”În numele copilului” - totul despre familia Bodnariu. Un film despre DRAMA prin are trec cei doi părinți cărora Norvegia le-a FURAT copiii
Cazul familiei Bodnariu este extrem de discutat în ultima vreme, iar drama prin care trec cei doi părinți a fost prezentată într-un reportaj realizat de TVR Internațional, filmat în Norvegia.
”În numele copilului” este titlul acestui reportaj care aduce în prim plan povestea lui Ruth și Marius, ai cărei 5 copii au fost preluați de autoritățile norvegiene în urma unui denunț care acuza corecții fizice aplicate minorilor, făcut la serviciile de protecție a copilului (Barnevernet).
Cei cinci copii au fost luați cu brutalitate de lângă părinți în luna noiembrie, copiii fiind acum plasați în trei familii, iar povestea lor a trezit conștiințe și au mișcat inimi.
Marius și Ruth au fost acuzați de autoritățile norvegiene de violență fizică asupra copiilor cei mari. Copiii le-au fost luați, duși la sute de kilometri, de unde nu au mai venit niciodată acasă.
Acest material conține interviuri cu autorități, reprezentanți ai Parlamentului norvegian, avocați, oficiali ai Bisericii Neoprotestante, oficiali ai Bisericii Orotodoxe Române, filmări cu familia Bodnariu, vecini, prieteni și români din diaspora, ale căror opinii consolidează întreaga poveste.
Un al caz, cel al familiei NAN a primit decizia finală în procesul care a avut loc săptămâna trecută în Norvegia. Din păcate, familia de maramureșeni a PIERDUT PROCESUL. Instanța și-a motivat decizia astfel: părinții nu au vrut să recunoască faptul că și-au bătut copiii.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Victor Roncea - AUTODENUNȚ: În apărarea lui Eugen Tomac - din cauza mea și a Mareșalului Averescu a fost anchetat abuziv ani de zile și este atacat de propagandiștii roșii până astăzi
Biserica Ortodoxă Română spune NU ”parteneriatului civil” de la cel mai înalt nivel: ”Românii doresc să păstreze unitatea familiei creștine, constituită din bărbat, femeie și copii” - Patriarhul României de Ziua Copilului și a Românilor de Pretutindeni
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Când visul american se transformă în coșmar: povestea neștiută a Sabinei Petrescu, finalista Miss România 1990 implicată fără voia ei, într-unul dintre cele mai celebre cazuri de crimă din ultimii 25 de ani
Mesajul Părintelui Justin Pârvu de Adormirea Maicii Domnului 2022: „Toți românii să se întoarcă în Țară! Nici un român să nu mai părăsească România!”
A ÎNVINS! Trump, al 47-lea președinte al SUA: VOI OPRI RĂZBOAIELE! Victorie categorică în statele-cheie. Kamala Harris și-a anulat discursul și a închis televizoarele. Liderii lumii îl felicită pe Donald Trump - LIVE TEXT din ZIUA și NOAPTEA ALEGERILOR
Recomandările noastre
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
Secțiuni: Români în lume
Persoane: Marius Bodnariu
Locații: Norvegia
Subiecte: Cazul familiei Bodnariu
Organizații: Barnevernet
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)