Din nefericire, prima postare din 2020 nu este una optimistă. În urmă cu o lună, echipa emisiunii „Dispăruți fără urmă” a fost la Tampere, în Finlanda, unde a realizat un documentar despre cazul dr. Cameliei Smicală și a celor doi copii ai ei. Povestea dramatică a acestei  familii a început acum patru ani, când mama a fost despărțită de copii, iar copiii, la rândul lor, au fost separați și plasați în grija statului. În urmă cu câteva luni, Mihail și Maria au fugit din centrele în care erau cazați, refuzând statutul de copii ai nimănui. 

În aceste zile, situația familiei Smicală este departe de a se fi rezolvat. Cei doi copii, Mihail și Maria, sunt în continuare de negăsit. După cum știți deja, acești copii și mama lor sunt cetățeni finlandezi și români în egală măsură. Dacă oficialii finlandezi nu iau în seamă dorința copiilor, Mihail și Maria, de a locui cu mama lor, Camelia Smicală, autoritățile române ridică din umeri, alegând să nu se implice aproape deloc în rezolvarea acestei probleme. Declarațiile recente ale Cameliei Smicală ne-au determinat să readucem în atenția opiniei publice această situație devenită insuportabilă. „Am fost înștiințată că poliția mă va interoga vineri (10 ianuarie) în legătură cu situația copiilor mei. Sunt acuzată de alienare parentală. Nu știu ce înseamnă asta. Poliția a anunțat că refuză ascultarea copiilor și pe cea a avocatului lor. În concluzie, mă pot aștepta la orice" spune Camelia Smicală pe pagina ei de facebook. 

Pentru a înțelege mai bine situația, vă invităm să urmăriți integral interviul oferit de av. Ana Corina Săcrieru pentru TVR – un fragment din acesta a fost difuzat în ediția din 19 decembrie a emisiunii „Dispăruți fără urmă”. 

Ana Corina Săcrieru (ACS): Până în prezent s-au făcut o serie de demersuri, atât în țară cât și în Finlanda. În țară prin 8 avocați s-a formulat o notificare de repatriere, notificare formulată în numele celor doi minori care au cetățenie română și care au și domiciliul în România, notificare adresată atât Ministerului Afacerilor Externe cât și Președinției României. La acea notificare, deși au trecut 4 luni și jumătate, nu s- a primit niciun răspuns. Tot prin cei 8 avocați, cei doi copii au solicitat o audiență la ministrul de externe, o audiență fie personală, fie prin cei 8 avocați ai Asociației civice apolitice „Împreună” care face pro bono toate aceste eforturi pentru ajutorarea celor doi copii și a mamei lor,  și cu toate că această solicitare de audiență s-a formulat de la sfârșitul lunii iulie, nici până în prezent nu am primit decât un singur răspuns prin care eram trimiși la un serviciu din subordinea ministrului, în condițiile în care gravitatea extremă a problemei reclama cu necesitate înțelegerea ei de către persoana cu adevărat abilitată și care avea competențele necesare să dispună luarea unei măsuri. Respectiv, în speță, ministrul de externe, despre care este de notorietate că s-a mai implicat în cazuri de rezolvare a problemelor unor cetățeni străini privind domiciliul în România sau eliberarea pașaportului pe teritoriul românesc. Deci cu atât mai mult în cazul unor cetățeni cum este cazul celor doi copii care au și cetățenie română.  

ACS: Acești doi copii au dublă cetățenie, ei sunt în egală măsură cetățeni finlandezi și cetățeni români. În plus au domiciliul forțat în Finlanda, ținuți împotriva voinței lor în acest Centru social aflat în subordinea Serviciului social din Tampere și și au și domiciliul legal în România mai precis la bunicii lor, în Piatra Neamț, strada Petru Rareș. Deci din punct de vedere juridic lor le sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului 2201, regulament care spune foarte clar cum se stabilește competența. Partea finlandeză invocă o așa zisă prevalență a cetățeniei finlandeze. Partea română preia literal această susținere a părții finlandeze care este de fapt - ca să o denumim, ce înseamnă partea finlandeză -  primăria Tampere, Serviciul social din Tampere. Și preia așa zisa prevalență a cetățeniei finlandeze, pentru care nu există niciun temei legal în Regulamentul 2201. Nu mai spun că nu există temei doctrinar sau temei de jurisprudență. De ce spun că nu există niciun temei legal: pentru că în Regulamentul 2201 se specifică foarte clar la articolele 12 și 13 că interesul superior al copilului este acela care dictează competența. E adevărat că la articolul 8 spune că aparține competența de soluționare acelor instanțe unde își are copilul, atenție, reședința obișnuită. Ori copiii din speța noastră au o reședință forțată împotriva voinței lor ceea ce nu poate însemna în accepțiunea Regulamentului 2201 reședință obișnuită, ci dimpotrivă. Reședința obișnuită este aceea unde ei se consideră, unde ei cer întruna, de ani de zile, să rămână, respectiv cu mama lor, iar în ultimii ani solicită să fie măcar repatriați la ei în țară, în România, la domiciliul bunicilor. 

Tot sub aspectul situației juridice mai e un aspect extraordinar de relevant: instanțele din Finlanda refuză să soluționeze pe fondul ei această speță. Cu alte cuvinte, când Ministerul Afacerilor Externe spune societății civile românești că nu e competent Statul român să rezolve problema acestor copii, că această competență ar aparține instanțelor din Finlanda, spune un mare neadevăr pentru că există hotărâri judecătorești  - și noi pe cheltuiala noastră proprie care a fost semnificativă am tradus toate hotărârile judecătorești pentru a ne lămuri care este situația și pentru a nu susține lucruri împotriva adevărului juridic - și din toate hotărârile judecătorești rezultă o situație extraordinar de importantă și complet desconsiderată de Ministerul Afacerilor de Externe. Și anume că ultima hotărâre judecătorească pronunțată de Finlanda, de o instanță din Finlanda, pe fondul problemei acestor copii, datează din 2013 când copiii s-a stabilit că vor rămâne cu mama lor în domiciliul acesteia. Din 2013 și până în prezent nu mai există nici măcar o singură hotărâre judecătorească prin care să se dispună asupra fondului problemei. Permanent instanțele din Finlanda spunând: dacă Serviciul social Tampere a apreciat că e mai bine să stea în Centrul social de plasament luându-i, cu violența pe care pe care probabil că ați difuzat-o, respectiv că apreciază că e necesar să stea împotriva voinței lor în Centrul de de plasament, noi, Instanța de judecată nu avem, în temeiul articolului X din Legea finlandeză, competență să analizăm această chestiune. Ba mai mult, atunci când și tata și mama (culmea, până și tatăl a solicitat),  mama și copiii au solicitat schimbarea măsuri de plasament, în 2017 e Hotărâre judecătorească motivată pe larg în care instanța finlandeză spune că nu are avizul Serviciului social Tampere să intre pe fondul analizei cererilor părinților și copiilor și respinge cererea ca prematură, așteptând un aviz al al Serviciului social din cadrul Primăriei Tampere. Cu alte cuvinte nu există o competență exclusivă a Finlandei în niciun caz. Doi: nu există un proces pe rol în prezent pentru a putea fi invocată așteptarea până la soluționarea de către instanța din Finlanda, dimpotrivă, avem proces în România privitor la domiciliul minorilor. 

ACS: Acești copii fiind cetățeni români li se aplică legea română pentru că există dispoziție expresă în acest sens. Este vorba despre articolul 3, litera b, din legea 272/2004: minorii fiind cetățeni români beneficiază de dispozițiile acestei legi cu atât mai mult cu cât ei sunt ținuți forțat în străinătate, împotriva voinței lor. 

Este foarte interesant de analizat comparativ, ei având dublă cetățenie, legea aplicabilă în ceea ce privește drepturile lor ca minori de a fi audiați, această comparație între cele două dispoziții legale naționale, finlandeză și română, aplicabile celor doi minori fiind subsumate Convenției privind drepturile copilului. Dacă în legea română ei au dreptul să fie audiați începând cu 10 ani – și li s-a încălcat acest drept, oricâte cereri fac ei din momentul în care au fost smulși cu violență de lângă mama lor – în legea finlandeză au dreptul să fie audiați începând cu 12 ani. Mihai a formulat a doua zi după ce a împlinit 12 ani o astfel de cerere, adică în 7 ianuarie 2018. Au trecut de atunci 2 ani și niciun judecător din Finlanda nu i-a admis cererea lui. De fapt nici măcar nu avem garanția că vreun judecător a analizat-o și a respins-o. Mihai a depus-o la Centrul de plasament unde este ținut împotriva voinței lui, avocatul din Finlanda a formulat și a făcut toate demersurile necesare, doi ani de zile cererea lui a fost desconsiderată. Cu alte cuvinte, suntem în prezența unei încălcări grave nu doar a legislației din România, ci și a legislației din Finlanda în ceea ce îi privește pe acești doi minori. Nu mai spun că deasupra acestor dispoziții naționale, finlandeză și română, stă Convenția drepturilor copilului în care iarăși copilul are dreptul să fie audiat de către un judecător în garanții de imparțialitate față de părțile implicate. Ori în prezenta cauză, în care judecătorul din Finlanda nu pătrunde în fondul problemei fără să îi dea aviz primăria, cum se poate vorbi de imparțialitate?

 

Acest lucru ar fi trebuit să-l sesizeze MAE și în acest sens echipa noastră de 8 avocați s-a mărit cu încă un avocat pentru a studia mecanismele internaționale pe care Statul român le încalcă neapărându-și cetățenii, în speță acești doi cetățeni.

În fine, ultima dispoziție legală națională încălcată grav în ceea ce îi privește pe acești doi copii este dispoziția articolului 2, aliniatul 1 din Legea 248/ 2005 privind regimul liberei circulații potrivit cu care autoritățile române sub nici o formă, pentru niciun motiv, nu au voie să interzică unui cetățean român reîntoarcerea pe teritoriul țării sale. Ori acest tratament, grav, abuziv, diferențiat comparativ cu tratamentul pe care Statul român îl aplică altor cetățeni (chiar neromâni fiind, care nu au cetățenie română) înseamnă încălcarea gravă a acestui articol.  Practic ei, deși sunt cetățeni români, nu au voie să pătrundă pe teritoriul țării de cetățenie. Nu au voie să ajungă la domiciliul lor din Piatra Neamț, strada Petru Rareș.