ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În primăvara anului 1995, în luna mai, în Miami, exploda unul dintre cele mai macabre și înfiorătoare cazuri de crimă din istoria recentă a Floridei.
 
Și în mijlocul acestei povești, în urma căreia două persoane și-au pierdut viața, iar a treia a fost la un pas de moarte, a fost o româncă.

Ce s-a întâmplat?
În acel an celebrul oraș Miami din Florida a fost martorul crimelor și tâlhăriilor comise de „Gașca de la Sun Gym”, banda criminală  care-și primise numele în urma faptului că membrii acesteia frecventau aceeași sală de forță din oraș, denumită Sun Gym. Membrii acesteia erau Daniel Lugo (liderul- foto stânga), Adrian Doorbal și Stevenson Pierre. Aceștia au recrutat, ulterior, și alte persoane pentru a-i ajuta, punctual.

Totul a început în noiembrie 1994, atunci Marc Schiller, un om de afaceri de origine argentiniană a fost răpit de Daniel Lugo și compania, fiind ținut captiv aproape o lună într-un depozit. Membrii găștii l-au torturat pe Schiller până ce acesta și-a semnat toată averea pe numele răufăcătorilor. Pe 15 decembrie, banda a încercat de mai multe ori să-l omoare, dar nu a reușit: Schiller a supraviețuit unei coliziuni frontale cu un zid, apoi a fost incendiat și ulterior a fost călcat cu mașina de două ori de către aceștia. Pe 16 decembrie, acesta a reușit în mod miraculos să ajungă la spital, în stare critică. 

Deși au aflat că victima nu decedase, cei trei infractori nu s-au îngrijorat, fiind convinși că rănile suferite de acesta l-au incapacitat pe Schiller. În aceste condiții, Lugo și amicii săi s-au mutat în casa afaceristului, însușindu-și toate bunurile și banii acestuia, pe baza documentelor semnate cu forța.

În acest interval, intervine în scenă Sabina Elena Petrescu (foto), românca noastră. În vârstă de 25 de ani la vremea respectivă, era o dansatoare într-un club de striptis pe care Daniel Lugo, liderul bandei, îl frecventa la Miami.

Conform jurnalistului american Pete Collins, Sabina Petrescu (finalistă a Miss România în 1990) a plecat din România inițial la Moscova, după care a ajuns împreună cu soțul Constantin în Mexic, și de-acolo, în portbagajul unei mașini cu care a trecut în Statele Unite. Peter Davidson, în cartea sa „Omicid Miami: Asasinii de milionari”, scrie că Sabina Petrescu și-a a început activitatea ca dansatoare la Las Vegas, mutându-se la Miami în 1994. Pe 29 ianuarie 1995, l-a cunoscut pe Lugo. Într-o seară, acesta a „comandat-o” pentru un dans privat la un separeu din clubul unde Sabina dansa, iar acolo, acesta i-a spus că este un producător muzical și că îi oferă șansa să apară într-un videoclip realizat împreună cu celebrul Bruce Springsteen, la Londra.

Nemulțumită că trebuie să-și valorifice trupul pentru a trăi, Sabina a acceptat pe loc oferta, iar după o lună, s-a mutat în apartamentul pe care Lugo i l-a închiriat într-o zonă bună a orașului Miami. Românca a fost și mai impresionată când Lugo i-a promis că nu va mai trebui să danseze niciodată și că în schimb nu dorește decât să fie prieteni.

„Această frumoasă româncă nu mai întâlnise niciun bărbat ca Danny Lugo. Nu i-a cerut nimic din punct de vedere sexual, era blând și generos. Pentru a-i înlocui mașina stricată, Lugo i-a dăruit Sabinei o mașină, un BMW break negru din 1994. Inițial era verde, până când Lugo a revopsit-o și îi aparținea Dianei Schiller, soția primei victime a găștii. Dar Lugo nu i-a spus asta și nici nu i-a spus că numărul de identificare al vehiculului a fost schimbat”, scrie Peter Davidson în cartea sa.

De „Valentines Day”, Hugo i-a dăruit Sabinei un inel de logodnă și un colier. În aprilie, i-a plătit biletele de avion pentru o vizită la părinți în România: era logodită cu un tip de succes, avea mașină și casă și urma să colaboreze cu Bruce Springsteen. Era „Visul american”.

În timp însă, iluziile oferite de Lugo începeau să se clatine. La Londra nu a mai ajuns, iar omul ei venea târziu acasă (zilele și le petrecea cu nevasta, de care Sabina nu știa) și nu înțelegea de ce unui producător muzical îi trebuiau ochelari cu vedere de noapte, de tip militar.

Când l-a înfruntat, Lugo i-a spus o altă poveste: era agent CIA, iar acțiunile sale făceau parte din „misiunile agenției”. Mai mult decât atât, Sabina a fost pusă să jure că nu va spune nimănui, nimic.

„Sabina Petrescu e probabil una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut în toată viața mea.Dar era și una dintre cele mai naive femei pe care le-am întâlnit. Era îndrăgostită de Danny Lugo și a crezut povestea că era agent CIA”, a spus ulterior, Gail Levine, unul dintre procurorii care s-au ocupat de caz, pentru CBS News.
 
„Dumnezeu a binecuvântat-o pe Sabina Petrescu oferindu-i o față și trup frumos, dar nu și cu prea mult bun simț”, a completat un alt procuror în timpul procesului.

Procurorii americani spun că naivitatea Sabinei a fost mărită și de dorința sa, ca imigrant, să ofere ceva înapoi țării de adopție. Iar când Daniel Lugo i-a oferit șansa să lupte împotriva unor „indivizi periculoși”, românca n-a stat pe gânduri. Un alt factor ce a influențat acțiunile Sabinei a fost faptul că provenea dintr-o țară, România, unde astfel de înșelătorii elaborate erau practic necunoscute publicului, iar imaginea românilor despre America era formată pe baza filmelor de la Hollywood.
 
„Visul american” se transformă în coșmar

În aprilie 1995, povestea începe un nou capitol, de data aceasta unul ucigaș. Banii lui Marc Schiller erau pe terminate, și era nevoie de o nouă victimă. Unul dintre clienții de la Sun Gym, Winston Lee, un jamaican, bogat. De data aceasta, gașca de culturiști a implicat-o și pe Sabina, căreia i-au spus că victima este „un terorist palestinian”, pe care CIA trebuie să-l captureze, să-l ducă la un depozit la agenției, de unde va fi preluat. Dar vizitele dese pe care Lee le făcea în țara natală i-au salvat viața: banda a decis că este prea riscant să-l atace, nefiind siguri că-l vor găsi acasă.

Astfel, culturiștii americani și românca Sabina Petrescu și-au setat o nouă țintă: americanul de origine maghiară Frank Griga, cel ce-și realizase averea prin afaceri cu telefoane erotice.Soția sa era tot o unguroiacă, tot dansatoare ca și Sabina Petrescu, pe nume Krisztina Furton (FOTO). Și de data aceasta, Lugo i-a cerut ajutorul româncei, spunându-i că ungurul Griga este un traficant de persoane care răpește femei pentru a se prostitua. Planul era simplu: cuplul maghiar urma să fie răpit, trântit în portbagajul unei mașini și duși într-un depozit de unde să fie preluațit de FBI.

Din nou, socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de-acasă. Atacul a fost abandonat pentru o dată ulterioară, dar în loc să intre ei în casa lui Griga, omul de afaceri maghiar și prietena sa au ajuns în locuința lui Adrian Doorbal, principalul acolit al lui Lugo. Acolo, afaceristul maghiar a fost bătut atât de rău încât a murit, înainte să le spună criminalilor unde se află averea sa și fără codurile de acces din reședință.

Soția sa, Krisztina, a fost injectată cu un sedativ pentru cai, Rompun. După ce au aruncat cadavrul lui Frank în cadă, iar soția și-a revenit, Lugo și Doorbal au încercat să obțină de la ea codurile de acces în casă. Sedată și cu vagi cunoștințe de limbă engleză, unguroaica le-a vorbit incoerent, ceea ce i-a făcut pe criminali să-i mai injecteze o doză letală de sedativ.

Trezindu-se cu ambii soți morți, Lugo și Doorbal s-au apucat să dezmembreze cadavrele celor doi pentru a-și acoperi urmele.

Nu știau însă, că simultan cu acțiunea lor, Marc Schiller, prima victimă, s-a dus din nou la poliție. Ajutat de un detectiv particular, aceștia i-au convins pe polițiști să investigheze răpirea sa. Poate dacă ar fi făcut-o cu cinci luni înainte, soții Griga ar fi trăit.

Prietenii familiei Griga au anunțat și ei autoritățile despre dispariția celor doi, și n-a durat mult până ce polițiștii au realizat că este vorba de aceeași răufăcători. În curând, au dat de Sabina Petrescu, a cărei locuință au percheziționat-o.

Acolo au găsit cheile mașinii conduse de Diana Schiller, precum și o mulțime de alte obiecte furate din casa lui Marc Schiller.  Sabina Petrescu a spus poliției tot ce știa, iar în schimbul mărturiei sale, a scăpat fără o condamnare.

Mai mult, ea le-a spus anchetatorilor că liderul găștii, Daniel Lugo, se ascundea în Bahamas, acolo de unde a fost adus de către poliția americană. În vara și toamna lui 1995, poliția a mai arestat doi participanți la răpirea lui Schiller: Carl Weekes și Stevenson Pierre.

Marele proces a început abia 1998, fiind cel mai lung și mai scump din istoria Comitatului Dade, din Florida. Pentru crimele lor, Daniel Lugo - iubitul Sabinei Petrescu - și Adrian Doorbal, au fost condamnați la moarte.

Cei doi așteaptă, de-atunci, ca pedeapsa să fie pusă în executare, aceștia urmând și ultimele căi de atac permise de legislația americană.

Cât despre Sabina Petrescu, ea rămâne o victimă a naivității de care sufereau mulți români în privința diferenței dintre realitate și imaginea SUA prezentată de filmele de la Hollywood. Visul ei american s- a transformat într-un coșmar.

Cazul găștii de criminali culturiști a fost prezentat, în mod extensiv, de către jurnalistul Pete Collins, în publicația Miami NewTimes News, de unde a fost prelat și de mass-media națională. Istoria acestor crime a ajuns și pe marele ecran în filmul „Pain&Gain”(2013), în care rolul principal e jucat de Mark Wahlberg. Rolul Sabinei Petrescu a fost interpretat de către actrița israeliană Bar Paly.