Ana Maria că inculpata Păiuș Mirela sau un alt doctor a pus în seringa pentru injectomat doar ser fiziologic fără noradrenalină, aceasta a răspuns:

Nu, i-am spus doar că a umblat la injectomat. Precizez că i-am spui lui Grătianu Ancuța că eu cred că doamna doctor Păiuș a pus într-un injectomat din salonul 6 doar ser fiziologic. Am spus acest lucru pentru că am observat că doamna doctor avea în mână un flacon de ser fiziologic și o seringă pentru injectomat, lucru care nu prea se întâmplă foarte des. Precizez că doctorii nu obișnuiesc să încarce personal seringa pentru injectomat, acesta fiind atributul asistenților medicali.”


Totodată, martora a fost întrebată dacă știe să fi existat vreo discuție în care un asistent să le fi reproșat doctorilor că au modificat rata noradrenalinei fără să le spună, aceasta declarând:

Nu. Știu doar că asistentele se plângeau că doctorii au scăzut rata noradrenalinei fără să le spună. Fetele spuneau că acest lucru este făcut de doamna doctor Miron Maria și Păiuș Mirela”.


Aspectele relatate de asistentele Grătianu Anca, Crețu Ana Maria și infirmiera Staicu Lenuța sunt confirmate și de infirmiera Alexandru Georgeta care a declarat că în data de 04.04.2024, în timp ce se afla pe holul secției ATI, a trecut pe lângă Grătianu Ancuța, Crețu Ana Maria și Staicu Lenuța. Din câte a auzit din ce vorbeau acestea, Grătianu și Crețu fuseseră plecate la farmacie, iar Staicu Lenuța rămăsese în locul lui Grătianu, iar în locul lui Crețu rămăsese infirmiera repartizată pe acel salon. În timp ce martora trecea printre ele spre salonul nr. 5, a auzit-o pe Crețu spunând că Staicu Lenuța ar fi zis că inculpata Miron Maria i-a umblat la injectomatul unuia dintre pacienți. De asemenea, aceasta spunea că o să îi ceară inculpatei Miron Maria să-i treacă în foaia pacientului valoarea așa cum i-o modificase în lipsa ei.


Totodată și infirmiera Dinu Ștefania confirmă aceleași aspecte, precizând că în data de 04.04.2024, în timp ce mergea pe holul secției ATI dinspre rezerva 8 către salonul 6, le-a văzut în fața salonului pe Crețu Ana, Grătianu Ancuța și Staicu Lenuța. În momentul în care a ajuns a auzit-o pe Grătianu spunându-i lui Crețu Ana ”Fată uite ce mi-a spus Lenuța că a fost doamna doctor Miron în salon și s-a uitat la injectomate. Să te uiți ca să știi!”


Referitor la incidentele sesizate în cadrul Spitalului Sfântul Pantelimon, asistenții Grigore Petrică, Grigore Elena Nicoleta, Pisică Maria Cristina și infirmierele Alexandru Georgeta și Staicu Lenuța inițial au declarat că apreciază că aspectele reclamate nu sunt reale și că sesizarea a survenit cel mai probabil pe fondul unor conflicte interne menite a destabiliza conducerea Secției ATI, însă fiind reaudiați ulterior, aceștia au relatat în detaliu aspectele pe care le-au perceput și care confirmă comiterea infracțiunilor.


Faptul că cele declarate inițial nu corespund realității rezultă și din convorbirile interceptate după cum urmează:

La data de 25.04.2024ora 20:18:40, VOICU ELENA (medic ATI în cadrul spitalului), utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează pe o persoană de sex feminin, denumită în continuare DOAMNĂ (care ulterior s-a stabilit că este CĂLIN MARIANA – asistent ATI), utilizatoare al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 08.05.2024), rezultatul fiind următorul:


DOAMNĂ: (neinteligibil)

VOICU ELENA: Auzi, cică le-ar fi strâns pe toate asistentele, duminică seara.

DOAMNĂ: Cum?

VOICU ELENA: Era și Marin. Florina, le-ar fi strâns pe toate asistentele duminică seara, în gardă.

DOAMNĂ: Le-a trimis?

VOICU ELENA: Le-ar fi strâns, să le spună nu știu ce. Cică ar fi fost și Marin și Mariana Stoinea, da nu știu ce să le, ce le-o fi spus.

DOAMNĂ: Păi nimeni nu vorbește nimic mă!

VOICU ELENA: Aha!

DOAMNĂ: Nimeni nu vorbește nimic, ai înțeles?Cred că ai auzit tu de ședință că v-a ținut ședință, când ziceai tu. E, noi am fost cu ea de gardă, dar nu, nu ne-a zis nimic.

VOICU ELENA: Păi vouă nu, turei voastre nu!

DOAMNĂ: Da.

VOICU ELENA: Da, uite pe alte ture.

DOAMNĂ:Pe alte ture încearcă să le influențeze.

VOICU ELENA: Da. Dar mi-a povestit Gina ce s-a întâmplat.

DOAMNĂ: Aha!

VOICU ELENA: Că asta e declarat altceva, decât s-a întâmplat. Că toată lumea știe ce s-a întâmplat, dar s-a declarat cu totul altceva. Treaba lor.

DOAMNĂ: Treaba lor, că dacă le mai cheamă încă odată, s-ar putea să nu mai știe ce au mințit. Dacă au mințit ceva, știi?

VOICU ELENA: Da, treaba lor, da treaba lor.


La data de 26.04.2024 ora 08:56:01, STĂMĂTOIU CAMELIA (martorul denunțător), utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex masculin, denumită DOMN, utilizator al postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 30.04.2024), rezultatul fiind următorul:

STAMATOIU CAMELIA: M-a sunat Voicu și mi-a zis că a stat aseară dă vorbă cu Gina Balerina în camera de gardă.

DOMN: Mm.

STAMATOIU CAMELIA: Și că i-a zis aia că...i-a zis tot ce s-a întâmplat în joia aia noaptea.

DOMN: Mhm.

STAMATOIU CAMELIA: Și că era presiune din UPU ca să ducă pacienții sus și că într-adevăr așa i-au murit mulți pacienți, da’ ea n-a vrut să declare la parchet și a zis că nu știe nimic.

DOMN: Mhm, mhm. Bine.

STAMATOIU CAMELIA: Cică nici ea nici alealante, da.

DOMN: Bine. Asta rămâne de văzut. Da.


Discuția dintre Stamatoiu Camelia și DOMN, continuă la ora 09:06 (proces-verbal din data de 08.05.2024), având următorul conținut:


STAMATOIU CAMELIA: Da. Dă-l în căcat de nemernic!

DOMN: Și VOICU nu crezi că a înregistrat-o pe aia? (se amuză)

STAMATOIU CAMELIA: Nu știu! Nu știu, da sunt chiar proaste dacă au făcut așa.

DOMN: Da. E….

STAMATOIU CAMELIA: Adică dacă au mințit acolo și pe urmă acum încep să vorbească prin secții că ele au știut tot ce se întâmplă și au mințit acolo. Așa spun.

DOMN: Da.

STAMATOIU CAMELIA: Sunt proaste, o să pice ele, proastele.

DOMN: Treaba lor.

STAMATOIU CAMELIA: Da.

DOMN: Da eu acolo, ce dracu când te duci la procurori, ăia află tot, nici nu are.

STAMATOIU CAMELIA: Nu știu! Și mai spun și în gura mare în secție. Iar aia, șefa aia de secție nu e sănătoasă la cap. Le face, le strange tot timpul, le amenință, aveți grijă ce spuneți, ce vorbiți ce….


La data de 29.05.2024 ora 11:39:06, GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex feminin, denumită DOAMNĂ, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 10.06.2024), rezultatul fiind următorul:

[…]

GRĂTIANU ANCA: Ai înțeles? Că nu pot, nu stă mult, juma de oră. Cât stă? Că la mine mai durează, am venit în altă parte să dau poligrafu’ și ne întoarcem la Parchet.

DOAMNĂ: Pfa!

GRĂTIANU ANCA: Să completăm declarațiile, alte declarații.

DOAMNĂ: Alte declarații?

GRĂTIANU ANCA: Da. Nu știu la cât scap. Gina a intrat odată cu mine în altă cameră, Petrică (n.n. referindu-se la martorul Grigore Petrică) a rămas la Parchet, și după aia ajungem noi și vine el în partea astalantă.

DOAMNĂ: Băi frate, bă!

GRĂTIANU ANCA: Petrică, Petrică o să spună ce am zis io.

DOAMNĂ: Aha!

GRĂTIANU ANCA: S-a hotărât, gata, nu mai...a zis că nu mai acoperă pe nimeni. Că pe noi nu ne acoperă nimeni.

DOAMNĂ: Păi da!

GRĂTIANU ANCA: Da.

[...]


La data de 29.05.2024ora 11:47:37,GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, este apelată de o persoană de sex masculin, denumită DOMN, utilizator al postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 10.06.2024), rezultatul fiind următorul:


[…]

GRĂTIANU ANCA: Da. Și pe Petrică l-a oprit acolo că nu se pupă declarațiile și că nu e concordanță între ce a zis.

DOMN: Mhm!

GRĂTIANU ANCA: Nu se pupă...multe din ce a declarat. Ai înțeles?

DOMN:Păi el de partea cui e?

GRĂTIANU ANCA: Era de partea aialaltă și acum nu mai e, de când i-a făcut lu’ Elena (n.n. Grigore Elena fiind tot asistent medical, soția lui Grigore Petrică)raport.

[…]


La data de 29.05.2024 ora 12:34:12, GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, este apelată de către o persoană de sex masculin, denumită în continuare DOMN, utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 10.06.2024), rezultatul fiind următorul:


GRĂTIANU ANCA: Da?

DOMN: Ce faci?

GRĂTIANU ANCA: Uite, la poliție, așteptăm să intru. Să modific...îî...declarația.

DOMN: Păi cu ce? De ce s-o modifici?

GRĂTIANU ANCA: Să declar acolo de Staicu, că ea a spus.


Fiind reaudiat în calitate de martor la data de 09.05.2024, Grigore Petricăa declarat ca anterior perioadei 04 - 06.04.2024 au fost mai multe situații în care inculpata Miron Maria a procedat personal la reducerea ratei de noradrenalină administrate pacienților de care el avea grijă și care erau într-ostare de sănătate foarte gravă sau critică. Astfel pentru unii pacienți în stare foarte gravă sau critică, care aveau deja rata de administrare a noradrenalinei la valori de peste 15ml/h, inculpata Miron Maria venea pe salonul în care el era repartizat, indiferent dacă aceasta era de gardă pe secția ATI sau doar avea salonul martorului repartizat în grijă și le reducea pe injectomat rata de administrare direct la 1ml/h.Deși el era în acel moment pe salon, această modificare o făcea fără să-i dea vreo explicație, menționându-i verbal totuși ca în foaie să treacă în continuare rata administrată până în acel moment adică 15ml/h sau peste. Tot inculpata avea grijă ca pentru pacienții cărora le scăzuse brusc rata de noradrenalină, dacă aceștia nu intrau in stop cardio-respirator până la ora de vizită, să o modifice înapoi la valorile normale, din foaie, probabil temându-se că aparținătorii pacientului respectiv pot avea cunoștințe medicale și pot realiza tratamentul impropriu administrat. După terminarea vizitei, inculpata Miron Maria revenea și modifica înapoi la valori minime rata de administrare a noradrenalinei. Uneori, fie că uita sau era prinsă cu alte activități nu se mai întorcea să modifice aceste rate, aspect care personal îl bucurau pentru că tensiunea pacientului se stabiliza la valori normale.

De multe ori, în cazul modificărilor aduse de inculpata Miron Maria injectomatelor, el dar și alți asistenți care se confruntau cu situații similare, scoteau pentru pacient o nouă fiolă de noradrenalină pe care o introduceau în flaconul de ser fiziologic, apoi setau perfuzorul să administreze serul cu noradrenalina introdusă de ei pentru a compensa rata mică de pe injectomat. La schimbul de ture existau uneori discuții între asistenții care ieșeau și cei care intrau în care își transmiteau că deși un pacient este pe o rată de noradrenalină mică pe injectomat, respectiv 1ml/h, tensiunea este ținută de fapt de noradrenalina din flaconul de ser fiziologic. Și martorul la rândul său s-a aflat în situația să intre în tură și un coleg care ieșea să-i transmită aceleași informații. Asistentul de serviciu, în această situație avea două variante: prima era aceea de a nu modifica rata de noradrenalină de pe injectomat și de a o lăsa așa cum a setat-o inculpata Miron Maria, dar continua cu administrarea noradrenalinei suplimentare în flaconul de ser fiziologic, ori cea de-a doua variantă era aceea de a opri flaconul, și de a modifica rata de administrare a noradrenalinei pe injectomat la valorile înscrise în foaie.

În cazul său, când prelua un pacient cu valori modificate de inculpata Miron Maria la 1ml/h, iar apoi proceda la actualizarea ratei injectomatului la valorile din foaie, au existat situații când inculpata a revenit pe salonul său și a modificat înapoi la 1ml/h rata de administrare a noradrenalinei fără a avea vreo discuție de orice fel cu el și fără să îi reproșeze ceva. Martorul a arătat că în această situație nu mai modifica din nou rata injectomatului, ci dădea drumul flaconului în care era deja soluția cu noradrenalină. Motivul pentru care nu modifica rata pe injectomat decât la schimbul de tură era acela că la intrarea în schimb, daca injectomatul arăta o altă valoare decât foaia, dacă medicul îi reproșa ceva, putea justifica faptul că a considerat a fi o eroare și a remediat-o conform foii. Dacă modificarea era făcută de inculpată în prezența martorului, atunci nu ar fi putut justifica în nici un fel încălcarea deciziei medicale a medicului care este suveran în acest caz.

Martorul a mai menționat că nu a experimentat această situație de reducere bruscă la 1 ml/h de la valori foarte mari (peste 15ml/h) a ratei noradrenalinei decât cu dna dr. Miron Maria și anterior cu un alt medic pe nume Popov Victor,care nu mai lucrează în Spitalul Pantelimon din anul 2023. Și în cazul dr. Popov Victor, procedura era identică în sensul că reducerea o făcea personal, nu le cerea asistenților să o facă. Și în cazul acelui doctor asistenții procedau la fel cum o făceau și în cazul inculpatei Miron Maria.

Grigore Petrică a arătat că la un moment dat inculpata Miron Maria a început să observe faptul î n ciuda modificărilor aduse de ea ratei de administrare a noradrenalinei la 1ml/h, tensiunea pacienților nu se modifica în jos, în mai rău. Nu știe dacă aceasta cunoștea cum compensau ei, asistenții, rata mică de noradrenalină administrată, deoarece nu s-au confruntat în vreun fel cu inculpata. La un moment dat martorul a observat la mai mulți dintre pacienții săi cărora inculpata le modificase rata, că aceasta din urmă le-a ajustat parametrii ventilatoarelor (FIO2) la valori sub 30, chiar și 10, în contextul în care, din experiența sa toți pacienții conectați la aceste ventilatoare au setate valori de peste 50. Valorile de 50 și peste ale ventilatorului, printre altele, au rolul de a menține nivelul de saturație de oxigen a pacientului în cote normale, părerea martorului fiind aceea că prin setarea acestor valori la cote sub 50 saturația de oxigen scade, acesta fiind un alt mod prin carese poate ajunge la decesul pacientului.

În perioada noiembrie 2023 – sfârșitul lunii februarie 2024, Grigore Petrică a avut un pacient, bărbat, peste 60 de ani, despre care își amintește doar că era în salonul 5 sau 6 patul 2 sau 3, căruia îi era deja administrată noradrenalină prin injectomat cu o rată mare (peste 15ml/h). Inculpata Miron Mariaa intrat în salonul martorului, a inspectat toți pacienții, apoi a încărcat o seringă de 50ml numai cu ser fiziologic, apoi a venit lângă patul pacientului unde se afla martorul și l-a dat pe martor la o parte, a scos seringa în care mai era noradrenalină și a înlocuit-o cu cea care conținea numai ser fiziologic. După ce a montat seringa cu ser, inculpata a pornit injectomatul cu aceeași rată cu care i se administra anterior noradrenalina, și a așteptat preț de câteva minute lângă patul pacientului. Pacientului i s-a prăbușit imediat tensiunea, iar pulsul i-a ajuns la 0 intrând în stop cardio-respirator. Martorul a început manevrele de resuscitare care conform protocolului durează 45 de minute, însă, după aproximativ 10 minute, inculpata i-a spus că este suficient și să înceteze manevrele. Nu-și amintește exact ce asistent i-a venit în ajutor în efectuarea manevrelor de resuscitare, dar oricum acel asistent nu a văzut modificarea seringii făcută de inculpată și nici martorul nu a vorbit despre ceea ce văzuse.

O altă practică pe care martorul a observat-o personal la dr. Popov și la inculpata Miron Maria este aceea că nu respectă prevederile protocolului care impun faptul ca după declararea exitusului, pacientul trebuie să rămână timp de 2 ore conectat la toate aparatele și să-i fie administrate medicamentele cu suport vital cu aceeași rată de administrare.

Grigore Petrică a arătat că au fost situații când pacientul proaspăt decedat, la cererea inculpatei Miron Maria, era deconectat de la toate aparatele de suport vital și de administrare a medicației, detubat, cateterul venos central detașat, sonda urinară și sonda nazo-gastrică detașate și a fost etichetat pentru a fi depus la morgă. Pacientul era mutat apoi pe un brancard și ținut pe salon cele două ore conform protocolului. Între timp, patul eliberat era ocupat de o altă admisie din UPU sau altă secție.

Martorul a precizat că percepția sa asupra tuturor acestor acte ale inculpatei Miron de a grăbi decesul unor pacienți în stare foarte gravă sau critică se datorează faptului că erau alți pacienți în stare gravă pe alte secții, UPU sau blocul operator, care ar avea mai multe șanse de supraviețuire decât cel căruia îi redusese noradrenalina.

În legătură cu inculpata Păiuș Mirela, martorul a arătat că personal nu a avut niciodată situații de genul celor pe care le-a avut cu Miron Maria, însă a auzit că și aceasta are o practică similară. Știe de la asistenta Grătianu Ancuța că aceasta s-a confruntat cu o situație similară cu a lui și a inculpatei Miron Maria, în sensul că dr. Păiuș a redus la minimum rata de pe injectomat al unui pacient in stare critică, căruia i se administra deja noradrenalină cu o rată de asemenea mare, dar nu cunoaște dacă pacientul colegei sale ar fi decedat în acel moment sau la o dată ulterioară. Martorul a arătat că și alți asistenți s-au confruntat de-a lungul timpului cu evenimente similare și din partea inculpatei Păiuși Mirela, dar și a inculpatei Miron Maria. Dintre cele două, inculpata Miron Maria părea mult mai determinată și o făcea mai des decât inculpata Păiuș Mirela. Când martorul știa că va fi pe tură de gardă cu inculpata Miron Maria, știa că va exista cel puțin un caz de genul acesta și intra în tură cu un nivel ridicat de stres. Ei asistenții verificau dacă numărul pacienților din sistemul informatic alocați secției ATI depășea numărul de 25 (numărul maxim de paturi pe secția ATI), iar dacă inculpata Miron Maria era de gardă, martorul știa că cel puțin un pacient va deceda pentru a face loc unuia de pe celelalte secții.

Fiind întrebat dacă de la data sesizării acestor nereguli organelor judiciare, atitudinea inculpatei Miron Maria s-a schimbat în vreun fel, martorul a arătat că și după sesizare a lucrat în continuare alături de inculpată, iar atitudinea acesteia s-a schimbat foarte mult în sensul că nu mai aplică niciuna dintre practicile descrise anterior. Nu a mai modificat ratele de noradrenalină, participă parțial la manevrele de resuscitare, lucru pe care nu-l făcea anterior, manevrele de resuscitare durează acum 45 de minute conform protocolului și nu le mai întrerupe înainte, iar pacienții declarați exitus sunt ținuți conform protocolului conectați la aparate pentru alte 2 ore după deces.

Ca urmare a acestor modificări de comportament, numărul deceselor pe secția lor a scăzut simțitor, însă a crescut numărul pacienților ATI aflați fizic pe alte secții. În acest sens, conform unei note interne, asistenții ATI sunt obligați să părăsească saloanele și pacienții pe care îi au în supraveghere pentru a supraveghea și a efectua anumite proceduri pacienților ATI aflați pe alte secții, timp în care vor fi înlocuiți "pe perioada respectivă de un alt coleg”.

Aspectele declarate de martorul Grigore Petrică cu privire la scăderea numărului deceselor se coroborează cu situația statistică a deceselor din perioada 01.01.2023 – 30.06.2024 trimisă de către Spitalul Sfântul Pantelimon.

Astfel, luna mai 2024, care este luna imediat următoare celei în care au fost sesizate faptele, a fost luna în care s-au înregistrat cele mai puține decese din ultimul an și jumătate în cadrul secției ATI, respectiv 46 de decese, în condițiile în care media deceselor pe lună în perioada 01.03.2023 – 30.04.2024 era de 67/lună.

An

2023












Luna

Ian.

Feb.

Mart.

Apr.

Mai

Iunie

Iulie

Aug.

Sept.

Oct.

Noi.

Dec.

Nr. decese

68

58

74

85

74

73

71

79

66

70

61

66

An

2024






Luna

Ian.

Feb.

Mart.

Apr.

Mai

Iunie

Nr. decese

63

49

58

62

46

55


Martorul Grigore Petrică a fost întrebat de către organul de cercetare penală cu ocazia audierii cu privire la următorul aspect:

V-am arătat foaia de observație pentru ziua de 04.04.2024, a pacientului Militaru Marian, pe care l-ați îngrijit și care a decedat în aceeași zi pe timpul turei dvs. De asemenea, v-am arătat valorile înregistrate de injectomatul folosit pentru administrarea noradrenalinei pentru acest pacient unde, deși în foaie apare o rată de 20ml/h până la momentul decesului, pe injectomat se observă reducerea acesteia de la 20ml/h la 1ml/h cu aproximativ o oră înaintea survenirii stopului cardio-respirator. Cum explicați această situație?

Răspuns martor: Cu ocazia studierii foii de observație prezentate am constatat că toate mențiunile făcute de mine până la ora 09:00 (medicație, constante, rate de administrare, etc.) le-am consemnat cu un pix de culoare neagră, recunoscându-mi totodată scrisul. Restul mențiunilor după această oră sunt făcute cu un pix de culoare albastră, de una sau mai multe persoane, conform scrisului observat. Constat că inclusiv medicamentele trecute de mine pentru a fi administrate la ora 12:00 figurează ca administrate (încercuite cu pix de culoare albastră) deși eu unul nu le-am administrat, altfel le-aș fi încercuit personal cel mai probabil cu pixul negru. Totodată, observ anumite medicamente scrise de asemenea cu pix albastru și alt scris decât al meu, care, cel mai probabil au fost adăugate ulterior și nu de mine. În foaia pacientului meu, în afară de mine, nu ar scrie niciun alt asistent. Văzând totuși că există mențiuni care nu-mi aparțin, acestea, cel mai probabil trebuie să aparțină medicilor care s-au ocupat de acest pacient respectiv dr. Păiuș sau Stupcanu. Odată declarat decesul, niciun asistent nu mai are de ce sa completeze ceva în foaia pacientului.”

Din convorbirile interceptate dintre martorul Grigore Petrică și martora Grătianu Ancuța rezultă că martorul a realizat după ce a plecat de la audiere că pacientul Militaru Marian, în data de 04.04.2024 a fost transferat din salonul său în alt salon. Din raportul de tură întocmit de asistente se confirmă acest aspect, respectiv faptul că pe data de 04.04.2024, pacientul Militaru Marian a fost mutat din salonul 5 pat 2 în rezerva 8, rezervă care era în grija asistentei Pisică Maria-Cristina.

Astfel, la data de 30.05.2024 ora 19:53:32, GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex masculin denumit în continuare DOMN (Grigore Petrică ), utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 18.06.2024), rezultatul fiind următorul:

[…]

DOMN: Nu, Militaru a plecat de la mine, că pe mine de aia m-a chemat.

GRĂTIANU ANCA: Aha!

DOMN: Că eu nu m-am prins, la Militaru eram eu pe tură, am preluat eu, am scris două ore constante și medicație și tot era scrisul meu.

GRĂTIANU ANCA: Aha! Da.

DOMN: După care nu mai era scrisul meu și murise și decesul, exitus era scris da’ nu era cu scrisul meu.

GRĂTIANU ANCA: Da.

DOMN: Și a zis: cum.. cum există?

GRĂTIANU ANCA: A scris medicul, poate?

DOMN: Cum e explicația la chestia asta? Și am zis: „bă habar n-am, nu știu, eu dacă scriu, scriu și exitusul, nu scrie medicul. Eu scriu acolo: masaj cardiac extern cu nu știu ce.

GRĂTIANU ANCA: Nu, da’ acuma în ultimul timp nici nu mai știu ce medic, am văzut că... nu mai țin minte sincer.

DOMN: Nu!

GRĂTIANU ANCA: A început să mai scrie.

DOMN: Știi care e faza? Pacientul a fost transferat de la mine.

GRĂTIANU ANCA: Am înțeles!

DOMN:Da’ și că mai era o chestie. Ăsta avea sondă SNG montată, și scria acolo că a montat-o Pisica. Și am zis: „bă, dacă vine PISICA la mine și mă ajută nu scrie și în foaie că a montat-o ea. ”

GRĂTIANU ANCA: Da, corect!

DOMN: Și pe urmă... abia după ce am plecat de acolo, mi-am dat seama că de fapt pacientul ăla a fost transferat.

[...]


Transferul pacientului rezultă și din logul cu nr. 1115 – în care la ora 09:31, în data de 04.04.2024 apare eroarea AC Fail (Alternating current fail) care semnalează deconectarea injectomatului de la sursa de curent, urmând ca acesta să funcționeze cu ajutorul acumulatorului intern.


1114

04.04.2024 09:30

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 1770.04 ml Syringe:BOON 50ml Start

1115

04.04.2024 09:31

Rate Mode Volume: 1770.48 ml AC Fail

1116

04.04.2024 09:41

Rate Mode Volume: 1773.56 ml Stop

1117

04.04.2024 09:41

Rate Mode VTBI: 0.00 ml Rate: 20.00 ml/h Volume: 1773.56 ml Syringe:BOON 50ml Start


Potrivit declarației asistentei Dumitru Constanța, injectomatul funcționează și pe baterii, dar are și cablu de alimentare și oricum ar fi folosit, el trebuie să fie funcțional tot timpul. Pe secția ATI injectomatul rămâne în permanență cuplat la priza de curent. Acesta este scos din priză doar în momentul în care pacientul este transportatîn incinta spitalului. Atunci injectomatul funcționează pe baterii, întrucât trebuie transportat odată cu pacientul.

Eroarea AC Failse oprește după 10 minute, la ora 09:41 (logurile cu nr. 1116 și 1117) când injectomatul este din nou conectat la priza de curent și continuă să funcționeze cu o rată de administrare de 20 ml/h. Timpul de 10 minute în care injectomatul a funcționat fără să fie conectat la sursa de curent electric era suficient pentru transferul pacientului de la salonul 5 la rezerva 8.


Fiind reaudiată în calitate de martor la data de 29.05.2024, Alexandru Georgeta a precizat că în data de 04.04.2024, în rezerva 9 era o pacientă, iar în rezerva 8 un pacient. Pacienta din rezerva 9 a fost mutată în jurul orei 08:00 în patul 1 din salonul 7, rezerva 9 rămânând liberă, iar în salonul 8, pacientul a rămas în continuare tot restul zilei. De la momentul eliberării rezervei 9 până la admisia din jurul orei 15:00 a pacientului venit de pe secția cardiologie, martora își amintește că a fost adus un pacient, dar nu știe dacă de pe secția lor ori de pe altă secție a spitalului. Pacientul respectiv a stat în rezerva 9 până cu puțin timp înainte de admisia celui de pe cardiologie când rezerva a fost eliberată, pacientul care o ocupa decedând. Acest pacient era un bărbat, dar nu reține amănunte despre el.

În data de 04.04.2024, în timp ce martora se afla cu asistenta Pisică Maria Cristina în rezerva 9, cea din urmă ocupându-se de admisia unui pacient nou, le-a văzut pe inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela intrând în rezerva 8 unde au stat aproximativ un minut, apoi au ieșit. După aproximativ 5 minute, Pisică Maria Cristina a ieșit din rezerva 9 și a intrat în rezerva 8, fiind urmată de către martoră. Pisică Maria Cristina a întrebat-o pe martoră dacă a văzut pe cineva intrând în rezerva 8, iar martora i-a răspuns că le-a văzut pe cele două inculpate intrând. În acel moment Pisică Maria Cristina a spus „Cred că mi-au modificat nora” și, întrucât avea mănușile murdare, a rugat-o pe Alexandru Georgeta să fotografieze injectomatul din rezerva 8 "ca să aibă o dovadă”. Martora a făcut fotografia injectomatului, așa cum i-a cerut Pisică și i-a trimis-o acesteia imediat prin intermediul aplicației WhatsApp. Alexandru Georgeta a menționat că după ce inculpatele au părăsit rezerva nr. 8 și până când ea și asistenta Pisică Maria Cristina au intrat în aceeași rezervă, nimeni altcineva nu a mai intrat acolo.

După aproximativ o săptămână, martora a fost sunată de Grătianu Ancuța care i-a cerut să-i trimită o fotografie cu un injectomat, aceasta știind că la cererea ei și nu numai martora le-a mai trimis fotografii cu injectomatele sau alte aparate medicale. Martora a verificat dacă are fotografii cu injectomate așa cum îmi ceruse Grătianu Ancuța și i-a trimis acesteia o fotografie.

Alexandru Georgeta a mai menționat că i-a transmis acesteia prin intermediul WhatsApp următoarele mesaje: "Salon 7 pat 1, Salon 1 pat 1, Salon 3 pat 2 și Rezerva 9”.


Faptul că Alexandru Georgeta este cea care a fotografiat injectomatul rezultă și din convorbirea interceptată dintre Grătianu Ancuța și Grigore Elena (proces-verbal din data de 10.06.2024):

Astfel, la data de 29.05.2024, ora 17:44:48,GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex feminin, denumită în continuare DOAMNĂ (Grigore Elena), utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, rezultatul fiind următorul:

DOAMNĂ: Da, honey!

GRĂTIANU ANCA: Bună! Eu acum am ieșit.

DOAMNĂ: Ferească Dumnezeu!

GRĂTIANU ANCA: Gina (n.n. Alexandru Georgeta) încă e aici.

DOAMNĂ: Nu pot să cred!(n.l. in imediata apropiere se află o persoană de sex masculin, denumită în continuare DOMN, care intervine): N-a plecat Gina?

DOAMNĂ: Nu!

GRĂTIANU ANCA: Nu!

DOAMNĂ: Nici acuma.

GRĂTIANU ANCA: Gina, nu știu ce face...

DOMN: Ancuța, să stai liniștită!

GRĂTIANU ANCA: ...da’ trebuie să spună adevăru’! Dacă nu spune adevăru’ o încurcă!

DOAMNĂ: Da, știu. Am...

GRĂTIANU ANCA: Dar nu vrea să spună. Aia e problema. Tot îmi spune că de ce am zis de poză. Că i-am dat mesaj: "Vezi că i-am zis că am poza cu injectomatu’ de la tine”, i-am spus strict adevăru’.” Ce puteam să spun?


Totodată, același aspecte reies și din conversația interceptată la data de 30.05.2024, ora 19:53:32, dintre GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, care apelează o persoană de sex masculin denumit în continuare DOMN (GRIGORE PETRICĂ), utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx. Discuției se alătură GRIGORE ELENA, soția lui GRIGORE PETRICĂ, ambii asistenți în cadrul ATI:

[…]

GRĂTIANU ANCA: Nu închid. Zic: „mie nu mi-a venit să cred că Gina s-a sucit și ea mergea tot pe aceeași variantă în condiția în care eu am văzut acolo că scria: poză făcută de Georgeta Alexandru. Deci e posibil ca și Pisica să fi spus, că Pisica a sunat-o într-una pe Gina s-o întrebe: „i-ai dat cumva pozași lu’ Ancuța?” Și Gina i-a zis că nu. Deci ea de prima dată când s-a dus la procuratură a declarat că poza a fost făcută de Gina. Ăia știau că a fost făcută de ea. Că pe mine.. ieri mi-au... m-au întrebat, nu am vrut să spun de cine a fost făcută și când mi-au arătat că ei au declarația deja că Gina a fost... poza a fost făcută de Gina, i-am trimis imediat mesaj lu’ Gina: „spune că ai făcut-o tu! ”

[...]

Fiind audiată în calitate de suspect la data de 06.06.2024, Pisică Maria Cristina (asistentă) a declarat că în data de 04.04.2024 a fost repartizata pe salonul 7 și rezervele 8 și 9. Își amintește că în momentul în care a intrat în tură la ora 07:00, avea un pacient decedat în salonul 7 pat 1, la care nu a intervenit, ci doar a întocmit actele necesare. Martora a arătat că în salonul 7 patul 3 avea un pacient care era pe suport de noradrenalină, în rezerva 8 avea o pacientă, pe suport de noradrenalină setată cu rata de administrare 20 ml/h, iar în rezerva 9 știe că a fost un pacient care era stabil și a fost mutat pe secție și a fost adus un alt pacient care era în stop cardiorespirator. Cu privire la acest din urmă pacient își amintește că a decedat în scurt timp după ce a fost adus în rezervă.

Pisică Maria Cristina a arătat că inculpatele Păiuș Mirela și Miron Maria care erau de gardă în acea zi au trecut de mai multe ori prin rezervele 8 și 9. Cu această ocazie a auzit de la colegele sale care erau pe hol că acestea au zis că a trecut pe acolo „doamna cu coasa”aceasta fiind porecla inculpatei Miron Maria.

Colega sa, infirmiera Alexandru Georgeta i-a atras atenția că după ce prin rezerva 8 au trecut inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela, rata noradrenalinei pe injectomat a fost redusă de la 20 ml/h la 1 ml/h. Totodată, aceasta a mai arătat că a observat că este modificată și valoarea oxigenului de la ventilator. Acesta operează cu valori între 0-100. Deși valoarea trebuia să fie setată la 100, aceasta era scăzută la o rată destul de mică, sub 50. Văzând acest lucru, Pisică Maria Cristina a ieșit pe hol și a întrebat cine a modificat rata la ventilator și la noradrenalină, iar în acel moment i-a răspuns inculpata Păiuș Mirela, spunându-i că ea a modificatși că urmează să vină, însă aceasta nu a mai venit.

În acel moment martora a administrat o fiolă de adrenalină în serul perfuzabil și a lăsat-o la picătură mică. A făcut asta pentru a menține pacientul în viață și nu a mărit rata pe injectomat pentru ca medicul să nu observe. Martora a precizat că a procedat în acest mod deoarece în trecut a modificat rata pe injectomat, însă a venit inculpata Miron Maria și i-a reproșat acest lucru, certând-o că a modificat valoarea.

Ulterior modificării, pacientul a intrat în stop cardiorespirator, iar martora a anunțat-o pe inculpata Păiuș Mirela cu privire la stop și înainte de a începe manevrele de resuscitare, i-a spus să treacă în continuare în fișa de observație că rata de administrare a noradrenalinei a fost de 20 ml/h.

Cu privire la fotografiile efectuate asupra injectomatului și asupra ventilatorului, martora a arătat că știe că au fost efectuate de infirmiera Alexandru Georgeta în rezerva 8, cele 2 poze fiind făcute undeva între orele 12:00-16:00. Pisică Maria Cristina i-a cerut luiGina(Alexandru Georgeta) să-i trimită și ei pozele. Acestea i-au fost trimise prin intermediul aplicației WhatsApp, dar martora le-a șters.

Fiindu-i prezentate aceste fotografii de către organele judiciare, martora a arătat că poate să recunoască faptul că poza cu ventilatorul este efectuată în rezerva 8, întrucât recunoaște stativul de culoare albastră care apare în colțul din dreapta jos al pozei. Martora a arătat că acest stativ există doar în rezerva 8.

Pisică Maria Cristina și-a mai amintit că în data de 04.04.2024 a fost adus un pacient de sex masculin în rezerva 8 de la colegul său Grigore Petrică, care era în tură pe salonul 5. Știe că el i-a povestit mai multe despre acest pacient, era un pacient diagnosticat cu Sars-Cov-2.

În trecut martora a mai găsit rata de administrare redusă la noradrenalină sau valori reduse la ventilator și a declarat că acesta este motivul pentru care ea nu mai iese din salon, de frică să nu îi fie modificate ratele de administrare. Din ce a auzit, inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela sunt cele care obișnuiesc să reducă rata de administrare a noradrenalinei. Menționează că nu au modificat niciodată de față cu ea ratele de administrare, ci doar le-a găsit modificate.

Martora a mai arătat că a auzit de la Ancuța Grătianu că aceste doctorițe obișnuiesc să înlocuiască seringa cu noradrenalină cu o seringă doar cu ser fiziologic, dar ei nu i s-a întâmplat.

Martorei i s-a întâmplat să găsească robinetul cu calea de noradrenalină închis, moment în care ieșea din nou pe hol și striga în gura mare „cine mi-a oprit robineții, că vă rup mâinile?”,dar nu îi răspundea nimeni.

Pisică Maria Cristina nu a raportat niciuna dintre aceste situații superiorilor săi, întrucât îi era frică să nu își piardă locul de muncă, însă crede că aceste lucruri erau cunoscute de șefii lor.

Într-o situație când martora i-a atras atenția inculpatei Păiuș Mirela cu privire la starea unui pacient, respectiv faptul că avea o stare proastă și nu poate fi transferat pe secție, aceasta i-a spus martorei să tacă și să învețe să mintă.

Martora a mai menționat că a avut situații în care nu avea disponibil un injectomat pentru administrarea medicamentelor, iar ea trecea în fișele de observație că nu există injectomat. În acel moment inculpata Miron Maria i-a atras atenția și a certat-o, întrebând-o de ce face această mențiune, cerându-i totodată să treacă în fișă că există injectomat.

La data de 05.06.2024 suspecta Pisică Maria-Cristina a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Reținerea suspectei a atras atenția celorlalte asistente și ca urmare, din convorbirile interceptate, a reieșit faptul că acestea erau contrariate că martora Pisică nu a declarat adevărul de la prima audiere.

Astfel, la data de 06.06.2024, ora 19:18:21, PISICĂ MARIA-CRISTINA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex feminin (mama suspectei Pisică Maria-Cristina), denumită în continuare DOAMNĂ, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 0773.987.269, și recunoaște faptul că a declarat mincinoscu ocazia primei sale audieri:

[…]

Doamnă: Da Cristino mama, ce faci?

PISICĂ MARIA-CRISTINA: Uite mă duc acasă.

Doamnă: Ce ai făcut Cristino, mamă?

[...]

Doamnă: Și că pe tine te-a detectat colegii singura mincinoasă.

PISICĂ MARIA-CRISTINA: Păi că am declarat mincinos.

Doamnă: Trebuia să spui de la început.

PISICĂ MARIA-CRISTINA: Am spus.

Doamnă: Păi da, da de la început. Nu mai bine?

[...]

La data de 06.06.2024 ora 16:22:51, GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, este apelata de către o persoană de sex feminin, denumită DOAMNĂ, utilizator al postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx (proces-verbal din data de 19.06.2024), rezultatul fiind următorul:

GRĂTIANU ANCA: Deci astăzi le-a, s-a dus, le-a anchetat, Pisica a fost reținută pentru 24 de ore.

Doamnă: Ă?

GRĂTIANU ANCA: Pisica, Pisica a fost reținută pentru 24 de ore, azi-noapte a dat la știri, a dat blurat așa, (se adresează unei alte persoane: ”nu și-a acoperit fața sau era blurat?”). Nu, și-a acoperit fața.

Doamnă: Și-a, și-a acoperit fața.

[…]

GRĂTIANU ANCA: N-auzi că s-au dus acasă și au ridicat-o, că nu s-a prezentat la audiere. Și s-au dus cu mandat și au luat-o de față cu fetele.

Doamnă: Aoleu!

GRĂTIANU ANCA: Cu mașina, tu îți dai seama? Că m-a sunat Gina (n.n. Alexandru Georgeta – infirmieră ATI), că nu înțeleg de ce nu spune dracu' odată adevăru, deci, că îl ține pe nu în brațe, că ea nu știe, nu cunoaște faptele. Și zic, nu voiai și tu să te duci tot la aceeași avocată?

[…]

GRĂTIANU ANCA: Și cică a sunat-o Ștefania (n.n. Dinu Ștefania – infirmieră ATI) pe Gina. Și a întrebat-o, că ce să fac Gino? Să spui ce trebuie să spui adevărul pentru că ei oricum au dovezile și gândește-te la copilul tău că ai copil, bine are fata mare de 18 ani.

Doamnă: Da.

GRĂTIANU ANCA: Ai copilu’, o ai pe Maria și ce faci? Spune exact ce ai văzut. Că noi oricum am declarat.


Aspectele declarate de suspecta Pisică Ana-Maria sunt confirmate și de convorbirile interceptate dintre Alexandru Georgeta și Grigore Elena.

Astfel, la data de 09.06.2024, ora 15:57:14, ALEXANDRU GEORGETA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, este apelată de către o persoană de sex feminin, denumită în continuare DOAMNĂ (GRIGORE ELENA), utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, rezultatul fiind următorul:

Discuția dintre cele două privește evenimentele care au avut loc în data de 04.04.2024. Martora Alexandru Georgeta îi prezintă situația pacientului Dinu Marian, care este adus de pe altă secție a spitalului, în rezerva 9 din secția ATI, în stare foarte gravă și, potrivit martorei Alexandru Georgeta, decesul acestuia intervine în aproximativ 10 minute de la admisie. Asistența medicală este acordată acestui pacient de asistenta Pisică Ana-Maria și inculpata Păiuș Mirela și medicul Toporan.

Ulterior, discuția continuă cu ce s-a întâmplat în rezerva 8, unde era internat pacientul MILITARU MARIAN:

[...]

ALEXANDRU GEORGETA: Deci zece minute e mult ce s-a, ce-ți spun eu ție asta zece minute e foarte mult. Așa și pe urmă când am ieșit a zis astea că a umblat aia acolo. Noi ne-am dus după ce ne-am liniștit un pic ne-am dus în rezerva opt. Și Pisica mi-a făcut semn că uite nu știu ce, la injectomat. „C-a umblat astea, c-a făcut, că nu știu ce”. Mă, zic: „P-astea le mănâncă pielea rău, știi?” Am zis eu!

DOAMNĂ: Dale mănâncă!

ALEXANDRU GEORGETA:Și ea cu mâinile, cu mănuși cu nu știu ce, îmi zice: „Fă și tu o poză să am și eu o dovadă că eu nu vreau să mă duc la pușcărie să-mi rămână copiii nenorociți! Adică chiar nu vreau, frate, să răspund pentru....” Și asta a fost tot, deci asta a fost tot. Ea n-a umblat la injectomat, nu știu ce-a făcut atunci, m-a lăsat pe mine, am făcut poza aia și la revedere.

[...]


În cauză a fost audiată și numita Grigore Elena-Nicoleta, care de 26 de ani ocupă funcția de asistent medical generalist în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, ocazie cu care martora a declarat că începând de prin luna octombrie - noiembrie 2023, perioadă care a coincis cu venirea doamnei doctor Pompilian ca șef secție ATI, dar fără vreo altă legătură cu aceasta, inculpata Miron Maria a început să modifice brusc rata de administrare a noradrenalinei pacienților, de la o rată foarte mare (15-20 ml/h), la una minimă (1 ml/h), în general celor care aveau multe zile pe secția ATI sau despre care aceasta aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire. Martora a arătat că a avut situații când inculpata Miron Maria a venit pe unul din saloanele sale, a modificat rata de noradrenalină pe injectomat la 1ml/h, apoi a plecat fără să o informeze despre modificare. Când martora a sesizat modificarea, nefiind informată despre ea, a trecut valoarea înapoi cum era în foaia de observație. Inculpata Miron Maria a revenit pe aceeași tură și a întrebat-o pe martoră de ce a rectificat valoarea injectomatului, iar apoi a setat din nou rata pe 1ml/h spunându-i să nu o mai modifice, iar în foaie să continue să treacă rata maximă de administrare (20ml/h).

Martora a arătat că au fost multe asemenea evenimente cu inculpata Miron Maria, astfel că mulți dintre asistenți, pentru a combate măsurile acesteia care erau vădit împotriva îmbunătățirii stării pacientului, compensau reducerea noradrenalinei pe injectomat cu introducerea unei alte fiole în perfuzie. La schimbarea de tură, în funcție de persoana care prelua tura, dacă asistentul medical avea sau nu încredere în acea persoană, transmitea faptul că deși pe injectomat rata de noradrenalină era 1, iar tensiunea pacientului stabilă, acesta avea noradrenalină și în perfuzie. Cei care preluau tura, aveau opțiunea de a modifica rata pe injectomat la valoarea înscrisă în foaie, oprind totodată noradrenalina din perfuzie, sau să lase injectomatul pe acea valoare stabilită de medic, dar să continue cu noradrenalina din perfuzie. Evident aveau la latitudinea lor și varianta să lase injectomatul cum l-a setat medicul și să oprească nora din perfuzie dar martora nu crede că vreun asistent ar fi avut acest interes cu atât mai mult cu cât un deces și o admisie înseamnau mult mai mult de muncă în timp ce mai sunt și alți pacienți de îngrijit.

Martora a menționat că nu-și amintește exact câte situații de acest gen a avut, în care inculpata Miron Maria să fi scăzut brusc rata de noradrenalină pacienților săi, pentru a le induce stopul cardiac dar au fost destul de mulți. Inculpata Miron Maria când venea la vizită, evalua pacienții apoi după ce le modifica noradrenalina le spunea că sunt "de lăsat”, afirmație prin care îi făcea pe asistenți să înțeleagă că pacienții trebuie să moarăși să nu aducă modificări față de cele stabilite de ea. Totodată inculpata transmitea și medicului de gardă acest lucru, care alegea dacă să lase pacientul să moară sau nu.

În situațiile în care, în ciuda modificărilor aduse de inculpata Miron Maria, pacientul nu deceda până la ora vizitelor, aceasta revenea și seta injectomatul la valoarea reală din foaie, deoarece se temea că vreunul dintre aparținători poate avea suficiente cunoștințe medicale și să ridice problema nivelului scăzut de noradrenalină. După finalizarea vizitelor, inculpata revenea și modica valoarea din nou pe minim. Pentru a nu exista o supradozare de noradrenalină, pe perioada vizitelor, când inculpata Miron Maria aducea valorile la cele normale de administrare, martora oprea perfuzia sau o trecea la un dozaj minim.

Grigore Elena-Nicoleta a mai arătat că nu știe dacă medicii cunosc despre practica aceasta a asistenților de a pune noradrenalină în perfuzii pentru a compensa reducerea ratei de pe injectomat. Inculpata Miron Maria, după ce făcea aceste modificări, venea periodic să controleze starea pacientului, respectiv să vadă dacă acesta a decedat. Martora a menționat că între ea și inculpată nu existau întotdeauna dialoguri, însă îi adresa din priviri întrebarea "De ce nu a murit?”sau "Nu e încă mort?”,martora răspunzând prin același limbaj non-verbal "Nimic încă.”Martora a arătat că o altă modalitate care duce la grăbirea decesului pacienților este aceea de a modifica parametrii ventilatorului. Chiar dacă a văzut-o pe inculpata Miron Maria modificând acești parametri ai ventilatorului, Grigore Elena-Nicoleta a arătat că nu are cunoștințele necesare pentru a spune cu certitudine că aceste modificări au condus la decesul vreunui pacient.

Cu privire la pacientul Militaru Marian, martora Grigore Elena-Nicoleta a arătat că în perioada martie – aprilie 2024, a avut în salonul 5 patul 2, un pacient bărbat despre care și-a amintit că suferea de ciroză cardiacă. În data de 26.03.2024, a fost de serviciu în tura de zi. În aceeași zi, de serviciu a fost și inculpata Miron Maria. Pacientului îi era administrată o rată de noradrenalină de 15ml/h, iar la ora 14:00 acesta a intrat în stop cardiac. I-a administrat acestuia adrenalină și câteva compresii toracice, iar acesta și-a reluat activitatea cardiacă imediat. A informat-o pe inculpata Miron Maria despre stop și că și-a reluat activitatea cardiacă, aceasta trebuind să vină să facă mențiunile în foaia de observație. La un moment dat, fără ca martora să își poată aminti exact momentul zilei, inculpata Miron Maria a venit pe salonul martorei, a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h și i-a spus că e "de lăsat” totodată făcând mențiunea să treacă în foaia de observație valoarea de 15ml/h.

Martora a precizat că își amintește că în momentul în care doctorul Matache Alexandra a preluat salonul de la inculpata Miron Maria, cea din urmă i-a spus dr. Matache că pacientul din patul 2 este „de lăsat” și să aducă din UPU un alt pacient. De la preluare, până la ora 19:00 când martora a ieșit din tură, rata pacientului a mers în continuare cu 1ml/h. Tot până la ieșirea martorei din tură, pacientul a mai instalat un stop pe care l-a resuscitat și a ieșit imediat, iar când a informat-o pe dr. Matache despre stop și că l-a resuscitat, aceasta a întrebat-o de ce a făcut-o, în contextul în care pacientul era "de lăsat”. La tura de noapte a venit colega sa Călin Mariana, căreia personal nu i-a spus că pacientul merge cu noradrenalina din perfuzie pentru a compensa doza minimă de pe injectomat, dar având în vedere experiența acesteia și faptul că pacientul a supraviețuit zile întregi după scăderea noradrenalinei, dovedește că și aceasta a continuat cu noradrenalina din perfuzie. Martora a menționat că își amintește că ulterior, la tura de zi, starea pacientului s-a îmbunătățit astfel că a fost detubat înainte de ora vizitei și a stat pe mască de oxigen, acesta fiind vizitat de soție cu care a și interacționat, fapt ce a bucurat-o să vadă. Nu cunoaște cum a evoluat ulterior starea pacientului.


Aspectele declarate de martora Grigore Elena privind administrarea noradrenalinei direct în perfuzie sunt confirmate și de convorbirea interceptată dintre aceasta, Grigore Petrică și Grătianu Ancuța din data de 30.05.2024 ora 19:53:32 (potrivit procesului-verbal de redare din data de 18.06.2024), convorbire redată mai jos:


GRIGORE ELENA: Deci, mamă! Ideea e că noi băgam...adică eu cel puțin, recunosc, recunosc eu am mințit doctorii, adică dacă el băga... dădea nora cu 1, eu îi puneam nora...

GRIGORE PETRICĂ: Da’ toți făceau așa.

GRĂTIANU ANCA: Da’ vezi că eu am spus ieri asta.

GRIGORE PETRICĂ: Toți făceau așa.

GRIGORE ELENA: Eu băgam nora în perfuzie.

GRĂTIANU ANCA: Pentru că eu am spus și în înregistrarea vocii că noi... „și voi ce făceați?”. Noi, tăceam din gură și băgam în flacoane.

GRIGORE PETRICĂ: Da.

GRIGORE ELENA: Exact! Exact!

GRĂTIANU ANCA: Și asta am spus și ieri.

GRIGORE PETRICĂ: Auzi?

GRĂTIANU ANCA: „Păi și ați făcut?” Îi zic: „da, n-am băgat noradrenalină, am băgat ăă no.. ăăă, adrenalină în flacoane.

GRIGORE ELENA: Nu e adevărat. Eu nora băgam. Dacă nora...

GRĂTIANU ANCA: I-am zis: „am băgat.”

GRIGORE ELENA: Eu dacă scrie în foaie, nora băgam. Dacă scria adrenalină...

GRĂTIANU ANCA: Că „Stiți și de alții?” zic: „ nu știu de alții, eu știu de mine ce am făcut.”

GRIGORE ELENA: Ancuța...

GRIGORE PETRICĂ: Auzi? Stai puțin, stai să zic...

GRIGORE ELENA: Doar ce scrie în foaie băgam.

GRIGORE PETRICĂ: Stai să zic și eu. Eu am mai zis o chestie: că la schimbul de tură ziceam„ ai grijă că în flaconul ăla ai nora.”

GRĂTIANU ANCA: Da.

GRIGORE ELENA: Bă nu, eu nu ziceam, eu nu ziceam, știi de ce, pentru că după aia depinde cui predai.

GRIGORE PETRICĂ: Eu ziceam!

GRĂTIANU ANCA: Da exact!

GRIGORE ELENA: Și depinde cui predai că te dă în gât.


Cu privire la inculpata Păiuș Mirela, martora Grigore Elena a arătat că a avut o singură situație cu aceasta, în care doctorul i-a cerut ca unui pacient căruia îi era administrată noradrenalină, să i-o înlocuiască cu ser fiziologic. Inculpata i-a dat pur și simplu o indicație verbală, apoi a plecat din salon, martora alegând să nu ducă la îndeplinire comanda acesteia care, mai mult ca sigur i-ar fi indus pacientului un stop cardiac, iar apoi pe cale de consecință decesul.

Grigore Elena-Nicoleta a precizat că spre deosebire de inculpata Miron Maria, care verifică repetat ca actele sale să fie duse la îndeplinire, inculpata Păiuș Mirela și chiar dr. Matache nu urmăresc până la final ce fac asistenții sau dacă intervine într-un timp scurt decesul pacientului respectiv. Din acest motiv este mai ușor să țină pacienții în viață pe turele ultimelor două decât pe tura inculpatei Miron Maria. Dr. Matache Alexandra nu lucra la Spitalul Pantelimon, ci doar făcea ocazional gărzi pe secția ATI. Aceasta lucra la spitalul Lahovari.

Martora a arătat că în mod cert toți colegii săi care au lucrat cu inculpatele Miron Maria sau Păiuș Mirela au trecut prin cazuri asemănătoare, precizând totodată că bănuiește că motivul pentru care doctorii procedau în acest mod de a "elibera paturi”de pe secția ATI și a aduce alți pacienți de pe secțiile spitalului este acela de a se pune bine cu conducerea (secției, spitalului) prin detensionarea situației existente între ATI și UPU. Capacitatea maximă de paturi pe secția ATI este de 25, însă numărul pacienților ATI depășește de cele mai multe ori capacitatea secției. Din acest motiv pacienții ATI rămân și pe celelalte secții ale spitalului sau blocul operator, medicii ATI având obligația de a face consulturile acestora. Din cauza gradului de ocupare ridicat de pe celelalte secții, cât și a faptului că pacienții ATI de acolo sunt îngrijiți de asistenții secțiilor respective, existau discuții și presiuni între secții ca ATI-ul să-și ia pacienții cât mai repede.

Potrivit declarației sale, Grigore Elena-Nicoleta a mai întâlnit un medic care practica acest mod de grăbire a deceselor pacienților prin modificarea ratei noradrenalinei, pe nume dr. Popov Victor, dar care nu mai lucrează pe secția lor sau în Spitalul Pantelimon.

În perioada 04 - 06.04.2024, martora a fost de serviciu în saloanele 4-5, în partea din față a Secției ATI, dar nu a avut decese suspecte. În general, pacienții gravi care urmau sau trebuiau să moară erau mutați în saloanele 3, 6 sau 7.


Aspectele declarate de martora Grigore Elena-Nicoleta se coroborează cu aspectele ce sunt relatate de aceasta în cadrul unei convorbiri purtate cu martorii Grigore Petrică, Grătianu Ancuța și Alexandru Georgeta (proces-verbal din data de 07.06.2024):

Astfel, la data de 29.05.2024 ora 17:48:35,GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex feminin, denumită în continuare DOAMNĂ (GRIGORE ELENA), utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, rezultatul fiind următorul:

În conversație intervine și soțul asistentei Grigore Elena, respectiv martorul Grigore Petrică, care se află lângă soția sa și martora ALEXANDRU GEORGETA, care iese de la audieri și se află lângă GRĂTIANU ANCUȚA.

DOAMNĂ: Da, honey!

GRĂTIANU ANCA: Hai că-mi zice Gina că vine și ea acuma, cred.

DOAMNĂ: Aa, foarte bine!

GRĂTIANU ANCA: Mi-a scris: "Vin.”. Eu am comandat taxi, oricum și aștept.

DOAMNĂ: Îhî ...[neinteligibil]...

GRĂTIANU ANCA: Dacă coboară. Bă, eu am declarat, da’ nu știu ce-a declarat Gina. Aia e problema.

DOAMNĂ: Păi, fiec...hai să-ți spun ceva. Este problema fiecăruia, da, dacă și ce vrea să declare.

(n.l. în imediata apropiere se află o persoană de sex masculin, denumită în continuare DOMN – GRIGORE PETRICĂ, care intervine în discuție)

DOMN: Ei știu, ei știu!

DOAMNĂ: Ei știu!

DOMN: Ei deja știu.

GRĂTIANU ANCA: Au tot. Deci au...

DOAMNĂ: Au tot. Ancuța?

GRĂTIANU ANCA: Mi-a arătat pe telefon procuroru’, Petrică pe tine te-a audiat și cu procuror?

DOMN: Nu, da’ mi-a arătat...

GRĂTIANU ANCA: Pe mine m-a audiat cu doi procurori.

DOMN: Mie mi-a arătat injectomatele cum au fost oprite.

DOAMNĂ:Auzi, Ancuța, și pe tura mea a fost faza...în care s-a...ââ...pe, pe tura mea, la mine, la pacientu’ meu, a dec... auzi, a micșorat doza de la 20 la 1. Numai că dacă s-a-ntâmplat așa eu i-am pus lu’ ăla NORA în perfuzie garantat! Păi...

DOMN: ...[neinteligibil]...

GRĂTIANU ANCA: "Aici, Gina? Sunt aici.” - n.n. ALEXANDRU GEORGETA se apropie de GRĂTIANU ANCUȚA după ce a ieșit de la audieri

DOMN: Mi-a arătat...

GRĂTIANU ANCA: Aoleu!

DOMN:...hârtia cum să vede...

DOAMNĂ: Scrisu’ meu.

DOMN: ... NORA oprită. De la ora...de la 20, de la rată de 20 la rată de 1. Ora și minutu’ și data.

GRĂTIANU ANCA: Tot, da.

DOMN: Da, tot.

DOAMNĂ: Tot au, mă, tot.

DOMN: Deci nu ai ce să mai ascunzi.

DOAMNĂ: Injectomatele au...injectomatele au memorie, monitoarele au...

DOMN: Nu ai ce să ascunzi!

DOAMNĂ: Totu’ are, nu poți s-ascunzi nimic!

DOMN: Și te-ngropi singur! Singur te-ngropi!

DOAMNĂ:Te-ngropi singur, da!


Fiind audiată la data de 06.06.2024, martora Călin Mariana, asistenta care l-a avut în grijă pe pacientul Militaru Marian în data de 26.03.2024 (data la care rata de administare a noradrenalinei a fost scăzută brusc de la valoarea de 15 ml/h la valoarea de 1ml/h), a declarat că în data de 05.04.2024, pe timpul turei de zi, le-a auzit pe infirmierele de pe tură, pomenind că "a fost de gardă doamna cu coasa”.

Potrivit declarației martorei, aceasta nu a înțeles la ce se refereau și nici nu a dat importanță spuselor acestora, însă după data de 11.04.2024 când a apărut în media faptul că circa 20 de pacienți ai secției ATI ar fi decedat în perioada 04 - 06.04.2024, pe una din ture, fiind cu colegii (asistenți și infirmieri) la o țigară, a întrebat cine este această "doamnă cu coasa”.

Atunci, infirmierele au spus că este vorba de inculpata Miron Maria, căreia i se spune așa pentru că îi mor mulți pacienți ca urmare a modificării injectomatelor.

Martora a arătat că nu a avut niciodată vreun eveniment în care inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela sau oricare alt medic să-i modifice ratele de noradrenalină ori s-o înlocuiască cu ser fiziologic. În salonul 5 a fost internat pentru o perioadă mare de timp o persoană Militaru care stătea în patul 2. Acesta avea probleme cardiace și primea noradrenalină la o valoare mare, întrucât acesta avea tensiunea arterială foarte mică. În data de 05.04.2024 acesta nu se mai afla în salonul 5, însă nu s-a interesat cu privire la ce s-a întâmplat.

Fiind întrebată de organele de cercetare penală dacă pacientului Militaru i s-a scăzut doza de noradrenalina de la o valoare de peste 10 ml/h la o valoare de 1 ml/h, martora a arătat că nu cunoaște nimic în legătură cu acest aspect.

Totodată, martorei i-a fost prezentată foaia de observație a pacientului Militaru Marian din data de 26.03.2024, când aceasta a lucrat în tura de noapte de la ora 19:00 – 07:00. Conform însemnărilor martorei din foaie, la data intrării în tură a preluat pacientul cu o rată de administrare a noradrenalinei de 15ml/h, însă nu a mai făcut nicio altă mențiune de modificare ori menținere a acesteia până la ieșirea din schimb.

În contextul în care din log-urile injectomatului rezultă că acesta era setat la valoarea de 1ml/h la începerea turei martorei, aceasta a fost întrebată cum motivează însemnările ei din foaie.

În legătură cu acest aspect, martora a declarant că nu își poate explica motivul pentru care la momentul intrării sale în tură a trecut în foaie valoarea de 15ml/h. Concret prima valoare pe care o trece și pe care orice asistent o trece este valoarea pe care găsește setat injectomatul. Tinde să creadă că dacă a scris în foaie 15ml/h, aceasta era valoarea afișată de injectomat. În ceea ce privește faptul că nu a mai făcut nicio însemnare în graficul de administrare a noradrenalinei până la ieșirea din tură, martora a arătat că din cauza numărului mare de pacienți pe care i-a avut în grijă în acea noapte, a omis să mai treacă aceste date. Călin Mariana a precizat că nici pe această tură și nici pe alta nu i s-a cerut să treacă în foaia de observație alte valori ale noradrenalinei decât cele administrate prin injectomat.

În legătură cu practica asistenților care compensează scăderea intenționată a ratei de noradrenalină de pe injectomat cu introducerea substanței în mod direct în perfuzie pentru a-i ține în viață, martora a arătat că nu cunoaște nimic despre această practică și nici nu a auzit despre ea. Știe doar că în lipsa injectomatelor se administrează noradrenalina prin perfuzie, rata de administrare fiind stabilită prin numărul de picături pe minut sau cu un debitmetru ce se atașează la perfuzor.

În cauză s-a dipus efectuarea unei investigații poligraf cu privire la detecția reactivității psihofiziologice a martorei Călin Mariana.

Din raportul de constatare criminalistică nr. 377948 din data de 14.06.2024 a rezultat că răspunsurile acesteia la întrebările relevante ale cauzei, cu indicativele R4, R5, R7, R8 au provocat modificări psihofiziologice specific comportamentului simulat.

Întrebările relevante formulate au fost următoarele:


R4. Din proprie inițiativă ai trecut vreodată în foaia de observație a pacientului o altă valoare a noradrenalinei decât cea care era setată pe injectomat? Răspuns: NU

R5. Ți-a solicitat vreun medic să treci în foaia de observație a pacientului, altă valoare a noradrenalinei, decât cea care era setată pe injectomat? Răspuns: NU

R7. Ai văzut vreo persoană scăzând noradrenalina la o valoare foarte mică deși nu se impunea terapeutic? Răspuns: NU

R8. Ai văzut vreo persoană care să înlocuiască noradrenalina din injectomat, cu ser fiziologic?Răspuns: NU

Ulterior, la data de 19.06.2024, martora Călin Mariana s-a prezentat din proprie inițiativă la sediul organelor judiciare pentru a da o nouă declarație în care a arătat că în luna martie, în timp ce era în tură de zi, în salonul 4 patul 2 și salonul 5 patul 3, a găsit injectomatele setate în”stand by”. Această setare presupune trecerea injectomatului pe modul pauză, iar acesta nu mai administrează medicamentația. Aparatul în acel moment nu scoate niciun semnal acustic sau o lumină care să atragă atenția asupra faptului că este în stand by, ci doar nu mai afișează imaginea cu o seringă care administrează.

Martora a arătat că în primul caz a observat acest aspect deoarece tensiunea pacientului începuse să scadă, motiv pentru care a verificat injectomatul și a constatat că este pe modul stand by. Aceasta a fost prima dată când a pățit să găsească injectomatul în modul stand by.

După acest moment, martora a arătat că a început să fie mai atentă cu injectomatele și le-a urmărit pentru a vedea dacă cineva setează injectomatele pe stand by, deoarece a mai auzit diverse povești în trecut cu situații în care a fost detașat perfuzortul de la cateterul venos central.

Călin Mariana a mai arătat că la un moment dat, fiind în tura de zi pe salonul 5, a ieșit din salon pentru a merge la dulapul cu medicamente. Înainte să iasă a verificat singurul injectomat din salon care administra noradrenalină acesta fiind setat corect și în funcțiune. Când se îndrepta spre dulap a rugat o infirmieră să intre în salonul său pentru ca nimeni să nu umble la injectomate. În același timp a observat-o pe colega sa Tudor Ramona intrând în salonul 5. Martora a revenit în salon după aproximativ 5 minute, moment în care infirmiera i-a spus că injectomatul ce adminsitra noradrenalina era în stand by, în acel moment în salon fiind și inculpata Miron Maria. Martora a întrebat-o pe inculpată dacă a setat injectomatul pe stand by, aceasta negând că a făcut acest lucru.

În acel moment martora a bănuit-o pe colega sa Tudor Ramona, căreia i-a reproșat în acel moment, pe holul secției, faptul că a setat injectomatul pe stand by. Tudor Ramona a negat că a făcut acest lucru, spunând că doar a intrat pentru a lua betadină. Călin Mariana a arătat că acest aspect este confirmat și de infirmiera Staicu Lenuța pe care o rugase să meargă în salonul său pentru ca nimeni să nu umble la injectomate.

Martora a arătat că în ambele situațiie descrise anterior a fost vorba de injectomate ce administrau noradrenalină.


La datele de 11.04.2024 și 12.04.2024, organele de urmărire penală s-au deplasat la Spitalul Sfântul Pantelimon, situat în mun. București, șos. Pantelimon nr. 340 – 342, sector 2 unde au efectuat cercetarea la fața locului, procedând la fixarea video și prin fotografiere a tuturor injectomatelor existente la nivelul Secției ATI din unitatea medicală menționată mai sus.

În urma cercetării la fața locului s-a constatat că Secția ATI, situată la etajul 2 al spitalului, are o capacitate de 25 de paturi dispuse în 7 saloane și două rezerve, după cum urmează: salon nr. 1 – 3 paturi, salon nr. 2 – 3 paturi, salon nr. 3- 4 paturi, salon nr. 4 – 3 paturi, salon nr. 5 – 3 paturi, salon nr. 6 – 4 paturi, salon nr. 7 – 3 paturi, rezerva nr. 8 – un pat, rezerva nr. 9 – un pat.

Totodată, la nivelul secției au fost identificate 20 de injectomate (13 marca HawkMed, 7 marca SinoMed, 1 marca B.Braun și 1 marca Biolight), ale căror date informatice au fost predate la datele de 14.04.2024, 15.04.2024 și 16.04.2024, de reprezentanții unității medicale, dl. Socea Bogdan, în calitate de manager și Jitianu Răzvan, în calitate de șef de gardă Chirurgie Generală, au predat datele informatice salvate de injectomatele existente pe secția ATI, cu concursul unor specialiști autorizați în distribuirea și mentenanța echipamentelor respective.


C. Analiza comparativă a datelor stocate de injectomatul marca HawkMed cu seria 03056942 cu mențiunile înscrise în foaia de observație a pacientului Militaru Marian


Organele de urmărire penală au procedat la compararea foilor de observație ale pacienților decedați în Secția ATI a Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon cu datele extrase din memoria injectomatelor existente pe secție.

Având în vedere lipsa unei evidențe clare a repartizării injectomatelor de pe Secția ATI pacienților ori a medicamentației administrate de fiecare dispozitiv medical în parte, s-a procedat la compararea valorilor de administrare a noradrenalinei fiecărui pacient (așa cum sunt înscrise în foaia de observație) din întreaga perioadă petrecută de pacienți pe secția ATI cu valorile înregistrate de fiecare dintre injectomate.

Graficul de administrare a medicației în foaia de observație este reprezentat de un tabel cu coloane numerotate din oră în oră începând cu ora 07:00 (ora intrării în tură a asistentului de zi) și terminând cu ora 06:00 (ora de dinaintea ieșirii din tură a asistentului de noapte).

De precizat faptul că, în funcție de asistentul care completează acest grafic, rata de administrare a noradrenalinei poate fi înscrisă din oră în oră sau doar în orele în care rata de administrare suferă modificări, în toate celelalte chenare fie nu este înscris nimic, fie se trece o săgeată orientată spre dreapta, ambele însemnând că rata de administrare rămâne neschimbată. Totodată, la fiecare două ore, în același grafic, asistenții sunt obligați să consemneze tensiunea arterială a pacientului, așa cum este afișată pe monitorul de funcții vitale.

Având în vedere aceste detalii, trecând în revistă foile de observație ale pacienților și comparându-le cu datele extrase din injectomate, a fost identificat injectomatul marca HawkMed cu seria 03056942, ca fiind atribuit pacientului Militaru Marian, CNP: , de la data de 25.03.2024, ora 09:42 (momentul transferării sale pe Secția ATI) până la data de 04.04.2024, ora 16:25 (data la care a decedat).

Datele consemnate în foile de observație au fost trecute într-un tabel alături de datele înregistrate de injectomat pentru analiză și o mai bună vizibilitate, stabilindu-se astfel, fără echivoc, corespondența celor două, având în vedere perioada lungă de timp petrecută de pacientul Militaru Marian pe Secția ATI, perioadă în care acestuia i-a fost administrată continuu noradrenalină prin injectomat.

GRAFICE


Faptul că există mai multe valori introduse și înregistrate de injectomat decât cele înscrise în foaia de observație se explică prin aceea că personalul medical, în încercarea de a vedea cum se comportă pacientul cu o rată mai redusă, operează modificări graduale care, din comoditate ori neglijență, nu sunt consemnate și în foaia de observație a pacientului.

Procedând la analiza comparativă a celor două șiruri de date putem observadouă reduceri bruște ale ratei de noradrenalină.

Prima scădere bruscă a ratei de noradrenalină are loc la data de 26.03.2024, în contextul în care pacientul Militaru Marian era într-o stare gravă, fiindu-i administrată încă din data de 25.03.2024, conform injectomatului, noradrenalină cu o rată de 20, respectiv 15ml/h. Astfel, la ora 16:45, această rată de administrare este redusă pe injectomat la valoarea de 1ml/h, rata nefiind modificată până a doua zi de dimineață la ora 08:35, când este crescută la 7ml/h.

Modificarea stării de sănătate a pacientului se poate observa din valorile tensiunii arteriale înscrise în foaia de observație care, până la momentul reducerii ratei injectomatului la 1ml/h se aflau în jurul valorilor de 100/63 mm/Hg – 88/52 mm/Hg, pentru ca odată cu modificarea ratei, tensiunea să se prăbușească la valoarea de 49/29 mm/Hg. Tensiunea arterială a pacientului Militaru Marian revine la valori normale abia din dimineața zilei de 27.04.2024 când rata este ridicată de la 1ml/h la 7ml/h, iar mai apoi la 10ml/h, ajungând la valorile de 96/62 mm/Hg.

De remarcat că în ciuda scăderii drastice a ratei de administrare a noradrenalinei pe injectomat, în toată perioada în care această rată s-a menținut, în foaia de observație a pacientului, valoarea presupusă ca administrată a rămas 15m/h, aspect contrazis tocmai de prăbușirea tensiunii arteriale la 49/29 și de revenirea acesteia în cote normale odată cu reglarea ratei la 7ml/h din dimineața următoare.

GRAFICE


A doua scădere bruscă a ratei de noradrenalină are loc la data de 04.04.2024, la ora 13:17 când, la fel ca în data de 26.03.2024, rata de administrare a noradrenalinei pacientului Militaru Marian este redusă pe injectomat de la valoarea de 20ml/h (situație în care tensiunea sa arterială era de 97/59 mm/Hg)la 1ml/h (tensiunea arterială începe să scadă 60/36 mm/Hg).

GRAFICE


Conform foii de observație a pacientului, acesta intră în stop cardio-respirator la ora 14:15, la o oră după ce i-a fost redusă la minimum rata de administrare a noradrenalinei, și este declarat decedat, conform protocolului, la ora 15:00.

Tot din datele înscrise în foaia de observație și conform protocoalelor medicale în vigoare, dispozitivele de monitorizare a funcțiilor vitale sunt menținute în funcțiune, iar medicația necesară menținerii funcțiilor vitale este administrată în continuare și după declararea decesului. Astfel vedem în graficul de administrare a noradrenalinei, că aceasta i-a fost administrată pacientului Militaru Marian cu o rată de 20ml/h până la ora 18:00.

În contradicție cu datele consemnate în foaia de observație, remarcăm că după reducerea ratei pe injectomat la 1ml/h, aceasta valoare nu se schimbă până la ora 16:25 când dispozitivul medical este oprit, reluându-și activitatea abia în dimineața zilei de 05.04.2024 la ora 06:36.


D. Raportul de expertiză medico-legală


Prin ordonanța din data de 17.06.2024 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către specialiștii din cadrul INML „Mina Minovici”București, urmând ca aceștia să răspundă la următoarele întrebări:

1. Se impuneau terapeutic reducerile ratei de noradrenalină din data de 26.03.2024, ora 16:45 și din data de 04.04.2024, ora 13:17, prin raportare la afecțiunile de care suferea pacientul Militaru Marian și la starea sa de sănătate din acel moment?

2. Scăderea ratei de noradrenalină din data de 26.03.2024, ora 16:45, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea 1 ml/h era de natură să producă decesul pacientului Militaru Marian?

3. Există legătură de cauzalitate între scăderea ratei de noradrenalină din data de 04.04.2024, ora 13:17, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea 1 ml/h, si decesul pacientului Militaru Marian, instalat la ora 15:00?


Concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/8230/2024 au fost următoarele:


La întrebarea nr. 1:„Din declarația medicului șef ATI, reținem că noradrenalina se administrează pentru a menține o tensiune arterială medie de 60-65 mmHg.

Având în vedere faptul că pacientul era instabil hemodinamic chiar și sub suport vasopresor, apreciem că nu se impunea scăderea bruscă a dozei de noradrenalină, de la valori de 15ml/h la 1 ml/h în data de 26.03 și, respectiv de la 20 ml/h la 1 ml/h în data de 04.04.2024, fapt ce constituie deficiențe în acordarea asistentei medicale”.


La întrebarea nr. 2: „Ținând cont de starea pacientului, asa cum este metionat si in evolutie - hemodinamc instabil sub suport vasopresor, apreciem ca in cazul de fata scaderea brusca a Noradrenalinei nu era indicata, punand in pericol viata pacientului, reprezentand o deficienta in acordarea asitentei medicale.

Din declarațiile asistentelor avute la dispoziție, reiese faptul că atunci când sesizau că sunt modificate ratele de administrare ale noradrenalinei, acestea suplimentau medicamentul administrându-l în perfuzie.

Nu pot fi făcute alte mențiuni din punct de vedere medico-legal”.


La întrebarea nr. 3:„Având în vedere faptul că s-a practicat o scădere bruscă a noradrenalinei (de la rată de 20ml/h la rată de lml/h) demonstrată prin înregistrările injectomatului, la un pacient ce ar fi necesitat cresterea valorii de noradrenalina, tinand cont de valoarea tensionala de la ora 13 (TA 40/36 mmHg), apreciem ca scăderea bruscă a dozei de noradrenalinei din data de 04.04.2024 reprezinta o deficienta in acordarea asistentei medicale.

Coroborat cu faptul că există concordanță temporală între scăderea bruscă a valorii de noradrenalina (ora 13:17) și survenirea stopului cardio-respirator (ora 14:15) neresponsiv la manevrele de resuscitare cu declararea decesului la ora 15:00, apreciem că intre aceste deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale (scădere bruscă a dozei de noradrenalinei) si deces exista legatura de cauzalitate”.


Coroborând actele medicale și non-medicale puse la dispoziție, medicii legiști au făcut următoarele aprecieri:

Pacient în vârstă de 54 de ani, cu multiple comorbidități cardio-vasculare asociate (ICC clasa IV NYHA, BRS major, FiA permanentă sub tratament anticoagulant, insuficiență mitrală și tricuspidiană) și respiratorii (sechele pulmonare posttuberculoză, pahipleurită, bronșiectazii) se prezintă la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” pentru alterarea toleranței la efort, dispnee la eforturi mici agravată progresiv în ultima lună, mărire de volum a membrelor inferioare, epigastralgii, fără angină sau palpitații.

În urma investigațiilor pluridisciplinare (imagistice, clinice, de laborator) se decide internarea acestuia pe Secția Medicală cu diagnosticul de pneumonie bazală bilaterală, fără leucocitoză, RT-PCT COVID-19 negativ. Starea pacientului este stabilă sub antibioterapie (Amoxicilină+ac clavulanic), probiotic, mucolitic, anticoagulant în doza curativă, protecție gastrică, digitală, amiodaronă, reechilibrare hidroelectrolitică, diuretic de ansă iv, albumina iv - evoluția fiind cu ușoară remitere a congestiei sistemice și minimă ameliorare a dispneei.

În data de 24.03.2024 pacientul prezintă dispnee de repaus cu ortopnee, SaO2 = 82% a.a, inițiindu-se oxigenoterapie pe narine.

Din cauza deteriorării progresive, se decide în data de 25.03.2024, transferul către secția de Terapie Intensivă. La admiterea în secție, pacientul este în stare gravă, GCS=4p, comatos, polipneic, dispneic, hipoxemic, încărcat traheo-bronșic. Se efectuează examen microbiologic care pune în evidență la nivelul aspiratului traheo-bronșic prezența de Klebsiella plurirezitent, fiind sensibil doar la Imipenem si Trimetroprim + Sulfametoxazol, pacientului fiindu-i administrat Cefort si Levofloxacin pana pe data de 02.03.2024, cand se incepe tratamentul cu Meropenem. Se instituie terapie vasopresoare (noradrenalină 16mg/l în funcție de valorile tensionale ale pacientului) încă de la admisia pe secția de terapie intensivă cu necesitatea de creștere progresivă de la 5 ml/h până la 20 ml/oră.

În data de 26.03.2024, starea pacientului rămâne foarte gravă, instabil hemodinamic sub suport vasopresor (15 ml/h), iar în jurul orei 14 acesta instalează stop cardiac, care răspunde la manevrele de resuscitare. Conform înregistrărilor injectomatului, la ora 16:45 se face o scădere a dozei de noradrenalină la lml/h, cu toate că în fișa de terapie intesivă nu se observă modificări cardiovasculare (TA, puls), iar doza de noradrenalină consemnată este de 15ml/h. Această doză scazută de 1 ml/h este menținută până la ora 21:56, când se oprește administarea, următoarea înregistare fiind la ora 08:35 pe data de 27.03.2024 (7 ml/h), în tot acest interval pacientul având valori tensionale scăzute sub 60 mmHg, fapt ce impunea administarea de noradrenalină conform bunei practici medicale (a se vedea declarașia medicului sef ATI).


Conform declarațiilor puse la dispoziție, atunci când constatau modificari bruște ale dozelor de noradrenalină pe injectomat, asistentele administrau noradrenalina în perfuzie, fapt ce poate explica menținerea unor valori constante tensionale, dar totuși sub limita de 60 mmHg. Conform declarației medicului șef ATI, „scăderea ratei de administrare a noradrenalinei se face progresiv cu o rată de 0,5ml/h-lml/h, iar dacă tensiunea este în continuare bună, se poate scădea doza cu mai mulți ml/h, chiar și cu 10ml/h, însă înainte de această scădere mare se practică scăderea progresivă". Raportat la caz, această scădere progresivă nu a avut loc, scăzându-se de la 15ml/h (ora 13:29) la 1ml/h (ora 16:45) (nn: reiterăm că în jurul orei 14, pacientul a instalat stop cardiac sub suport maximal). Ținand cont de starea pacientului, așa cum este menționat și în evoluție hemodinamc instabil sub suport vasopresor, apreciem că în cazul de față scaderea bruscă a Noradrenalinei nu era indicată, punând in pericol viața pacientului, reprezentând o deficiență in acordarea asistenței medicale.

După resuscitare, starea pacientului rămâne gravă, cu leucocitoză cu neutrofilie, cu creșterea PCR și a prolactinei, iar sub tratament antibiotic (neconcordant cu rezultatul antibiogramei), vasopresor și al patologiei conexe, markerii inflamatori sunt în scădere.

Din data de 29.03.2024, starea pacientului are un discret trend favorabil, pacientul se vigilizează, iar în data de 30.03.2024 se decide extubarea acestuia, cu administrare de O2 pe mască facială cu flux de 61/min, satO2 fiind de 96%. Totuși, pacientul devinde dispneic, cu travaliu respirator și se decide în aceeași zi reintubarea acestuia. Examen bacteriologic din 30.03.2024 efectuat pe aspirat traheo-bronșic pune în evidență Acinetobacter baumanii XDR cu chimiorezistență extinsă, dar cu toate acestea schema terapeutică antibiotică se modifică abia pe data de 02.04.2024. Pacientul rămâne instabil hemodinamic, cu necesar de suport vasopresor, care se adjustează în funcție de valorile tensionale.

Pe data de 02.04.2024, pacientul iese pozitiv pentru infectia cu virusul Sars Cov 2, pentru care se inițiază tratament cu Remdesivir din data de 04.04.2024.

În data de 04.04.2024, conform înregistrărilor injectomatului, are loc din nou o modificare bruscă a valorilor noradrenalinei: la ora 11:18, injectomatul era setat pentru o rată de administrare de 20ml/h, iar la ora 13:17, se scade brusc la rata de administrare de lml/h, cu toate că pe fișa de terapie intensivă nu este consemnată această modificare, ci apare consemnată în continuare valoarea de 20 ml/h, și in condițiile în care la ora 13 este consemnată o tensiune arterială de 40/36 mmHg ceea ce impunea mai degraba o creștere a valorii noradrenalinei, nu o scadere.La ora 14:15, tensiunea arterială a pacientului este nedecelabilă, AV=0bpm. Se încep manevrele de resuscitare, însă la ora 15:00 este declarat decesul pacientului.

Conform declarațiilor medicului șef ATI „efecte adverse în urma cărora se scade brusc rata sunt aritmie cardiacă severă (fibrilație ventriculară, atrială, tahicardie paroxistică supraventriculară)”.

Așadar, având în vedere faptul că s-a practicat o scădere bruscă a noradrenalinei (de la rată de 20ml/h la rată de lml/h) demonstrată prin înregistrările injectomatului, la un pacient ce ar fi necesitat creșterea valorii de noradrenalină, ținând cont de valoarea tensională de la ora 13 (TA 40/36 mmHg), apreciem că scăderea bruscă a dozei de noradrenalină din data de 04.04.2024 reprezintă o deficiență în acordarea asistenței medicale.

Coroborat cu faptul că există concordanță temporală între scăderea bruscă a valorii de noradrenalină (ora 13:17) și survenirea stopului cardio-respirator (ora 14:15) neresponsiv la manevrele de resuscitare cu declararea decesului la ora 15:00, apreciem că între aceste deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale (scăderea bruscă a dozei de noradrenalină) si deces există legatură de cauzalitate”.


E. Organizarea Secției ATI și modul de administrare a noradrenalinei

În cauză s-a procedat la audierea martorei Pompilian Florina, care activează în calitate de medic șef secție ATI în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București. Din declarația acesteia rezultă modul de organizare a spitalului și a secției ATI.

Astfel, un număr de aproximativ șapte medici sunt repartizați pe compartiment operator (chirurgie, ortopedie, neurochirurgie, obstetrică-ginecologie), doi medici sunt repartizați pe consulturi interdisciplinare, iar patru medici rămân în secția de terapie intensivă pentru cele 25 de paturi. Martora a menționat că este medic activ în cadrul acestor repartizări.

Din cei 13 medici ai secției, obligatoriu unul este medic de gardă, acesta reprezentând linia 1 acesta fiind și șeful gărzii, iar cel de-al doilea medic de gardă este de cele mai multe ori din afara spitalului, acesta lucrând în baza unei colaborări, acesta fiind linia 2.

Se întâmplă uneori să fie și doi medici din cadrul spitalului de gardă, dar de cele mai multe ori este un medic cu care spitalul colaborează.

Medicul de gardă lucrează în intervalul 08:00-14:00 în compartimentul în care este repartizat, iar la ora 14:00 acesta preia garda. Teoretic la ora 14:00 ceilalți medici termină programul de muncă.

Cei doi medici de gardă, în intervalul gărzii care este 14:00-08:00, preiau absolut toate activitățile secției, inclusiv activitatea din blocul operator, precum și activitatea interdisciplinară.

Dimineața la ora 08:00 se predă garda de către șeful de gardă.

Predarea presupune că șeful de gardă, împreună cu toți ceilalți medici ai secție și asistenta șefă a secției, indiferent de repartizarea din ziua respectivă, să meargă pe la fiecare pacient unde șeful de gardă prezintă toată evoluția pacientului pe perioada gărzii, inclusiv investigațiile efectuate, rezultatul consultului, precum și adăugarea medicamentației, suprimarea acesteia, precum și modificările de doză a medicamentației.

În raportul de gardă se menționează evoluția nominală a pacienților, pacienții noi internați, număr de decese, număr de anestezii (intervenții chirurgicale), număr de consulturi interdisciplinare, precum și probleme administrative.

Evoluția nominală a pacienților cuprinde starea generală a pacientului în momentul predării, informații de bază despre evoluția pacientului pe parcursul gărzii, precum și diagnosticul de bază și diagnostic nou apărut dacă este cazul.

În timpul weekendului garda începe la ora 08:00 și are o durată de 24 de ore până în ziua următoare la ora 08:00.

În continuare, martora a făcut câteva precizări referitoare la substanța noradrenalină care este administrată pacienților.

Astfel, noradrenalina este un medicament foarte utilizat în terapia intensivă, acesta fiind o substanță ce are efect pe vasele de sânge și activitatea cardiacă, crescând tensiunea arterială și îmbunătățind activitatea cardiacă.

Se administrează în momentul în care pacientului îi scade tensiunea arterială medie de 60, 65, asta după ce au fost corectate alte cauze posibile de hipotensiune.

Noradrenalina se administrează intravenos în perfuzie continuă pe vas mare de sânge, aceasta având o acțiune extrem de scurtă și rapidă, efectele apărând într-un timp de sub 2 minute de la administrare și dispărând la fel de repede.

Seringile utilizate la administrarea noradrenalinei sunt de 50 de ml în care se diluează 16 mg de noradrenalină.

Prepararea noradrenalinei se efectuează de către asistenta medicală, aceasta fiind responsabilă de administrarea medicamentației, iar medicul doar stabilește medicamentația pacientului.

Administrarea se face prin intermediul injectomatului, iar prima doza administrată este în funcție de greutatea pacientului și de statusul acestuia.

Noradrenalina are 3 grupe de valoare a dozelor de administrare – doze micicuprinse între 1 ml/ore – 3 m/h, doze mediiîntre 3 ml/oră și 10ml/ oră și doze maripeste 10 ml/oră.

Se dă start injectomatului cu rata stabilită, rata de start fiind menționată în foaia de observație a pacientului de către asistent în rubrica destinată completării de acesta. Medicul menționează în foaia de observație, pe prima pagină, recomandare administrare noradrenalină pentru a menține tensiunea arterială mai mare sau egală cu 65.

Se urmărește evoluția tensiunii, iar daca aceasta nu crește în urma administrării noradrenalinei, se crește doza la indicația medicului. În momentul în care medicul nu este în salon, asistenta contactează telefonic medicul sau verbal și îl informează despre evoluția tensiunii, acesta dând indicații de creștere a dozei.Sunt asistente foarte pregătite profesional care iau singure decizia de modificare a ratei, anunțând medicul ulterior despre modificare.Rata de administrare de regulă este crescută progresiv cu o valoare de 0,5 – 1 ml/oră.În cazul în care nu apar îmbunătățiri, după primele creșteri progresive, medicul poate decide creșterea ratei direct la o rată de administrare din grupa superioară de valoare a dozelor de administrare, inclusiv către o rată din partea superioară a grupei respective.

Ca exemplu de la o rată de 3 ml/ oră poate crește direct la o rată de 10 ml/h.

Teoretic nu este contraindicat să crești rata de la o doză mică la rată maximă de aproximativ 25 de ml/oră, însă personal nu a făcut asta niciodată. Creșterea trebuie făcută în așa fel încât să se evite efectele secundare, o creștere de la un nivel mic la o rată de 25 de ml/ oră putând produce efecte secundare chiar letale.

Din experiența sa, la pacienții cu afecțiuni cardiace, o creștere cu peste 10 ml/oră poate produce efecte secundare, ea personal evitând această creștere.

În momentul în care, după creșteri succesive a ratei de administrare a noradrenalinei, tensiunea pacientului se stabilizează, se consideră că aceea este doza optimă de administrare.

Pacientul se menține pe această doză optimă, iar dacă evoluția totală a acestuia devine favorabilă, iar tensiunea începe să crească, atunci se începe scăderea ratei de administrare a noradrenalinei.

Scăderea se face progresiv începând cu o rata de 0,5 ml/oră, 1 ml/oră, iar daca tensiunea este în continuare bună, se poate scădea doza cu mai mulți ml/h, chiar și cu 10 ml/hm, însă înainte de această scădere mare se practică scăderea progresivă.

Există situații în care scăderea se face brusc cu o doză mare pentru că este necesar din cauza apariției efectelor adverse.

Aceste efecte adverse în urma cărora se scade brusc rata sunt aritmie cardiacă severă (fibrilație ventriculară, atrială, tahicardie paroxistică supraventriculară), aceste efecte fiind transpuse în frecvență cardiacă vizibilă pe monitor, aspecte ce ar trebui să fie menționate în foaia de observație a pacientului.

Totodată în foaia de observație sunt consemnate din oră în oră rata de administrare a noradrenalinei de către asistente, inclusiv modificările ratei.

Fiind întrebată de către organul de cercetare penală ce efecte provoacă o scădere bruscă, nejustificată a dozei optime de noradrenalină cu o rată mai mare de 10 ml/h, 15 ml/h, Pompilian Florina a precizat că o reducere nejustificată a dozei optime de noradrenalină poate scădea tensiunea arterială sub limita necesară de 65. Scăzând tensiunea apare hipoperfuzia organelor, aceasta grăbind evoluția către deces a pacientului.


Cu ocazia audierii în calitate de martor a asistentei șef ATI, numita Anghel Elena Ecaterina a declarat aspecte legate de specificul funcției pe care o are în cadrul secției ATI, a prezentat modul de funcționare a injectomatelor și modul de administrare a medicamentelor.

Astfel, în ceea ce privește protocolul de administrare a noradrenalinei, acesta fiind un vasopresor cu acțiune foarte rapidă (aproximativ 30 de secunde), se administrează în momentul în care tensiunea arterială a pacientului scade, dar numai la recomandarea medicului. Dacă un pacient are o tensiune normală și stabilă, dar aceasta îi scade subit, asistenții sunt obligați să anunțe de îndată medicul de gardă (personal sau telefonic dacă nu este pe secție), iar la recomandarea acestuia să înceapă administrarea de noradrenalină. În funcție de istoricul medical al pacientului, tensiunea din acel moment, dar și masa corporală, medicul stabilește rata inițială de administrat, urmând ca apoi aceasta să fie reglată gradual (1ml, 2 ml) până ce se ajunge la stabilizarea tensiunii în cote normale. La revenirea medicului pe secție, acesta are obligația să treacă medicamentul administrat (noradrenalina) în foaia pacientului. În ceea ce privește administrarea noradrenalinei pentru revenirea tensiunii la cote normale, aceasta poate fi făcută ca excepție și sub forma unui"bolus”constând în administrarea unei cantități mai mari într-un timp scurt sau creștere bruscă a administrării acesteia cu 3, 4 sau chiar 5 unități.

Aceasta excepție nu se aplică și în situația scăderii ratei de noradrenalină. Concret, dacă tensiunea unui pacient crește peste cotele normale, rata de administrare a noradrenalineipoate fi scăzută chiar și cu 15 unități, de la 15ml/h la 1ml/h, însă scăderea se face gradual cu câte o unitate, monitorizând permanent evoluția tensiunii sale pe monitoarele de funcții vitale.

Martora arată că este complet inacceptabil, iar ea personal nu a întâlnit sau auzit ca un medic să recomande sau să reducă rata de administrare a noradrenalinei de la 15ml brusc la 1 ml. Într-o astfel de situație, tensiunea pacientului ar începe să scadă, dar nu obligatoriu să se prăbușească. Rezervele de noradrenalină din corpul pacientului, cât și organismul acestuia ar putea susține o vreme această reducere bruscă, însă, mai devreme sau mai târziu acesta va intra în stop cardio-respirator.


Faptul că scaderea sau creșterea ratei de noradrenalină prin intermediul injectomatului se realizează gradual, cu valori mici, în funcție de creșterea sau scăderea tensiunii pacientului rezultă din declarațiile asistenților Pisica Maria-Cristina, Calin Mariana, Grigore Elena-Nicoleta, Cârtoc Adriana, Dragomir Niculina, Ioniță Anamaria Marina, Niculae Ioana-Marilena, Pănoiu Cristina-Georgiana, Slav Viorica – Constanța și Dulgheru Liliana-Georgeta.


Toți acești martori au arătat că o scădere bruscă a ratei de administrare cu valori mai mari de 5ml/h este de natură să afecteze în mod negativ starea de sănătate a pacientului, putând duce la stop cardio-respirator, apoi la decesul acestuia.

Astfel, asistenta Pisica Maria-Cristina a declarat că rata injectomatelor variază de la o valoare de maxim 25 ml/h până la un minim de 1ml/h, în funcție de necesarul pacientului. Creșterea sau micșorarea ratei se face obligatoriu gradual cu valori mai mici de 5ml/h. În cazul noradrenalinei, creșterea bruscă a ratei cu o valoare mai mare de 5 ml/h sau 10ml/h duce la agravarea stării de sănătate. Referitor la o scădere bruscă a ratei de la o valoare de 20 de ml/h sau 15 ml/h până la o valoare de 1 ml/h, aceasta ar putea afecta pacientul în funcție de patologia acestuia, până la intrarea acestuia în stop cardio-respirator.

De asemenea, Calin Mariana a arătat că niciodată la administrarea noradrenalinei nu se face o trecere bruscă de la un nivel la altul, trecerea se face gradual, în general din 2 în 2 ml/h.

Grigore Elena a precizat că rata de administrare a noradrenalinei se crește sau scade progresiv putând fi modificată direct și cu până la 5 ml în situația unei tensiuni arteriale foarte scăzută. În privința scăderii ratei de administrare a noradrenalinei, aceasta se scade tot progresiv cu maxim 2 ml/h, timp în care starea pacientului este supravegheată permanent, iar tensiunea este măsurată de cel puțin 15 minute, până când aceasta se stabilizează.

Cârtoc Adriana a declarat că în calitate de asistentă are responsabilitatea, printre altele, să monitorizeze tensiunea pacientului, iar când scade să discute cu medicul și să crească doza de noradrenalină cu valori treptate. Creșterea/scăderea administrării noradrenalinei se efectuează în jurul valorilor de 1-2ml potrivit declarației martorei.

Dragomir Niculina a menționat că noradrenalina se scade sau crește gradual, niciodată brusc.

Ioniță Anamaria Marina a precizat că în calitate de asistent are responsabilitatea printre altele, de a monitoriza tensiunea pacientului, iar când scade, discută cu medicul și crește doza de noradrenalină cu valori treptate(spre exemplu nu crește o doză de la 2 ml la 10 ml). În aceeași situație scade tot treptat doza.

Niculae Ioana-Marilena a arătat că în mod normal rata de adrenalină se crește din 2 în 2 ml/h.

Pănoiu Cristina-Georgiana a declarat că rata de adrenalină se mărește sau se scade cu 1 ml/h,lucru care s-a practicat. Din experiența sa, a văzut cazuri în care medicii au solicitat creșterea peste această rată în situații critice când pacienții se apropiau de stop cardiac. Însă nu a văzut cazuri de scădere cu valoare mare a ratei de administrare a noradrenalinei. Au fost situații în care medicul a decis oprirea administrării de noradrenalină din cauza tensiunii crescute a pacientului.

Slav Viorica - Constanța a afirmat că în calitate de asistentă are responsabilitatea printre altele, de a monitoriza tensiunea pacientului, iar când scade discută cu medicul și crește doza de noradrenalină cu valori treptate (spre exemplu nu crește o doză de la 2 ml la 10 ml). În aceeași situație scade tot treptat doza.

Asistenta Dulgheru Liliana-Georgetaa arătat că valoarea noradrenalinei se scade sau crește treptat, câte un pic, ca să nu crească sau să scadă brusc tensiunea pacientului. Noradrenalina se modifică cu 0,5, 1 sau 2 ml, la jumătate de oră sau o oră, în funcție și de valorile tensiunii indicate pe monitor sau poate să meargă cu aceeași rată și câteva zile.

Nu a văzut niciodată vreun caz în care unui pacient să i se crească sau să i se scadă valoarea tensiunii cu 5ml/h, de îndată. Dacă se face acest lucru, crede că pacientului i-ar putea scădea brusc tensiunea sau să îi crească brusc și ar putea face stop cardio-respirator.

Dacă tensiunile unui pacient sunt bune, se reduce rata de noradrenalină, însă dacă tensiunea nu este bună, nu se întâmplă acest lucru.

Martora a mai precizat că dacă ar vedea un pacient cu o tensiune scăzută, cu privire la care se ia decizia de scădere a noradrenalinei, acest lucru nu i s-ar părea justificat din punct de vedere medical, și dacă totuși medicul ar lua aceasta decizie, ea se poate adresa șefei de tură, asistentului șef sau medicului șef de secție.


F. Aspecte rezultate din interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatelor și


În cauză s-a procedat la interceptarea convorbirilor purtate de către inculpatele Miron Maria și Păiuș Mirela, ocazie cu care au reieșit aspecte care conduc la concluzia că acestea cunosc faptul că sunt vizate de ancheta aflată în desfășurare și încearcă să se pregătească pentru eventuale audieri care vor avea loc.

Astfel, la data de 11.04.2024 ora 19:56:31, MIRON MARIA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex masculin, denumită DOMN (care s-a stabilit ulterior a fi PLEȘA CRISTIAN – concubinul inculpatei), utilizator al postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx (proces-verbal de redare din data de 12.04.2024), rezultatul fiind următorul:


DOMN: Alo!

MIRON MARIA: Nu te auzeam.

DOMN: S-ar putea, doar, să nu mai distribuie toate aberațiile, azi.

MIRON MARIA: Da, si cum să-i…Să-i zic direct? Că mi-a scris și mie.

DOMN: Nu știu cum să-i zici, da?

MIRON MARIA: Oricum toată lumea știa.

DOMN: Că știu, că știe, dar nu trebe să mai se distribuie în plus. Ți-a spus și Ionuț, întrebare. Și a zis: Eu i-am spus ce cred real, că sunt pacienți la…[neinteligibil]…, îs pacienți care îs mai pe final de lume. Aicea nu se opresc. Adică asta-i realitatea. Nu au mai primit nicio doză. Adică…

MIRON MARIA: Lasă-mă în pace, numai… Oricum sâmbătă tre să plec la masă, că pleacă frati-miu în Japonia.

[…]


La data de 12.04.2024ora 06:30:42, MIRON MARIA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, este apelată de către o persoană de sex masculin, denumită în continuare DOMN (care s-a stabilit ulterior a fi PLEȘA CRISTIAN – concubinul inculpatei), utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx (proces-verbal de redare din data de 12.04.2024), rezultatul fiind următorul:

[…]

DOMN: Deci, două chestii: Poți să mai, poți să vorbești?

MIRON MARIA: (se adresează unei persoane aflate în apropiere: Dimineața!) Da.

DOMN: Scorude gravitate. La toți pacienții tre’ să ai scor de gravitate.

MIRON MARIA: ...[neinteligibil]... la internare. Toți! Obligatoriu!

DOMN: Și nu, nu, și toate actele, mai sunt câteva scoruri, așa ... Și nu știu dacă n-ar fi bine să-ți iei concediu pentru luni, că dacă ești în concediu nu te poate chema la nicio chestie. Dacă nu ești în concediu te mai trezești că te mai sună pe la doișpe-unu.

MIRON MARIA: Da.

DOMN: Gândește-te la chestia asta.

MIRON MARIA: Îhî.

DOMN: Bine.

MIRON MARIA: ...[neinteligibil]...

DOMN: Hai, pupic! Voiam să te văd, îmi pare rău! Pup!

MIRON MARIA: Nu, iubire, vreau s-ajung, vreau să mă uit...

DOMN: Da, da.

MIRON MARIA: ...înc-o dată la lista aia de decese.

DOMN: Nu atingi nimic! Nu modifici absolut nimic!

MIRON MARIA: ...[neinteligibil]...

DOMN: Da, bine.

MIRON MARIA: Vreau să văd.

DOMN: Bine.

MIRON MARIA: Doar să văd, că-mi lipsește unudin minte.

DOMN: Bine, hai! Pup! Pa!

[...]

La data de 12.04.2024 ora 10:55:37, MIRON MARIA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex masculin, denumită în continuare DOMN (care s-a stabilit ulterior a fi PLEȘA CRISTIAN – concubinul inculpatei), utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx:

DOMN: Alo?

MIRON MARIA: Ce faci? Cum ești?

DOMN: Bine. Îngrijorat. Ești bine?

MIRON MARIA: Îhî.

DOMN: Cum a fost?

MIRON MARIA: Nu a fost nimica pentru că nu au venit încă.

DOMN: Da?

MIRON MARIA: Îhî, am muncit până acuma.

DOMN:Da. Nu știu, vorbește și cu Florina, vedeți ce spuneți pe acolo că nu știu ce au strâns asistentele alea.

MIRON MARIA: Exact.

DOMN: ...[neinteligibil]...

MIRON MARIA: Exact. Care sunt...ââ...trei.

DOMN: Trei sunt?

MIRON MARIA: Nu doar una, între timp. Îhî.

DOMN: Aa. Asta zic, ce-au strâns ele că...

MIRON MARIA: Și sunt deja la declarații la Parchet.

[…]


La data de 16.04.2024ora 18:32:44, MIRON MARIA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx, este apelată de o persoană de sex masculin, denumită DOMN (care ulterior s-a stabilit că este PĂIUȘ CRISTIAN, soțul inculpatei PĂIUȘ MIRELA), utilizator al postului telefonic cu numărul 07xx.xxx.xxx ,rezultatul fiind următorul:

MIRON MARIA: Da!

DOMN: Alo! Bună, Maria! Ce faci?

MIRON MARIA: Bună! Ăă, bine. Uite în mașină, o luasem și io spre casă.

DOMN: Aa nu vrei să vii să...vorbești tu cu cineva...autorizat?

MIRON MARIA: Ba da, cum să nu! Unde sunteți?

DOMN: Pe...Vârful ...[neinteligibil]…mare, numărul 70j.

(pe fundal se aude vocea unei persoane de sex masculin: Ce p***a mă-tii...[neinteligibil]…?)

MIRON MARIA: Ce?

DOMN:(se adresează uiei alte persoane: ...[neinteligibil]…Maria.)

(pe fundal se aude vocea unei persoane de sex masculin: Aa!)

DOMN: Vârful  , numărul  . În Pădurea Băneasa.

MIRON MARIA: Deci e un nume de stradă...[neinteligibil]…(râde) ales foarte bine! Da.

DOMN: Mhm.

MIRON MARIA: ...[neinteligibil]…

DOMN:Da’ lasă-ți mașina acasă și vino cu taxiu’!

MIRON MARIA: Băi, aș veni cu mașina.

DOMN:Nu, nu, nu! Lasă-ți mașina acasă și vino cu taxiu’!

MIRON MARIA: E departe. Nu, Cristi! Vin cu...vin cu...mașina.

DOMN: Nu veni cu mașina! Hai, te rog!


La data de 12.04.2024 ora 11:05:36, PĂIUȘ MIRELA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, este apelată de către o persoană de sex feminin, denumită în continuare DOAMNĂ, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, rezultatul fiind următorul (proces-verbal de redare din data de 18.04.2024):

[...]

DOAMNĂ: Bun, fii atentă. Te întreb așa. Tu ai opri drogurile?

PĂIUȘ MIRELA: Nu!

DOAMNĂ: Băi, sigur da? Deci tu ai lăsat de la sine, sau adică nu ai făcut ...

PĂIUȘ MIRELA: Au fost (neinteligibil), pacienții.

DOAMNĂ: Perfect! Bun, mai departe. Bun, deci de ce ești băgată tu în chestia asta, deci la tine nu se pune problema că ai oprit tu medicamentele.

[…]


Cu ocazia ascultării convorbirii se poate constata că PĂIUȘ MIRELA întârzie răspunsul „Nu!”și ulterior, când doamna repetă întrebarea, PĂIUȘ MIRELA evită un răspuns direct la întrebarea adresată, arătând că au fost (neinteligibil), pacienții.


[...]

DOAMNĂ: Deci foile sunt făcute perfect.

PĂIUȘ MIRELA: Presupun că da. Că așa au fost.

DOAMNĂ: Așa cum ai învățat.

PĂIUȘ MIRELA: Că aa au fost făcute.

DOAMNĂ: Cum ai învățat tu să le faci, cu evoluția.

PĂIUȘ MIRELA: Da.

DOAMNĂ: Cu MSOF cu căcat, cu toate alea?

PĂIUȘ MIRELA: Da, da, așa sunt.

DOAMNĂ: Bun, bun deci tu atuncia, nu vei fi judecată, nu pe ce căcat mănâncă niște cretini, ci pe ceea ce este pe foi. Înțelegi?

PĂIUȘ MIRELA: Da.

DOAMNĂ: Pe foi vei fi tu judecată.

PĂIUȘ MIRELA: Da.

DOAMNĂ:Atâta timp, cât tu în foaie, ți-au mers medicamentele, ți-au mers toate alea, ai scris că are evoluție dificilă, ai spus că l-ai resuscitat, ai scris toate alea.

PĂIUȘ MIRELA: Da. Dar toți pacienții au fost resuscitați.

[...]


Din discuția care are loc între inculpata PĂIUȘ MIRELA și persoana de sex feminin rezultă faptul că cea din urmă este de profesie medic și cunoaște modul de întocmire al actelor în secția ATI și încearcă să o liniștească pe inculpată că probele pot consta doar în foile de observație ale pacienților. Dacă foile de observație sunt făcute așa cum inculpata a învățat totul va fi bine.


[…]

DOAMNĂ:Deci foile sunt luate....

PĂIUȘ MIRELA: Sunt de gardă astăzi.

DOAMNĂ: Ești de gardă, perfect.

PĂIUȘ MIRELA: Nu știu dacă a scăpat ceva din foi, oricum la foi, la foi nu mai avem acces dar (neinteligibil)

DOAMNĂ: Nicio problemă, nu e nicio problemă, păi oricum sunt luate.

PĂIUȘ MIRELA: Foile sunt ok!

DOAMNĂ: Deci dacă tu ești, foi, miți, pe foi să fie scris tot ce trebuie, că foile sunt judecate. Da?

PĂIUȘ MIRELA: Da.

DOAMNĂ: Așa. Deci dacă tu ești în foaie acoperită, și ai scris, dacă (neiteligibil) era pe 10 și avea tensiune 14, și l-ai dat pe 8, aia e cu totul și cu totul altceva.

[…]

DOAMNĂ:Încă odată, foile sunt luate în momentul ăsta nu voi! Da?

PĂIUȘ MIRELA: Da.

DOAMNĂ: Deci dacă tu ai foaia făcută și completă și omul ăla a fost resuscitat și am scris că l-am resuscitat că hâr, că mâr, da?

PĂIUȘ MIRELA: Da, da, conform protocolului.

DOAMNĂ: Cum, cum poate să-ți spună tu nu i-ai dat ce-i trebuie, vreau să știu. Te rog calmează-te!

PĂIUȘ MIRELA: Sunt puțin pierdută.

DOAMNĂ: Te cred, dar gândește-te că trebuie să treci peste încercarea asta. Trebuie să încerci, trebuie să treci, nu există să cazi, exact pentru că ai un copil, exact pentru că vei ieși și vei ieși nepătată, da?

[…]

La data de 12.04.2024 ora 17:38:45, MIRON MARIA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează pe PĂIUȘ MIRELA utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, (proces-verbal de redare din data de 16.04.2024).

Arătăm că în data de 12.04.2024 organele de cercetare penală s-au prezentat din nou la spital în vederea identificării injectomatelor aflate pe secția ATI și ridicarea log-urilor înregistrate de aceastea. Totodată, cu aceeași ocazie s-a procedat și la citarea mai multor cadre medicale aflate în secția ATI. Activitatea desfășurată a condus la o convorbire între inculpatele MIRON MARIA și PĂIUȘ MIRELA, după cum urmează:

PĂIUȘ MIRELA: Alo?

MIRON MARIA: Când au venit? Acuma?

PĂIUȘ MIRELA: Ăă, cred că 30-40 de minute.

MIRON MARIA: Așa.

PĂIUȘ M MIRELA ARIA: Nu știu, e...

MIRON MARIA: Și...

PĂIUȘ MIRELA: Că încă mai era și...încă mai era și Cati.

MIRON MARIA: Ok.

PĂIUȘ MIRELA: Ș-au luat întâi, au luat numele tuturor asistentelor de pe tură, le-a făcut citație la ăștia mai vechi...

MIRON MARIA: Îhî.

PĂIUȘ MIRELA: ...și infirmierelor, â...care erau mai vechi.

MIRON MARIA: Îhî.

PĂIUȘ MIRELA: Primele și în următoarele zile a zis că or să urmeze tot, tot așa pe rând și că doctorii vor fi luni chemați cu citație. Nu e și îți face acolo ad-hoc o citație.

MIRON MARIA: Ok. Și citația o să vină la spital?

PĂIUȘ MIRELA: Nu, vin ei și tu o completezi acolo, îți completează el, nu știu, îți dă o foaie oficială. N-am stat să asist gen la tot bâlciucă...nu era ok. A cerut să vină medicul de gardă și restul personalului.

MIRON MARIA: Îhî, îhî.

PĂIUȘ MIRELA: Am fost, m-am prezentat și a zis că... M-a întrebat dacă sunt luni ș-am zis că sigur sunt luni ș-a zis că doctorii vor fi...vor primi de luni și acuma doar din... ăștia din ture.

MIRON MARIA: Îhî.

PĂIUȘ MIRELA: O parte din ei că nu poate pă toți odată.

MIRON MARIA: Îhî. Îhî, îhî. Mda și citație înseamnă doar chemare, nu e și stabilită data.

PĂIUȘ MIRELA: Și...nu știu. Ba da, ba da...

MIRON MARIA: Sau ne cheamă luni ...[neinteligibil]...?

PĂIUȘ MIRELA: ... o întrebat și oră, le-a întrebat și oră și tot. S-a auzit, ora nu știu care, c-am auzit asta.

MIRON MARIA: Și pentru când ca dată?

PĂIUȘ MIRELA: Ăă.

MIRON MARIA: Pentru luni, pentru marți?

PĂIUȘ MIRELA: Nu știu, nu știu, nu știu că n-am, n-am, n-am auzit, n-am, n-am, nu puteam. Ți-am zis, am creieru-n menghină. Ideea e că a venit, â, în camera de gardă, a venit, â, zi... asta, Ana, Ana Crețu care credeam noi că e de fapt o altă ș-a început să plângă, să spună ce-au întrebat-o acolo. Au zis că au filmări...

MIRON MARIA: Nu mai zice, nu mai zice! Ăă, cred că trec să mâncăm ceva diseară. (posibilă formulă codată prestabilită - Nota ActiveNews)

PĂIUȘ MIRELA: Bine. Aa, ar fi minunat! Bine.

MIRON MARIA: Pa!

PĂIUȘ MIRELA: Pup!


Se constată că în momentul în care PĂIUȘ MIRELA deschide subiectul probelor care se găsesc la dosar și ce au declarat primele martore audiate, MIRON MARIA îi spune să se oprească și o invită să se întâlnească în data de 12.04.2024 seara pentru a discuta față în față, evitând continuarea discuției la telefon.


Tot în data de 12.04.2024 după primele audieri efectuate în dosar, este interceptată o convorbire la ora 20:08:33, dintre ANA CREȚU utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, și pe o persoană de sex feminin, denumită în continuare DOAMNĂ, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx. Asistenta ANA CREȚU a ieșit de la audieri și o contactează pe această DOAMNĂ, rezultatul fiind următorul:

ANA CREȚU: Cică are înregistrări cu noi. Așa zic ei, daio, deci mie nu-mi vine să cred nici acum că mi-au spus atâția oameni. Eu d-aia m-am și dus, să văd ce s-aude acolo. Știi?

DOAMNĂ: Îhî.

ANA CREȚU: Și cică astea să duceau, Doamne! Plângea toată lumea, ești nebună la cap!

DOAMNĂ:Ce, fă? Plângea?

ANA CREȚU: Da!

DOAMNĂ:De ce plângea?

ANA CREȚU: Ee, p**a...[neinteligibil]...! Nu pot să-ți explic la telefon. Lasă că vorbim...

DOAMNĂ: Vezi că aia a dat și nume. A zis de una cu M. (n.n face referire la inculpata MIRON MARIA)

ANA CREȚU: Păi, danu neapărat că oricum eu am zis cine a fost â...la serviciu.

DOAMNĂ:Păi nu, ea a zis că lumea o suspectează pentru că mor prea mulți pă tura ei.

ANA CREȚU: Foarte nașpa!


La data de 19.05.2024 ora 21:16:22, GRĂTIANU ANCA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex masculin, denumit în continuare DOMN, utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx: (proces-verbal de redare din data de 24.05.2024)

[...]

GRĂTIANU ANCA: Am vorbit cu Miron.

DOMN: Așa.

GRĂTIANU ANCA: Că era terminată.

[...]

GRĂTIANU ANCA: Și m-am dus la ea, a zis că...[neinteligibil]...să-i arăt o foaie. A venit. I-am arătat aia care-am depus-o la manager atunci. Și citea șinu mai putea. Era terminată.

DOMN: Ce?

GRĂTIANU ANCA: Zic, ăă, a citit foaia aia de lamanager.

DOMN: Aha.

GRĂTIANU ANCA: Așa, i-am...c-am scos-o eu la calculator. Acuma am șters totu’. Și...am mai făcut eu acuma o cerere. O să vin cred că joi să i-o aduc la, nu, marți să i-o aduc la manager. În care să, am scris că nu mi s-a cerut acordul pentru înregistrare.

DOMN: Îhm.

GRĂTIANU ANCA:...[neinteligibil]...în fine, i-am dat și p-aia s-o citească și făcea: „Ancuța, tu-ți dai seama în ce te-au băgat astea...[neinteligibil]...ne-a băgat?” Și i-am zis: „Da.”, că: „Sigur nu mai sunt alte înregistrări?”, zic: „Eu n-am făcut nicio înregistrare, absolut nimic. Filmulețe, înregistrări, nimic.”

[…]

Discuția are loc după ce în presă a apărut înregistrarea dintre STAMATOIU CAMELIA, martorul denunțator și GRĂTIANU ANCUȚA. STAMATOIU CAMELIA a înregistrat-o pe GRĂTIANU ANCUȚA fără a o anunța în prealabil, înregistrare care a fost depusă și la dosarul cauzei și este prezentată integral mai sus. Ulterior apariției în presă a înregistrării, GRĂTIANU ANCUȚA a formulat un memoriu și l-a depus la managerul spitalului în care aceasta arăta că a fost înregistrată fără voia ei de către STAMATOIU CAMELIA și că înregistrarea este trunchiată.

Din convorbirea interceptată și expusă mai sus rezultă că GRĂTIANU ANCUȚA i-a prezentat inculpatei MARIA MIRON memoriul scris de ea, posibil cu intenția de a se disculpa în fața ei de orice acuzație referitoare la faptul că ea a pornit scandalul.


La data de 30.05.2024 ora 08:52:07, MIRON MARIA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează o persoană de sex masculin, denumită în continuare DOMN (care ulterior s-a stabilit că este PLEȘA CRISTIAN – concubinul inculpatei), utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, rezultatul fiind următorul:

DOMN: Alo?

MIRON MARIA: Poți vorbi un pic?

DOMN: Da.

MIRON MARIA: Ăă, tu astăzi cum ai programul?

DOMN: Full, de la opt, de la două jumate’ am Caramfil și dup-aia Mico, de la cinci jumate. De ce?

MIRON MARIA: Aa și sunt legate? Adică n-ai...

DOMN: Păi...

MIRON MARIA: ...putea să vii să m-ajuți la Med.

DOMN: Sunt suprapuse.

MIRON MARIA: ...[neinteligibil]...

DOMN: Nu știu, vorbește cu Răzvan. Vorbește cu Răzvan! La cât vrei să vină? Sună-l pe Răzvan să vină să te-nlocuiască.

MIRON MARIA: Hai că îl întreb dac-ar putea la un moment dat.

DOMN: Da, ăă sau nu știu, vrei să trimet pe cineva din...

MIRON MARIA: Nu, nu, nu.

DOMN: ... ăștia mici? Pe Iuli?

MIRON MARIA: Nu că nici nu e atât de urgent.

DOMN: Da?

MIRON MARIA: Doar c-au mai apărut niște lucruri și... vrem totuși să vorbim cu un avocat.

DOMN: Da.

MIRON MARIA: Adică cu acel avocat, datresă discutăm cu el înainte.


La data de 01.06.2024 ora 14:20:18, PĂIUȘ MIRELA, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx, apelează pe PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN, CNP , utilizator al postului telefonic cu numărul de apel 07xx.xxx.xxx. (proces-verbal de redare din data de 11.06.2024).

Cei doi poartă această discuție după ce inculpata PĂIUȘ MIRELA s-a întâlnit cu avocatul său. Discuția privește posibilele infracțiuni care pot fi reținute în sarcina lor, mai concret limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv de 25 de ani pentru omor calificat și 7 ani pentru ucidere din culpă.

[…]

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Da... cât, cât crezi că o să coste?

PĂIUȘ MIRELA: Poftim?

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Cât crezi că costă?

PĂIUȘ MIRELA: Cât cred?

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Da.

PĂIUȘ MIRELA: Nu știu, nu pot să fac nicio estimare, cât o fi om vedea, oricum, oricum nu e cu 25 cum, cum mi-nchipuiam, cel mai rău e cu șapte.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Am înțeles!

PĂIUȘ MIRELA: Și cel mai puțin rău este doi cu dezlegare (n.n. referindu-se la pedeapsa închisorii de doi ani cu suspendare).

[...]

PĂIUȘ MIRELA: Pentru că spune că a mai văzut și d-ăștia care sunt răi intenționați, dacă e cineva în toată asta, este rău intenționat, a zis că sigur n-a văzut niciodată să se facă pe 25, știi? Niciodată, cică i se pare absurdă ideea și nu foarte grav i s-ar părea să fie șase, dae ceva plauzibil i se pare.

[…]

PĂIUȘ MIRELA: cam ...[neinteligibil]... i se pare care oricum spune că este foarte rău și așa... să fie. Dar cam asta... cam asta vede, știi? Cumva.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Da, îți dai seama.

PĂIUȘ MIRELA: Mă rog, avem niște teme de făcut, ne-a dat niște chestii de... făcut, de investigatși...

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Da pune și omul răul în față, e normal pentru că dacă ...[neinteligibil]...

PĂIUȘ MIRELA: Da, da’ a zis că nu, 25 nici într-un caz, nu. Măcar m-am liniștit.

[…]

PĂIUȘ MIRELA: A zis că asta, na, ar fi cel mai rău. Cu, cu doiu cu....

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Asta, cu ce?

PĂIUȘ MIRELA: Doiu cu, cu susp... cu suspensie (n.n. referindu-se la pedeapsa închisorii de doi ani cu suspendare).

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Bă da’ de ce, da’ de ce doi, pentru ce? Pentru nimic. Adică nu înțeleg. Am înțeles, pui răul în față, pui răul în față am înțeles.

PĂIUȘ MIRELA: Îhî.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Dar totuși nu poți să intri pentru nimic, nu-i normal.

PĂIUȘ MIRELA: Păi nu-i normal probabil nimic în viața asta, nu știu. Iubi, ce să zic? Da, nu știu ce să zic, în fine îți mai povestesc eu ce am vorbit...ââ..care a fost toată faza, de ce m-am supărat și pe Maria, de ce... mă rog.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Te-ai supărat pe Maria?

PĂIUȘ MIRELA: Da frate, acolo au început să zbiere la ea. După ce a ieșit ăsta, că noroc că ai venit să iasă... să iasă să ia un colet. Da, da! Ne văzusem cu ea înainte, mai vorbisem ce aveam de vorbit și ea vine și aruncă o gălușcă de-a-n p...a absolut, fără măcar să mă pregătească să îmi spună că ea urma să zică căcaturi aberante.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Am înțeles. Ă, da ce să zic, iubi...

PĂIUȘ MIRELA: M-am....

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Fericit. Îmi povestești tu!

PĂIUȘ MIRELA: Da. da.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Mda.

PĂIUȘ MIRELA: Mă rog, ei nu i-a convenit, în continuare nu i-a convenit, dapana mea, nu știu o să mai am, o să mai...o să vorbesc cu ea. Acuma e plecată la Londra. Eu înțeleg niște chestii, dar nici chiar anumite chestii. Sincer, nu știu. În fine, vorbesc, vorbim noi.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Da măi, nu te mai stresa și tu că nu îți face bine.

PĂIUȘ MIRELA: Ee! Sunt stresată de nu mai pot.

PĂIUȘ CRISTIAN-TRAIAN: Ce?

PĂIUȘ MIRELA: Așa, mi-a. Da, lasă că vorbim mâine. Hai că mă provoci să vorbesc și sunt la serviciu și nu, nu mai.

[…]


IV. Mijloace de probă


-proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 11.04.2024, schița locului faptei și planșă fotografică;

-proces-verbal din data de 12.04.2024 de identificare a injectomatelor existente la nivelul secției ATI;

-proces-verbal din data de 12.04.2024 de analiză a listei de inventariere a echipamentelor existente în secția ATI.

-proces-verbal din data de 14.04.2024 de ridicare a datelor stocate de injectomatele marca HawkMed;

-proces-verbal din data de 15.04.2024 de ridicare a datelor stocate de injectomatele marca Sinomed;

-procese-verbale din datele de 15.04.2024 și 16.04.2024 de ridicare a datelor stocate de injectomatul marca Biolight;

-proces-verbal din data de 16.04.2024 de identificare a monitoarelor pentru funcții vitale existente in secția ATI;

-proces-verbal din data de 18.04.2024 de ridicare a datelor stocate de monitoarele pentru funcții vitale marca Philips;

-proces-verbal din data de 18.04.2024 de ridicare a datelor stocate de monitoarele pentru funcții vitale marca Mindray;

-proces-verbal din data de 18.04.2024 de redare a conținutului înregistrărilor audio puse la dispoziție de Stămătoiu Camelia;

-proces-verbal din data de 12.04.2024 de redare a capturilor de ecran puse la dispoziția organelor judiciare de martora Stămătoiu Camelia;

-proces-verbal din data de 30.07.2024 de ridicare a injectomatului marca Hawkmed HK400 III, seria 03056942;

-procese-verbale din data de 17.04.2024 de comparare a datelor stocate de injectomate cu mențiunile înscrise în foile de observație ale pacienților internați în secția ATI;

-declarațiile martorilor:

-Stămătoiu Camelia (din datele de 12.04.2024 și 07.05.2024);

-Grătianu Ionela-Ancuța (din datele de 12.04.2024 și 29.05.2024);

-Alexandru Georgeta (din datele de 15.04.2024, 29.05.2024 și 06.08.2024);

-Grigore Petrică (din datele de 29.05.2024 și 09.05.2024);

-Pisică Maria-Cristina (din datele de 15.04.2024 și 29.05.2024);

-Crețu Ana-Maria-Mirabela (din datele de 12.04.2024 și 06.06.2024);

-Băluță Ruxandra-Mirela (din data de 12.04.2024);

-Tănase Petruța (din data de 15.04.2024);

-Geambașu Carmen (din data de 15.04.2024);

-Dragomir Niculina (din data de 25.04.2024);

-Cucu Marinela (din data de 24.04.2024);

-Călin Mariana (din datele de 26.04.2024, 06.06.2024, 19.06.2024 și 07.08.2024);

-Cârtoc Adriana (din data de 26.04.2024);

-Pănoiu Cristina-Georgiana (din data de 26.04.2024);

-Dragomir Tatiana (din data de 26.04.2024);

-Năstase Zenaida-Gabriela (din data de 26.04.2024);

-Nica Romulus-Ștefan (din data de 25.04.2024);

-Nicu Ioana-Marinela (din data de 25.04.2024);

-Slav Viorica-Constanța (din data de 26.04.2024);

-Ioniță Anamaria-Mariana (din data de 29.04.2024);

-Staicu Lenuța (din datele de 24.05.2024 și 06.06.2024);

-Dumitru Constanța (din data de 30.04.2024);

-Dulgheru Liliana-Georgeta (din data de 30.04.2024);

-Anghel Elena Ecaterina (din data de 28.05.2024);

-Pompilian Florina (din data de 28.05.2024);

-Lăbăneață Florența-Luminița (din data de 30.04.2024);

-Grigore Elena-Nicoleta (din data de 06.06.2024);

-Dinu Ștefania (din data de 06.06.2024);

-Pleșa Cristian (din data de 07.08.2024);

-Matache Alexandra (din data de 02.08.2024 și 07.08.2024);

-declarații persoane vătămate Militaru Luminița și Militaru Florin Alexandru (din data de 07.08.2024);

-declarațiile suspectei Pisică Maria – Cristina din datele de 05.06.2024 și 06.06.2024;

-declarația suspectei Călin Mariana din data de 07.08.2024;

-proces-verbal din data de 31.05.2024 de consemnare a neprezentării martorei Pisică Maria – Cristina la testul poligraf;

-raport de constatare criminalistică nr. 377768 din data de 29.05.2024 cu privire la detecția comportamentului simulat al martorei Grătianu Ionela-Ancuța;

-raport de constatare criminalistică nr. 377948 din data de 14.06.2024 cu privire la detecția comportamentului simulat al martorei Călin Mariana;

-raport de expertiză medico-legală nr. A1/8230/2024;

-situația statistică a numărului de decese defalcate pe zile, survenite în perioada 01.01.2023 – 30.06.2024;

-planificarea gărzilor medicilor din lunile februarie – aprilie 2024;

-înscrisuri medicale privind pacientul Militaru Marian;

-procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare;

-procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate;

-declarațiile suspectelor/inculpatelor;


În drept, din mijloacele de probă administrate în cauză enumerate mai sus se constată că există probe din care rezultă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale au fost săvârșite de către inculpatele Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela.

Cu privire la propunerea de arestare preventivă a inculpatelor, trebuie precizat că arestarea preventivă este prevăzută de art. 223 alin. (2) C.proc.pen. și constituie o privare de libertate în sensul art. 5 par. (1) lit. c) din CEDO, având în vedere restricționarea raporturilor cu terții prin impunerea unei imposibilități temporare de a părăsi spațiul unei unități de detenție. Privarea de libertate urmează a se face în lipsa consimțământului inculpatului într-un spațiu restrâns de detenție pentru o durată ce nu poate depăși 30 de zile, conform dreptului intern.

Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 2 C.pr.pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune dintre cele enumerate în mod expres sau pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privare sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Analizând materialul de urmărire penală, apreciem că în cauză se impune luarea măsurii arestării preventivepentru o perioadă de 30 de zile față de inculpate, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 202 C.pr.pen. și, față de prevederile art. 223 alin. 2 teza finală, privarea de libertate a inculpatelor este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru a preîntâmpina comiterea altor infracțiuni de către acestea, astfel:

Obiectul cauzei îl constituie infracțiuni intenționate contra vieții, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a și i din C.pen. (faptă din data de 26.03.2024 – inculpată Miron Maria Alexandra), omorul calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a), e) și i) din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024– inculpată Miron Maria Alexandra) și omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a) și i) din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024 – inculpată Păiuș Mirela), infracțiuni menționate în mod expres de art. 223 alin. (2) din C.proc.pen..

Măsura preventivă privativă de libertate este necesară în scopul protecției ordinii publice, respectând exigențele de proporționalitate cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, în acord cu particularitățile cauzei, natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite.

Protecția ordinii publice în acest caz se impune prin raportare la gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, infracțiuni constând în uciderea, cu premeditare, a unei victime aflate în stare vădită de vulnerabilitate care se afla într-o unitate medicală în care se presupune că trebuie să primească îngrijirile medicale necesare pentru salvarea vieții.

În acest sens, trebuie avut în vedere contextul comiterii faptei de omor, respectiv tentativă de omor cu privire la victima Militaru Marian.

Astfel, așa cum a fost menționat anterior, medicul Miron Maria Alexandra, poreclită la nivelul secției "doamna cu coasa”, începând cu lunile octombrie - noiembrie 2023, a demarat un mecanism de eficientizare a activității Secției de ATI prin reducerea dozei de noradrenalină, substanță vitală pentru supraviețuirea unora dintre pacienții aflați la ATI care se aflau într-o stare gravă de sănătate și cu privire la care aceasta, în mod discreționar, arbitrar și inuman, aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire. Scopul scăderii dozei de noradrenalină era unul absolut inuman, provocarea decesului persoanelor pentru eliberarea paturilor de la ATI.

Așa cum a arătat martora Grigore Elena Nicoleta au existat destul de mulți pacienți cărora inculpata Miron Maria Alexandra le-a redus drastic doza de noradrenalină, în scopul de a le provoca un stop cardio-respirator. Este adevărat că până la acest moment, nu s-a reușit identificarea altor cazuri concrete în care stopul cardio-respirator al pacienților să fie provocat de către medicul Miron Maria Alexandra prin reducerea dozei de noradrenalina, însă acest fapt este pe deplin justificat având în vedere posibilitățile investigative reduse în condițiile în care starea de sănătate a pacienților era una, într-adevăr gravă, iar lipsa de noradrenalină din corp nu ar putea fi verificată pe baza unei autopsii. Cu toate acestea, din probatoriul administrat în cauză, în special declarațiile martorilor audiați, rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că aceasta era practica constantă a medicului Miron Maria Alexandra. Mai mult, practica constantă în acest sens este dovedită și de lipsa unui alt motiv al comiterii faptei cu privire la victima Militaru Marian, alt motiv decât acela de a eficientiza activitatea secției de ATI, eficientizare care nu s-ar fi putut produce prin grăbirea decesului unei singure persoane, ci doar printr-o activitate constantă în acest sens.

În plus, din declarația martorei Grigore Elena Nicoleta rezultă că Miron Maria avea saloane dedicate în care punea pacienții în stare gravă care urmau sau trebuiau să moară, respectiv saloanele 3, 6 sau 7.

Pentru a ascunde față de familiile pacienților scăderea dozelor de noradrenalină, inculpata Miron Maria Alexandra revenea în saloanele pacienților și creștea dozele înainte de vizitele făcute de membrii de familie, iar după vizite le reducea, așa cum rezultă din declarația martorei Grigore Elena Nicoleta.

Inculpata Miron Maria, după ce făcea aceste modificări, venea periodic să controleze starea pacientului, respectiv să vadă dacă acesta a decedat. Martora Grigore Elena Nicoleta a menționat că între ea și inculpată nu existau întotdeauna dialoguri, însă îi adresa din priviri întrebarea "De ce nu a murit?”sau "Nu e încă mort?”, martora răspunzând prin același limbaj non-verbal "Nimic încă.”

În acest context, la data de 26.03.2024, inculpataMiron Maria Alexandra a redus doza de noradrenalină pacientului Militaru Marian pentru a grăbi decesul acestuia. Decesul nu s-a produs la această dată numai ca urmare a intervenției martorei Grigore Elena Nicoleta. Inculpata, la schimbul de tură, știind că i-a redus la minim doza de noradrenalină, i-a spus colegei sale să aducă alt pacient de la UPU, fiind astfel sigură că decesul se va produce.

Ulterior, la data de 04.04.2024, inculpatele Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela au pus în aplicare rezoluția infracțională de a ucide victima Militaru Marian întrucât au apreciat că acesta este „de lăsat” și au reușit prin scăderea dozei de noradrenalină să îi provoace decesul.

Gravitatea deosebită a faptei este relevată și de faptul că în data de 30.03.2024, starea pacientului s-a îmbunătățit astfel că a fost detubat înainte de ora vizitei și a stat pe mască de oxigen, acesta fiind vizitat de soție cu care a și interacționat, episod care nu ar fi putut avea loc dacă planul infracțional pus în executare la data de 26.03.2024 de către inculpata Miron Maria Alexandra ar fi fost dus la bun sfârșit.

Calitatea de medic specialist Anestezie și Terapie Intensivăa celor două inculpateeste de natură să sporească gravitatea faptelor în condițiile în care acestea, dincolo de responsabilitatea profesională, și-au asumat responsabilitatea morală ca în activitatea pe care o desfășoară să depună toate diligențele necesare pentru acordarea de îngrijiri pacienților care își pun viața în mâinile acestora. Este de neconceput ca o persoană, cu atât mai mult un medic, să ia decizia de a pune capăt vieții unei persoane, indiferent de starea de sănătate a persoanei.

Gravitatea faptelor este cu atât mai mare cu cât scopul pentru care inculpatele au luat decizia de a pune capăt vieții victimei a fost acela de a elibera paturile de pe Secția de ATI.

Inculpatele au acționat cu intenție directă calificată prin scop, au redus doza de noradrenalină în scopul de a grăbi, în opinia lor, decesul persoanei.

Inclusiv selecția pe care inculpata Miron Maria Alexandra o făcea, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, în vederea stabilirii pacienților „de lăsat”, adică de lăsat să moară, dovedește lipsa de umanitate a gestului inculpatelor.

Aceste împrejurăritrebuie avute în vedere la stabilirea stării de pericol pentru ordinea publică și trebuie coroborate cu circumstanțele personaleale inculpatelor.

Inculpatele Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela au calitatea de medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă, calitate care le-a oferit contextul de a comite faptele de omor menționate anterior și care este de natură să agraveze, mai degrabă decât să atenueze, gravitatea faptelor comise.

Nu se poate reține în favoarea acestora nici faptul că sunt integrate în societate întrucât societatea pe care acestea și-au imaginat-o este una în care medicii pot lua decizia arbitrară și inumană de a pune capăt vieții unei persoane.

Lipsa antecedentelor penale, pregătirea profesională, mediul din care provin nu le-a împiedicat pe inculpate să ia, cu sânge rece, decizia de a suprima viața pacientului pe care aveau obligația de a-l trata, astfel încât aceste circumstanțe nu poate justifica luarea unei măsuri preventive mai puțin drastice decât aceea a arestului preventiv.

Modul de operare al inculpatelor, contextul comiterii faptei imputate, dovedește gradul de pericol ridicat pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatelor îl prezintă.

În acest caz, spre deosebire de alte cazuri de omor, trebuie să avem în vedere faptul că inculpatele nu au acționat pe fondul unei stări emoționale, ci au acționat „cu sânge rece”, fără vreo urmă de regret sau de căință și în plus, au pus și alte persoane, în special asistenții medicali, în situația dezumanizantă de a participa la suprimarea vieții unei persoane.

Eforturile asistenților medicali de a menține în viață pacienții dovedesc dincolo de orice dubiu rezonabil periculozitatea deosebită a unor medici care au considerat că sunt îndreptățiți să decidă când este timpul ca o persoană să fie „de lăsat” să moară.

Astfel, se consideră că există pericol concret pentru ordinea publicăatunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială vizând valorile ocrotite de prevederile Codului penal, ca urmare a activității anterioare sau posterioare a inculpatului ori a reacției declanșată de fapta săvârșită de către acesta, în acest sens legiuitorul dorind să analizeze cu precădere circumstanțele personaleale inculpatului, atitudinea adoptatăde către acesta în societate și nu în ultimul rând reacția declanșatăde fapta sa.

Fără echivoc, infracțiunea de genul celei reținute în sarcina inculpatelor afectează echilibrul social și produc o stare de indignare, iar existența pericolului concret, din acest punct de vedere, rezultă din ansamblul probator administrat în cauză privind perseverența și determinarea infracțională a acestora.

În plus, se consideră că astfel de fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatelor impresia că pot persista în sfidarea legii, fără a suporta consecințe, iar asupra persoanelor care iau cunoștință de faptă ar avea un impact invers, de neîncredere în organele statului și capacitatea acestora de a stopa fenomenul infracțional.

Trebuie avut în vedere faptul că victima, dar și familia acestuia, au lăsat lucru cel mai de preț, valoarea socială supremă, viața lui Militaru Marian în vârstă de 54 de ani, în mâna inculpatelor în speranța că acestea îl vor salva, însă Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela au decis, arbitrar, că nu este cazul ca acesta să mai fie ținut în viață întrucât ocupa un pat din Secția ATI.

Atitudinea inumană a inculpatelor, lipsa de respect față de valorile morale ale societății, precum și curajul infracțional arătat de acestea impun luarea unei măsuri ferme, categorice, care să aibă ca efect, în principal, conștientizarea riscului la care se expune dacă comite astfel de fapte.

Din aceste considerente, apreciem că rezultă fără dubiu caracterul insuficient al altor măsuri.

Apreciem că dispunerea măsurii arestării preventive față de inculpate se justifică nu numai pentru valorificarea exemplarității în cadrul prevențiunii generale, dar ar conduce și la reeducarea acestuia, nefiind o povară excesivă, față de gravitatea faptei imputate.

Măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal în condițiile în care apărările inculpatelor trebuie verificate, investigațiile trebuie continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei, iar lăsarea acestora în libertate ar putea periclita ancheta prin influențarea administrării probatoriului în cauză.

Ca atare, în vederea asigurării unui just echilibru între apărarea instituțiilor democratice și interesul comun al apărării drepturilor individuale, fără însă a se atinge substanța dreptului la libertate al inculpatelor Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela în mod arbitrar, apreciem că se impune ca necesară și proporțională privarea de libertate a acestora, lăsarea în libertate reprezentând un real pericol pentru ordinea publică și prezentând riscul influențării achetei, iar eventuala aplicare a măsurilor controlului judiciar prev. de art. 211 și urm. Cod proc pen. ori a arestului la domiciliu prev. de art. 218 și următoarele din Cod. Proc. pen. fiind în mod evident lipsite de eficiență, așa cum reiese din coroborarea întregului material probatoriu atașat prezentei propuneri.

Se constată, așadar, că există suficiente indicii temeinice că inculpatele Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, în accepțiunea art. 223 alin (2) C.proc.pen..

În temeiul art.224 C. proc. pen., art.223 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 202 alin. (1) și (3) din C. proc. pen,


S O L I C I T Ă M



Arestarea preventivă a inculpatei Miron Maria Alexandra, fiica lui Dorel și Maria Cornelia, născută la data de 17.08.1991, domiciliată în mun. București, Bd. Unirii  , sector 4, CNP: , cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 alin. 1 din C.pen., rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a și i din C.pen. (faptă din data de 26.03.2024) și omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a, e și i din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024), ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen., pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.08.2024 și până la data de 06.09.2024, inclusiv.


Arestarea preventivă a inculpatei Păiuș Mirela, fiica lui Ilian și Anișoara, născută la data de 04.03.1987, domiciliată în Mun. București, Șos. Pantelimon, Sector 2, CNP , cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit a și i din C.pen. (faptă din data de 04.04.2024), pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.08.2024 și până la data de 06.09.2024, inclusiv.



Procurori criminaliști,

Bogdan-Emil Naș

Bogdan-Octavian Muntianu


1Declarația medicului șef ATI, Pompilian Florina.

2Declarațiile martorilor Anghel Elena Ecaterina, Pisica Maria-Cristina, Calin Mariana, Grigore Elena-Nicoleta, Cârtoc Adriana, Dragomir Niculina, Ioniță Anamaria Marina, Niculae Ioana-Marilena, Pănoiu Cristina-Georgiana, Slav Viorica – Constanța și Dulgheru Liliana-Georgeta.

3Glasgow Coma Scale este un sistem de evaluare utilizat pentru a măsura nivelul de conștiență al unei persoane, folosit pe scară largă în medicina de urgență și terapie intensivă.