Se apropie o nouă serie de alegeri prezidențiale și, deși nu mai este interesul de altă dată, oamenii se agită întrebându-se pe „cine să alegem”. PS Siluan, Episcopul românilor din Italia, oferă un răspuns la această frământare în cadrul unui interviu găzduit de numărul din octombrie al revistei Familia Ortodoxă.

Acesta spune că după 30 de ani de promisiuni „de epoci de aur” și „societăți multilateral dezvoltate”, a venit vremea ca românii să-și pună nădejdea în Dumnezeu. Episcopul mai spune că neîmplinirile de până acum sunt cauzate tocmai de încrederea oarbă în promisiuni ale oamenilor care nu-și pot schimba năravurile.

„Responsabilitatea noastră e legată mai ales, aș zice eu, de o alegere pe care noi am făcut-o conștient ‒ sau inconștient ‒ după toți anii de comunism și de materialism. Totuși, nu am înțeles că, dacă ne încredințăm viața, viitorul, prezentul, „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu”, avem cea mai mare posibilitate, ca să nu zic certitudine, că vom merge pe calea cea bună ‒ calea cea bună care înseamnă și fericire sănătoasă și sigură, dar mai ales înseamnă perspectivă veșnică pentru viața noastră. Și, din păcate, după ’89, am optat să ne lăsăm soarta și să ne punem nădejdile în oameni, „în fiii oamenilor, care nu pot să mântuiască” cf. Psalm 145:3. Ne-am încredințat omului, și om pe om nu poate să mântuiască și să scoată la liman, nu poate să dea sens, nu poate să dea perspectivă dincolo de limitările și de plăcerile și de bunurile și de împlinirile materiale ale lumii acesteia.

Noi, la Liturghie, când cântăm Heruvicul, zicem un lucru important: „Toată grija cea lumească să o lepădăm”. Acest cuvânt, „lumească”, traduce, de fapt, grecescul biotiken (βιωτικὴν), iar biotiken (βιωτικὴν) are ca rădăcină bios, adică viața aceea care se întreține prin mâncare, prin băutură, prin somn și așa mai departe ‒ să-i zicem „viața biologică”. Dar noi zicem: să lepădăm acum toată grija vieții acesteia – bios-ul – a vieții naturale, a vieții trupești, „ca pe Împăratul tuturor să primim”. „Împăratul tuturor” se mai numește și Viața (ζωή) pe Sine Însuși – „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” Ioan 14:6. Și, dacă noi alegem s-o luăm pe căile omenești, pe căile pe care ni le propune lumea aceasta, și credem în propunerile lumii acesteia, și credem în făgăduințele lumii acesteia ‒ că nu ne-au ajuns minciunile de până în ’89, cu „societatea socialistă multilateral dezvoltată” care, în „anii 2000” trebuia să ajungă la „Epoca de Aur”; am mai așteptat încă 30 de ani, ca să mai ascultăm și alte promisiuni de „epoci de aur” și de „societăți multilateral dezvoltate”, prin alte guri și sub alte platforme electorale, dar cu aceeași eficiență și cu aceleași năravuri și metehne, că nu se pot schimba năravurile doar pentru că oamenii au schimbat culoarea politică și pentru că au desființat Partidul Comunist.

Și ne-am încredințat oamenilor, și ne-am înjugat la bios, și suntem „în slujba speciei”, în slujba materiei, în slujba viețuirii lumii acesteia, care, iată, arată așa de frumos și se vede așa de frumos, mai ales la televizor. Și așa de minunat se vede, cum se vede la televizor Tour Eiffel din Paris, dar, când l-am vizitat, am fost surprins să constat că, de aproape, arată ca un fel de fier ruginit. E o bucată de fier admirabil de sofisticat și de mare, cu toate recordurile pe care le-a bătut, are și un șarm, așa, seara, pe întuneric, ca și luminile vitrinelor, care par ceva extraordinar, mirific, dintr-o altă lume, dar după ce se sting luminile și se face ziuă, sunt destul de palide și nu mai au deloc acel farmec – și farmecul e tot „farmec”; tot ce e farmec și fermecător nu este lucrarea Duhului Sfânt, e lucrarea „fermecătorilor” și a celui care stă în spatele fermecătorilor.

Și nădejdile noastre, din păcate, s-au pus în oameni, s-au pus într-o pensie un pic mai mare ‒ justificată, dar tot de la oameni dată, nu din buzunarul celor care au condus. Și pământul care s-a dat înapoi oamenilor nu de la oameni s-a dat, că nu oamenii respectivi erau stăpâni pe ele, că Dumnezeu e stăpân pe pământ și Dumnezeu e stăpân pe bunurile unei țări. Și s-a ajuns la nemulțumire, bineînțeles, că cele omenești nu mulțumesc și nu împlinesc. Alternativa, exodul acesta de care spuneți, a fost, din păcate, una tot omenească, o speranță omenească, ce la unii s-a împlinit, la alții mai puțin. Din fericire însă, Domnul vine în întâmpinare să salveze ce e salvabil și ce se lasă salvat, și mai pescuiește suflete cât mai poate, „pe calea pe care și-au ales” și pe bunăvoirea pe care au mers.

Ce bine era să ne fi pus nădejdea în Dumnezeu, să ne fi rugat lui Dumnezeu să ne lumineze la fiecare pas! Că Sfântul Siluan Athonitul zice că marile necazuri care sunt peste oameni ‒ și individual, și colectiv ‒ vin din pricina faptului că nu ne rugăm lui Dumnezeu să ne descopere voia Sa, fiecare la nivelul lui de responsabilitate. Și dacă nu am mers pe criteriul acesta, și cât nu mergem pe criteriul acesta, lucrurile sunt pe mâini omenești și se întâmplă după criteriul omenesc, după interese omenești și ele duc tot mai repede – mai devreme decât mai târziu – la eșec, la nemulțumire, și credem că dacă se schimbă iară ceva o să fie mai bine. Doar pe oameni nu-i doare gura să facă promisiuni. Și nu înțelegem că, dacă „vom căuta Împărăția Cerului și dreptatea Lui, toate celelalte ni se vor adăuga nouă” cf. Matei 6:33”, spune ierarhul într-un interviu acordat revistei Familia Ortodoxă.

PS Siluan deplânge faptul că poporul român a îmbrățișat, fără discernământ tot ce a propus „lumea așa zis dezvoltată”.

„Din păcate, poporul nostru, cu brațele deschise și fără nici un filtru, a îmbrățișat ‒ în bloc și în detaliu ‒ tot ce se propunea prin filme de lumea așa-zis „dezvoltată”, așa-zis „liberă”. Și a îmbrățișat totul fără discernământ ‒ „și mai bune, și mai rele, și închisori, și libertate, și noroi, și stele”, cum se spunea într-o poezie ‒ și asta, într-un fel, s-a întâmplat fără preaviz, fără pregătire, fără discernământ, și a făcut mult rău.

Noi am trecut de la materialism dialectic la materialism practic. Omul de rând n-a avut nici pregătirea, nici dorința de a se implica și, în mod spontan, nu-i vine să se implice în viața societății și să ia decizii și să înțeleagă că, dacă el nu e prezent în sfera decizională, lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie. Și nici acum nu cred că a înțeles așa de bine. Pe de altă parte, nici nu s-a încredințat lui Dumnezeu îndeajuns, ca, atunci când el e pus să facă o alegere, să facă alegerea care să-l sprijinească în direcția cea sănătoasă, care nu-l duce doar la o fericire, așa, temporară, omenească, superficială, materială, ci la o fericire cu perspective veșnice. Și dacă eu, ca om duhovnicesc, mă întristez de starea aceasta, poate că și în mine este o parte din această înclinație, poate că nu mi-am însușit cele cerești cu aceeași fidelitate cu care omul material și le-a însușit pe cele materiale, și atunci ponderea e mai mare pe parte materială decât pe parte duhovnicească”, a continuat el.