ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O româncă de 26 de ani, designer vestimentar, a apărut în Top Forbes 30 sub 30.

Lana Dumitru este designer de modă în Marea Britanie şi creaţiile sale, inspirate de covoarele bunicii, sunt ediţie limitată pentru unul dintre cele mai renumite branduri de vestimentaţie. Rezultatul? Sold out. A expus la London Fashion Week, câteva dintre colecţii au ajuns în muzee şi galerii de artă din lume, şi recent, a avut o expoziţie şi în Bucureşti.

Numele româncei de 26 de ani, doctorand în design, modă şi artă vizuală, apare în publicaţii din Marea Britanie, pe site-urile unor mari branduri şi pe reţelele de socializare. Din Londra, Lana povestește de ce creaţiile ei ne aduc aminte de covoarele ţesute în casa bunicii şi unde au ajuns colecţiile sale cu motive tradiţionale româneşti.

„Etno nu era un trend încă şi nu era nimic cool sau nimic interesant să îi aduci un elogiu covorului bunicii. Ba poate chiar era o ruşine şi nu mi s-a părut just şi, cumva, cred că am deschis această cale spre a ne revedea tradiţiile. Lucrările mele sunt de obicei în galerii şi muzee în jurul lumii, mai puţin în România, poate. Am văzut că s-a propagat totul pe mai multe continente, ceea ce a fost din nou o surpriză. Oameni din Mexic au zis: Ia uite, rochii cu motive mexicane! - şi aşa am aflat că, deşi suntem foarte departe, avem foarte multe în comun. Foarte mulţi oameni din State apreciază ceea ce fac”, spune Lana Dumitru.

Apreciată este şi de românii care i-au vizitat expoziţia recentă din Bucureşti.

„Îmi place foarte tare rochia asta. Mi se pare în primul rând foarte originală, de la material până la imprimeu. Şi e chestia asta autentică. Adică se vede că are o inspiraţie din cultura românească şi din tradiţie, spune o potențială cumpărătoare, potrivit digi24.ro.

Cea mai cunoscută creaţie a sa este rochia etno, dar este apreciată şi pentru colecţia sa pentru un mare brand. Pe hainele originale create de ea a imprimat imaginea Coloanei Infinitului sau imagini de la Săpânţa.