Un român a străbătut 4000 km pe Route 66 din SUA cu o Dacia din 1977, după ce a făcut-o vedetă în New York

După ce acum doi ani Dacia a fost vedetă la o paradă de ziua României în New York, acum tânărul a străbătut cu ea Route 66, adică nu mai puțin de 4000 de kilometri.
Eduard Palaghiță a plecat din țară în 1995 și a fost mereu pasionat de mașini. Ajuns în Statele Unite, a reușit să facă rost de o Dacie pe care a plimbat-o peste tot, chiar și în New York.
„De când eram mic ma pasionau mașinile. Îmi plăcea să le desenez și am desenat Dacia lui mama, cu tot cu șurubelnița care ținea geamul să nu cadă. Când mergeam la bunica, în Poiana Brașov, stăteam pe bancă lângă casă și mă uitam la mașinile care treceau pe acolo", își amintește Eduard Palaghiță.
Dacia tânărului este din 1977 și merge încă foarte bine, potrivit adevarul.ro. A devenit vedetă în 2014, când a atras toate privirile la parada de Ziua României din Times Square din New York.
Anul acesta tânărul a avut parte de o altă mare provocare: să traverseze Route 66 cu bătrâna Dacie, adică vreo opt state, străbătând 4000 de kilometri.
„Am avut câteva probleme, a doua zi s-a dus electromotorul, s-au dus bujiile, s-a dus pompa de benzină, dar s-au remediat și am mers mai departe. Am ajuns cu Dacia în Beverly Hills, după ce am terminat Route 66. Am parcurs 4.000 de kilometri cu Dacia", a scris românul pe Facebook.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Victor Roncea: TURUL 2 ÎNAPOI SE ȚINE PE 4 MAI 2025

Nikola Tesla era istro-român și fiu de preot ortodox - Mărturiile lui Henri Coandă. 82 de ani de la moartea marelui savant româno-sârb (7-8 ianuarie 1943). Firma lui Elon Musk îi poartă numele

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

7 ianuarie: Nașterea Domnului, în lumea ortodoxă pe stil vechi. Un mesaj Mitropolitului Basarabiei

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro. Academia Română și NeamUnit oferă și aplicația gratuită Mihai Eminescu - Întreaga Operă

Mária Berényi: GOJDU
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)