Parohia păstorită de Pr. Ciprian Grădinaru din Belgia are șansa să-și cumpere propria biserică. Să sprijinim această parohie frumoasă să-și continue lucrarea!
Părintele Ciprian Grădinaru este unul dintre preoții români care au reușit, în Occident, să formeze o adevărată familie în Hristos în jurul parohiei „Toți Sfinții”, din Vedrin-Namur.
Redăm apelul sfinției sale, pentru toți cei care vor să dea o mână de ajutor unor frați în Hristos, de peste hotare:
„De șapte ani, de când Domnul a plămădit dintru noi parohia "Toți Sfinții”, trăim împreună Taina Bisericii, care poate preface necunoscuți în frați întru Hristos.
Parohia noastră a început să prindă viață întâi în duh și apoi în trup. Prin întâlniri răzlețe la început, prin mii de spovedanii, în sute de Liturghii și miriade de rugăciuni, Domnul ne-a legat inimile și încet-încet am devenit o familie în Hristos, în care au intrat, de-a lungul anilor, toți cei care s-au simțit înrudiți duhovnicește cu noi, lărgindu-ne astfel inimile și ajutându-ne să mărim "casa” sufletelor noastre. Chiar dacă uneori ne despart țări și mări, suntem mereu alături. Chiar dacă ne vedem mai rar cu unii dintre voi, rugăciunea unora pentru ceilalți ne apropie tainic și neîncetat inimile.
Parohia noastră trebuie să plece de la biserica din Vedrin-Namur și ne tot căutam biserică de un an și jumătate. De curând, Domnul ne-a ascultat rugăciunile și ne-a făcut o mare bucurie: am găsit o clădire destul de încăpătoare, într-un sat (Huldenberg) de lângă orașul Leuven, unde ne-am putea continua rugăciunile și toate cele ale vieții parohiei și ale misiunii ortodoxe în Occident. Parte dintr-o fostă mănăstire catolică, clădirea ne-ar permite așezarea acolo atât a parohiei, cât și a unei școli pentru copiii noștri (câțiva frați și surori din parohie au înființat o fundație care a pus temelie unei școli particulare cu pedagogie creștină, școala "Sfântul Siluan”, care își propune să fie pentru copiii noștri o alternativă creștină la sistemul școlar oficial).
Dacă vom strânge în următoarele două luni aproximativ 60.000 € (plata taxelor de înregistrare), putem face un credit pentru a cumpăra această clădire, pentru a avea o biserică a noastră. Putem avea un loc pe care-l dorim mai presus de orice loc de tămăduire, loc de sfințire și de mântuire, nouă înșine, precum și tuturor celor din jurul nostru, cum spune dragul nostru părinte Sofronie Saharov.
Ne-am bucura și v-am fi recunoscători foarte daca ne-ați ajuta. "Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer", zice Scriptura (Eccl. 3,1); acum, pentru toți cei care vrem, este vreme să devenim ctitori.
Dumnezeu lucrează prin oameni, și m-aș bucura să lucreze și de data asta prin tine, fratele nostru, sora noastră, care citești aceste rânduri.
"Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință”, zice Sfantul Ioan Gură de Aur, căci valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. Vă asigurăm, deci, de întreaga noastră recunoștință, făgăduindu-vă pomenirea la rugăciune, oricare v-ar fi darul.
Contul asociației care cumpără imobilul:
TRIADA asbl
Rue de Crécou 57, 1350 Orp-Jauche
Belgique
IBAN: BE50 7360 2390 5918
BIC: KREDBEBB
Vă rugăm sa adaugați și un mic pomelnic pentru lista de ctitori și binefăcători.
"Pomenească Domnul toată jertfa ta, dea ție Domnul după inima ta și tot sfatul tău să-l plinească. Bucura-ne-vom de mântuirea ta și întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale. ” (psalmul 19)"
pr. Ciprian
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!
DIASPORA VOTEAZĂ - DUMINICĂ ÎNTREAGA ȚARĂ - ACUM ORI NICIODATĂ - LA VOT, ROMÂNI! FILMAREA ZILEI
MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!
Recomandările Bisericii Ortodoxe Române și ale Sfântului Paisie pentru vot
George Simion: La DUISBURG si DORTMUND - mii de oameni la coadă - 0 buletine de vot! Jurnalistul Ionuț Cristache: HAMBURG - mii de oameni vor să voteze! COZILE PE CARE NU LE FILMEAZA TELEVZIUNILE SISTEMULUI!
Îndemnul Diasporei: NU POT EI FURA CÂT PUTEM NOI VOTA! Peste 1.150.000 de români din străinătate au votat deja! VIDEO: Ieși, Române, la Lumină!
Recomandările noastre
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Băsescu dă dreptate ActiveNews: Rușii nu au fost implicați în alegerile anulate ilegal de Sistemul Securist! Nicușor Dan să predea Dosarul Alegerilor Anulate! Fostul președinte poate să fie chemat acum la bară ca martor în apărarea lui Călin Georgescu
Civilizația occidentală: Quo vadis? (II): Yankei, Cowboy, Vrăjitori…
Secțiuni: Români în lume
Persoane: Pr. Ciprian Grădinaru, Belgia
Locații: Belgia
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)