PS Macarie s-a rugat pentru părintele Nicolae Bordașiu în Norvegia

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, s-a rugat sâmbătă pentru odihna sufletului părintelui Nicole Bordașiu în cadrul slujbelor oficiat la parohia Kristiansand, Norvegia, informează un comunicat trimis pe adresa redacției ActiveNews. Părintele Bordașiu a trecut la Domnul în seara zilei de vineri 9 noiembrie.
„Părintele Nicolae a traversat acest secol de Românie cu prea multele sale dureri, dar și cu bucuria întâlnirilor providențiale. A gustat din amarul suferințelor de obște celor mai adânci, dar a avut și binecuvântarea de a se împărtăși de cele mai luminoase momente de har ale acestei istorii”, a spus episcopul român în cuvântul rostit după liturghie, la slujba parastasului.
Ierarhul a vorbit despre pătimirile părintelui din timpul regimului comunist, dar și despre activitatea desfășurată la Seminarul Teologic din București și la parohia Sf. Silvestru din Capitală.
„Părintele Nicolae Bordasiu a cunoscut, însă și momentele de lumină și de har care au ținut vie flacăra credinței sub norul întunecat al prigoanei comuniste. A făcut parte, alături de alți tineri din fenomenul Rugului Aprins, cunoscându-i pe alți mari părinți mărturisitori și martiri de mai târziu, cum ar fi Sandu Tudor (Părintele Daniil) și Benedict Ghiuș”, a spus Preasfinția Sa.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Victor Roncea: TURUL 2 ÎNAPOI SE ȚINE PE 4 MAI 2025

Nikola Tesla era istro-român și fiu de preot ortodox - Mărturiile lui Henri Coandă. 82 de ani de la moartea marelui savant româno-sârb (7-8 ianuarie 1943). Firma lui Elon Musk îi poartă numele

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

7 ianuarie: Nașterea Domnului, în lumea ortodoxă pe stil vechi. Un mesaj Mitropolitului Basarabiei

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro. Academia Română și NeamUnit oferă și aplicația gratuită Mihai Eminescu - Întreaga Operă

Mária Berényi: GOJDU
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Români în lume
Persoane: Pr. Nicolae Bordașiu PS Macarie
Locații: Norvegia
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)