Camelia Smicală: „Copiii au fost găsiți, iar pe mine mă vor închide”. Av. Ana Săcrieru: „Nimic nu mai împiedică acum MAE să ceară repatrierea de urgență”. PS Macarie: „Deblocarea situației, pentru împiedicarea unei tragedii mai mari”
Dr. Camelia Smicală, mama româncă ai cărei copii evadaseră după ce fuseseră confiscați abuziv de Serviciul Social al Primăriei orașului Tampere din Finlanda, autoritate care le-a încălcat drepturi elementare timp de mai mulți ani, a anunțat miercuri seară că Mihai și Maria au fost găsiți de Poliția finlandeză, care i-a preluat „cu 5 mașini” pentru a-i duce la un spital de psihiatrie, deși minorii nu sufereau de vreo afecțiune, ci doar își manifestaseră liber voința, alta decât „interesul superior” declarat de autorități în numele lor.
Mama acestora, după ce a fost audiată vineri, cu reproșuri și insinuări, de către Poliție, se teme în prezent că ar putea fi arestată demonstrativ, eliminându-se astfel orice opoziție a ei și a copiilor față de măsurile întreprinse la adresa lor de statul considerat a fi „cel mai fericit” din Uniunea Europeană.
„Copiii au fost găsiți, ridicați de către 5 mașini de poliție, iar pe mine mă vor închide”, a scris dr. Camelia Smicală, miercuri seară, pe contul ei de social media. Românca solicitase autorităților țării noastre repatrierea de urgență a sa și a copiilor, însă MAE român a replicat că, deși a întreprins o serie de acțiuni în ultimii ani, cetățenia finlandeză prevalează în cazul copiilor Smicală, deși aceștia sunt și cetățeni români.
După publicarea mesajului Cameliei Smicală, pe pagina ei de Facebook au apărut reacții de solidaritate din partea românilor, care au trimis e-mail-uri autorităților finlandeze și au distribuit fotografii de protest.
Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ, care inițiase un demers de conștientizare a autorităților române în cazul copiilor Smicală, a scris miercuri seară pe social media că, după găsirea minorilor fugari de către autoritățile finlandeze, MAE român ar trebui să ceară repatrierea de urgență a acestora.
„În condițiile în care autoritățile finlandeze au găsit pe cei doi minori Smicală, fugiți din centre, nimic nu mai împiedică acum MAE să le ceară repatrierea de urgență a copiilor.
Am convingerea fermă că acum, în al doisprezecelea ceas, rațiunea va învinge. Altfel, asistăm un stat și un popor întreg, la o tragedie.
Avocat Ana-Corina Săcrieru”, e mesajul postat miercuri seară de Platforma ÎMPREUNĂ pe Facebook.
Și Episcopia Europei de Nord, din cadrul B.O.R., a lansat miercuri seară pe social media un „Apel la implicare pentru familia Smicală”, în care solicită autorităților române să se implice pentru deblocarea situației, împiedicând o tragedie și mai mare. PS Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord îi îndeamnă pe ortodocșii români să întețească, împreună, rugăciunea către Dumnezeu, ocrotitorul „orfanilor și al văduvelor, al celor sărmani și oropsiți”.
Situația familiei medicului român din Finlanda Camelia-Mihaela Smicală se înrăutățește din ce în ce mai mult. Copiii săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra, după ce au refuzat să mai stea în cadrul instituțiilor sociale ale primăriei Tampere din Finlanda, au fost descoperiți de poliție. Mama lor Camelia-Mihaela Smicală a reacționat astfel pe o rețea de socializare: „Copiii au fost găsiți, ridicati de catre 5 mașini de poliție, duși la psihiatrie, iar pe mine mă vor închide”.
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord s-a implicat și se implică în continuare în ajutorarea familiei, spiritual, moral și material, însă complexitatea și gravitatea situației depășește cu mult competențele și posibilitățile noastre. Mulțumim, pe această cale, tuturor factorilor responsabili ai statului român, ambasadori, oficiali, însă și oamenilor de bine, jurnaliști și simple persoane particulare, care s-au implicat în acest caz, ajutând familia Smicală.
Totodată, rugăm din inimă îndurerată reprezentanții statului român să caute cu toată atenția, cu toată voința și priceperea să apere drepturile cetățenilor statului nostru, Camelia-Mihaela Smicală, Johan-Mihail și Maria-Alexandra. Este esențial să fie deblocată această situație, prin dialog, prin demersuri diplomatice, binevoitoare, dar ferme, în cadrul legilor naționale și internaționale. Avem convingerea că se poate face mai mult în acest caz și că implicarea autorităților este necesară pentru a împiedica o tragedie și mai mare.
Vă îndemn în continuare să întețim împreună rugăciunea. Să-L rugăm pe Dumnezeul orfanilor și al văduvelor, al celor sărmani și oropsiți, să fie alături de Johan-Mihail, Maria-Alexandra și Camelia-Mihaela Smicală”, a transmis miercuri seară Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord.
Episcopul Macarie Drăgoi i-a îndemnat pe credincioși în 2020, de praznicul Botezului Domnului, zi în care Mihai Smicală a împlinit 14 ani, să fie solidari cu mama acestuia, ajutând-o să depășească impasul financiar provocat de costurile luptei legale cu autoritățile finlandeze. La acea vreme, Mihai și sora lui Maria erau dați dispăruți, după ce evadaseră în decembrie 2019 din centrele în care îi sechestrase așa-numitul „Serviciu Social” din Tampere, izolându-i de familie, de școală și de Biserică.
Pe același subiect

Camelia Smicală și-a primit de ziua ei cel mai frumos dar din lume: copiii! ActiveNews îi urează La Mulți Ani!

Majoritatea deputaților USR-PLUS, inclusiv Dan Barna, Cătălin Drulă și Radu Molnar, au votat împotriva sprijinului financiar acordat schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Proiectul a trecut cu votul altor partide

Camelia Smicală a câștigat în instanță dreptul de a-și primi copiii acasă, deocamdată pentru 6 luni de zile. Mesaj emoționant al doctoriței: „Mulțumim presei din România și oamenilor care ne-au susținut. Fără voi am fi căzut...”

Proaspăt-alesul Patriarh Porfirie al Serbiei a fost felicitat și de Episcopul Daniil al românilor din Banatul sârbesc, după ce primise urări și de la Patriarhul Daniel al României

3 mai 1997: 23 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă pentru a intra în NATO, la îndemnul lui Silviu Brucan

În ciuda vaccinării în masă, ISRAELUL a fost plasat pe locul 2 în Topul Galben al statelor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România. Lista AICI
Recomandările noastre

EXCLUSIV ACTIVENEWS. Români în luptă cu legile distructive ale lui Biden. Povestea tinerei Selina Soule, atleta româncă din SUA care se bate în instanță cu TRANSGENDERII pentru a elibera pistele fetelor de ei. TRUMP a criticat aberația impusă de Biden

HOLD UP PLUS și ACEASTA NU ESTE O CONSPIRAȚIE - cele mai căutate, interzise și disputate filme documentare despre PLANDEMIE și MAREA RESETARE - traduse în ROMÂNĂ

Merkel a anunțat la Consiliul European că la vară iese pașaportul digital UE! ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!”

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși
Secțiuni: Români în lume
Persoane: Camelia Smicală Corina Săcrieru PS Macarie
Locații: Finlanda
Subiecte: Cazul copiilor Camelia Smicală
Organizații: Ambasada României în Finlanda Episcopia Europei de Nord Ministerul Afacerilor Externe Platforma civică Împreună Poliția finlandeză
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)