Medicii susțin că stresul, nesiguranța zilei de mâine, stările de panică, irascibilitatea, depresia sunt dușmanii declarați ai celor care sunt nevoiți să muncească peste hotare, scrie Cuget Liber.

Și copiii care rămân acasă încep să își schimbe comportamentul. Iar părinții plecați la muncă sunt afectați de ceea ce află că se petrece în țară și suferă și ei. 

„Spre exemplu, o femeie cu doi copii, a plecat la muncă în Italia. Unul dintre copii era cu dizabilități, iar soțul acesteia a refuzat să-l îngrijească, motivând că nu se descurcă. Ca urmare, ea a fost obligată să-și întrețină copilașii dintr-un singur salariu și, implicit, să muncească multe ore pe zi, pentru a se descurca. Între timp, fiica cea mare, după luni de zile de căutări, nu și-a găsit loc de muncă și a ales să-și îngrijească acasă fratele cu dizabilități, dar condiționat, în schimbul unei sume de bani de la mama sa. Din păcate, în timp, rezistența femeii a scăzut, iar starea de stres s-a accentuat de la o zi la alta, până când a trebuit să vină acasă, pentru că nu mai rezista, efectiv, acolo”, le-a declarat psihologul Irina State jurnaliștilor de la Cuget Liber.

Un caz asemănător este cel al unei mame singure, de doar 31 de ani, care după doar cinci luni de muncă peste hotare a trebuit să se întoarcă acasă, pentru că ruda în grija căreia și-a lăsat copilul nu mai vrea să se ocupe de el, pe motiv că vrea mai mulți bani.

„În fiecare lună îi trimiteam suficienți bani pentru ea și cel mic, dar pe zi ce trecea făcea presiuni tot mai mari asupra mea și mă forța să îi dau tot mai mulți bani. O dată îmi spunea că s-a îmbolnăvit copilul, altădată că și-a rupt încălțările, că are nevoie de alte haine, deși eu îi cumpărasem suficiente și tot așa. Nu știa, efectiv, ce să îmi mai spună ca să mă stoarcă de bani, asta în condițiile în care eu am considerat mereu că le trimit suficient. Pe de altă parte, eu am lucrat în Spania în agricultură sau la cules de căpșuni, nu am câștigat niciodată vreo sumă exorbitantă, ca să-mi permit foarte multe lucruri. Pentru că presiunile au continuat, stresul și îngrijorarea m-au doborât, și a trebuit să mă întorc”, a declarat Ancuța P.
 
Un alt caz, un tată, în vârstă de 35 de ani, care a lucrat mult timp în străinătate s-a reîntors în țară, cu stare anxioasă, agitat, cu nesiguranța zilei de mâine, cu lipsă de autocontrol.
După o vreme, el și-a găsit un loc de muncă aici, dar are impresia mereu că-și va pierde locul de muncă și merge periodic pentru terapie la psiholog.

„După revenirea în țară, la aproximativ șapte luni, am reușit să găsesc altceva de muncă, dar acest post știu că a fost ocupat mereu doar de cei cu relații, ori eu nu am așa ceva. Deși sunt apreciat la noul loc de muncă, nu îmi pot scoate din minte ideea că aș putea fi înlocuit oricând cu cineva mai bine pregătit sau cu pile și relații”, a comentat Ion S..

Cazurile de acest gen sunt multe, iar medicii psihologi se confruntă cu tot mai multe în ultima perioadă.