Duminică, 26 iunie, va avea loc la București un miting autorizat de susținere a românului Florin Barbu și a copiilor săi. Organizatorii au primit confirmarea că Florin Barbu va fi prezent la protestul de la București.
 
"Noi, cei care am inițiat mai multe scrisori de protest către MAE, Guvern și Ambasada Marii Britanii din București pentru susținerea cazului Barbu vă invităm să ne fiți alături la protestul de duminică, 26 iunie, între orele 15.00 – 18.00, în zona Universitate, la statuia lui Mihai Viteazu. Precizăm că avem autorizație eliberată de Primăria Capitalei", comunică organizatorii, potrivit danielvla.wordpress.com.
 
Protestatarii vor solicita:

- negocieri directe între Guvernul României și cel al Marii Britanii, în cazul familiei Barbu;
- negocieri directe și în celelalte cazuri de familii de români nedreptățite în străinătate;
- încheierea de tratate cu statele europene (și numai ) în privința protecției cetățenilor români din afara țării, cu precădere a copiilor, prin care să se stabilească faptul că prioritatea în privința rezolvării problemelor acestora o au autoritățile române. De asemenea, în privința adopțiilor, prioritate să aibă familia extinsă și celelalte rude sau persoane de aceeași cetățenie, religie, valori si orientare sexuală normală – creștină (homosexualii nu se pot căsători si nici nu pot înfia copii în România și ca urmare, nici în afara țării nu e normal să poată adopta copii cetățenii români);
- propunerea de directive la nivelul Uniunii Europene în privința celor de mai sus;
- pe viitor, introducerea în Parlament a unei inițiative legislative de protecție sporită a cetățenilor români aflați în afara granițelor sau în interior, în cazurile în care aceștia se află în conflict cu cetățeni sau autorități străine.

Luni, 20 iunie 2016, cei doi copii minori ai lui Florin Barbu au fost dați spre adopție unui cuplu de homosexuali din Marea Britanie. Decizia a fost luată de un tribunal din Londra și este definitivă.

"La proces au asistat atât reprezentanți ai Ambasadei României, dar și Ben Oni Ardelean, senatorul PNL care s-a implicat și în cazul Bodnariu. Inițial, lui Ardelean nu i s-a permis accesul în sala de judecată, dar, ulterior, autoritățile din Marea Britanie au acceptat ca el să fie prezent în fața judecătorilor, însă cu o condiție: să nu ia cuvântul", potrivit napocanews.ro.
 
Ardelean avea mandat din partea Senatului României să ia cuvântul în fața tribunalului. Acesta a calificat drept aberantă decizia instanței londoneze, cei doi copii fiind cetățeni români, iar Protecția Copilului din România trebuia să decidă în privința lor.

"Statul român are obligația constituțională să își apere cetățenii, și nu doar pe hârtie!!! Vom protesta și pentru celelalte familii aflate în aceeași situație din celelalte țări europene!!", spun organizatorii. 
 
Florin Barbu, românul stabilit în Marea Britanie și rămas fără cei doi copii preluați din familie de Serviciul de Protecție a Copilului, și-a pierdut definitiv copiii. 
 
Pentru Barbu, problemele juridice nu s-au terminat. Pe 1 iulie, se judecă o cerere a serviciilor sociale pentru arestarea acestuia, considerându-se că a divulgat informații despre noua familie a copiilor săi.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews