Îmi amintesc cum în anii trecuți, aici departe de țară, în prag de Crăciun, am vizitat un bătrân țintuit la pat, un intelectual sensibil, foarte rafinat. I-am cântat câteva zeci de colinde țibleșene învățate în copilărie, iar el m-a ascultat cu lacrimi în ochi. La final, mulțămindu-mi, mi-a spus: „Părinte episcop, mă bucur nespus că nu v-ați pierdut puritatea copilăriei!”. Acesta este cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată. I-am răspuns bătrânului, după ce l-am sărutat pe frunte: „Nici dumneavoastră nu v-ați pierdut-o. Atâta vreme cât încă mai colindăm, nu ne putem pierde puritatea copilăriei”.

Aceasta este convingerea mea, credința mea și în acest început al Postului Nașterii Domnului. Da, mai este posibilă puritatea copilăriei, chiar și în aceste zile atât de întunecate și chiar în această lume care calcă în picioare această puritate. Cât timp Domnul alege să Se nască printre noi, cât timp Domnul, ni Se arată, din nou, ca un Prunc al pruncilor, în brațele Maicii Sale, da, este încă posibilă puritatea copilăriei!

Două cuvinte evanghelice aș pune la inimile frățiilor voastre la început de post. „De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor.” (Matei 18, 3). Nu putem primi pe Pruncul pruncilor dacă noi înșine rămânem „îmbătrâniți în rele”, învârtoșați de patimi și încărcați de toată zdroaba și alergătura de fiecare zi. Avem nevoie să ne recuperăm sensibilitatea și deschiderea inocentă a copilului pentru a putea primi, în inimile noastre, bucuria Nașterii Domnului. Ne putem recupera această dimensiune a firii noastre de vom lua în serios postul ce ne stă în față, înțelegând că nu este vorba doar despre abținere de la unele mâncăruri, ci de primenire, pregătire duhovnicească, de conștientizarea stării noastre în fața marelui eveniment al Nașterii Mântuitorului.

 

Făcând astfel, vom redeveni oameni. Iar unul din semnele distinctive că încă nu ne-am pierdut umanitatea este întocmai capacitatea de a ne bucura de fața luminoasă a pruncilor, fie că sunt ai noștri sau ai altora, de privirea lor senină și de zâmbetul care le înflorește pe chip. Hristos ne încredințează: „Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește.” (Matei 18, 5). O societate ai cărei oameni își pierd această capacitate este o societate a morții, unde gradul de dezumanizare a atins ultimele stadii.

Al doilea cuvânt evanghelic are legătură cu dezumanizarea la care a ajuns lumea în care trăim: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării.” (Matei 18, 6). Un cuvânt tare greu și înfricoșat. Iată cât de prețioasă este, la Domnul, puritatea copiilor! Iată ce crimă este murdărirea, pervertirea acestei purități! Prin negrija față de creșterea copiilor, lăsați astfel pradă programelor nocive ale televizorului sau internetului, prin distrugerea inocenței lor prin așa-zisele programe de educație sexuală, prin distrugerea familiilor în numele unui așa-zis interes superior al copilului, prin multe altele ajungem să smintim pe pruncii aceștia mici și nevinovați, căzând sub greutatea cuvântului Dreptului Judecător și pregătind calea către înrobirea cea de pe urmă a omului.

De aici, din îndepărtatele Țări ale Nordului, îmi aduc aminte cu nostalgie de colindele și de sărbătorile Crăciunului așa cum erau ele trăite odinioară în satul meu năsăudean de la poalele Țibleșului. Cei care se mai pot împărtăși încă din aceste dalbe datini, îi îndemn să le prețuiască și să le cinstească, înțelegând marele dar pe care-l au. Cei care nu mai au parte de ele sau cei care, ca și mine, se află în țări străine, să aibă nădejdea că, prin pregătirea duhovnicească potrivită, se vor bucura de mireasma de neuitat a Crăciunului și a comuniunii cu frații întru credință. Chiar dacă nu mai trăim în vechiul sat românesc, încă ne putem colinda unii pe alții, oriunde ne-am afla în această lume, vestindu-ne Nașterea Domnului cu străvechi versuri. Chiar dacă trăim într-o lume tot mai dezumanizată, o putem, încă, face sensibilă la nevinovăția pruncilor, dacă noi înșine vom rămâne sensibili la Taina Întrupării. Învățați-i pe copii frumoasele noastre colinde, însă învățați-i mai presus de toate să fie buni asemenea Domnului Celui Bun pe care-L vestim în colinde!

Gândul meu se îndreaptă acum și către mame, cele care vor da naștere, în această perioadă, pruncilor dăruiți lor de Dumnezeu. Ce dar poate fi mai mare, pentru o mamă, a da naștere în aceste binecuvântate zile ale Nașterii Domnului?

Să ne pregătim, așadar, cu toții, cu mic, cu mare, „căci Prunc s-a născut nouă!” (Isaia 9, 5)”.