La peste două săptămâni de la adoptarea de către Rada ucraineană a legii învățământului, în care se specifică în mod expres că învățământul de toate gradele se desfășoară numai în limba oficială (ucraineană), s-a trezit și Parlamentul României să discute această problemă. Prin acea lege se desființează toate școlile cu predare în limba română din Ucraina și de aici apelurile disperate ale comunității românești din Ucraina către România. 

Am văzut naționalismul ucrainean în acțiune și nu mi-a plăcut.

 

Am fost de mai multe ori în Ucraina. Am avut legături cu românii din Ucraina. Prima dată am mers, în 1997, cu o delegație a UFD-ului și în materialul redactat de această formațiune ”Psaltirea neadormită - Memorandum cu privire la situația românilor din Ucraina” se atrăgea atenția cu  privire la pericolul pierderii identității naționale a acestei comunități ca urmare a numărului mic de școli cu predare în limba română. Am fost apoi, datorită relațiilor de prietenie cu familia academicianului Bostan (fata lui studia medicina la Iași), în fiecare an, până în 2001, la Cernăuți și am întâlnit oameni care vorbeau limba română. A urmat o perioadă când timpul și obligațiile nu mi-au mai permis astfel de vizite.

După 15 de ani am fost din nou în Ucraina. Mai întâi la Odessa, datorită unui proiect transfrontalier derulat cu Universitatea de Medicină din acel oraș. Am rămas surprins ca în acel oraș cosmopolit să întâlnesc mai mulți vorbitori de limbă română decât am întâlnit în Cernăuți. Rectorul Universității, care și el rupea puțină română, mi-a spus să nu generalizez pentru toată Ucraina situația din Odessa pentru că ei sunt odesiți ceea ce înseamnă că nu sunt nici ruși, dar nici ucraineni. Apoi am fost invitat din nou la Cernăuți pentru un protocol de colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie. Nu am stat mult, dar pe stradă nu am mai întâlnit nicio persoană care să vorbească limba română. La Universitate nu exista niciun cadru didactic care să vorbească limba română. Rectorul chiar mi-a spus că au o problemă, privind accesul românilor la această universitate: doar 10% dintre studenți proveneau dintre români. Am discutat dacă nu putem să îi ajutăm să deschidă, pe lângă liniile în limba rusă, ucraineană, engleză și franceză, o linie în limba română deoarece accesul etnicilor români este limitat din cauză că examenul de admitere se dă în limba ucraineană, iar absolvenții, mai ales din Herța și Noua Suliță, studiază preponderent în limba română.

 

Dar, poate, cel mai mult m-a impresionat negativ atmosfera din Ucraina în discordanță totală cu atmosfera din mediul universitar. După Maidan, există un naționalism extremist care poate fi perceput direct. Istoria se rescrie. Ștefan cel Mare este un criminal de război, Bandera este un cavaler al dreptății, un erou. Actuala lege a învățământului este o expresie a acestui mod de gândire și își are originea în istoria statului ucrainean. Politicienii din România nu știu sau se fac că nu știu aceste lucruri. Să nu uităm că Ucraina este un stat relativ tânăr, care a fost înființat în 1918 (Rada Ucraineană), și își exprimă frustrările prin atitudini naționalist-extreme. Mahno, Petlura, Bandera și-au construit cariera politică prin acțiuni brutale de eliminare a celorlalte naționalități. Pare paradoxal că tocmai aceste personalități se bucură de recunoaștere oficială, iar Ucraina este acceptată de UE, uitându-se de masacrele împotriva polonezilor, rușilor, românilor, evreilor, de colaborarea cu naziștii a lui Bandera. Pentru UE, faptul că au fost anti-bolșevici și anti-comuniști, este suficient. Iar Ucrainei i se acceptă orice doar pentru faptul că are o politică anti-rusă. 

Aș dori ca parlamentarii români să fie foarte fermi în declarația privind legea învățământului din Ucraina. Aș dori ca ei să fie oameni de stat și nu politicieni. Au acum ocazia de a se manifesta ca patrioți și nu ca slugi. Aștept. 

P.S. Mă așteptam ca tinerii frumoși și liberi să-și manifeste dezaprobarea pentru  aceste încălcări ale drepturilor minorităților și să iasă în stradă. Nu sunt ei luptători pentru valorile europene? Mă așteptam ca deputații PNL (partid național și de dreapta) să intre în greva foamei pentru drepturile minorității române din Ucraina și nu pentru o statuie. Încă aștept. Și nu pot să nu observ un dublu standard al UE și SUA în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Dacă pentru România standardul este foarte ridicat, pentru Ucraina el nu există. Altfel cum putem să ne explicăm toleranța pentru Poroșenko sau Iulia Timoșenko care și-au făcut averile din activități cel puțin suspecte.