Italia, la picioarele unui român. Împușcat în timp ce a intervenit pentru a dejuca un jaf, Ivan George Sandu este considerat EROU
Ivan George Sandu este numele care în aceste zile a ajuns în paginile ziarelor din Italia. Nu pentru vreo infracțiune, ci în urma unui gest curajos care l-a transformat, într-o localitate din Calabria, într-un erou.
Românul pe care italienii îl consideră erou a încercat să oprească doi bărbați care au comis un jaf într-o tutungerie, în centrul cartierului Sambiase din Lamezia Terme (provincia Catanzaro, în Calabria). În timp ce intervenea, pentru a-i opri pe cei doi răufăcători, Ivan George Sandu a fost rănit în abdomen de un foc de armă. Tânărul, de 35 de ani, a ajuns la spital, unde a fost operat. Presa italiană scrie că starea sa de sănătate este bună.
Gestul lui curajos a fost aplaudat de societatea civilă și de primarul Paolo Mascaro, care a mers personal la spital, pentru a-i mulțumi românului. "Subliniem că acest băiat român din Lamezia Terme a făcut un act de curaj complet neobișnuit", a declarat primarul.
Pino Morabito, președintele Asociației culturale San Nicola, a lăudat și el gestul tânărului, care cu riscul vieții, a încercat să îi oprească pe autorii jafului.
Ivan George Sandu nu este căsătorit și locuiește în zona în care a avut loc jaful, o zonă istorică, dar foarte săracă și lipsită de apărare, scrie lameziainforma.
"Este o persoană care pentru a trăi s-a adaptat în a lucra orice, cu multă bunăvoință și umilință", a spus Morabito, apreciind eroismul românului ca pe "o dovadă faptului că centrul istoric al localității este fără apărare, fără protecție".
În 2014, un alt român era declarat erou de presa italiană, după ce reușise să salveze o femeie cu dizabilități dintr-o clădire de trei etaje care s-a prăbușit.
Poate că cel mai cunoscut caz este al româncei supranumite de presa italiană "Îngerul de la metrou". În 2006, presa italiană titra "Unde ești tu, înger din Est?", după un grav accident la metroul din Roma, când două garnituri s-au ciocnit la Piazza Vittorio Emanuelle. Mai mulți români au ajutat la scoaterea răniților dintre fiare. Dar au dispărut când au sosit echipele de salvare. Printre ei și o tânără blondă, așa cum povestea un italian. Ramona Ianuș, asistenta de 26 de ani, care lucra ilegal ca babysitter în Italia, a devenit și ea o eroină, primind elogiile primarului Romei de la acea vreme.
Pe același subiect

Camelia Smicală și-a primit de ziua ei cel mai frumos dar din lume: copiii! ActiveNews îi urează La Mulți Ani!

Camelia Smicală a câștigat în instanță dreptul de a-și primi copiii acasă, deocamdată pentru 6 luni de zile. Mesaj emoționant al doctoriței: „Mulțumim presei din România și oamenilor care ne-au susținut. Fără voi am fi căzut...”

Majoritatea deputaților USR-PLUS, inclusiv Dan Barna, Cătălin Drulă și Radu Molnar, au votat împotriva sprijinului financiar acordat schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Proiectul a trecut cu votul altor partide

3 mai 1997: 23 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă pentru a intra în NATO, la îndemnul lui Silviu Brucan

Proaspăt-alesul Patriarh Porfirie al Serbiei a fost felicitat și de Episcopul Daniil al românilor din Banatul sârbesc, după ce primise urări și de la Patriarhul Daniel al României

În ciuda vaccinării în masă, ISRAELUL a fost plasat pe locul 2 în Topul Galben al statelor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România. Lista AICI
Recomandările noastre

EMBRIONII UMANI DIN VACCINURI. O dezbatere inexistentă în România. Av. Piperea: „Abominabil. Coșmaresc. Satanic de-a dreptul.” Catolici din SUA: Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt produse și/sau testate cu linii celulare care provin de la copii avortați

Sfintele Paști, INTERZISE

Perversiunea morală sau ipocrizia cu ștaif a președintei Maia Sandu

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)