ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ion Cafadaru a plecat din România după ce s-a căsătorit cu o italiancă. Economist de profesie, tânărul și-a vândut afacerea și a cumpărat o biserică veche de 800 de ani.

Cu pasiune, a transformat lăcașul într-un loc care te lasă fără cuvinte.  

Plecat din Dărmănești, Ion Cafadaru a ajuns proprietarul unei biserici de patrimoniu UNESCO și a învățat meșteșugul sticlăriei. Destinul său spectaculos a fost clădit pe ruinele unei biserici vechi de 800 de ani. Este vorba despre Santa Chiara, o biserică celebră în anii de glorie a sticlei de Murano, aflată pe insula cu același nume, conform gazetadambovitei.ro.
 
„Noi nu am cumpărat o locație, am cumpărat o semnificație", spune românul.

Cinci ani a muncit cu fratele, cel mai bun prieten și socrul pentru a reconstrui lăcașul. Fiind o clădire de patrimoniu UNESCO, reconstrucția s-a făcut manual, din materiale de epocă. 

„Eu cred că biserica e specială. În toți acești ani, toate greutățile am reușit să le trecem fără nici măcar o răceală. Nu am avut nici un accident de muncă. Totul a decurs ca o tabără de vară", a povestit Cafadaru.

Santa Chiara Murano găzduiește o colecție impresionantă de obiecte din sticlă Murano, realizate de Cafadru. Acesta a făcut ucenicie pe lângă ultimii meșteri sticlari ai insulei și a învățat tainele unui meșteșug aflat pe moarte. 

A așezat un cuptor de sticlă chiar în biserică unde realizează demonstrații pentru turiștii care trec pragul bisericii. Cuptorul de sticlă face parte tot din sufletul bisericii care a găzduit în urmă cu 200 de ani cea mai mare fabrică de sticlă din insula Murano.