Alături de cazul familiei Bodnariu, cazul familiei Nan a fost cel care a îngrozit opinia publică din România în privința practicilor sistemului de protecție a copilului din Norvegia, Barnevernet.

După mai bine de un de suferință, însă, familia Nan este astăzi reîntregită. Anunțul a fost făcut de către Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, într-un comunicat trimis pe adresa ActiveNews.

„Cu mare bucurie și recunoștință față de Dumnezeul celor asupriți, dăm vestea reîntregirii familiei Nan în urma recursului judecat la Tribunalului local Nord-Troms (Tingretten) în Norvegia. Sentința a fost dată în unanimitate de completul de judecători, Bianca-Mihaela și Dragoș-Dumitru, cei doi copii, urmând să se reîntoarcă la părinții lor după un an de grele suferințe cauzate de separarea forțată decisă de Barnevernet. Această biruință în fața nedreptății evidente vine la puțin timp după o altă reîntregire decisă tot de justiția norvegiană, cea a familiei Bodnariu”, se arată în comunicat.

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord mulțumește tuturor celor care s-au rugat pentru familia Nan.

„Aducem slavă lui Dumnezeu și mulțumire tuturor celor care au privegheat, duhovnicește și trupește, alături de aceste familii, ajutându-le să traverseze ceasul unor cumplite încercări care, la un moment dat, păreau implacabile. Deciziile date de justiția norvegiană ne arată că există, încă, dreptate chiar și în aceste vremi tulburi, dacă dăm dovadă de solidaritate și de împreună-pătimire cu frații noștri și dacă nu capitulăm în fața forțelor care destructurează familia și societatea. 
Încercările prin care au trecut familiie Nan și Bodnariu ne-au adus mai aproape unii de alții și ne-au trezit la realitatea dură a provocărilor lumii în care trăim. E momentul să conștientizăm că numai împreună, strâns uniți în jurul lui Dumnezeu și a Bisericii, putem răzbi prin aceste încercări”, se încheie mesajul semnat de PS Macarie.