DESTIN. Angajații unei policlinici din Italia au făcut chetă pentru ca o infirmieră româncă să poată fi înmormântată decent

Trăim printre străini. Muncim pentru străini. Murim printre străini. Și suntem înmormântați din mila străinilor.
„O poveste tulburătoare și absurdă”, așa au numit angajații unei policlinici din Cagliari destinul colegei lor.
Daniela Ungurașu avea 44 de ani și era din Moinești. A plecat să lucreze în Italia, ca asistentă medicală, în urmă cu 10 ani, scrie publicația Cagliari Casteddu, preluată de Gazeta Românească.
Femeia a murit în ziua de 17 decembrie 2017, în locuința ei din Cagliari (Sardegna), iar trupul ei a fost transportat la morgă.
Timp de trei luni, autoritățile române au căutat în țară, fără succes, rudele femeii. La 16 martie 2018, Ambasada României în Italia a trimis reprezentanților Primăriei din Cagliari și Direcției Medicale din Duilio Casula următorul răspuns: „Ministerul de Interne din România – Direcția Pașapoarte ne-a informat că la adresa de domiciliu a defunctei nu a fost identificată nicio rudă, nici măcar până la gradul patru”.
Iar trupul Danielei a rămas închis într-un sertar frigoric. Vestea a ajuns până la colegii ei, de la Policlinica din Cagliari, iar aceștia nu au rămas indiferenți. „O poveste tulburătoare și absurdă. Știu că Daniela a lucrat la policlinica din Cagliari, la Spitalul Marino și în unele case de îngrijire medicală. De îndată ce am auzit de povestea ei, am încercat să aflăm mai multe și să găsim o rudă”, a explicat Claudio Pirarba, asistent medical din Ordinului asistentelor medicale din provincia Cagliari.
Colegii Danielei Ungurașu s-au mobilizat și au început să strângă bani, ca să o poată îngropa creștinește. Căci „altfel, trupul ei ar fi ajuns într-un mormânt comun și fără posibilitatea de a mai fi exhumat. Iar ortodocșii țin mult la respectarea obiceiurilor înmormântării”, a precizat Claudio Pirarba.
Colegii româncei au făcut chetă și au strâns 2.700 de euro. Iar după ce ziarul italian a publicat articolul, trista poveste a Danielei a devenit internațională și a fost citită și de un văr de-al ei, care lucrează în Anglia.
El a luat legătura cu Gina R., o asistentă medicală româncă, membră a parohiei românești din Cagliari. „Seamănă cu un film, un văr de-al Danielei m-a contactat, spunându-mi că a auzit de moatea ei din Cagliari Online. El mi-a spus că nu mai auzise de ea din ianuarie pentru că, lucrând în locuri îndepărtate, se auzeau rar” a declarat Gina R. pentru Cagliari Casteddu. „De asemenea, am aflat că există un alt văr al Danielei, care locuiește în București și care se ocupă de casa, nelocuită azi, în care Daniela a trăit împreună cu mama ei, care a murit cu câțiva ani în urmă”, a mai precizat Gina R.
Sicriul va fi trimis în România, pentru ca Danielei Ungurașu să poată fi înmormântată lângă mama ei. Din banii colectați de colegii italieni vor fi plătite doar cheltuielile cu firma funerară, vărul din Anglia spunând că va acoperi el toate celelalte cheltuieli.
Peste 2.500 de români mor în străinătate, în fiecare an. În prezent, trupurile a 23 de români se află în morgi din Italia, Spania, Germania, Franța, Ungaria, Grecia și SUA. O repatriere din vestul Europei costă aproximativ 7.000 de euro, iar una din altă zonă a lumii poate ajunge la 15.000 de euro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Victor Roncea: TURUL 2 ÎNAPOI SE ȚINE PE 4 MAI 2025

Nikola Tesla era istro-român și fiu de preot ortodox - Mărturiile lui Henri Coandă. 82 de ani de la moartea marelui savant româno-sârb (7-8 ianuarie 1943). Firma lui Elon Musk îi poartă numele

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

7 ianuarie: Nașterea Domnului, în lumea ortodoxă pe stil vechi. Un mesaj Mitropolitului Basarabiei

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro. Academia Română și NeamUnit oferă și aplicația gratuită Mihai Eminescu - Întreaga Operă

Mária Berényi: GOJDU
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Români în lume
Locații: Italia
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe Ministerul de Interne
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)