Legalizarea bordelurilor, paravan pentru traficul de persoane, proxenetism și prostituție forțată. Infernul trăit de românce în Germania: „Este mai periculos decât să mergi la război”. Concluzia dramatică a unui documentar transmis de ZDF
Documentarul „Bordell Deutschland” (Bordelul Germania), transmis de ZDF arată că viața de zi cu zi a prostituatelor din Germania este controlată de criminalitatea organizată.
Femeile care activează în domeniu - multe dintre ele românce - au parte de experiențe șocante. De altfel, documentarul realizat de Christian P. Stracke, prezintă și poveștile unor românce care au reușit să părăsească bordelurile și încearcă să își facă o nouă viață.
Denisa, de exemplu, a reușit să se elibereze și acum participă la programe de educație contra prostituției în zonele sărace ale României.
Potrivit Biroului Federal de Statistică, aproximativ 1,2 milioane de bărbați folosesc servicii sexuale zilnice în Germania, iar numărul prostituatelor variază, de la perioadă la perioadă, între 400.000 și 1 milion, potrivit ziarulromanesc.de.
Legalizarea prostitutiei, realizată în 2002 este subiectul documentarului care va fi transmis pe 18 noiembrie, anunță stimme.de. Realizatorul documentarului susține însă că această legalizare este, de fapt, un paravan pentru traficul de persoane, proxenetism și prostituție forțată.
Christian P. Stracke a vorbit cu prostituate, ofițeri de poliție, asistenți sociali, politicieni și psihologi. A intervievat celebrități din această lume, cum ar fi Cleo din Berlin, care – în mod voluntar, așa cum a subliniat – a participat la o scenă de sex cu 30 de bărbați.
Sau cum este Sandra Norak care a lucrat ani de zile ca prostituată și apoi a ieșit din această lume brutală. „Nu este un loc de muncă”, spune ea, „este doar violență, ceea ce trăiești … și am avut 400 - 500 de bărbați în patru săptămâni”. Acum femeia de 27 de ani a studiat dreptul și se angajează la abolirea prostituției. „În fiecare club în care am fost, am văzut trafic de persoane, femei bătute”, spune ea.
Românca Denisa, protagonistă a filmului, confirmă ce spune Sandra. Ani de zile a fost forțată să se prostitueze în Germania și știe totul despre această lume. „90 la suta au un proxenet", spune ea, și din experiența personală povestește: „Bărbații sunt foarte sensibili la minore. Sunt atât de mulți pedofili”. Potrivit experților de poliție, nouă din zece femei sunt forțate la prostituție.
Expertul în traume psihologice Ingeborg Kraus compară profesia de prostituată cu cea a soldaților, iar experiențele lor cu cele ale victimelor torturii. Aproape 70% dintre femei suferă de simptome de tulburare post-traumatică: "Această ocupație este mai periculoasă decât a merge la război”.
Rata mortalității printre prostituate este de 40 de ori mai mare decât media pentru populație, potrivit documentarului. Riscul simplu de a fi ucisă este de peste 18 ori mai mare decât cel al altor femei, indiferent dacă sunt prostituate voluntare sau forțate.
Dar acum serviciile de escortă și bordelurile în Germania sunt mai populare ca niciodata. Se face reclamă la oferte: ”20 de euro pentru 20 de minute de sex – ofertă la Discountpuff".
Potrivit Biroului Federal al Poliției Criminale, o prostituată aduce proxenetului până la 100 000 de euro pe an – iar statul câștigă multe venituri fiscale. Piața este competitivă, există tot mai multe femei tinere.
Clienții se distrează torturând aceste femei, este concluzia filmului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Maria Toacă: S-A CUTREMURAT EXILUL ROMÂNESC DIN AMERICA LA MOARTEA BUCOVINEANULUI VASILE POSTEUCĂ (+6 decembrie 1970)
Recomandările Bisericii Ortodoxe Române și ale Sfântului Paisie pentru vot
George Simion: La DUISBURG si DORTMUND - mii de oameni la coadă - 0 buletine de vot! Jurnalistul Ionuț Cristache: HAMBURG - mii de oameni vor să voteze! COZILE PE CARE NU LE FILMEAZA TELEVZIUNILE SISTEMULUI!
MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!
A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!
Îndemnul Diasporei: NU POT EI FURA CÂT PUTEM NOI VOTA! Peste 1.150.000 de români din străinătate au votat deja! VIDEO: Ieși, Române, la Lumină!
Recomandările noastre
VIDEO: BOCETUL cutremurător al fiicei Generalului Radu Theodoru și mulțumirile Familiei și Camarazilor: Spre idealul de a avea o Românie a Românilor!
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Generalul Radu Theodoru: La Nunta mea să veniți în costume naționale! Voica Theodoru: Veniți la Mănăstirea Comana îmbrăcați de Sărbătoare, nu de Înmormântare!
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Secțiuni: Români în lume
Locații: Germania
Subiecte: Prostituția Trafic de persoane
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)