Doi români din Belgia, găsiți împușcați în cap

Cadavrele a doi români împușcați în cap au fost descoperite vineri dimineață în zona Forchies-la-Marche din Belgia, informează RTL, citat de Mediafax.
Fiica uneia dintre victime a sesizat Poliția belgiană despre disparția celor doi, care plecaseră la pescuit în zona Forchies-la-Marche. Autovehiculul cu care au plecat cei doi a fost descoperit parcat în apropierea iazului, unde au fost găsite ulterior și cadavrele. Autoritățile au demarat o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor în care s-au produs crimele.
Ancheta urmează să stabilească dacă acestea au fost planificate ori rezultate dintr-un incident neprevăzut, a informat procurorul belgian Vincent Fiasse.
Cei doi români, în vârstă de 45 și 48 de ani, au fost găsiți decedați într-o zonă izolată, aflată la circa un kilometru depărtare de drumul public, a remarcat jurnalista Aurélie Henneton.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Victor Roncea: TURUL 2 ÎNAPOI SE ȚINE PE 4 MAI 2025

Nikola Tesla era istro-român și fiu de preot ortodox - Mărturiile lui Henri Coandă. 82 de ani de la moartea marelui savant româno-sârb (7-8 ianuarie 1943). Firma lui Elon Musk îi poartă numele

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

7 ianuarie: Nașterea Domnului, în lumea ortodoxă pe stil vechi. Un mesaj Mitropolitului Basarabiei

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro. Academia Română și NeamUnit oferă și aplicația gratuită Mihai Eminescu - Întreaga Operă

Mária Berényi: GOJDU
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Români în lume
Persoane: Vincent Fiasse, procuror Belgia
Locații: Belgia
Subiecte: Moarte suspectă
Organizații: Poliția belgiană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)